ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2012/a10, contestatorul A., în calitate de administrator special și de creditor al debitoarei B. S.R.L., a formulat contestație împotriva înscrierii creditoarei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cu creanța în sumă de 524.604,67 RON în tabelul preliminar cuprinzând toate obligațiile împotriva averii debitoarei.

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză și creditoarea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată, iar creditoarea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului de a formula contestația în calitate de administrator special al debitoarei, motivat de faptul că, o dată cu intrarea debitoarei în faliment, acesta și-a pierdut calitatea de administrator special.

Prin sentința civilă nr. 708 din 3 mai 2017, tribunalul a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, în calitate de administrator special al debitoarei și tot ca nefondată a respins contestația.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât debitoarea B. S.R.L., prin administrator special, cât și creditorul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin încheierea din 18 octombrie 2017, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., curtea de apel a suspendat judecata recursului, reținând că părțile nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 34 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L. și de recurentul-creditor A. împotriva sentinței civile nr. 708 din 3 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-creditoare Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și cu intimatul C.I.I. C., lichidator judiciar al debitoarei.

Pentru a decide în acest sens, instanța de control a reținut că la 19 octombrie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., arhiva instanței a întocmit un refereat, constatând perimarea de drept a cererii, având în vedere că, de la data ultimului act de procedură, respectiv de la 18 octombrie 2017, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, astfel că a dat eficiență dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și, din oficiu, a constatat perimat recursul formulat în cauză.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A. și recurentul-creditor A. în nume propriu, fără să indice vreunul dintre cazurile de nelegalitate statuate de prevederile art. 309 pct. 1-9 C. proc. civ.

Recurenții au soliciat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, cu consecința desființării deciziei atacte și trimiterii cauzei spre rejudecare către instanța de recurs comptetentă.

În memoriul de recurs depus la dosar, recurenții au făcut o amplă expunere a istoricului normativ vizând ajutoarele de stat, respectiv de minimis în România, anterior și ulterior aderării la Uniunea Europeană.

Concretizând, în esență, autorii au susținut referitor la decizia atacată că "instanța națională nu poate deveni legiuitor pozitiv într-un domeniu în care competența exclusivă în reglementarea unui ajutor de minimis este doar a Comisiei Europene."

În continuare, au menționat că la 26 septembrie 2018, anterior termenului de perimare invocat de instanță, respectiv 19 octombrie 2018, au adresat o solicitare către Comisia Europeană - Direcția Generală Concurență, de a clarifica, reglementa, iar statul membru să transpună în Legea nr. 85/2006, arătând că aceasta, deși abrogată, continuă să producă efecte juridice, creanța născută dintr-un ajutor de minimis, element pe care se bazează contestația de la Curtea de Apel Constanța, recunoscând că nu a informat curtea despre acest demers.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea și nulitatea căii extraordinare de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A., pentru considerentele ce succed și să anuleze recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A., pentru lipsa calității de reprezentant, în considerarea următoarelor:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, ce presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. De asemenea, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să promoveze căile de atac în ordinea instituită de legiuitor, iar principiul unicității accesului la căile de atac statuează că partea nu poate uza decât o singură dată de o cale de atac.

În speță, se constată că decizia atacată prin recursul de față a fost pronunțată în soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A. și de recurentul-creditor A., în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 708 din 3 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-creditoare Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și cu intimatul C.I.I. C., lichidator judiciar al debitoarei.

Prin urmare, instanța supremă impune concluzia că decizia curții de apel nu se circumscrie dispozițiilor art. 299 din C. proc. civ., care reglementează expres categoriile de hotărâri ce pot fi sunt supuse recursului, și anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Or, în speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. dela 1865, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 din C. proc. civ.

Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În contextul evocat, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile apare ca fiind inadmisibil.

Prezenta cale extraordinară de atac a fost exercită de debitoarea B. S.R.L., ulterior intrării sale în faliment, împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul acestei proceduri, prin administratorul special desemnat.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților."

Totodată, art. 24 alin. (1) din aceeași Lege statuează că "în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, dispozițiile art. 19, 21, 22, 23 și ale art. 102 alin. (5)."

Iar articolul 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 prevede că "prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului;"

Cum în speță, chiar în cuprinsul declarației de recurs, autoarea căii de atac însăși a menționat că la momentul exercitării căii de atac intrase în faliment, față de teza a II-a a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care statuează că, ulterior ridicării dreptului de administrare, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților, instanța supremă impune concluzia că administratorul special al debitoarei nu mai avea putere de reprezentare a acesteia.

Prin urmare, potrivit art. 161 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recurs promovată de debitoare printr-o persoană care nu face dovada calității sale de reprezentant al acesteia urmează a fi anulată.

Astfel, față de considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor absolute și peremptorii, care fac de prisos examinarea fondului căilor de atac în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din același Cod Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A. în nume propriu împotriva deciziei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, în baza art. 312 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 161 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și la art. 18 alin. (1), coroborat cu art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, instanța supremă va anula pentru lipsa calității de reprezentant recursul declarat de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-creditor A. împotriva deciziei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat împotriva aceleiași decizii de recurenta-debitoare B. S.R.L., prin administrator special A., pentru lipsa calității de reprezentant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.