ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2019

HOTĂRÂRE

03.12.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată la Judecătoria Iași, secția Civilă la 22 februarie 2019 sub nr. x/2019, creditoarea A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 11.358,55 RON reprezentând debit principal și 1% penalități pe zi de întârziere, pretenții derivate din contractul de prestări-servicii nr. x, încheiat de părți, având ca obiect prestarea de servicii în vederea organizării unui eveniment.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1014 - 1025 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7568/2019 din 26 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care au caracter de generalitate și de obligativitate și, deci, nu pot fi înlăturate prin aplicarea unei dispoziții facultative, care să prevadă o competență teritorială alternativă, așa cum este cea consacrată în cuprinsul dispozițiilor art. 113 C. proc. civ. decât prin convenția expresă a părților. În acest sens, s-a constatat că sediul pârâtei este în București, fapt care atrage atrage competența teritorială a Judecatoriei Sectorului 2 București.

Instanța a mai reținut că părțile nu au stipulat în contract locul executării obligației și nici nu au dovedit existența unei convenții, ceea ce exclude ab initio o altă interpretare decât cea care derivă din consacrarea legiuitorului cu titlu de competență teritorială de drept comun.

Prin sentința civilă nr. 9261 din 3 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocata de instanță din oficiu și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în cauză, Judecătoria Iași este cea care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar nu debitorul prin întâmpinare, aspect ce nu poate fi primit din perspectiva prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că în afară de instanța domiciliului/sediului pârâtului, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. În acest sens instanța a reținut că Judecătoria Iași este competentă să soluționeze litigiul, potrivit art. 116 C. proc. civ., având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din contractul de prestări-servicii nr. x părțile au stabilit ca loc al executării obligației mun. Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 30 octombrie 2019:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de ordonanța de plată, prin care creditoarea A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 11.358,55 RON debit principal și 1% penalități pe zi de întârziere, în temeiul unei obligații derivate din contractul de prestări-servicii nr. x.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Astfel, una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce privește persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situația în care reclamantul învestește cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, iar în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Cum, în speță, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Iași, iar pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această instanță a fost legal învestită cu soluționarea cauzei.

În plus, în mod corect Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că, prin contractul de prestări-servicii încheiat, părțile au prevăzut la art. 1 pct. 1 locul executării obligației ca fiind în municipiul Iași, astfel încât această instanță este competentă să soluționeze litigiul, fiind în mod legal învestită potrivit art. 116 C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse și văzând, dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.