ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1201/2019

HOTĂRÂRE

05.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1201/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 05 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12.12.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția Civilă, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe de plată și fixarea unui termen de plată de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pentru echivalentul în RON, la cursul afișat de B.N.R. în ziua plății, al sumei de 5.000 euro, în baza clauzei penale inserate în contractul de impresariat nr. x/31.03.2011 și pentru echivalentul în RON, la cursul afișat de B.N.R. în ziua plății, al sumei de 1.200 euro, reprezentând contravaloarea comisionului datorat conform contractului sus-menționat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 644/31.01.2019, Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii privind emiterea unei ordonanțe de plată revine instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, a reținut că, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile; aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în ipoteza în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține unei anumite instanțe.

A mai reținut că potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; or, având în vedere natura raporturilor invocate de reclamantă, a considerat că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, astfel că, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâta.

Or, în speță, în urma verificărilor evidenței Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a constatat că domiciliul pârâtei este situat în Iași, iar părțile nu au ales competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București ulterior nașterii dreptului la despăgubire, astfel încât a apreciat că nu poate fi aplicată clauza atributivă de competență inserată la art. 27 din contractul de impresariat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă la 04.03.2019.

Prin sentința civilă nr. 4798/24.04.2019, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit jurisprudenței instanței supreme, prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică care, în cadrul contractelor care intră sub incidența Directivei (CE) nr. 93/13, acționează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.

Or, în speță, având în vedere natura și obiectul contractului de impresariat încheiat între părți, a apreciat că scopul urmărit de debitoare se circumscrie activității sale profesionale, artistice; prin urmare nu sunt incidente în cauză dispozițiile speciale prevăzute de art. 121 și de art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 130 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere că părțile au stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor de la sediul creditoarei, ținând cont că în cauză este incidentă o necompetență de ordine privată, care a fost invocată în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (4) C. proc. civ., a apreciat că aparține Judecătoriei Sectorului 6 București competența soluționării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu o cerere prin care creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe de plată pentru echivalentul în RON, la cursul afișat de B.N.R. în ziua plății, al sumei de 5.000 euro, în baza clauzei penale inserate în contractului de impresariat nr. x/31.03.2011 și pentru echivalentul în RON, la cursul afișat de B.N.R. în ziua plății, al sumei de 1.200 euro, reprezentând contravaloarea comisionului datorat conform contractului sus-menționat, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea privind ordonanța de plată se introduce la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul părților de la norma care o stabilește.

Prin clauza inserată la art. 27 din contractul de impresariat nr. TSP/CI/04, încheiat la 31.03.2011, părțile au prevăzut că litigiile rezultând din sau în legătură cu respectivul contract vor fi soluționate de instanțele competente de la sediul S.C. A. S.R.L., situat în sectorul 6 al Municipiului București.

Judecătoria Sectorului 6 București, invocând dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 și natura raporturilor dintre părți, a reținut că pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist, astfel că, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâta, respectiv Judecătoria Iași.

Înalta Curte reține că potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale."

În speță însă, debitoarea, în calitate de artist, a încheiat cu S.C. A. S.R.L. un contract de impresariat, prin care aceasta din urmă s-a obligat să acționeze ca impresar exclusiv al primeia, pentru toate contractele încheiate în țară și în străinătate și să stabilească toate termenele de angajare sau exploatare a talentelor artistului.

Cum debitoarea acționează în scopuri legate de activitatea sa liberală, Înalta Curte apreciază că aceasta nu are calitatea de consumator, în sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va da eficiență clauzei atributive de competență convenite de părți și, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.