ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2012

Asupra recursurilor de față

Prin sentința penală nr. 60/P din data de 1 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 157/103/2010 s-a dispus următoarele:

Condamnarea inculpaților A.F.,  fără antecedente penale, și P.I.O., fără antecedente penale, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c)-76 lit. c) C. pen., la pedepsele de câte 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata termenelor de încercare de câte 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., interzicerea inculpaților a drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților, pe durata termenelor de suspendare condiționată a pedepselor închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., atragerea atenției inculpaților asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 169 C. proc. pen., restituirea părții civile L.S.C.A., a sumei de 400 RON, depusă la registrul de valori a instanței. În temeiul art. 191 C. proc. pen., obligarea inculpaților să plătească statului, fiecare câte 1.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 793/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și înregistrat la această instanță sub nr. 157/103/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.F. și P.I.O., ambii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În fapt s-a reținut, prin actul de sesizare al instanței că, la data de 21 august 2009 inculpații A.F. și P.I.O. în calitate de agenți de poliția în cadrul I.P.J. Neamț, Serviciul rutier, aflându-se în serviciul de patrulare pe traseul D-dul D.- Piața M.K. din municipiul Piatra Neamț, au pretins și primit de la cetățeanul portughez L.S.C.A., în calitate de conducător auto, suma de 400 RON, în scopul de a nu lua măsurile legale pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice.

Din analiza acelor dosarului, a probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 24 august 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a fost sesizat despre faptul că, la data de 21 august 2009, A.F. și P.I.O. au pretins și primit de la denunțătorii M.M.R.P., V.L.C.R. și L.S.C.A., suma de 400 RON pentru a nu lua măsurile legale pentru o pretinsă neacordare de prioritate de trecere. La data de 25 august 2009 s-a început urmărirea penală împotriva ambilor inculpați A.F. și P.I.O., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, A.F. și P.I.O. sunt agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Serviciul poliției rutiere, având între altele și atribuții de constatare a contravențiilor la regimul circulației rutiere, iar la data de 21 august 2009, erau de serviciu în patrulă pedestră, pe traseul B-dul D.-Piața M.K. din municipiul Piatra Neamț.

În jurul orelor 17:00 cei doi agenți de poliție se aflau în zona Gării Piatra Neamț, situată în afara traseului lor de patrulare, și au oprit în trafic un autoturism marca „C.". Autoturismul era condus de L.S.C.A., cetățean portughez, iar împreună cu el în mașină se mai aflau M.M.R.P. și V.L.C.R., de asemenea cetățeni portughezi. Cea dintâi era cunoscătoare a limbii române, fiind traducător autorizat de limba română pe lângă Ministerul Justiției din Portugalia.

Cei doi agenți de poliție i-au imputat conducătorului auto că nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni și că amenda pentru respectiva faptă este de 400 RON. Conducătorul auto le-a dat celor doi polițiști suma pretinsă, după care aceștia au plecat din locul respectiv, fără a încheia un proces-verbal și fără a emite vreo chitanță.

După acest moment cetățenii portughezi au urcat în autoturism și s-au deplasat în zona Stadionului Municipal Piatra Neamț, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, unde au reclamat ofițerului de serviciu, P.E., cele petrecute, arătând că unul dintre lucrătorii de poliție cărora le-au dat suma de 400 RON. Cu același prilej, ofițerul de poliție P.E. a scris pe o bucată de carton, provenind din partea superioară a unui pachet de țigări, cu un pix de culoare albastră, numărul indicat de M.M.R.P. ca figurând pe insigna lucrătorului de poliție. Această bucată de carton este anexată raportului întocmit la data de 21 august 2009 de P.E.

Cercetările efectuate au demonstrat că polițiștii care au oprit autoturismul menționat, sunt A.F. și P.I.O. În urma demersurilor tăcute de ofițerul de serviciu P.E., agenții de poliție A.F. și P.I.O. s-au deplasat în parcarea din fața Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, unde se aflau cetățenii portughezi și le-au restituit acestora un plic pentru CD-uri, în care se aflau 4 bancnote de 100 RON, primite de la L.S.C.A. Se impune precizarea că suma de bani a fost dată de polițiști lui M.M.R.P. După ce au înapoiat suma de bani, cei doi polițiști au plecat din zonă, iar cetățenii portughezi au mers la o pensiune din municipiul Piatra Neamț, unde au fost găsiți de un echipaj de poliție și conduși din nou la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, unde au dat declarații în legătură ce aspectele precizate mai sus.

În cursul urmăririi penale cei doi inculpați au arătat că au oprit autoturismul în care se aflau denunțătorii la intersecția străzilor D. cu B-dul R., pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, că din mașină a coborât o femeie care știa românește și conducătorul auto, iar acesta din urmă i-ar fi dat lui P.I.O. un plic folosit în mod normal ca ambalaj pentru CD. P.I.O. s-a uitat în plic și a văzut că sunt bani în el, după care a înmânat plicul agentului A.F., care l-a returnat conducătorului auto, avertizându-l că fapta respectivă constituie luare de mită. Cei doi lucrători de poliție nu au întocmit pe numele conducătorului auto portughez un proces-verbal de constatare a vreunei contravenții la regimul circulației rutiere, motivând că nu au putut dovedi existența faptelor și că acesta era cetățean portughez. De altfel, cei doi agenți de poliție nu au întocmit vreun act nici cu privire la pretinsa dare de mită săvârșită de cetățenii portughezi, astfel cum susțin prin declarațiile date. De asemenea, la urmărirea penală, cei doi inculpați au susținut că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită pentru că nu au restituit suma de bani primită în parcarea Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, așa cum susțin denunțătorii, ci au restituit-o imediat după primire.

Pe parcursul urmăririi penale, susținerile inculpaților au fost însă contradictorii, în sensul că în rapoartele pe care le-au făcut la data de 21 august 2009 niciunul dintre ei nu a recunoscut că ar fi oprit în trafic autoturismul în care se aflau denunțătorii, susținând că s-au întâlnit cu aceștia doar la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, după ce fapta reclamată de denunțători se produsese, pentru ca ulterior să declare că i-au oprit în trafic pe cetățenii portughezi și aceștia le-ar fi dat din proprie inițiativă suma de 400 RON, pe care ei au restituit-o instantaneu. Aceste susțineri contradictorii ale învinuiților denotă intenția clară a acestora de a denatura adevărul pentru a putea ascunde săvârșirea faptei comise.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații și martorii P.E., I.M.M., C.C.I., B.P., M.M., P.B., M.G., iar în apărare inculpații au solicitat audierea martorului C.T. În temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și a dispozițiilor art. 132 C. proc. pen., tribunalul a dispus efectuarea comisiei rogatorii de audiere de către autoritatea judiciară din Portugalia, a părții civile L.S.C.A. și a martorei M.M.R.P., procedură care a fost realizată la data de 24 martie 2011 de către Tribunalul Penal al Regiunii Lisabona.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A.F. și P.I.O.

solicitând admiterea apelului în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței apelate și potrivit art. 345 și următoarele achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) sau în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 112 din 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții inculpați A.F. și P.I.O. împotriva sentinței penale nr. 650/P din 1 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul 157/103/2010.

A constatat că apelanții inculpați au fost asistați de apărător ales.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanții-inculpați la plata a câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea apelului, s-au invocat următoarele:

- nulitatea urmăririi penale având în vedere că denunțul înregistrat la sediul Poliției Județene Neamț și probele administrate de ofițerii din cadrul D.G.A. s-a făcut fără delegarea ofițerilor de către procurorul anchetator având în vedere că în cazul infracțiunilor de corupție săvârșite de către polițiști din cadrul poliției judiciare urmărirea penală se realizează de procuror; în dosarul de urmărire penală nu există nicio ordonanță de declinare din partea procurorului pentru delegarea ofițerilor din cadrul D.G.A. pentru administrarea actelor de urmărire penală. De asemenea s-au încălcat dispozițiile art. 128 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. audierea părților s-a făcut în prezența unui traducător, dar fără a exista o dovadă a acestei calități, deși potrivit dispozițiilor legale, atunci când traducătorul este ales de către părți, trebuie să existe calitatea de traducător autorizat și implicit dovada acestei calități.

În ceea ce privește netemeinicia sentinței, prima instanță a dat eficiență doar probelor în acuzare fără a analiza probele administrate în apărarea inculpaților.

- rapoartele inculpaților luate de către superiorii acestora la sediul I.P.J. Neamț fac parte dintr-o procedură administrativă și nicidecum din actele premergătoare ori din urmărirea penală.

- nu poate subzista infracțiunea de luare de mită, cât timp inculpații nu aveau competența de a reține sau confisca documentele personale, situație care așa cum rezultă din materialul de urmărire penală reprezintă actul vizat de acțiunea de corupere, act ce nu face parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpaților

- pentru existența infracțiunii de luare de mită, trebuie ca actul pe care funcționarul public l-ar fi făcut, trebuie să fi făcut parte din sfera atribuțiilor de serviciu, întâlnirea dintre partea civilă și inculpați a avut loc pe Bulevardul R., care nu făcea parte din traseul de patrulare al inculpaților, astfel că nu poate fi circumscris ca act ce face parte din sfera atribuțiilor de serviciu.

- instanța nu a reușit să califice concret modalitatea în care s-au dat banii și s-au primit înapoi, banii au fost dați într-un plic și în același plic au fost restituiți, iar inculpații au susținut că au remis suma de bani imediat.

- s-a făcut o expertizare a bancnotelor, dar nu există amprente ale inculpaților pe acestea, iar transferul ar fi trebuit relevat prin prezența urmelor papilare.

- a fost audiat un martor care a văzut că părțile vătămate au remis documentele inculpaților, iar după discuțiile purtate, inculpații nu au rămas cu nimic în mână.

În subsidiar s-a apreciat că eventual ar fi tangentă infracțiunea de înșelăciune, iar în această situație s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., având în vedere modalitatea în care s-au desfășurat faptele.

De asemenea, în subsidiar, raportat la modalitatea aplicării sancțiunii, dacă se va aprecia că există infracțiunea, solicită înlocuirea răspunderii penale, achitarea și aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. coroborate cu art. 90-91 C. pen., respectiv a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Analizând decizia penală recurată în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea a constatat că apelul inculpaților este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen. instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

În ipoteza în care urmărirea penală reprezintă un atribut de competența exclusivă a procurorului, toate actele de urmărire penală trebuie efectuate, de regulă, de procuror, în caz contrar, instanța de judecată, constatând că urmărirea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, se va desesiza și va restitui dosarul către procuror în vederea urmăririi penale.

În Dosarul 793/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț toate actele de urmărire penale au fost întocmite de procuror, mai puțin audierea denunțătorului și a celor doi martori la data formulării denunțului, 21 august 2009, care a fost făcută de organul de cercetare penală, audiere ce nu suferea amânare, având în vedere că aceste persoane erau cetățeni portughezi și puteau să părăsească țara, după care lucrările efectuate au fost trimise la data de 24 august 2009 procurorului competent.

Întocmirea acestor acte de procedură se încadrează în dispozițiile art. 213 C. proc. pen., potrivit cărora organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare penală ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lor.

În aceste condiții urmărirea penală a fost efectuată de organul competent nefiind justificată restituirea cauzei la procuror pentru acest motiv.

Nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor privind folosirea interpreților prevăzute de art. 128 C. proc. pen poate atrage nulitatea urmăririi penale.

Nulitatea nu este însă una absolută [pentru că nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.], ci relativă, ceea ce înseamnă că încălcarea unei dispoziții legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, în speță a prevederilor art. 128 C. proc. pen., trebuie să fie invocată, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.

În speță, deși pe parcursul urmăririi penale inculpații au fost asistați de apărător ales, nu au învederat încălcarea de către organul de urmărire penală a prevederilor art. 128 C. proc. pen.

Ca atare, nulitatea invocată, pentru prima dată în fața instanței de fond, fiind relativă, a fost acoperită prin audierea denunțătorului și a martorilor de către prima instanță prin comisie rogatorie, care a fost tradusă de un traducător autorizat, nefiind justificată restituirea cauzei la procuror pentru acest motiv.

În ceea ce privește netemeinicia sentinței apelate, Curtea a considerat că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților, care la data de 21 august 2009 inculpații în calitate de agenți de poliție în cadrul I.P.J. Neamț, Serviciul rutier, aflându-se în serviciul de patrulare pe traseul D-dul D.-Piața M.K. din municipiul Piatra Neamț, au pretins și primit de la cetățeanul portughez L.S.C.A., în calitate de conducător auto, suma de 400 RON, în scopul de a nu lua măsurile legale pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești respectiv declarațiile denunțătorului, declarații martori, declarații inculpați, au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârșită de către inculpați.

Din declarațiile cetățenilor portughezi M.M.R.P. și L.S.C.A. date la urmărirea penală și prin intermediul comisiei rogatorii, a rezultat că, după oprirea autoturismului, agenții de poliție au imputat conducătorului auto că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, iar fapta se sancționează cu amendă în sumă de 400 RON, bani care au fost puși în plic și înmânați polițistului, respectiv agentul P.I.O. Întrucât polițiștii nu au încheiat proces-verbal sau nu au remis vreo chitanță pentru suma de bani primită, arată denunțătorii că s-au deplasat la sediul poliției pentru denunțarea faptei, iar suma de bani a fost restituită ulterior în parcarea din zona stadionului în același plic, de către agentul A.F.

Aceeași situație de fapt este relatată și prin declarațiile cetățenilor portughezi M.M.R.P. și L.S.C.A. date în fața Tribunalului din Lisabona în procedura de efectuare a comisiei rogatorii. Astfel, denunțătorul L.S.C.A., arată că se constituie parte civilă solicitând restituirea sumei de 400 RON, și că această sumă a fost remisă polițiștilor la cererea lor, reprezentând contravaloarea amenzii pentru contravenția săvârșită. Arată partea civilă cât și martora M.M.R.P., că suma de 400 RON a fost pusă într-un dosar, iar banii nu au fost restituiți imediat, ci mai târziu, la aproximativ două ore după ce au reclamat fapta agenților de poliție la sediul I.P.J. Neamț, deoarece nu li s-a remis proces-verbal sau chitanță de plată a sumei de 400 RON. Faptul remiterii banilor la sediul I.P.J. Neamț la două ore după comiterea faptei este confirmată și de martorul I.M.M., care la acea dată era subofițer de serviciu la punctul control acces auto în parcarea I.P.J. Neamț a arătat că a observat întâlnirea ce a avut loc între cetățenii portughezi și agenții de poliție, că unul dintre aceștia a întins mâna spre cei doi agenți, pentru a lua ceva, dar din unghiul în care era, nu a văzut ce anume a luat.

Lipsa amprentelor inculpaților de pe bancnote nu dovedește că banii au fost predați imediat, așa cum au susținut inculpații ci doar că aceștia nu au pus mâna pe bani, acest lucru putându-se întâmpla și în perioada de 2-3 ore până la restituirea efectivă.

Curte a reținut că, din cuprinsul declarației martorului C.T., audiat în apărarea inculpaților, rezultă situații de fapt generice care se referă la modul în care agenții de poliție au oprit autoturismul marca „C.” pentru control, că cetățenilor portughezi li s-au solicitat documentele pentru verificare care au fost restituite, fără însă a percepe în mod direct discuțiile ce au avut loc între aceștia și polițiști și fără a vedea că după discuțiile purtate, inculpații nu au rămas cu nimic în mână.

Coroborând declarațiile date de către cetățenii portughezi la urmărirea penală și în mod detaliat în cuprinsul comisiei rogatorii efectuată prin intermediul autorității judiciare din Lisabona, cu declarațiile martorilor audiați în cauză și menționați în precedent, precum și cu declarațiile inculpaților, Curtea a constatat că, situația de fapt prezentată mai sus, demonstrează fără putință de tăgadă că inculpații au oprit în trafic un autoturism condus de L.S.C.A. și au pretins și primit de la acesta suma de 400 RON pentru a nu lua măsurile legale cu privire la o pretinsă încălcare a regulilor de circulație pe drumurile publice. De asemenea, s-a confirmat cu certitudine că, ulterior, după circa două ore, inculpații s-au întâlnit cu denunțătorii în parcarea I.P.J. Neamț, au discutat și în acel moment, au restituit suma de bani primită de la portughezi, deși nu luase măsurile legale la data opririi autovehicolului în trafic.

În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că declarațiile inculpaților nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză și, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere.

Într-adevăr, rapoartele inculpaților luate de către superiorii acestora la sediul I.P.J. Neamț fac parte dintr-o procedură administrativă dar asta nu înseamnă că nu pot fi folosite în procesul penal ca mijloace de probă, respectiv înscrisuri, acestea putând proveni de la părți, de la alte persoane, de la autorități și instituții publice. Aceste înscrisuri conțin declarații extrajudiciare ale inculpaților date în afara procesului penal, care au ajuns la cunoștința organelor judiciare prin acest mijloc de probă și pot servi la aflarea adevărului în cauză cu privire la sinceritatea declarațiilor date în cursul procesului penal, mai ales că aceste rapoarte au fost întocmite imediat după comiterea faptelor, iar conținutul acestora nu a fost contestat de către inculpați.

Conform art. 254 C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Conform acestei definiții, elementul material al infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acțiune de pretindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacțiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

Nu s-a putut reține de către instanța de apel că, în speță, activitatea infracțională desfășurată de către cei doi inculpați nu s-ar circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, astfel cum s-a susținut de către apărare, latura obiectivă a acestei infracțiuni fiind dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză.

Scopul pretinderii banilor și acceptul de către inculpați a promisiunii banilor este, fără îndoială, dovedit, așa cum se conturează din materialul probator administrat, respectiv acela al neîndeplinirii de către cei doi inculpați a îndatoririlor de serviciu, banii pretinși și primiți fiind un contraechivalent al conduitei pe care inculpații s-au angajat să o aibă, aceea de a nu întocmi un proces-verbal pentru constatarea contravențiilor săvârșite de către denunțător și, pe această cale, nesancționarea lui.

Convingerea denunțătorului a fost că dacă nu dă o sumă de bani i se va confisca documentele și nu va mai putea călători în România.

Obiectul mitei, așa cum rezultă din actele dosarului, a constat în bani (suma de 400 RON); aceștia erau necuveniți, pretinderea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii actului referitor la atribuțiile de serviciu, iar actul făcea parte din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarilor (la data de 21 august 2009 inculpații au fost planificați în executarea serviciului de patrulare, supraveghere și control rutier pe raza municipiului Piatra Neamț, iar pe de altă parte inculpații aveau competența de a dispune reținerea anumitor documente, permis de conducere), fiind îndeplinite condițiile elementului material al infracțiunii de luare de mită chiar dacă întâlnirea dintre partea civilă și inculpați a avut loc pe Bulevardul R., care nu făcea parte din traseul de patrulare al inculpaților.

În raport de aceste motive nu au putut fi reținute nici apărările invocate de către inculpați, în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În consecință, probele administrate pe parcursul procesului penal dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.

De asemenea, Curtea a considerat că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpaților, pentru faptele comise, precum și a modalității de executare a acestora, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care aceștia le-au săvârșit, precum și circumstanțelor personale ale inculpaților.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Curtea a apreciat că infracțiunile de corupție cunosc o recrudescență, astfel că măsurile legislative de combatere a fenomenului trebuie să capete eficiență reală. Concomitent, a constatat că pedepsele aplicate inculpaților se situează sub limita minimă prevăzute de lege, deși în concret faptele acestora sunt de natură să pună la îndoială activitatea organelor de poliție.

În privința inculpaților instanța fondului nu numai că s-a oprit sub limita minimă, dar a apreciat că pedepsele aplicate lor își pot atinge scopul fără executare.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracțiunilor de corupție prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activităților din toate sferele vieții sociale, reflectat și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și activitatea vizată în concret de infracțiuni, încrederea în organele de poliție, Curtea a considerat că pericolul social al faptelor comise a fost corect evidențiat de către instanța de fond, faptele inculpaților, agenți de poliție nefiind lipsite în mod vădit de importanță; dimpotrivă, valorile apărate de lege necesită aplicarea unui tratament juridic exemplar și preventiv, care exclude aplicarea, în cauză, a prevederilor art. 18

1

C. pen.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații A.F. și P.I.O.

Prin motivele scrise depuse la dosar, recurenții au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 12, 17, 17

2

și 18 C. proc. pen., însă, cu ocazia dezbaterilor, criticile au fost restrânse la cazurile prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen.

În acest sens s-a arătat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât infracțiunea este corelativă infracțiunii de dare de mită, iar în cauză, atât denunțătorul cât și martorii au avut reprezentarea faptului că banii înmânați inculpaților reprezentau contravaloarea unei amenzi. S-a apreciat că fapta întrunește elementele constituie ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât la momentul pretinderii și primirii banilor inculpații nu se aflau într-o zonă în care își puteau exercita atribuțiile de serviciu (se găseau în afara traseului de patrulare) și nici nu aveau dreptul să rețină documentele denunțătorului și ale persoanelor ce îl însoțeau. Ca atare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât aceștia nu au avut intenția de a înșela partea vătămată, sau, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., în raport de împrejurarea că prejudiciul a fost integral acoperit prin restituire. Pentru ipoteza în care se apreciază corectă încadrarea juridică, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, arătându-se că fapta nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea au fost încadrate, cât și din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în raport de situația de fapt stabilită de către instanțe, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă încadrare juridică, fapta inculpaților întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2008 și nu ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a reținut în sarcina inculpaților că, în calitate de agenți de poliție în cadrul I.P.J. Neamț, Serviciul rutier, la data de 21 august 2009, aflându-se în serviciul de patrulare pe traseul D-dul D.-Piața M.K. din municipiul Piatra Neamț, au pretins și primit de la cetățeanul portughez L.S.C.A., în calitate de conducător auto, suma de 400 RON, în scopul de a nu lua măsurile legale pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice. Înalta Curte reține că principalul criteriu de distincție între cele două infracțiuni este faptul că, în cazul infracțiunii de luare de mită, actul în vederea căruia funcționarul primește folosul necuvenit intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu, pe când în situația infracțiunii de înșelăciune, actul îndeplinit nu face parte din sfera acestor atribuții, însă persoana vătămată este indusă în eroare, crezând că autorul are abilitatea legală de a-l efectua.

În cauză inculpații s-au prevalat în mod nereal de o calitate pe care în realitate nu o aveau, ci dimpotrivă, aceștia erau agenți de poliție la Serviciului Rutier din cadrul I.J.P. Piatra Neamț, având atribuții de constatare a contravențiilor la regimul circulației rutiere și de a dispune reținerea permisului de conducere.

Împrejurarea că, la data de 21 august 2009 inculpații au fost trimiși să efectueze activități de supraveghere a traficului rutier pe strada E. și în zona parcării Stadionului Municipal Piatra Neamț, întrucât existau informații că membrii unor cluburi de tunning auto perturbă ordinea și liniștea publică și pun în pericol siguranța traficului, iar fapta pentru care au fost trimiși în judecată a fost săvârșită într-o altă zonă, este lipsită de relevanță în stabilirea încadrării juridice. Faptul că inculpaților li s-au trasat anumite sarcini pentru ziua respectivă nu înlătură atribuțiile generale ale acestora, de agenți în cadrul poliției rutiere, cu competențe în constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației rutiere.

De asemenea, este nerelevant faptul că denunțătorii au avut reprezentarea că suma de 400 RON înmânată inculpaților constituia contravaloarea amenzii ce a fost aplicată pentru neacordarea priorității de trecere unor pietoni. Aceasta întrucât, pe de o parte, analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen. se face în raport de poziția subiectivă a autorului și nu a altor persoane, iar pe de altă parte, luarea de mită subzistă și în situațiile în care, pentru infracțiunea corelativă de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. se reține o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (cum ar fi constrângerea sau eroarea). În prezenta cauză, inculpații au pretins și primit suma de 400 RON în scopul de a nu îndeplini un act corespunzător atribuțiilor lor de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi procesul-verbal de constatarea a contravenției săvârșită de către denunțător (neacordarea priorității unui pieton), astfel că, atât din punct de vedere al laturii obiective cât și din punctul de vedere al laturii subiective, fapta acestora întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2008.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi reținut nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.

Nici ultima critică, analizată, conform deciziei nr. VIII din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din perspectiva dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este întemeiată, aprecierea instanțelor fiind în concordanță cu situația de fapt reținută.

Potrivit art. 18 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Raportând criteriile prevăzute de art. 18 alin. (2) C. pen. la circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține gradul de pericol social ridicat al faptelor de coruției, relevat în special de calitatea inculpaților și de săvârșirea infracțiunilor în legătura directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, inculpații, în calitate de agenți de poliție, persoane însărcinate cu verificarea respectării legislației rutiere, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și primit o sumă de bani în vederea neîndeplinirii acestor îndatoriri, respectiv pentru a nu întocmi proces-verbal de constatare a contravenției săvârșită de către denunțător. În acest context, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților sau faptul că sumele pretinse au fost restituite în aceeași zi, nu sunt de natură a conduce la aplicarea în cauză a unei sancțiuni cu caracter administrativ, acestea fiind valorificate de prima instanță prin coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege și dispunerea suspendării condiționate a executării acesteia.

Față de toate aceste considerente, apreciind neîntemeiate criticile recurenților și având în vedere că nu se rețin alte cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, soluție în raport de care, conform art. 6, 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F. și P.I.O. împotriva deciziei penale nr. 112 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publicat azi 15 mai 2012.