ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1354/2013

Asupra recursurilor penale de față: Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 04 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași, au fost respinse cererile formulate de către inculpați în baza art. 334 și art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. au fost condamnați inculpații S.C.V. și L.O.D. la câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pentru ambii inculpați. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. ultim și a art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. pentru ambele pedepse și pentru ambii inculpați pe o durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare, pentru fiecare dintre aceștia. Au fost obligați inculpații să respecte, potrivit art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București (inculpatul S.C.V.) și la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași (inculpata L.O.D.); b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În baza art. 86 3 alin. ultim C. pen., s-a delegat Serviciilor de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și Tribunalul Călărași (pentru inculpatul S.C.V. și, respectiv inculpata L.O.D.) supravegherea executării obligațiilor stabilite conform art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., servicii cărora li s-a comunicat prezenta sentință, în baza art. 86 3 alin. (2) C. pen. S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 14 C. proc. pen., au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de către părțile civile C.T., B.G., Ț.F., M.G. și Ș.S.N., așa cum au fost modificate. Au fost obligați inculpații S.C.V.

și L.O.D., în solidar, să plătească părților civile următoarele sume, după cum urmează: - părții civile C.T. suma de 39.975,90 RON, plus dobânzile bancare, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective; - părții civile B.G. suma reprezentând dobânzile bancare aferente sumei de 38.638,16 RON, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective; - părții civile Ț.F. suma de 36.451 RON, plus dobânzile bancare calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective; - părții civile M.G. suma în RON reprezentând echivalentul a 9.750 euro, calculată la data plății efective; - părții civile Ș.S.N. suma de 2.000 RON, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și: - anularea contractului din 30 aprilie 2009 încheiat între partea civilă C.T. și SC M.T. SRL; - anularea contractului din 10 aprilie 2009 încheiat între partea civilă B.G. și SC M.T. SRL; - anularea contractului din 16 iunie 2009 încheiat între partea civilă Ț.F. și SC M.T. SRL; - anularea contractului din 3 aprilie 2009 încheiat între partea civilă Ș.S.N. și SC M.T. SRL; - anularea contractului din 21 iulie 2009 încheiat între partea civilă M.G. și SC M.T. SRL. S-a dispus obligarea părții civile C.T. să restituie autoturismul H. societății de leasing SC M. SA București.

S-a dispus obligarea părții civile Ț.F. să restituie autoturismul H. societății de leasing SC M.L. SA București. A fost obligat fiecare inculpat la câte 500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În perioada 31 august 2009-2 octombrie 2009 părțile civile B.G., Ș.S.N., C.T., Ț.F. și M.G. au sesizat I.P.J. Călărași și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Călărași, cu privire la faptul că SC M.T. SRL, dealer autorizat H., le-a vândut autoturisme marca H., achitate integral, care nu au putut fi înmatriculate, întrucât nu au putut intra în posesia cărților de identitate ale respectivelor autoturisme.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, în momentul achiziționării autoturismelor de către părțile civile, acestea nu aparțineau SC M.T. SRL, deși au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare între societate și părți, ci mai multor societăți de leasing financiar de pe raza Mun. București. Deși apărările inculpaților au fost în sensul că martorul D.M. director la SC M.T. SRL, era cel care cunoștea statutul juridic al autoturismelor ce urmau a fi vândute, dat fiind că el conducea, în fapt, toată activitatea din firmă și că nu au avut cunoștință despre împrejurarea că autoturismele vândute părților civile aparțin de drept societăților de leasing financiar, probele administrate în cauză le infirmă această teză, motivat de împrejurarea că inculpata L.O.D.

se consulta atât cu coinculpatul, cât și cu martorul D.M. la momentul în care un potențial client își manifesta intenția de cumpărare a unui autoturism H. Dovezile administrate nu au reliefat instigarea celor doi inculpați de a vinde, în numele SC M.T. SRL mașini care nu aparțineau acestei societăți, în schimb probele existente la dosar relevă împrejurarea că inculpata L.O.D. îi ținea la curent atât pe inculpatul S.C.V., administratorul SC M.T. SRL, cât și pe martorul D.M. despre intențiile cumpărătorilor de achiziționare a mașinilor aflate în show-room-ul din Călărași, aceasta primind de la amândoi sau de la fiecare în parte acceptul de a încheia contracte de vânzare cumpărare cu clienții și, implicit, cu părțile civile, unde semna în locul inculpatului S.C.V., care îi dădea dispoziție verbală în acest sens.

Este indubitabil faptul că inculpatul S.C.V. știa care autoturisme aparțin societăților de leasing, cu toate că s-a încercat acreditarea ideii că statutul financiar al mașinilor a rămas necunoscut celor doi inculpați atât timp cât dosarele de leasing se aflau la sediul din București, dar chiar inculpata L.O.D., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a recunoscut că a vândut mașini care nu aparțineau SC M.T. SRL, ci societăților de leasing financiar.

Este adevărat că această modalitate de lucru nu a adus prejudicii altor cumpărători ai autoturismelor aflate spre vânzare în show-room-ul din Călărași, dar situația reclamată de cele 5 părți civile a scos la iveală un sistem de lucru defectuos și nelegal, care era cunoscut de către ambii inculpați și de martorul D.M., fiind evident că oferirea autoturismelor de curtoazie părților civile s-a datorat faptului că aceștia și-au recunoscut culpa la momentul imposibilității înmatriculării autoturismelor cumpărate, termenul pentru care acele mașini au fost date spre folosință părților civile fiind necesar deblocării fondurilor și achitării ratelor de leasing, lucru care nu s-a mai întâmplat, întrucât societățile de leasing au reziliat unilateral contractele încheiate cu SC M.T.

SRL. Este adevărat că inculpații s-au apărat și în sensul că nu au obținut vreun profit material de pe urma vânzării unor autoturisme care nu aparțineau SC M.T. SRL, cât timp aceștia au fost plăți cu salariu fix și nu în funcție de numărul mașinilor vândute, dar această teză este contrazisă de faptul că SC M.T.

SRL avea drept principal obiect de activitate înstrăinarea de autoturisme marca H., întrucât era dealer autorizat al acestui concern, iar atribuția principală a inculpaților era aceea de a încheia contracte de vânzare cumpărare, având ca obiect autoturismele existente în show-room-ul din Călărași, fiind evident că aducerea profitului în societate înseamnă și obținerea de profit de către cei ce realizau vânzările, respectiv inculpatului S.C.V., care era administrator al firmei și inculpatei L.O.D., consilier de vânzări și persoană care și-a pus semnătura pe majoritatea actelor de înstrăinare a autoturismelor H., doar în baza unei dispoziții verbale și în deplină cunoștință de cauză, după propria declarație, în ceea ce privește statutul juridic al mașinilor.

Obținerea de profit din vânzarea autoturismelor a fost scopul principal al activității celor doi inculpați și acest aspect rezultă cu atât mai mult din faptul că inculpatul S.C.V. s-a conformat dispozițiilor nelegale ale martorului D.M., în pofida obligațiilor pe care acesta le avea în baza Legii nr. 31/1990 și care trebuiau să-i fie cunoscute, inculpata L.O.D. fiind aceea care își punea semnătura pe un act ce atesta o situație neconformă cu realitatea, cunoscută de aceasta și perpetuată în ciuda tuturor evidențelor și speranței că deblocarea leasingului se va face într-un termen rezonabil, ce nu va fi niciodată cunoscut de către cumpărători. Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului S.C.V.

- care, în calitate de administrator al SC M.T. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe părțile vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N. și B.G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o administra este proprietara unor autoturisme H. și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 RON - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatei L.O.D. - care, în calitate de agent de vânzări la SC M.T. SRL SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe părțile vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N.

și B.G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o reprezenta în calitate de agent de vânzări este proprietara unor autoturisme H. și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 RON - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate fiecărui inculpat, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă pericolul social ridicat al faptelor deduse judecății (reprezentat de valoarea prejudiciului produs părților civile și lipsei de folosință a acestora cu privire la bunurile achiziționate după toate normele imperative ce guvernează modalitatea de încheiere a unei tranzacții oneroase), circumstanțele personale ale acestora, respectiv atitudinea cooperantă manifestată mai ales la urmărirea penală, lipsa lor de antecedente penale, diligențele manifestate în ceea ce privește despăgubirea părților civile (s-au pus la dispoziția acestora autoturisme de curtoazie). În acest sens, nu este de neglijat aprecierea modului în care inculpații s-au lăsat manipulați de către martorul D.M.

și persuasiunea pe care acesta a manifestat-o în relațiile de serviciu cu inculpații, dar care nu diminuează răspunderea lor și culpa vădită în perpetuarea unor practici greu de înțeles în relațiile sociale, profesionale și interumane normale și principiale într-o societate democrată. Probele au relevat existența unui șantaj emoțional pe care martorul D.M. l-a practicat nu doar cu inculpații, dar și cu alți angajați ai SC M.T. SRL, determinat de împrejurarea că acesta din urmă a clădit firma, a finanțat-o și a organizat-o după bunul său plac, numai că răspunderea penală este generată de propriile fapte, acțiuni și inacțiuni, la dosar neexistând date și indicii de instigare a comiterii lor de către martorul D.M.

În acest context, față de modul de derulare a faptelor ce au determinat comiterea infracțiunilor deduse judecății și față de circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, Tribunalul a apreciat ca oportună aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. pen., iar potrivit art. 76 C. pen. reducerea pedepselor ce aplicate în cauză, iar ca modalitate de executare suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, aprecierea instanței fiind în sensul că scopul pedepsei se poate realiza și fără privarea lor de libertate. Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 445 Cod procedură penală, referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu părțile civile C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N.

și B.G. și a art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., ce vizează repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției materializate în înscrisuri ce au fost declarate false. S-a dispus ca părțile civile C.T. și Ț.F. să restituie autoturismele societăților de leasing financiar, partea civilă B.G. urmând să rămână în posesia autoturismului achiziționat, dat fiind că acesta a încheiat contract și cu firma H. În baza art. 14 C. proc. pen., instanța de fond i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumelor reprezentând contravaloarea autoturismelor cumpărate de către părțile civile, plus dobânzile bancare la data achitării prejudiciilor, cu excepția părților civile B.G. și Ș.S.N., cărora li se vor plăti doar dobânzile bancare la data achitării prejudiciilor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpații L.O.D. și S.C.V., precum și partea civilă Ț.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerile orale, precum și în concluziile scrise depuse la dosar, inculpații au susținut - în esență: greșita încadrare juridică a faptelor deduse judecății, în sensul că se impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. și greșita condamnare a acestora, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția. În apelul său, partea civilă Ț.F., prin apărător, a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale a cauzei, solicitând ca pedepsele aplicate inculpaților să fie executate în regim de detenție, cât și sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greșit a fost anulat contractul de vânzare cumpărare.

Prin decizia penală nr. 135 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Ț.F. și de inculpații L.O.D. și S.C.V. împotriva sentinței penale nr. 106 din 4 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași. Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, următoarele: La judecarea în fond a cauzei, au fost respectate prevederile art. 62 C. proc. pen., cauza fiind lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar, iar în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat în speță, în conformitate cu prevederile art. 63 C. proc. pen., a stabilit, în mod corect, situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator strâns cu referire la prezenta cauză, în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar întocmai ca și instanța de fond, a reținut în fapt următoarele aspecte: Probele pot forma convingerea că reflectă realitatea dacă provin din surse sigure. În alegerea mijloacelor de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, instanța de judecată nu are obligația să folosească un anume mijloc de probă pentru dovedirea unei fapte, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevăzute de lege, pe cel potrivit pentru împrejurarea pe are o are de dovedit.

Probele strânse în cursul urmăririi penale au fost verificate de instanța de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, pornind de la declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați, actele depuse la dosar, toate acestea fiind coroborate și cu declarațiile inculpaților. Astfel, s-a reținut că, în perioada 31 august 2009-2 octombrie 2009, părțile vătămate B.G., Ș.S.N., C.T., Ț.F. și M.G. au formulat plângeri la poliție în care au sesizat că SC M.T. SRL, dealer autorizat H., le-a vândut autoturisme marca H., pe care, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, proprietar acestora nu era SC M.T.

SRL, ci o firmă de leasing. În fapt, în contractele de vânzare-cumpărare încheiate se prevedea că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului. După achiziționarea autoturismelor și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie, părțile vătămate încercau să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului, însă obțineau de la inculpați doar promisiuni de rezolvare. În realitate, cărțile de identitate se aflau la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing SC M.L. SA București. În perioada în care s-a săvârșit infracțiunea, inculpatul S.C.V. a virat banii încasați de la părțile vătămate către firmele de leasing.

Întrucât avea datorii mai vechi, la care se adăugau și penalități, societățile de leasing au folosit sumele de bani virate pentru achitarea unor datorii. Astfel, după trecerea celor 30 de zile, clienții au constatat că nu pot înmatricula autoturismele. Cu această ocazie, părțile civile au constatat că au fost înșelate. Din contractul de distribuitor autorizat încheiat între SC H.A.R. SRL, în calitate de „Distribuitor Național” și SC M.T.

SRL, în calitate de distribuitor autorizat, rezultă că poate îndeplini calitatea de distribuitor autorizat orice agent economic care îndeplinește standardele minime aplicabile pentru crearea și managementul unei rețele de distribuție pentru autovehiculele H. și Accesorii H. În scopul creării unui sistem de distribuție selectivă pentru furnizarea și vânzarea de autovehicule H., distribuitorul autorizat își asumă obligația de a nu furniza în mod direct sau indirect autovehicule H. în scopul revânzării către revânzătorii care nu au fost desemnați ca distribuitori autorizați H. sau către revânzători care nu au fost desemnați ca Reparatori Autorizați H. În acest caz, distribuitorul autorizat nu va avea dreptul de a primi plăți pentru furnizările făcute în acest scop.

Distribuitorul autorizat nu este considerat agentul sau reprezentantul legal al Distribuitorului Național, al H., sau al Afiliaților acestuia, în nici un scop, iar directorii, agenții sau angajații distribuitorului autorizat nu sunt considerați agenți sau angajați ai Distribuitorului Național, care poate vinde autovehicule H. și Accesorii H. numai către clienții finali. În plus, distribuitorul autorizat poate vinde autovehicule H. către un vânzător numai dacă revânzătorul respectiv este un Distribuitor Național H. sau un Distribuitor autorizat H. Pentru evitarea oricăror îndoieli, o societate de leasing nu va fi considerată ca fiind revânzător decât în cazul în care contractele de leasing utilizate de societatea de leasing prevăd transferul proprietății sau o opțiune de cumpărare pentru autovehicule H. înainte de expirarea contractelor de leasing.

Distribuitorul autorizat are dreptul de a solicita o copie a contractului standard de leasing utilizate de societatea de leasing, pentru a verifica dacă acestea prevăd transferul proprietății înainte de expirarea contractului de leasing. Distribuitorul autorizat poate vinde autovehicule H. către clienții finali care utilizează serviciile unui intermediar cu condiția ca intermediarul respectiv să fi obținut o autorizație scrisă din partea clientului final pentru cumpărarea unui anume autovehicul H. și pentru acceptarea livrării acestuia, în numele clientului final. Distribuitorul autorizat va solicita intermediarului, în fiecare caz, să îi furnizeze o copie a cărții de identitate sau a pașaportului clientului final.

Distribuitorul autorizat își asumă obligația de a ține cel puțin stocul minim de autovehicule H. și de accesorii H. comunicat de Distribuitorul Național. Distribuitorul autorizat își asumă obligația de a nu atrage și de a nu încerca să atragă răspunderea Distribuitorului Național și de a nu crea sarcini pe contul Distribuitorului Național și de a nu accept nici o comandă, de a încheia un contract care să atragă obligații pentru Distribuitorul Național, fără ca acesta să convină, în prealabil, asupra condițiilor acestuia. Distribuitorul autorizat va depune toate eforturile pentru a vinde cât mai multe autovehicule și accesorii H. la prețuri cu amănuntul, care să nu depășească prețurile maxime care îi sunt comunicate periodic de către Distribuitorul Național.

La vânzarea autovehiculelor H., Distribuitorul autorizat beneficia de un discount, cuprins între 7% și 11% din valoarea autovehiculelor, în funcție de model. Din contractele încheiate între SC M.T. SRL și societățile de leasing (SC M.L. SA, SC E.L. SA, SC E.L.X. SA, SC N.B.G. SA), rezultă că între cele două părți au fost încheiate contracte de leasing. Obiectul acestor contracte îl constituie cedarea dreptului de folosință asupra bunului (autovehicule H.). Utilizatorul își exprimă opțiunea ca la încetarea contractului, în mod irevocabil, să achiziționeze bunul. Pe toată perioada contractului, finanțatorul rămânea proprietar unic și neîngrădit al bunului. Utilizatorului nu îi era permis, fără acceptul finanțatorului, să constituie, asupra bunului drepturi în favoarea terților sau să transmită terților drepturi dobândite în temeiul prezentului contract.

La sfârșitul perioadei de leasing, în schimbul plății valorii reziduale, dreptul de proprietate asupra bunului era transferat de la finanțator la utilizator. La prezentele contracte au fost încheiate acte adiționale, în care se prevedea că utilizatorul va urmări, în cadrul procesului de vânzare-cumpărare identificarea unor cesionari interesați în preluarea prin cesiune a contractului de leasing. Utilizatorul va aduce la cunoștința fiecărui potențial cesionar condițiile contractului de leasing și va întocmi, pentru aceștia, un dosar de leasing, care va conține toate documentele solicitate de proprietar în vederea analizei situației financiare și de risc. Din cauza neplății ratelor, în data de 21 august 2009, SC M.L.

SA București a reziliat contractul încheiat cu SC M.T. SRL. Cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii de înșelăciune, cu reținerea agravantei prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen., instanța de apel a reținut că această susținere este neîntemeiată, atâta timp cât calculul prejudiciului produs părților civile s-a raportat la momentul încheierii contractelor și care constituie latura obiectivă a infracțiunii, chiar dacă, ulterior acestui moment, inculpatul S.C.V. a returnat părții civile Ș.S.N. contravaloarea autoturismului cumpărat, iar partea civilă B.G. a încheiat contract de vânzare-cumpărare și cu firma H., având ca obiect același autoturism cumpărat de la SC M.T. SRL. Drept urmare, atât timp cât, din contravaloarea autoturismelor cumpărate de părțile civile s-au scăzut cei 3.800 RON rezultați din valorificarea programului „Rabla”, în mod corect s-a stabilit valoarea prejudiciului, totalul depășind suma de 200.000 RON.

Referitor la greșita condamnare a inculpaților, s-a reținut că din întreg probatoriul administrat (în principal declarațiile celor doi inculpați) a rezultat că aceștia au cunoscut despre împrejurarea că autoturismele înstrăinate părților civile aparțineau unor societăți de leasing financiar, al căror statut juridic de la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu părțile civile nu se putea modifica sau transforma chiar dacă, așa cum au susținut chiar inculpații, în apărarea lor, leasingul se debloca, se achitau ratele și penalitățile, iar părțile civile puteau să-și înscrie în circulație autoturismele cumpărate. Ceea ce s-a apreciat evident și în deplină concordanță cu probele din dosar a fost împrejurarea că, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, SC M.T.

SRL nu era proprietara autoturismelor plătite integral de către părțile civile, iar aspectul era cunoscut atât de inculpata L.O.D., cât și de către inculpatul S.C.V., fiecare dintre aceștia încercând să detensioneze situația creată părților civile, care reclamau imposibilitatea înmatriculării mașinilor, dar nefăcând, în fața părților civile, nicio referire despre faptul că nu trebuiau să încheie contractele a căror anulare urmează să se dispună de către instanță. Complicitatea inculpaților în ceea ce privește cunoașterea situației juridice a autoturismelor pe care le-au vândut, fără niciun titlu juridic valabil, părților civile este reliefată de împrejurarea că, între aceștia, a existat o permanentă colaborare și un continuu contact (telefonic și electronic), iar maniera de lucru descrisă anterior (în care cumpărătorii nu încheiau contracte de vânzare-cumpărare cu societățile de leasing) era dictată de realizarea scopului principal al SC M.T.

SRL, acela de a obține profit. S-a reținut astfel că, este clar conturată și existența intenției celor doi inculpați de a induce și menține în eroare părțile civile, prin crearea convingerii că SC M.T. SRL este proprietara autoturismelor pe care le-a vândut, fiind evident că inculpatul S.C.V. nu putea da dispoziții verbale inculpatei L.O.D. de a semna contractele în numele său, dacă aceasta din urmă nu era la curent cu efectele juridice ale actului semnării asupra părților și terților. S-a mai reținut dă doar în situația în care inculpatul S.C.V.

singur și personal ar fi semnat contractele încheiate cu părțile civile, s-ar fi pus problema inexistenței intenției de a înșela a inculpatei L.O.D., însă modul de derulare a situației de fapt îi incriminează pe ambii inculpați pentru inducerea și menținerea în eroare a părților civile, indiferent de modalitățile, ulterioare tranzacțiilor, în care societățile de leasing financiar ar fi deblocat plata ratelor și a penalităților de întârziere. S-a reținut că din declarația dată de inculpata L.O.D. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, rezultă în mod cert că aceasta a cunoscut situația din firma respectivă, respectiv că acele autoturisme aparțineau unor firme de leasing și nu firmei respective.

Cu privire la inculpatul S.C.V., instanța de apel a reținut că acesta deținea o poziție administrativă în firmă, fiind director, având cunoștință despre situația autoturismelor respective, în sensul că ele aparțineau firmelor de leasing și că nu se puteau încheia contracte direct, decât cu firma de leasing, astfel încât este certă săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților (apelanți în speță), s-a apreciat că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare ale pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., dar și natura și gravitatea infracțiunilor comise, valoarea apărată de lege, precum și prejudiciile cauzate prin faptele comise, stabilindu-se în final just individualizată și apreciind temeinic în alegerea modalității de executare a acesteia.

În aceste condiții s-a apreciat că, în cauză, nu se impune nici majorarea cuantumului de pedeapsă (astfel cum solicită partea civilă), dar nici reducerea acestuia, întrucât prima instanță a realizat o individualizare corectă a sancțiunii penale, pedeapsa aplicată inculpaților pentru faptele deduse judecății, corect încadrate juridic, a fost în mod legal stabilită și, înăuntrul acestor limite, a fost și în mod just individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. S-a mai reținut că pedeapsa de câte 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, aplicată fiecărui inculpat este situată sub limita minimă stabilită în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante, este proporțională cu gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, astfel cum este relevat de circumstanțele reale de comitere și, în același timp, reflectă în mod corespunzător datele personale ale inculpaților (apelanți în speță).

De asemenea, s-a apreciat că, prin cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum aceasta a fost individualizată corect de instanța de fond, se poate atinge și scopul penal sancționator al acesteia, în sensul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, iar pe de altă parte, ca mijloc de reeducare și constrângere. Instanța de prim control judiciar a mai reținut că soluționarea laturii civile a cauzei este legală și temeinică, judecătorul fondului dispunând repunerea părților în situația anterioară, în sensul că au fost anulate contractele încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci părți civile, au fost obligați inculpații în solidar la plata sumelor ce au constituit pretinsul preț al autoturismelor, iar părțile civile C.T.

și Ț.F. au fost obligate să restituie autoturismele respective, marca H., societății de leasing SC M.L. SA București, care era proprietarul de drept, întrucât autoturismele respective nu pot fi înmatriculate în circulație, atâta timp cât contractele nu s-au încheiat cu adevăratul proprietar. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs partea civilă Ț.F., precum și inculpații L.O.D. și S.C.V. Criticile formulate de partea civilă au vizat pe de o parte greșita anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci părți civile, iar pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, modalitate care nu corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Recurenta parte civilă a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen. Recurenta inculpată L.O.D. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 12 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina sa, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C. pen., susținând că din probele administrate în cauză nu rezultă forma agravantă a infracțiunii de înșelăciune. Referitor la cel de-al doilea caz de casare invocat de recurenta inculpată prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea acestuia inculpata a solicitat achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că din fișa postului coroborată cu atribuțiile de serviciu nu rezultă vinovăția sa în comiterea faptelor reținute. Criticile formulate de recurentul inculpat S.C.V., dezvoltate în scris (dosar recurs) vizează, în principal, aspecte referitoare la nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate și la nepronunțarea instanței de apel cu privire la unele cereri esențiale pentru justa soluționare a cauzei, în concret, cererea de achitare a sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și, rejudecând, să se dea eficiență criticilor formulate în considerarea motivelor de recurs formulate.

În subsidiar, recurentul inculpat S.C.V. a învederat că din probele administrate nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. A invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că faptei îi lipsește atât latura subiectivă cât și latura obiectivă și a solicitat achitarea sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Un alt motiv de recurs formulat de recurentul inculpat a vizat împrejurarea că ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință, condamnarea sa la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În acest sens, a arătat că instanțele au înlăturat probele administrate din care rezultă în mod cert că, în fapt, societatea era administrată de către martorul D.M. care, în calitate de director general, conducea în mod nemijlocit activitatea societății și că decizia de a se încheia contractele de leasing pentru autovehiculele expuse în showroom a aparținut martorului D.M. A invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în cauză, în raport cu cazurile de casare invocate prin prisma criticilor formulate, în mod prioritar cele reglementate de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc.

pen., în baza materialului probator existent la dosarul cauzei dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune următoarele: Din analiza coroborată a ansamblului material probator administrat, prima instanță a constatat vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor - infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,- procedând la tragerea la răspundere penală a inculpaților L.O.D. și S.C.V. Instanța de fond a apreciat că acuzația adusă inculpaților este fondată, probele cauzei relevând, fără dubiu, că aceștia au desfășurat activități infracționale constând în inducerea în eroare a părților vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N., B.G.

cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare pretinzând că societatea pe care o administra inculpatul S.C.V. și pe care o reprezenta, în calitate de agent de vânzări, inculpata L.O.D., este proprietara unor autoturisme H. și le poate vinde deși, în realitate, aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 RON. Criticile formulate de inculpații L.O.D. și S.C.V. în fața instanței de prim control judiciar au vizat aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii instanței de fond, astfel cum se constată din încheierea de amânare a pronunțării din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală și din motivele de apel scrise, amplu dezvoltate, depuse la dosarul cauzei.

Aceleași critici au fost reiterate în fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterii recursurilor formulate de inculpați vizând, în esență, aceleași aspecte referitoare la judecarea fondului cauzei. În plus, recurentul inculpat S.C.V. a invocat motivarea necorespunzătoare a deciziei atacate și nepronunțarea instanței asupra unor cereri esențiale, în concret, motive de apel care erau de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, din perspectiva greșitei condamnări urmare a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Observând decizia atacată din perspectiva motivării, în raport și de criticile aduse, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile inculpatului S.C.V. sunt întemeiate. Obligația instanțelor de judecată de a-și motiva hotărârile reprezintă o garanței a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că obligația de motivare a hotărârilor este inerentă procesului echitabil (cauza Hiro Balani c. Spania). Tot Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat că motivarea nu poate să prezinte un caracter lapidar, reamintind că dreptul la un proces echitabil, garanțiile art. 6 alin. (1) din Convenție, înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor (cauza Georgiadis c. Greciei).

Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzoriu ci a unor drepturi concrete și efective, iar dreptul nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr „ascultate”, adică analizate temeinic de către instanța sesizată (cauza Artico împotriva Italiei, Hot. din 13 mai 1980). Cu alte cuvinte, art. 6 implică, în special, în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților (cauza Parez împotriva Franței). Tot astfel, în motivarea hotărârii din 1 iulie 2013, pronunțată în cauza Suminem c. Finlandei, Curtea a arătat că o altă funcție a motivării hotărârilor este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate.

Din perspectiva celor arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivarea deciziei penale atacate este lacunară și neconvingătoare, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă motivele pentru care apelul formulat de inculpatul S.C.V. a fost respins.

Deși, în mod aparent, considerentele deciziei penale nr. 135 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București cuprind argumentele care au determinat instanța să pronunțe soluția cauzei, în realitate motivarea acesteia reprezintă în mare parte o preluare a stării de fapt reținută de judecătorul fondului, în condițiile în care instanța de prim control judiciar, chemată să judece și să soluționeze calea de atac într-un efect devolutiv, în cadrul unei noi judecăți cu caracter autonom care să aibă ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din hotărâre care au fost omise sau nelegal soluționate, s-a limitat la a aprecia că „din analiza actelor dosarului s-a constatat că la judecarea în fond a cauzei au fost respectate prevederile art. 62 C. proc.

pen., cauza fiind lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar, iar în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat în speță în conformitate cu prevederile art. 63 C. pen. a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată”. Nici sub aspectul laturii civile, hotărârea atacată nu este motivată, întrucât din considerentele acesteia nu rezultă care sunt argumentele instanței de apel care au determinat concluzia anulării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci părți civile.

Este adevărat că în practica Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza Boldea contra România) noțiunea de proces echitabil permite ca o instanță internă, să-și motiveze hotărârea folosind motivele oferită de o instanță inferioară, cu condiția ca aceasta să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să confirme, pur și simplu, concluziile unei instanțe inferioare. Or, în cauza de față, critica vizează tocmai împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns unor cereri esențiale, nu a examinat efectiv apărările formulate de către inculpat în calea de atac. Pe de altă parte este cunoscut că, în cazul apelului, legiuitorul a reglementat un efect devolutiv integral, atât în fapt cât și în drept, ceea ce înseamnă că apelul promovează o reexaminare a cauzei sub toate aspectele, nu numai cu privire la temeiurile și cererile formulate de procuror și de părți.

În cazul de față, instanța de apel nu a procedat la analizarea cauzei sub toate aspectele în sensul că nu a evaluat, printr-o examinare proprie cererile, susținerile inculpaților în contextul criticilor formulate și a motivelor de apel, amplu detaliate. În acest sens, se impune precizarea că aspectele criticate în soluționarea laturii penale a cauzei, sub aspectul solicitării inculpatului S.C.V. de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. c) C. proc. pen., nici măcar nu au fost evocate în considerentele deciziei atacate. Cum motivele de apel constituie cereri esențiale de natură a garanta drepturile părților și de a influența soluția procesului, omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unui asemenea motiv, atrage casarea deciziei în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. Concluzionând, aspectele invocate de către inculpat sunt esențiale în aflarea adevărului, conform art. 3 C. proc. pen., întrucât în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, demersuri de natură să asigure realizarea scopului procesului penal și anume acela că orice infractor să fie pedepsit numai în măsura vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În contextul arătat de inculpații L.O.D. și S.C.V. se impune admiterea tuturor recursurilor declarate în cauză, deoarece activitatea infracțională pretins săvârșită de aceștia, coroborată cu împrejurările învederate și criticile formulate de partea civilă, sunt în strânsă legătură cu aspectele asupra cărora instanța de trimitere urmează a dispune.

Urmarea tuturor considerentelor de fapt și de drept expuse, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanțe - Curtea de Apel București. Procedând la rejudecarea cauzei, în ansamblul ei, instanța va asculta inculpații, va examina toate apărările și criticile formulate de inculpații L.O.D. și S.C.V. și de partea civilă, va administra orice probă rezultată din dezbateri după cum și orice probă consideră necesară în contextul lămuririi tuturor aspectelor referitoare la faptele imputate inculpaților, cu respectarea drepturilor lor procesuale și constituționale, în scopul justei soluționări a cauzei cu respectarea principiului „non reformațio în pejus”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații L.O.D. și S.C.V. și de partea civilă Ț.F. împotriva deciziei penale nr. 135 din data de 03 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpata L.O.D., în sumă de 300 RON, cât și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S.C.V., în sumă de 75 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2013.