ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1299/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 226 din 24 aprilie

2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a dispus condamnarea inculpatului M.T.,

la următoarele pedepse:

- 6 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C.

pen.;

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani,

pentru săvârșirea infracțiunii de

introducere în țară, fără

drept, de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3

alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la

art.

76 lit. a) C. pen.

În

temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit.

b) C. pen. și art. 35

C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai

grea, de 6 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În

temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

În

temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării

preventive a

inculpatului, dispusă în lipsă prin încheierea

penală nr. 73 din 11 februarie 2009 a

Tribunalul Maramureș.

În

temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea

definitivă

a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii

profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În

temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata către stat a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate

de acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 24/D/P/2008 din 09

martie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș au fost trimiși în judecată

inculpații P.A.D., F.B.I., V.R., C.M., Ș.A., S.I.S, C.G.M., D.G.A., H.P., K.L.C.,

I.F.V., B.C.M. și C.I., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 143/2000 și, în baza art. 38 C. proc. pen, s-a dispus disjungerea cauzei

față de inculpatul M.T., trimis în judecată în prezenta cauză.

Prin sentința penală nr. 371 din 30

septembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală nr.

957 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpaților menționați

anterior le-au fost aplicate mai multe pedepse cu închisoarea reținându-se cu autoritate

de lucru judecat că aceștia au desfășurat diferite activități constând în deținere,

consum și trafic de droguri, în unele cazuri cumpărându-le de la inculpatul M.T.

Instanța a arătat că, din probele administrate

în prezenta cauză, a rezultat că, în cursul anului 2008, pe raza municipiului Sighetu

Marmației și a localităților învecinate au fost semnalate activități privind traficul

și

consumul de droguri de risc și de mare

risc, iar pentru strângerea de probe s-a procedat de către organele de urmărire

penală inclusiv la autorizarea în cauză a unui investigator sub acoperire cu identitatea

„I.S." și a unui colaborator cu identitate protejată „C.S".

În

perioada februarie 2008-ianuarie 2009, inculpații cu privire

la care s-a pronunțat sentința penală nr. 371 din 30 septembrie 2010 a Tribunalului

Maramureș au comis în mod repetat mai multe acte materiale ale infracțiunilor de

trafic de droguri, iar din declarațiile acestora a rezultat că se aprovizionau de

la inculpatul M.T.

În

concret, din declarația martorului P.A.D. a rezultat că în

cursul anului 2008 a preluat de la inculpatul M.T. 50 de pastile „Ecstasy"

pe care ulterior le-a livrat martorului identitate protejată „C.S.". Aceeași

împrejurare a fost recunoscută și stabilită, în baza probatoriului administrat,

în Dosarul nr. 1265/100/2009, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 371 din

30 septembrie 2010 a Tribunalului Maramureș.

De asemenea, s-a reținut că, martorul D.G.A.

a precizat prin declarația data, în cursul urmăririi penale, că în aceeași perioadă

s-a deplasat împreună cu o altă persoană poreclită „B." la domiciliul inculpatului

M.T. din jud. Maramureș și a cumpărat de la acesta pastile „Ecstasy" (dosar

urmărire penală). Martorul menționat a precizat că inițial, în vara anului 2008

a primit de la inculpatul M.T. o pastilă „Ecstasy" în timp ce se afla într-un

club din Sighetu Marmației, iar ulterior în mai multe rânduri a cumpărat de la inculpat

același tip de drog. De asemenea, martorul menționat a confirmat împrejurarea că

în cursul lunii septembrie 2008, inculpatul M.T. i-a vândut lui P.A.D. 50 de pastile

„Ecstasy", martorul precizând că a cumpărat de la același inculpat cu acea

ocazie 10 pastile din drogul menționat (dosar urmărire penală).

La rândul său, martorul B.C.M. a susținut

în cursul urmăririi penale că avea cunoștință despre faptul că inculpatul M.T. vindea

pastile de Ecstasy, același lucru fiind confirmat și de martorii C.I. și C.G.M.

(dosar urmărire penală).

Instanța a mai reținut că, în contextul

activităților de investigare desfășurate, la data de 10 septembrie 2008, P.A.D.

i-a relatat martorului „C.S" că persoana care îi furniza droguri, respectiv

inculpatul M.T., s-a întors din Franța și a adus 50 de pastile MDMA - Ecstasy.

La data de 11 septembrie 2008, P.A.D. i-a

explicat telefonic martorului „C.S", că a văzut cele 50 de pastile Ecstasy

și că acestea costă 30 RON/bucată și au imprimată pe ele litera „M" (dosar

urmărire penală).

În

ziua următoare, la data de 12 septembrie 2008, martorul „C.S"

s-a întâlnit cu P.A.S. în Sighetu Marmației. Potrivit procesului verbal aflat la

dosar, „C.S" i-a dat lui P.A.D. suma de 50 RON pentru a achiziționa o pastilă

MDMA, iar acesta s-a deplasat lângă un bloc de locuințe din Sighetu Marmației, unde

a venit cu un autoturism marca O. o persoană identificată de P.A.D. ca fiind inculpatul

M.T. Martorul „C.S" a fost chemat în spatele garajelor din zonă, unde P.A.S.

i-a dat o pastilă de culoare roz, inscripționată cu litera „M".

În

cursul aceleiași seri, P.A.D. i-a înmânat martorului „C.S"

49 de comprimate similare celei menționate anterior, primind în schimb suma de 1,500

RON (dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică

din 16 septembrie 2008 s-a concluzionat că cele 50 de comprimate, purtând logo-ul

„M." stanțat pe una dintre fețe, conțin ca substanță activă 3,4 -metilendioximetamfetamină

(MDMA), substanță inclusă în categoria drogurilor de mare risc conform tabelului

anexă nr. I la Legea nr. 143/2000 (dosar urmărire penală).

Având în vedere aspectele expuse, instanța

de fond a constatat că probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul

M.T., după aducerea din Franța în România a unor comprimate MDMA, în mod repetat,

le-a vândut cu sume cuprinse între 25-30 RON/bucată numiților P.A.D., D.G.A., K.L.C..

Fiecare dintre persoanele menționate au recunoscut prin declarațiile date, atât

în Dosarul nr. 1265/100/2009 al Tribunalului Maramureș, cât și în prezenta cauză

că au cumpărat droguri de la inculpatul M.T., iar martorul P.A.D. a confirmat că

cele 50 de pastile MDMA livrate martorului „C.S" au fost furnizate de același

inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul

M.T. solicitând

admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și să se dispună, în principal,

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. pen.,

iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.

În

motivarea apelului s-a arătat că soluția de achitare se impune

cu raportare la declarațiile martorilor C.S, I.C. și B.C. care au arătat că nu-l

cunosc pe inculpat și nu știu dacă acesta ar fi adus droguri în țară.

Pe de altă parte, s-a solicitat să se dea

o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului

având în vedere că acesta nu a mai comis alte infracțiuni din anul 2004.

Prin decizia penală nr. 169 din 9

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.T. împotriva sentinței

penale nr. 226 din 24 aprilie 2012 a Tribunalului Maramureș, fiind obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel, a reținut că, în baza probelor administrate, s-a stabilit o corectă stare

de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului

fiind în afara oricărui dubiu.

Astfel, a arătat instanța, din declarațiile

martorilor P.A.D., D.G.A., B.C.M., C.I., C.G.M. și „C.S" rezultă fără urmă

de tăgadă că inculpatul, în cursul lunii septembrie 2009, a procurat din străinătate

și a introdus ilegal în România un număr de 50 de comprimate Estasy pe care le-a

deținut, oferit spre vânzare și vândut mai multor persoane.

S-a apreciat că, susținerea că investigatorul

sub acoperire „I.S." și colaboratorului acestuia „C.S" nu l-au întâlnit

pe inculpatul M.T. și că nu-l cunosc pe acesta, este reală, însă nu prezintă nicio

relevanță, câtă vreme aceștia nu au negociat și cumpărat cele 50 de comprimate direct

de la inculpat, tranzacția efectuându-se prin intermediul martorului P.A.D..

Mai mult, s-a avut în vedere că „C.S"

a arătat cu lux de amănunte întâlnirea care a avut loc între martorul P.A.D. și

inculpate, în Sighetu Marmației, locul întâlnirii, mașina condusă de inculpat și

locul efectuării tranzacției.

Apoi, s-a precizat că, vinovăția inculpatului

este confirmată și de interceptările convorbirilor telefonice aflate la dosar, procesele-verbale

de predare a pastilelor și raportul de constatare tehnico-științifică prin care

s-a concluzionat că cele 50 de comprimate conțin ca substanță activă MDMA, care

este inclusă în categoria drogurilor de mare risc.

În

aceste condiții, solicitarea de achitare a inculpatului, pe

considerentul că fapta nu a fost comisă de inculpat, bazată pe extragerea din contextul

declarațiilor unor martori, a unor pasaje, fără a se privi aceste depoziții în ansamblul

lor, a fost apreciată, ca nefondată.

Cât privește pedepsele aplicate inculpatului,

s-a considerat de către instanța de apel, că au fost în mod corect individualizate

în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., atât în ce privește cuantumul

pedepselor cât și în privința modalității de executare, acestea fiind în măsură

să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Curtea a mai subliniat că instanța de fond

a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit.

a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Or, reducerea și mai accentuată a cuantumului pedepselor, în raport de gradul ridicat

de pericol social al faptelor și limitele de pedeapsă, în condițiile în care inculpatul

s-a sustras întregii proceduri judiciare desfășurate împotriva sa, s-a apreciat

că este complet nejustificată.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul

M.T.,

care a invocat cazurile

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. susținând

trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță întrucât, în esență, nu s-a

respectat dreptul la un proces echitabil, pe cel prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen. și prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. formulând concluzii

în sensul reducerii pedepsei și suspendării executării sub supraveghere a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor și a cazurilor de casare invocate, precum și în conformitate cu dispozițiile

art. 385

9

alin. (3), Înalta Curte consideră că recursul este întemeiat

pentru următoarele considerente:

În

susținerea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., inculpatul a invocat că nu s-au readministrat

probele din faza de urmărire penală și a fost respinsă administrarea probelor în

apărare cu o motivare care contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului (care a statuat că o declarație făcută de un martor în sensul stricto sensu

sau de un inculpat, are valoarea unei mărturii, dacă lămurește chestiuni substanțiale)

și deciziei în interesul Legii nr. 17/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin care s-a arătat că inculpatul care a optat pentru procedura prev.

de art. 320

1

C. proc. pen., are calitate de martor în cauza disjunsă.

Instanța de recurs constată că, prin apelul

declarat, inculpatul M.T. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen., iar instanța de prim control judiciar, fără a administra

nemijlocit vreo probă, a soluționat cauza.

Este adevărat că, potrivit art. 378 C.

proc. pen., instanța de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate, dar aceasta nu

înseamnă că aceste dispoziții legale se aplică în contra respectării dreptului un

proces echitabil, și implicit, a dreptului la apărare.

Înalta Curte constată că inculpatul M.T.

nu a fost audiat în cursul urmăririi penale, subliniindu-se prin rechizitoriu că

se sustrage procesului, de altfel, dispunându-se arestarea sa, în lipsă, prin încheierea

nr. 73 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș. De asemenea,

inculpatul

nu a fost audiat în cursul cercetării judecătoreși în primă instanță, și nici în

apel, lipsind la toate termenele de judecată.

Se mai constată că prima instanță, a respins,

la termenul din 17 noiembrie 2011, cererea de formulată de apărătorul ales al inculpatului,

de audiere a martorilor F.B.I., C.G., H.P., C.I.și V.R.

Instanța de recurs consideră că nu poate

fi primită justificarea, ce a stat la baza respingerii cererii, constând în aprecierea

primei instanțe că, se exclud calitatea de inculpat, într-un dosar, cu calitatea

de martor în alt dosar care se află pe rol și în care este vorba de o activitate

infracțională conexă. O astfel de interdicție nu este prevăzută de nici o normă

legală, iar instanța a dat dovadă de inconsecvență întrucât, la termenul anterior,

din 10 mai 2011, a încuviințat audierea, ca martori, a numiților B.C.M., D.G.A.,

P.A.D. și K.L. care aveau calitate de inculpați, în aceeași cauză cu martorii solicitați

de inculpatul M.T., pentru a fi audiați. împrejurarea că B.C.M., D.G.A., P.A.D.

și K.L. fuseseră reținuți, prin rechizitoriu, ca martori, nu are nici o relevanță

juridică, sub aspectul analizat.

Totodată, în prima instanță, nu a fost

audiat martorul K.L. - existând informația în procesul verbal de executare a mandatului

de aducere, că este arestat în Franța și nici martorul D.G.A. - nefiind identificată

adresa la care efectiv locuiește, fiind aplicate, în legătură cu declarația acestui

martor, dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

În

aceste condiții, în care inculpatul nu a fost audiat în niciuna

din fazele procesului penal și apărarea a solicitat achitarea, în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen., parte din probele în acuzare nu au fost administrate, iar

probele solicitate în apărare, în primă instanță, au fost respinse fară o motivare

care să subziste, Înalta Curte consideră că instanța de apel trebuia să ia măsuri

pozitive, în sensul de a administra nemijlocit probe, pentru a verifica hotărârea

primei instanțe, cu atât mai mult cu cât, în argumentarea temeiniciei soluției de

condamnare, instanța de apel a enumerat și declarațiile martorilor C.I.și C.G.M.

care nu au fost citați și audiați de niciuna dintre instanțele de fond.

Atitudinea procesuală a inculpatului nu

poate determina nerespectarea dispozițiilor care garantează dreptul la apărare,

comportamentul procesual fiind unul din criteriile de individualizare a pedepsei,

în ipoteza condamnării.

Soluția admiterii recursului pentru această

critică a inculpatului, se impune deoarece, potrivit efectului devolutiv al apelului

reglementat de art. 371 C. proc. pen., instanța este obligată ca, în afară de temeiurile

invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele

de fapt și de drept. Aceasta este și justificarea pentru care instanța de recurs

nu va trimite cauza spre rejudecare în primă instanță.

Apoi, în conformitate cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când i se solicită instanței să examineze

cauza în fapt și în drept, și să se pronunțe sub aspectul vinovăției sau nevinovăției

reclamantului, aceasta nu poate, din motive de echitate a procesului, să decidă

fără aprecierea directă a mărturiilor, Convenția nedorind să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective.

În

cauza de față, aspectele pe care instanța de apel trebuia

să le analizeze, aveau un profund caracter faptic, de natură a impune, în vederea

confirmării sau nu a hotărârii primei instanțe, o nouă apreciere a probelor, în

mod particular a declarațiilor martorilor.

Pentru toate cele enunțate, instanța de

recurs consideră că, în virtutea dreptului la un proces echitabil, în componenta

sa referitoare la garantarea dreptului la apărare se impunea a se aprecia asupra

utilității, perinenței și concludentei audierii fiecăruia dintre martorii propuși

în apărare de inculpatul M.T., aspect care va fi remediat cu ocazia rejudecării

cauzei, procedându-se, în consecință, la audierea acestora.

Dată fiind soluția pronunțată, se va verifica

și dacă, la momentul procesual al rejudecării apelului, inculpatul M.T. și martorii

D.G.A. și K.L. pot fi audiați, procedându-se la administrarea și a altor probe a

căror utilitate, pertinență și concludentă va rezulta din cercetarea judecătorească.

Referitor la martorul K.L., despre care există date că ar fi arestat în străinătate,

în vederea audierii, se va examina incidența, în cauză, a dispozițiilor din

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, în materie penală.

Urmează a se clarifica existența elementelor

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

și art. 2 alin. (2) din aceeași lege, cu stabilirea actelor materiale care au dat

forma continuată a acestei din urmă infracțiuni.

În

consecință, Înalta Curte reține incidența cazului de casare

prev. de art. 385

9

:pct. 17

2

C. proc. pen. atras de greșita

aplicare a legii și, în raport de dispozițiile art. 385

15

alin. (4)

C. proc. pen., Înalta Curte neputând suplini în recurs întreaga cercetare judecătorească

pe care trebuia să o facă instanța de apel, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului, acesta fiind singurul remediu procesual pentru înlăturarea încălcărilor

constatate. De asemenea, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici

formulate în recurs de

către inculpați, a căror analiză nu mai

poate fi făcută, față de soluția pronunțată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 385

915

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul

declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 169/A din 9 octombrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va casa decizia penală nr. 169/A din 9

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, și

va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul M.T. la aceeași

instanță.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu

în cuantum de 50 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.T. împotriva deciziei penale nr. 169/A din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Casează decizia penală nr. 169/A din 9

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, și

trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul M.T. la aceeași instanță.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu

în cuantum de 50 RON se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie

2013.