ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 24 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., a solicitat obligarea pârâtei C. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin însușirea fără drept a întregului fond de marfă în valoare de 427.783,10 RON, precum și la plata dobânzii legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 219 și art. 1349 C. civ.

Prin sentința nr. 1591 din 4 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta C..

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.R.L., prin lichidator B., a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 189 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.R.L., prin lichidator B., a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiași curți de apel sub nr. x/2013/a1.

Prin decizia nr. 503 din 9 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și ca nefondată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a obligat-o pe revizuenta A. S.R.L., prin lichidator B., la plata către intimata C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanței de retractare, A. S.R.L., prin lichidator B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, recurenta a prezentat istoricul litigiului, după care a susținut, în sinteză, că din analiza coroborată a dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rezultă că se poate cere revizuirea și atunci când există contrarietate între considerentele unor hotărâri judecătorești.

În continuare, aceeași parte a arătat că prin cererea de revizuire a invocat contrarietatea între considerentele unor hotărâri pronunțate anterior și cele ale deciziei atacate cu revizuire. Or, pentru a compara considerentele hotărârilor respective era necesară cunoașterea lor.

Recurenta a subliniat că putea cunoaște considerentele deciziei atacate cu revizuire numai după motivarea și comunicarea acestei hotărâri.

Din această perspectivă, autoarea recursului a arătat că nu putea formula cererea de revizuire de la data pronunțării hotărârii.

Ca atare, recurenta a învederat că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe contrarietatea considerentelor trebuia calculat de la data comunicării ultimei hotărâri.

Prin raportare la această dată, titulara recursului a subliniat că a formulat cererea de revizuire cu respectarea termenului respectiv.

Totodată, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că acest text de lege încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata C. a depus întâmpinare la 21 ianuarie 2016, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare la 8 februarie 2016, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de intimată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a suspendat judecata recursului, până la soluționarea acestei excepții.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol și a respins excepția inadmisibilității recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta susține, în esență, că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuia calculat de la data comunicării hotărârii atacate cu revizuire și nu de la data rămânerii definitive, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ.

În legătură cu momentul de la care trebuie calculat acest termen, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora, "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată de A. S.R.L., prin lichidator B. și a constatat că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că:

"pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri; soluția ce s-ar putea pronunța în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri și implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuție sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate; chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Fiind respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă că momentul de la care se calculează termenul de o lună coincide cu data rămânerii definitive a deciziei atacate cu revizuire.

Or, decizia atacată cu revizuire a rămas definitivă la data pronunțării, respectiv la 23 martie 2015, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la alin. (2) teza finală al aceluiași articol C. proc. civ., întrucât a fost pronunțată în apel, într-un litigiu evaluabil în bani, în care era suprimat dreptul la recurs, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 23 martie 2015.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Cum termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 23 martie 2015, rezultă că ultima zi în care putea fi formulată cererea de revizuire a fost la 23 aprilie 2015.

În aceste condiții, instanța supremă constată că formularea cererii de revizuire la 21 mai 2019, conform mențiunii de pe plicul aflat la dosarul de revizuire, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, nerespectarea acestui termen a atras decăderea părții din dreptul de a exercita calea de retractare a revizuirii întemeiate pe motivul contrarietății, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, soluția de respingere ca tardivă a cererii de revizuire întemeiate pe motivul contrarietății este legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva deciziei nr. 503 din 9 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva deciziei nr. 503 din 9 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2019.