ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2376/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 26 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1.451.999,062 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 februarie 2015 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Prin Sentința nr. 427 din 26 aprilie 2018, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.451.999,062 RON reprezentând penalități de întârziere, taxă judiciară de timbru în sumă de 18.125 RON și onorariu avocațial în sumă de 2200 RON.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din 20 februarie 2018 și din 28 septembrie 2017 a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., care a solicitat anularea sentinței și schimbarea în tot a primei încheieri precizate, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii.

La termenul de judecată din 26 octombrie 2018, instanța a recalificat prezentul recurs în apel, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 427 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, fiind obligată apelanta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva Deciziei nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, pârâta S.C. B. S.R.L. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În susținerea cererii de recurs, pârâta arată că valoarea de 1.451.999,062 RON reprezentând penalități de întârziere nu a fost constatată de un expert, ci au fost simple calcule făcute de reclamantă.

Mai susține recurenta că, instanța de apel nu ținut cont de procesul-verbal încheiat între părți "Proces-verbal de predare primire a biletelor la ordin din 13 mai 2016", în conținutul căruia părțile au convenit că debitul este de 424.162,5 RON. Respectivul debit a fost stins prin prezentarea BO-urilor la datele scadente, înscrise pe acestea, până la 15 decembrie 2016. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 13 februarie 2015 a intervenit acest proces-verbal de predare-primire a celor 17 bilete la ordin, ce atestă că debitul este cel cuprins în biletele la ordin.

Fiind un act subsecvent, încheiat ulterior, în cuprinsul căruia nu se face vorbire de existența vreunei penalități sau a vreunei alte sume datorate, este indubitabil faptul că nu existau debite în plus față de biletele la ordin emise.

Mai mult decât atât, la data de 5 mai 2016 S.C. A. S.R.L. a introdus o cerere de insolvență împotriva recurentei, unde creanța solicitată era în cuantum de 412.584,64 RON (stinsă în prezent), aspect din care rezultă faptul că niciodată nu a existat o înțelegere între părți în ceea ce privește posibile penalități aplicabile la un termen de 30 de zile.

În această situație, recurenta susține că se impunea efectuarea unei expertize contabile, prin care să se constate cu certitudine care era creanța datorată, probă solicitată și în fața Curții de Apel Ploiești, însă nefiind efectuată.

Pe cale de consecință, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și a Sentinței nr. 487/24 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În subsidiar, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 16 mai 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat pe cale de excepție anularea recursului, întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat și nu a dezvoltat motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, recurenta reluând practic apărările formulate în fața instanței de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 25 septembrie 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 12 decembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., deși a invocat dispozițiile art. 485 - 487, 490 și 496 C. proc. civ. în susținerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conțin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care memoriul de recursul formulat conține critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei față de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanțele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerința prevăzută de art. 488 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanței de recurs norma materială nesocotită prin soluțiile date de cele două instanțe.

În acest context, se constată că, motivele de recurs reprezintă o transpunere a motivelor de apel care au fost riguros analizate de către instanța de apel, motiv pentru care față de modul de administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, se constată că cele două instanțe au respectat principiul aflării adevărului prin soluțiile pronunțate oferind părților dreptul la un proces echitabil astfel cum este garantat de către art. 6 CEDO.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală, având în vedere că prin memoriul de recurs recurenta se referă la elemente de fapt, care țin strict de temeinicia hotărâri, întrucât s-au prezentat critici care vizează aspectul probator, cu referire la efectuarea unei expertize contabile, fără însă a dezvolta critici de nelegalitate.

În acest context, se reține că recurenta-pârâtă, nu formulează critici de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului pârâtei S.C. B. S.R.L..

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 453 din același Cod, va obliga recurenta la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.R.L., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 38 din 1 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Obligă recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - MM