ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2186/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare de judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11 aprilie 2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. prin lichidator C. SPRL și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate la constituirea societății reclamante și să îi predea în folosință, pentru durata convenită, un teren agricol în suprafață de 220 ha în județul Brașov sau în județe limitrofe, ce urmează să fie folosit ca bază furajeră.

În situația în care executarea în natură a obligației de mai sus va fi imposibilă, a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor bănești, în cuantum estimat de 1.000.000 RON.

A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969, 970 și 1073 C. civ.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 28 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a acționarilor pârâtei S.C. B. S.A., în calitate de succesori în drepturi, întrucât societatea fusese dizolvată și radiată din Registrul Comerțului.

Prin sentința civilă nr. 424/C din 3 mai 2015 pronunțată în dosar, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității de reprezentant a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pentru pârâtul STATUL ROMÂN.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. prin lichidator C. SPRL.

A obligat reclamanta să plătească STATULUI ROMÂN suma de 3500 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru redusă, ca urmare a acordării facilității de plată reclamantei, prin încheierea din Camera de consiliu din data de 7 septembrie 2016.

II. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea soluționării acesteia pe fond, în contradictoriu cu toate părțile.

A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1776/Ap din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 424/2017 pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care a menținut-o.

III. La data de 18 decembrie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri, atât cea pronunțată în apel, cât și cea pronunțată de prima instanță.

Prin memoriul de recurs, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității, deoarece nu a pus în discuție și nu a soluționat cererea recurentei-reclamante de introducere în cauză a acționarilor intimatei-pârâte S.C. B. S.A.

În acest sens, a arătat că neindicarea datelor privind respectivii acționari nu înlăturau obligația instanței de fond de a pune în discuție cererea formulată și de a se pronunța asupra acesteia.

Soluția pronunțată de instanța de apel a fost criticată pentru greșita rezolvare a motivului de apel referitor la neanalizarea de către prima instanță a solicitării recurentei-reclamante de desemnare a unui curator pentru acționarii intimatei-pârâte S.C. B. S.A., arătând recurenta că instanța nu se putea pronunța asupra calității procesuale a acționarilor, fără a dispune, în prealabil, în legătură cu cererea de introducere a acestora în cauză.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că instanțele de fond și de apel au reținut în mod eronat că recurenta nu a dorit să cheme în judecată Agenția Domeniilor Statului.

În acest sens, a criticat hotărârea instanței de fond, precizând, pe de o parte, că aceasta nu este motivată, în ceea ce privește aprecierea judecătorului că cererea recurentei nu poate fi soluționată fără participarea Agenției Domeniilor Statului, iar pe de altă parte, că această apreciere este greșită, în raport cu dispozițiile art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

A susținut că respingerea, de către instanța de apel, a criticilor formulate cu privire la greșita soluționare a cererii de introducere în cauză a Agenției Domeniilor Statului, a avut în vedere motive ce nu au legătură cu cauza.

În acest sens, a precizat că în penultimul paragraf din pagina 3 a deciziei, instanța de apel a reținut că recurenta și-a invocat propria culpă cu ocazia soluționării fondului cauzei, opunându-se citării STATULUI ROMÂN prin Agenția Domeniilor Statului, pentru ca, ulterior, să critice în cadrul apelului formulat faptul că prima instanță a acordat consecințe juridice acestei poziții.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că soluțiile instanțelor, de a respinge cererea de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pentru pârâta STATUL ROMAN și, respectiv, de a menține hotărârea primei instanțe sub acest aspect, sunt criticabile, deoarece au fost încălcate normele de drept material conținute de H.G. nr. 157/1992, care reglementează puterea de reprezentare a MINISTERULUI în cadrul contractului intervenit între STATUL ROMAN si acționarii recurentei-reclamante.

A mai arătat că nu s-a avut în vedere natura juridică a avizului nr. x/9.11.1992 emis de STATUL ROMAN, prin MINISTERUL AGRICULTURII - actualmente MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - asupra constituirii societății recurente.

A considerat, în acest sens, că MINISTERUL AGRICULTURII - actualmente MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - a acționat ca mandatar al STATULUI ROMÂN.

Așadar, recurenta-reclamantă a considerat că au fost aplicate greșit normele de drept material prevăzute de H.G. nr. 157/1992, deoarece, pentru a se putea dispune în mod valabil de patrimoniul Statului ROMÂN, era necesar și obligatoriu avizul impus de dispozițiile actului normativ menționat.

A susținut că în cauză erau întrunite cerințele impuse de art. 36 C. proc. civ. cu privire la existenta calității procesuale pasive a STATULUI ROMAN și a acționarilor S.C. B. S.A., precum și cu privire la existența calității procesuale active a recurentei-reclamante, deoarece părțile procesului sunt aceleași cu subiectele raportului litigios dedus judecății.

Cum pârâta S.C. B. S.A. a încetat să mai existe, recurenta-reclamantă a considerat că obligațiile contractuale asumate de aceasta urmează să fie executate de STATUL ROMAN, care rămâne obligat, atât în calitate de deținător al capitalului integral al S.C. B. S.A. la data constituirii societății recurente-reclamante, cât și în calitate de succesor în drepturi și obligații al pârâtei dizolvate, care, odată cu pronunțarea hotărârii de dizolvare, mai există doar pentru nevoile lichidării.

Prin întâmpinarea formulată, înregistrată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție data de 19 ianuarie 2018, intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a invocat inadmisibilitatea recursului, motivat de faptul că decizia recurată este definitivă.

Totodată, a cerut judecarea cauzei în lipsă.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul de recurs la data de 19 martie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., la data de 22 martie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termenul legal și este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 11 mai 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 19 octombrie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea sesizării înregistrate sub nr. x/2018, formulată de instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2019, urmare cererii de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, reținând că în speță nu mai subzistă motivul care a stat la baza suspendării.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului și a admis în principiu calea de atac declarată, fixând termen pentru soluționarea recursului la data de 22 noiembrie 2019, în ședință publică.

IV. Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat, în baza dispozițiilor art. 49, 50 și 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 republicată, să se dispună obligarea pârâtelor S.C. B. S.A. prin lichidator C. SPRL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE la îndeplinirea obligației de predare în folosință, pentru durata convenită, a unui teren agricol, obligație asumată de pârâte la constituirea societății recurente, iar în situația în care executarea în natură a obligației nu mai este posibilă, să fie obligate pârâtele să plătească despăgubiri bănești, în cuantum estimat de 1.000.000 RON.

Recursul a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., supunând analizei instanței de recurs, pe de o parte, încălcarea de către instanțele de fond și, respectiv, de apel, a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar pe de altă parte, greșita aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, cu referire la dezlegarea dată motivului de apel privind greșita soluționare, de către instanța de fond, a excepției lipsei calității de reprezentant a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pentru pârâtul STATUL ROMÂN.

În conținutul memoriului cuprinzând motivele de recurs, sub aspectul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă menționează, în esență, că instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității, deoarece nu a pus în discuție și nu a soluționat cererea recurentei-reclamante de introducere în cauză a acționarilor intimatei-pârâte S.C. B. S.A. și, de asemenea, nu a procedat la desemnarea unui curator pentru aceștia, cu încălcarea dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Verificând considerentele deciziei atacate din perspectiva criticii formulate de recurentă, Înalta Curte constată critica nefondată.

Se apreciază că, în raport cu solicitarea recurentei-reclamante de introducere în cauză a acționarilor intimatei-pârâte S.C. B. S.A., cuprinsă în înscrisul "Răspuns și precizare a cererii", formulat la data de 28 noiembrie 2016 și înregistrat la dosarul de fond la data de 5 decembrie 2016, în mod corect a constatat instanța de apel, pe de o parte, că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a indica datele de identificare ale foștilor acționari ai intimatei-pârâte, iar pe de altă parte, că aceștia nu pot fi asimilați succesorilor intimatei.

Această concluzie se impune, întrucât, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 260 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, ci, fiind vorba de o societate dizolvată și radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului, sunt incidente dispozițiile legii speciale privind procedura insolvenței.

Cum din sentința civilă nr. 551/SIND/20.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, depusă la dosarul de fond, rezultă că procedura insolvenței vizând pe intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a fost închisă în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte apreciază argumentul instanței de apel, anterior amintit, ca fiind unul corect, în privința cadrului procesual nefiind aplicabile dispozițiile din Legea nr. 31/1990, invocate de recurenta-reclamantă în apel, ci prevederile Legii nr. 85/2006.

În plus, așa cum a constat instanța de apel, deși s-a obligat să depună în fața instanței de fond, în cel mai scurt timp, lista cu datele de identificare ale acționarilor societății S.C. B. S.A., recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație.

În lipsa acestor date, instanța de fond nu a avut posibilitatea de a pune în discuție cererea de lărgire a cadrului procesual formulată și de a se pronunța asupra acesteia, soluția primei instanțe fiind în mod corect menținută de instanța de apel.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza finală C. proc. civ., aceasta era supusă îndeplinirii condițiilor prescrise de textul legal, respectiv în caz de coparticipare procesuală, în scopul reprezentării reclamanților sau pârâților care nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, astfel că măsura nu ar fi putut fi luată în discuție de instanță decât ulterior îndeplinirii de către reclamantă a obligației de indicare a datelor privind foștii acționari ai pârâtei.

În cadrul aceluiași motiv de recurs circumscris textului art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a susținut, sub un alt aspect, că instanțele de fond și apel au greșit reținând ca argument pentru admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale faptul că reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată Agenția Domeniilor Statului, deși a fost interpelată de instanță, întrucât, arată recurenta, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale formulase o atare solicitare, astfel că instanța nu mai avea posibilitatea de a respinge cererea fără a o soluționa pe fond, în temeiul art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Se reține, în această privință, că în fața primei instanțe, prin întâmpinare, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a invocat lipsa calității sale procesual pasive, solicitând introducerea în cauză a Agenției Domeniilor Statului, în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte STATUL ROMÂN, în baza dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001.

Urmare acestei solicitări, prima instanță a dispus comunicarea întâmpinării către recurenta-reclamantă, iar prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2017, a acordat un nou termen de judecată, pentru care recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea expresă de a-și preciza poziția față de solicitarea intimatei-pârâte privind introducerea în cauză a Agenției Domeniilor Statului.

Cum recurenta-reclamantă nu a comunicat punctul său de vedere, instanța de fond a reținut, în mod corect, că aceasta nu a înțeles să cheme în judecată Agenția Domeniilor Statului și, în consecință, a procedat la soluționarea cererii în cadrul procesual fixat de recurentă, prin admiterea excepției invocate de MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, pe care a recalificat-o ca excepția lipsei calității de reprezentant a acestei instituții, în raport cu STATUL ROMÂN.

Față de împrejurările mai sus arătate, Înalta Curte apreciază ca nefondată critica analizată, instanța de apel fiind îndreptățită să constate că, deși recurenta nu a dorit citarea Statului Român prin Agenția Domeniilor Statului la judecarea fondului, ulterior, în apel, a fost nemulțumită tocmai de faptul că prima instanță a acordat consecințe juridice poziției sale procesuale, soluție legală, de altfel, în raport cu principiul disponibilității părților.

Cât privește critica referitoare la faptul că instanțele de fond aveau obligația de a introduce în cauză Agenția Domeniilor Statului, față de solicitarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale intimatei-pârâte, Înalta Curte reține că dispozițiile. art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, nu pot reprezenta mijlocul procedural pentru introducerea în cauză a reprezentantului unei părți, ci vizează strict situația introducerii în judecată a unui terț, care urmează să stea în proces nume propriu, ca parte, cerință nerealizată în cauză.

Cele sus menționate au fost avute în vedere de instanța de apel, regăsindu-se în considerentele deciziei atacate, astfel că nu se confirmă criticile referitoare la nemotivarea hotărârii instanței de apel și nici cele privind existența în considerentele acestei hotărâri a unor motive ce nu au legătură cu cauza (susțineri care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), motiv pentru care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se invocă faptul că instanțele de fond și de apel, prin admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pentru intimata-pârâtă STATUL ROMAN și, respectiv, prin menținerea acestei soluții, au încălcat dispozițiile de drept material conținute de H.G. nr. 157/1992, se reține că, prin avizul nr. 80347din data de 9 noiembrie 1992, MINISTERUL, prin Departamentul Societăților Comerciale Agricole, a consimțit ca dreptul de folosință asupra unui imobil în suprafață de 220 ha, proprietatea Statului Român, să intre în patrimoniul recurentei-reclamante, ca aport în natură la capitalul social din partea asociatului S.C. B. S.A.

Cu toate acestea, necesitatea emiterii avizului impus de dispozițiile actului normativ menționat nu poate conduce la concluzia că MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, în calitate de emitent, ar fi dobândit calitatea de parte în contract și de reprezentant al STATULUI ROMÂN, o asemenea prevedere neregăsindu-se nici în textul H.G. nr. 157/1992, nici în altă dispoziție legală.

Ca atare, cu referire la MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, nu există temeiuri de drept care să susțină afirmația recurentei reclamante, în sensul că părțile procesului sunt aceleași cu subiectele raportului litigios dedus judecății.

În aceste condiții, având în vedere fundamentul cererii deduse judecății, respectiv răspunderea civilă contractuală, instanța de apel a reținut că MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE nu a fost nici parte, nici mandatar în contractul de societate autentificat la data de 7 octombrie 1992 prin care s-a înființat recurenta-reclamantă, iar avizul dat de MINISTER, în baza atribuțiilor ce-i reveneau conform H.G. nr. 157/1992, nu are natura juridică a unui acord privind transferul către recurenta-reclamantă a dreptului de folosință asupra imobilului aparținând STATULUI ROMÂN, ci este un aviz emis strict cu privire la înființarea, în condițiile date, a societății mixte S.C. D. S.A., în prezent denumită S.C. A. S.A.

Așa fiind, în speță nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, instanța de apel interpretând și aplicând în mod corect normele de drept material conținute de H.G. nr. 157/1992.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1776/Ap din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.