ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

În al doilea ciclu

procesual, după desființarea primei Sentințe nr. 11071 din 8 octombrie 2007 prin

Decizia Curții de apel București nr. 23 din 11 ianuarie 2008, irevocabilă prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 116 din 22 ianuarie 2009,

recursul pârâtei fiind respins. Tribunalul București a pronunțat Sentința nr.

13261 din 21 decembrie 2010 prin care a admis cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC F.E.F. Muntenia Nord SA și a obligato-o pe pârâta SC

M. SA la plata sumei de 18.925.193,15 RON, cu titlu de preț al energiei

electrice furnizată și neachitată, subsecvent respingerii excepțiilor lipsei

calității procesuale active și calității procesual pasive ca neîntemeiate.

Instanța de fond a

făcut aplicarea art. 315 C. proc. civ. cu privire la constatările deciziei din

apel, irevocabilă din primul ciclu procesual, în sensul recunoașterii debitului

de către pârâtă, ceea ce prezumă executarea prestațiilor de către S., din

conținutul protocolului, al minutei și și al procesului verbal de conciliere

rezultând raporturi juridice directe între reclamantă și pârâtă, excepțiile lipsei

calității procesuale active și pasive nefiind întemeiate.

S-au apreciat ca

neîntemeiate și susținerile pârâtei cu privire la lipsa de obiect, din

conținutul acelorași înscrisuri, a contractului de credit și a contractului

escrow rezultând că prețul energiei de 8 mii. DOLARI S.U.A. nu a fost plătit,

beneficiarul neîncasându-l, precum și susținerile cu privire la lipsa de

interes, obligația de transfer al prețului în contul energiei electrice fiind

asumată fată de reclamantă, nu fată de Termoelectrica.

Apelul declarat de

pârâta SC M. SA împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel

București prin Decizia nr. 581 din 21 decembrie 2011 ca nefondat.

Criticile apelantei

prin care aceasta invocă neconcordanța dintre temeiul contractual al acțiunii

și obligarea sa la plata către reclamantă cu care nu a avut încheiat un

contract, în contractul evocat de sentință, nefiind parte, greșita stabilire a

situației de fapt prin sentință, deoarece S. SA nu a făcut către pârâtă

livrările de produse siderurgice la care se obligase viciind astfel lanțul

livrărilor pe care la rândul său pârâta urma să le efectueze și critica

interpretării greșite prin sentință a minutei semnate la 7 iunie 2001 ca

reprezentând o recunoaștere a datoriei, precum și criticile relativ la

prescripția dreptului la acțiune și recunoașterea sa de datorie, au fost

înlăturate de instanța de apel care și-a întemeiat soluția pe considerentele

care urmează:

Prima instanță s-a

pronunțat în limita obiectului cu care a fost învestită, reclamanta prin

acțiunea sa nesusținând că energia a cărui preț îl solicită ar fi fost livrată

pârâtei.

Acțiunea reclamantei

își susține pretenția pe recunoașterea debitului de către pârâtă și are în

vedere plățile parțiale efectuate de pârâtă până la data formulării cererii de

chemare în judecată, nefiind încălcat art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Susținerile pârâtei

cu privire la lipsa de obiect a acțiunii și lipsa interesului au fost analizate

de instanța de fond ca apărări de fond, acțiunea nefiind respinsă pe lipsa de

interes sau de obiect apreciindu-se că ele există. în ce privește excepția

prescripției susținută în fața instanței de fond la 22 noiembrie 2010 și în

fața instanței de apel, instanța de apel a reținut că asupra acestui aspect

s-au pronunțat instanțele în primul ciclu procesual.

Făcând un istoric a

succesiunii înscrisurilor în timp, instanța de apel a reținut că la data de 9

noiembrie 2000 a fost întocmit Protocolul prin care pârâta s-a angajat asupra

transferului contravalorii produselor laminate direct în contul reclamantei

Electrica SA pentru plata energiei livrată de aceasta cocontractantei S. SA.

Pe baza protocolului

pârâta a semnat minuta din 7 iunie 2000, prin care și-a asumat angajamentul de

plată către SC E. SA în termen de 10 zile a contravalorii facturilor de energie

electrică aferente consumului S. SA în perioada decembrie 2000 - martie 2001 și

bonificația de 20%. La 31 octombrie 2001, părțile au încheiat procesul-verbal

de conciliere prin care s-a operat o desocotire a prețului iar la 31 octombrie

2002 a fost emis extrasul de cont pentru 200 mld. lei, în baza Protocolului din

9 noiembrie 2000 și a procesului-verbal de conciliere din 31 octombrie 2001.

Cum înscrisurile

referă la aceeași datorie iar prin hotărâre irevocabilă s-a reținut recunoașterea

acesteia de către pârâtă, în speță nu se mai pune problema calculării unui alt

termen de prescripție, în raport de minuta de la 7 iunie 2001.

Cu privire la

susținerile pârâtei-apelante relative la nerespectarea de către S. SA a

angajamentelor contractuale, instanța de apel a reținut irelevanța lor față de

cadrul procesului fixat de reclamantă.

În contra acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA pentru motivele de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art.

304 pct, 7 și art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă face

un amplu istoric al raporturilor obligaționale și probelor administrate în

cauză, în concret criticile fiind astfel structurate:

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

A. Greșit instanța de

apel rupe raporturile obligaționale sub motiv că SC S. nu a fost parte în

proces, deși reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe Protocolul din 9

noiembrie 2000 și minuta din 7 iunie 2001, coroborat cu art. 969 C. civ.

B. Instanța de apel a

substituit raportul obligațional tripartit cu un raport obligațional bilateral

în condițiile în care între reclamantă și pârâtă nu s-a stabilit nicio

obligație directă. Dacă minuta din 7 iunie 2001 ar fi stabilit un raport

obligațional direct între reclamantă și pârâtă, SC S. nu ar fi semnat acea

minută.

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., deoarece a intervenit asupra motivării primei instanțe

aducând alte argumente pentru menținerea acesteia. Conform art. 295 C. proc.

civ., instanța de apel era limitată în soluționarea apelului la motivarea

hotărârii primei instanțe în fapt și în drept, în caz de respingere a apelului.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susține reclamanta că

hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în măsura în care a dat

relevanță obligațională exclusiv minutei din 7 iunie 2001, iar în soluționarea

excepției prescripției a avut în vedere minuta din 7 iunie 2001.

Totodată instanța de

apel a soluționat greșit motivul de apel întemeiat pe dispozițiile art. 129

alin. (6) C. proc. civ. în condițiile în care pârâta a fost obligată la plata

energiei electrice livrată de reclamantă către SC S. fără a fi existat vreo

modificare de acțiune în baza art. 132 C. proc. civ., având în vedere răspunsul

la interogatoriu al reclamantei.

Instanța de apel a

soluționat greșit motivul de apel relativ la nepronunțarea instanței de fond

asupra excepțiilor lipsei de interes și de obiect a acțiunii având în vedere

prevederile art. 137 C. proc. civ. și dezlegarea în drept a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin Decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, față de

dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Mai invocă recurenta

că instanța de apel nu a intrat în cercetarea motivelor de apel 3-10 asupra

cărora nu s-a pronunțat și pe care le reproduce în extenso cu p. 16 -20 în

recurs.

Concluzionând

recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în baza art.

312 alin. (5) și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a

se pronunța asupra tuturor motivelor de apel și în considerarea temeiurilor de

drept și de fapt, reținute de instanță.

Recursul nu este

fondat.

examinării recursului declarat se impune precizarea că instanța de recurs

exercită, potrivit art. 304 C. proc. civ. controlul de legalitate al hotărârii

atacate pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege în temeiul

cărora se poate cere modificarea sau casarea hotărârii atacate cu recurs.

deși a debutat cu o enumerare a motivelor de nelegalitate în drept, și anume,

situațiile reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

dezvoltarea recursului nu păstrează o sistematizare a lor care să permită o

examinare de asemenea, sistematică ci, de o manieră chiar confuză, dezvoltarea

criticilor nu cuprinde o raportare la toate motivele de drept enunțate, ca de

pildă art. 304 pct. 9, dar se solicită casarea pentru nepronunțarea instanței

de apel asupra tuturor motivelor de apel deși enunțarea în drept a motivelor nu

cuprinde și art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

recursului astfel prezentat referă sub toate motivele la aceleași critici

privind temeiul contractual al pretențiilor în baza căruia a fost obligată

recurenta pârâtă, cu ignorarea de către aceasta a stadiului procesual, al

doilea ciclu procesual, cât și a faptului că după parcurgerea în rejudecare a

două grade de jurisdicție instanța de recurs are de soluționat o cale

extraordinară de atac, în care, potrivit legii nu are a examina decât motivele

de nelegalitate ale hotărârii atacate în ipotezele prevăzute de situațiile

enumerate la art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.

motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta

Curte nu poate primi critica privind încălcarea de către instanța de apel a

prevederilor art. 295 C. proc. civ., sub motivul că motivarea deciziei de apel

aduce alte argumente decât sentința, deoarece, pe de o parte, limitele

prevăzute de art. 295 se referă la motivele de apel prin prisma cărora instanța

de apel va verifica stabilirea situației de fapt și de drept de către prima

instanță, iar, pe de altă parte, prin motivarea sa decizia atacată a confirmat

și consolidat motivarea primei instanțe, oferind, ca și aceasta, un istoric al

înscrisurilor și documentelor în recunoașterea de către pârâtă a debitului de

plată, cu reținerea art. 315 C. proc. civ.

nelegalitate se încadrează și critica rezolvării motivului de apel relativ la

soluționarea excepțiilor lipsei de obiect și interes de către prima instanță

raportat, susține recurenta la art. 315 C. proc. civ.

recurentei nu pot fi primite, în primul rând, acestea nu corespund realității,

instanța de apel rezolvând corect această critică, ca de altfel și prima

instanță în raport de cererile cu care a fost sesizată.

procesual, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de

necompetență teritorială, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei și pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Recurenta-pârâtă și-a

completat această întâmpinare și în raport de situația de fapt relevată arată

în cuprinsul ei că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece prețul

a fost plătit prin ordin de plată și contul escrow și că este lipsită de

interes, deoarece beneficiarul final, Termoelectrica, nu a reclamant vreo

pagubă și anume, neplata prețului.

Ca atare, în mod

corect instanța de apel a reținut că pârâta nu a invocat decât ca apărări lipsa

de obiect și de interes iar nu ca excepții.

nu poate fi primită ca întemeiată nici critica încălcării art. 315 relativ la

Decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

deoarece prin sentință, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat asupra

excepțiilor lipsei calității procesual active și pasive iar prin încheierea din

10 aprilie 2006, în primul ciclu procesual, s-a respins excepția necompetenței

teritoriale, numai aceste cereri întrunind o atare calificare, de excepții, din

perspectiva art. 137 C. proc. civ.

motiv de nelegalitate, dar și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este și critica cu

privire la depășirea obiectului cererii de chemare în judecată prin care se

invocă un temei contractual, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar că între

reclamantă și pârâtă nu există o convenție, în temeiul art. 969 C. civ.

Și această critică

este neîntemeiată, atât instanța de fond cât și instanța de apel relativ la

motivul de apel având ca obiect o atare critică, au soluționat cererile cu

respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acțiunea făcând referire la

aceleași înscrisuri obligaționale pe care și recurenta le invocă, și care se

află sub incidența art. 969 C. civ., convențiile tripartite având caracter

contractual ca și o convenție bipartită, temeiul de drept invocat în hotărâre

fiind în acord cu situația de fapt reținută prin acțiune.

motivarea deciziei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica astfel cum a fost

invocată, deși referă la motive contradictorii, se constată că, în realitate,

ceea ce recurenta califica astfel sunt argumente concordante în susținerea soluției,

cu observația că în ce privește excepția prescripției, aceasta a format

obiectul primului ciclu procesual și asupra acesteia instanța nu poate reveni

întrucât ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ.

11 .Cu privire la

motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se impune

mai întâi observația că dezvoltarea criticii pe acest temei nu întrunește

ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin interpretarea sa

instanța să fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății.

rând, ambele instanțe au avut în vedere o convenție tripartită, nu una

bipartită, dar prin care pârâta și-a asumat obligația față de reclamantă de a

plăti o sumă determinată de bani și această convenție a fost temeiul chemării

în judecată iar recunoașterile pârâtei concretizate în documentele la care

toate părțile au făcut referire, se raportează la angajamentul de plată al

pârâtei asumat prin respectiva convenție tripartită.

instanța de apel a făcut afirmația că SC S. SA nu a fost chemată în judecată,

și pe care o completăm: nici măcar în garanție de către pârâtă, nu constituie

un temei pentru critica recurentei în baza textului de lege enunțat.

este faptul că prin deciziile pronunțate în primul ciclu procesual, prin

decizia din apel confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

respingerea recursului pârâtei, hotărâri mai sus enunțate, s-a stabilit

irevocabil odată cu soluționarea excepției prescripției că prin recunoașterile

pârâtei recurente, exprimate și concretizate în înscrisurile pe care și decizia

atacată le menționează și le enumera, s-a întrerupt cursul prescripției,

statuându-se astfel asupra realității obligației de plată și izvorului

acesteia, instanțele fiind ținute în cel de-al doilea ciclu procesual de

respectarea dezlegărilor în drept în baza art. 315 C. proc. civ.

„nepronunțarea" asupra unora din motivele de apel, la care s-a făcut deja

referire, se constată că instanța de apel prin decizia sa a luat în examinare

toate criticile relevante ale apelantei cu privire la sentința atacată,

modalitatea de exprimare repetitivă și distorsionată neconstituind în sine,

motive de apel.

Așa fiind, față de cele

ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală

decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta - pârâtă SC M. SA Galați împotriva Deciziei civile nr.

581 din 21 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG