ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729/2013

Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. A. Greșit instanța de apel rupe raporturile obligaționale sub motiv că SC S. nu a fost parte în proces, deși reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe Protocolul din 9 noiembrie 2000 și minuta din 7 iunie 2001, coroborat cu art. 969 C. civ. B. Instanța de apel a substituit raportul obligațional tripartit cu un raport obligațional bilateral în condițiile în care între reclamantă și pârâtă nu s-a stabilit nicio obligație directă. Dacă minuta din 7 iunie 2001 ar fi stabilit un raport obligațional direct între reclamantă și pârâtă, SC S. nu ar fi semnat acea minută.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a intervenit asupra motivării primei instanțe aducând alte argumente pentru menținerea acesteia. Conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel era limitată în soluționarea apelului la motivarea hotărârii primei instanțe în fapt și în drept, în caz de respingere a apelului.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Susține reclamanta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în măsura în care a dat relevanță obligațională exclusiv minutei din 7 iunie 2001, iar în soluționarea excepției prescripției a avut în vedere minuta din 7 iunie 2001. Totodată instanța de apel a soluționat greșit motivul de apel întemeiat pe dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în condițiile în care pârâta a fost obligată la plata energiei electrice livrată de reclamantă către SC S. fără a fi existat vreo modificare de acțiune în baza art. 132 C. proc. civ., având în vedere răspunsul la interogatoriu al reclamantei. Instanța de apel a soluționat greșit motivul de apel relativ la nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor lipsei de interes și de obiect a acțiunii având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ. și dezlegarea în drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Mai invocă recurenta că instanța de apel nu a intrat în cercetarea motivelor de apel 3-10 asupra cărora nu s-a pronunțat și pe care le reproduce în extenso cu p. 16 -20 în recurs. Concluzionând recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în baza art. 312 alin. (5) și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel și în considerarea temeiurilor de drept și de fapt, reținute de instanță. Recursul nu este fondat. 1. Prealabil examinării recursului declarat se impune precizarea că instanța de recurs exercită, potrivit art. 304 C. proc. civ. controlul de legalitate al hotărârii atacate pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea hotărârii atacate cu recurs. 2. Prezentul recurs deși a debutat cu o enumerare a motivelor de nelegalitate în drept, și anume, situațiile reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea recursului nu păstrează o sistematizare a lor care să permită o examinare de asemenea, sistematică ci, de o manieră chiar confuză, dezvoltarea criticilor nu cuprinde o raportare la toate motivele de drept enunțate, ca de pildă art. 304 pct. 9, dar se solicită casarea pentru nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor de apel deși enunțarea în drept a motivelor nu cuprinde și art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 3. Dezvoltarea recursului astfel prezentat referă sub toate motivele la aceleași critici privind temeiul contractual al pretențiilor în baza căruia a fost obligată recurenta pârâtă, cu ignorarea de către aceasta a stadiului procesual, al doilea ciclu procesual, cât și a faptului că după parcurgerea în rejudecare a două grade de jurisdicție instanța de recurs are de soluționat o cale extraordinară de atac, în care, potrivit legii nu are a examina decât motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în ipotezele prevăzute de situațiile enumerate la art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi critica privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 295 C. proc. civ., sub motivul că motivarea deciziei de apel aduce alte argumente decât sentința, deoarece, pe de o parte, limitele prevăzute de art. 295 se referă la motivele de apel prin prisma cărora instanța de apel va verifica stabilirea situației de fapt și de drept de către prima instanță, iar, pe de altă parte, prin motivarea sa decizia atacată a confirmat și consolidat motivarea primei instanțe, oferind, ca și aceasta, un istoric al înscrisurilor și documentelor în recunoașterea de către pârâtă a debitului de plată, cu reținerea art. 315 C. proc. civ.

Sub acest motiv de nelegalitate se încadrează și critica rezolvării motivului de apel relativ la soluționarea excepțiilor lipsei de obiect și interes de către prima instanță raportat, susține recurenta la art. 315 C. proc. civ.

Susținerile recurentei nu pot fi primite, în primul rând, acestea nu corespund realității, instanța de apel rezolvând corect această critică, ca de altfel și prima instanță în raport de cererile cu care a fost sesizată.

În primul ciclu procesual, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de necompetență teritorială, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului la acțiune. Recurenta-pârâtă și-a completat această întâmpinare și în raport de situația de fapt relevată arată în cuprinsul ei că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece prețul a fost plătit prin ordin de plată și contul escrow și că este lipsită de interes, deoarece beneficiarul final, Termoelectrica, nu a reclamant vreo pagubă și anume, neplata prețului. Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta nu a invocat decât ca apărări lipsa de obiect și de interes iar nu ca excepții.

Sub acest aspect nu poate fi primită ca întemeiată nici critica încălcării art. 315 relativ la Decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție deoarece prin sentință, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesual active și pasive iar prin încheierea din 10 aprilie 2006, în primul ciclu procesual, s-a respins excepția necompetenței teritoriale, numai aceste cereri întrunind o atare calificare, de excepții, din perspectiva art. 137 C. proc. civ.

Subsumată acestui motiv de nelegalitate, dar și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este și critica cu privire la depășirea obiectului cererii de chemare în judecată prin care se invocă un temei contractual, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar că între reclamantă și pârâtă nu există o convenție, în temeiul art. 969 C. civ. Și această critică este neîntemeiată, atât instanța de fond cât și instanța de apel relativ la motivul de apel având ca obiect o atare critică, au soluționat cererile cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acțiunea făcând referire la aceleași înscrisuri obligaționale pe care și recurenta le invocă, și care se află sub incidența art. 969 C. civ., convențiile tripartite având caracter contractual ca și o convenție bipartită, temeiul de drept invocat în hotărâre fiind în acord cu situația de fapt reținută prin acțiune.

Cu privire la motivarea deciziei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica astfel cum a fost invocată, deși referă la motive contradictorii, se constată că, în realitate, ceea ce recurenta califica astfel sunt argumente concordante în susținerea soluției, cu observația că în ce privește excepția prescripției, aceasta a format obiectul primului ciclu procesual și asupra acesteia instanța nu poate reveni întrucât ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ. 11 .Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se impune mai întâi observația că dezvoltarea criticii pe acest temei nu întrunește ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin interpretarea sa instanța să fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

În al doilea rând, ambele instanțe au avut în vedere o convenție tripartită, nu una bipartită, dar prin care pârâta și-a asumat obligația față de reclamantă de a plăti o sumă determinată de bani și această convenție a fost temeiul chemării în judecată iar recunoașterile pârâtei concretizate în documentele la care toate părțile au făcut referire, se raportează la angajamentul de plată al pârâtei asumat prin respectiva convenție tripartită.

Faptul că instanța de apel a făcut afirmația că SC S. SA nu a fost chemată în judecată, și pe care o completăm: nici măcar în garanție de către pârâtă, nu constituie un temei pentru critica recurentei în baza textului de lege enunțat.

Ceea ce este important, este faptul că prin deciziile pronunțate în primul ciclu procesual, prin decizia din apel confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului pârâtei, hotărâri mai sus enunțate, s-a stabilit irevocabil odată cu soluționarea excepției prescripției că prin recunoașterile pârâtei recurente, exprimate și concretizate în înscrisurile pe care și decizia atacată le menționează și le enumera, s-a întrerupt cursul prescripției, statuându-se astfel asupra realității obligației de plată și izvorului acesteia, instanțele fiind ținute în cel de-al doilea ciclu procesual de respectarea dezlegărilor în drept în baza art. 315 C. proc. civ.

În ce privește „nepronunțarea" asupra unora din motivele de apel, la care s-a făcut deja referire, se constată că instanța de apel prin decizia sa a luat în examinare toate criticile relevante ale apelantei cu privire la sentința atacată, modalitatea de exprimare repetitivă și distorsionată neconstituind în sine, motive de apel. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.