- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Decizia nr. 729/2013 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Recurs. Dezlegare în drept în primul ciclu procesual
. Recurs. Dezlegare în drept în primul ciclu procesual. Incidența art. 315 din Codul de procedură civilă Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Recursul Index alfabetic: acțiune în pretenții - recurs C. proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 295, art. 304 pct. 8, art. 315 C. civ., art. 969 Faptul că deciziile pronunțate în primul ciclu procesual soluționând excepția prescripției au stabilit irevocabil că prin recunoașterile pârâtei-recurente s-a întrerupt cursul prescripției, statuând astfel asupra realității obligației de plată și izvorului acesteia, reprezintă dezlegări în drept de care instanțele, în cel de-al doilea ciclu procesual, sunt ținute în baza art. 315 C. proc. civ.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729 din 26 februarie 2013 Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil și din vechiul Cod de procedură civilă În al doilea ciclu procesual, după desființarea primei sentințe nr. 11071 din 8 octombrie 2007 prin decizia Curții de Apel București nr. 23 din 11 ianuarie 2008, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 116 din 22 ianuarie 2009, recursul pârâtei fiind respins, Tribunalul București a pronunțat sentința nr. 13261 din 21 decembrie 2010 prin care a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC FFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord SA și a obligat-o pe pârâta SC M. SA la plata sumei de 18.925.193,15 lei, cu titlu de preț al energiei electrice furnizată și neachitată, subsecvent respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale active și calității procesual pasive ca neîntemeiate.
rezultând raporturi juridice directe între reclamantă și pârâtă Instanța de fond a făcut aplicarea art. 315 C. proc. civ. cu privire la constatările deciziei din apel, irevocabilă din primul ciclu procesual, în sensul recunoașterii debitului de către pârâtă, ceea ce prezumă executarea prestațiilor de către S., din conținutul protocolului, al minutei și al procesului-verbal de conciliere rezultând raporturi juridice directe între reclamantă și pârâtă, excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive nefiind întemeiate. S-au apreciat ca neîntemeiate și susținerile pârâtei cu privire la lipsa de obiect, din conținutul acelorași înscrisuri, a contractului de credit și a contractului escrow rezultând că prețul energiei de 8 mil.
USD nu a fost plătit, beneficiarul neîncasându-l, precum și susținerile cu privire la lipsa de interes, obligația de transfer a prețului în contul energiei electrice fiind asumată față de reclamantă, nu față de T. Apelul declarat de pârâta SC M. SA împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel București prin decizia nr. 581 din 21 decembrie 2011 ca nefondat . Criticile apelantei prin care aceasta invocă neconcordanța dintre temeiul contractual al acțiunii și obligarea sa la plata către reclamantă cu care nu a avut încheiat un contract, în contractul evocat de sentință nefiind parte, greșita stabilire a situației de fapt prin sentință, deoarece S. SA nu a făcut către pârâtă livrările de produse siderurgice la care se obligase viciind astfel lanțul livrărilor pe care la rândul său pârâta urma să le efectueze și critica interpretării greșite prin sentință a minutei semnate la 7 iunie 2001 ca reprezentând o recunoaștere a datoriei, precum și criticile relativ la prescripția dreptului la acțiune și recunoașterea sa de datorie au fost înlăturate de instanța de apel care și-a întemeiat soluția pe considerentele care urmează: Prima instanță s-a pronunțat în limita obiectului cu care a fost învestită, reclamanta prin acțiunea sa nesusținând că energia al cărui preț îl solicită ar fi fost livrată pârâtei.
Acțiunea reclamantei își susține pretenția pe recunoașterea debitului de către pârâtă și are în vedere plățile parțiale efectuate de pârâtă până la data formulării cererii de chemare în judecată, nefiind încălcat art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Susținerile pârâtei cu privire la lipsa de obiect a acțiunii și lipsa interesului au fost analizate de instanța de fond ca apărări de fond, acțiunea nefiind respinsă pe lipsa de interes sau de obiect, apreciindu-se că ele există. În ce privește excepția prescripției susținută în fața instanței de fond la 22 noiembrie 2010 și în fața instanței de apel, instanța de apel a reținut că asupra acestui aspect s-au pronunțat instanțele în primul ciclu procesual.
Făcând un istoric al succesiunii înscrisurilor în timp, instanța de apel a reținut că la data de 9 noiembrie 2000 a fost întocmit Protocolul prin care pârâta s-a angajat asupra transferului contravalorii produselor laminate direct în contul reclamantei E. SA pentru plata energiei livrată de aceasta cocontractantei S. SA. Pe baza protocolului, pârâta a semnat minuta din 7 iunie 2000, prin care și-a asumat angajamentul de plată către SC E. SA în termen de 10 zile a contravalorii facturilor de energie electrică aferente consumului S. SA în perioada decembrie 2000 - martie 2001 și bonificația de 20%. La 31 octombrie 2001, părțile au încheiat procesul-verbal de conciliere prin care s-a operat o desocotire a prețului, iar la 31 octombrie 2002 a fost emis extrasul de cont pentru 200 mld.
lei, în baza Protocolului din 9 noiembrie 2000 și a procesului-verbal de conciliere din 31 octombrie 2001. Cum înscrisurile referă la aceeași datorie, iar prin hotărâre irevocabilă s-a reținut recunoașterea acesteia de către pârâtă, în speță nu se mai pune problema calculării unui alt termen de prescripție în raport de minuta de la 7 iunie 2001. Cu privire la susținerile pârâtei-apelante relative la nerespectarea de către S. SA a angajamentelor contractuale, instanța de apel a reținut irelevanța lor față de cadrul procesului fixat de reclamantă. În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 5 C. proc.
civ. Recurenta-pârâtă face un amplu istoric al raporturilor obligaționale și a probelor administrate în cauză, în concret criticile fiind astfel structurate:
Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. A. Greșit instanța de apel rupe raporturile obligaționale sub motiv că SC S. nu a fost parte în proces, deși reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe Protocolul din 9 noiembrie 2000 și minuta din 7 iunie 2001, coroborat cu art. 969 C. civ. B. Instanța de apel a substituit raportul obligațional tripartit cu un raport obligațional bilateral în condițiile în care între reclamantă și pârâtă nu s-a stabilit nicio obligație directă. Dacă minuta din 7 iunie 2001 ar fi stabilit un raport obligațional direct între reclamantă și pârâtă, SC S. nu ar fi semnat acea minută. 2.Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a intervenit asupra motivării primei instanțe aducând alte argumente pentru menținerea acesteia. Conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel era limitată în soluționarea apelului la motivarea hotărârii primei instanțe în fapt și în drept, în caz de respingere a apelului. 3.Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. A susținut reclamanta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în măsura în care a dat relevanță obligațională exclusiv minutei din 7 iunie 2001, iar în soluționarea excepției prescripției a avut în vedere minuta din 7 iunie 2001. Totodată, instanța de apel a soluționat greșit motivul de apel întemeiat pe dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în condițiile în care pârâta a fost obligată la plata energiei electrice livrată de reclamantă către SC S. fără a fi existat vreo modificare de acțiune în baza art. 132 C. proc. civ., având în vedere răspunsul la interogatoriu al reclamantei. Instanța de apel a soluționat greșit motivul de apel relativ la nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor lipsei de interes și de obiect a acțiunii având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ. și dezlegarea în drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. A mai invocat recurenta că instanța de apel nu a intrat în cercetarea motivelor de apel 3-10 asupra cărora nu s-a pronunțat și pe care le reproduce în extenso cu p. 16 -20 în recurs. Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel și în considerarea temeiurilor de drept și de fapt reținute de instanță. Recursul nu este fondat . 1. Prealabil examinării recursului declarat se impune precizarea că instanța de recurs exercită, potrivit art. 304 C. proc. civ., controlul de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea hotărârii atacate cu recurs.
Prezentul recurs, deși a debutat cu o enumerare a motivelor de nelegalitate în drept, și anume, situațiile reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea recursului nu păstrează o sistematizare a lor care să permită o examinare, de asemenea, sistematică ci, de o manieră chiar confuză, dezvoltarea criticilor nu cuprinde o raportare la toate motivele de drept enunțate, ca de pildă art. 304 pct. 9, dar se solicită casarea pentru nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor de apel deși enunțarea în drept a motivelor nu cuprinde și art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Dezvoltarea recursului astfel prezentat referă sub toate motivele la aceleași critici privind temeiul contractual al pretențiilor în baza căruia a fost obligată recurenta-pârâtă, cu ignorarea de către aceasta a stadiului procesual, al doilea ciclu procesual, cât și a faptului că după parcurgerea în rejudecare a două grade de jurisdicție instanța de recurs are de soluționat o cale extraordinară de atac în care, potrivit legii, nu are a examina decât motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în ipotezele prevăzute de situațiile enumerate la art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi critica privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 295 C. proc. civ., sub motivul că motivarea deciziei de apel aduce alte argumente decât sentința, deoarece, pe de o parte, limitele prevăzute de art. 295 se referă la motivele de apel prin prisma cărora instanța de apel va verifica stabilirea situației de fapt și de drept de către prima instanță, iar, pe de altă parte, prin motivarea sa decizia atacată a confirmat și consolidat motivarea primei instanțe, oferind, ca și aceasta, un istoric al înscrisurilor și documentelor în recunoașterea de către pârâtă a debitului de plată, cu reținerea art. 315 C. proc. civ.
Sub acest motiv de nelegalitate se încadrează și critica rezolvării motivului de apel relativ la soluționarea excepțiilor lipsei de obiect și interes de către prima instanță raportat, susține recurenta, la art. 315 C. proc. civ.
Susținerile recurentei nu pot fi primite, în primul rând, acestea nu corespund realității, instanța de apel rezolvând corect această critică, ca de altfel și prima instanță, în raport de cererile cu care a fost sesizată.
În primul ciclu procesual, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de necompetență teritorială, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului la acțiune. Recurenta-pârâtă și-a completat această întâmpinare și, în raport de situația de fapt relevată, arată în cuprinsul ei că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece prețul a fost plătit prin ordin de plată și contul escrow și că este lipsită de interes, deoarece beneficiarul final, T., nu a reclamant vreo pagubă și anume neplata prețului. Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta nu a invocat decât ca apărări lipsa de obiect și de interes, iar nu ca excepții.
Sub acest aspect nu poate fi primită ca întemeiată nici critica încălcării art. 315 relativ la decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție deoarece prin sentință, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și pasive, iar prin încheierea din 10 aprilie 2006, în primul ciclu procesual, s-a respins excepția necompetenței teritoriale, numai aceste cereri întrunind o atare calificare, de excepții, din perspectiva art. 137 C. proc. civ.
Subsumată acestui motiv de nelegalitate, dar și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este și critica cu privire la depășirea obiectului cererii de chemare în judecată prin care se invocă un temei contractual, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar si că între reclamantă și pârâtă nu există o convenție, în temeiul art.969 Cod civil. Și această critică este neîntemeiată, atât instanța de fond cât și instanța de apel, relativ la motivul de apel având ca obiect o atare critică, au soluționat cererile cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acțiunea făcând referire la aceleași înscrisuri obligaționale pe care și recurenta le invocă și care se află sub incidența art. 969 C. civ., convențiile tripartite având caracter contractual ca și o convenție bipartită, temeiul de drept invocat în hotărâre fiind în acord cu situația de fapt reținută prin acțiune.
Cu privire la motivarea deciziei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica astfel cum a fost invocată, deși referă la motive contradictorii, se constată că, în realitate, ceea ce recurenta califică astfel sunt argumente concordante în susținerea soluției, cu observația că în ce privește excepția prescripției, aceasta a format obiectul primului ciclu procesual și asupra acesteia instanța nu poate reveni întrucât ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se impune mai întâi observația că dezvoltarea criticii pe acest temei nu întrunește ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin interpretarea sa instanța să fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.
În al doilea rând, ambele instanțe au avut în vedere o convenție tripartită, nu una bipartită, dar prin care pârâta și-a asumat obligația față de reclamantă de a plăti o sumă determinată de bani și această convenție a fost temeiul chemării în judecată, iar recunoașterile pârâtei concretizate în documentele la care toate părțile au făcut referire se raportează la angajamentul de plată al pârâtei asumat prin respectiva convenție tripartită.
Faptul că instanța de apel a făcut afirmația că SC S. SA nu a fost chemată în judecată și pe care o completăm: nici măcar în garanție de către pârâtă, nu constituie un temei pentru critica recurentei în baza textului de lege enunțat.
Ceea ce este important este faptul că prin deciziile pronunțate în primul ciclu procesual, prin decizia din apel confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului pârâtei, hotărâri mai sus enunțate, s-a stabilit irevocabil, odată cu soluționarea excepției prescripției, că prin recunoașterile pârâtei-recurente, exprimate și concretizate în înscrisurile pe care și decizia atacată le menționează și le enumeră, s-a întrerupt cursul prescripției, statuându-se astfel asupra realității obligației de plată și izvorului acesteia, instanțele fiind ținute în cel de-al doilea ciclu procesual de respectarea dezlegărilor în drept în baza art. 315 C. proc. civ.
În ce privește „nepronunțarea” asupra unora din motivele de apel, la care s-a făcut deja referire, se constată că instanța de apel prin decizia sa a luat în examinare toate criticile relevante ale apelantei cu privire la sentința atacată, modalitatea de exprimare repetitivă și distorsionată neconstituind, în sine, motive de apel. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.