ÎCCJ, decizie (scj.ro #82800)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82800) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
. Recurs. Dezlegare în
drept în primul ciclu procesual. Incidența art. 315 din Codul de
procedură civilă
Cuprins pe materii: Drept procesual civil.
Recursul
Index alfabetic: acțiune în
pretenții
- recurs
C.
proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 295, art. 304 pct. 8, art. 315
C.
civ., art. 969
Faptul
că deciziile pronunțate în primul ciclu procesual soluționând
excepția prescripției au stabilit irevocabil că prin
recunoașterile pârâtei-recurente s-a întrerupt cursul prescripției,
statuând astfel asupra realității obligației de plată
și izvorului acesteia, reprezintă dezlegări în drept de care
instanțele, în cel de-al doilea ciclu procesual, sunt ținute în baza
art. 315 C. proc. civ.
Secția a II-a civilă, Decizia nr.
729 din 26 februarie 2013
Notă
: În prezenta
decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil și
din vechiul Cod de procedură civilă
În al
doilea ciclu procesual, după desființarea primei sentințe nr.
11071 din 8 octombrie 2007 prin decizia Curții de Apel București nr.
23 din 11 ianuarie 2008, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 116 din 22 ianuarie 2009, recursul
pârâtei fiind respins, Tribunalul București a pronunțat sentința
nr. 13261 din 21 decembrie 2010 prin care a admis cererea de chemare în
judecată formulată de reclamanta SC FFEE Electrica Furnizare Muntenia
Nord SA și a obligat-o pe pârâta SC M. SA la plata sumei de 18.925.193,15 lei,
cu titlu de preț al energiei electrice furnizată și
neachitată, subsecvent respingerii excepțiilor lipsei
calității procesuale active și calității procesual
pasive ca neîntemeiate. rezultând raporturi juridice directe între
reclamantă și pârâtă
Instanța
de fond a făcut aplicarea art. 315 C. proc. civ. cu privire la
constatările deciziei din apel, irevocabilă din primul ciclu
procesual, în sensul recunoașterii debitului de către pârâtă,
ceea ce prezumă executarea prestațiilor de către S., din
conținutul protocolului, al minutei și al procesului-verbal de
conciliere rezultând raporturi juridice directe între reclamantă și
pârâtă, excepțiile lipsei calității procesuale active
și pasive nefiind întemeiate.
S-au
apreciat ca neîntemeiate și susținerile pârâtei cu privire la lipsa
de obiect, din conținutul acelorași înscrisuri, a contractului de
credit și a contractului escrow rezultând că prețul energiei de
8 mil. USD nu a fost plătit, beneficiarul neîncasându-l, precum și
susținerile cu privire la lipsa de interes, obligația de transfer a
prețului în contul energiei electrice fiind asumată față de
reclamantă, nu față de T.
Apelul
declarat de pârâta SC M. SA împotriva acestei sentințe a fost respins de
Curtea de Apel București prin decizia nr. 581 din 21 decembrie 2011 ca
nefondat
.
Criticile
apelantei prin care aceasta invocă neconcordanța dintre temeiul
contractual al acțiunii și obligarea sa la plata către
reclamantă cu care nu a avut încheiat un contract, în contractul evocat de
sentință nefiind parte, greșita stabilire a situației de
fapt prin sentință, deoarece S. SA nu a făcut către
pârâtă livrările de produse siderurgice la care se obligase viciind
astfel lanțul livrărilor pe care la rândul său pârâta urma
să le efectueze și critica interpretării greșite prin
sentință a minutei semnate la 7 iunie 2001 ca reprezentând o
recunoaștere a datoriei, precum și criticile relativ la
prescripția dreptului la acțiune și recunoașterea sa de
datorie au fost înlăturate de instanța de apel care și-a
întemeiat soluția pe considerentele care urmează:
Prima
instanță s-a pronunțat în limita obiectului cu care a fost
învestită, reclamanta prin acțiunea sa nesusținând că
energia al cărui preț îl solicită ar fi fost livrată
pârâtei.
Acțiunea
reclamantei își susține pretenția pe recunoașterea
debitului de către pârâtă și are în vedere plățile
parțiale efectuate de pârâtă până la data formulării
cererii de chemare în judecată, nefiind încălcat art. 129 alin. (6)
C. proc. civ.
Susținerile
pârâtei cu privire la lipsa de obiect a acțiunii și lipsa interesului
au fost analizate de instanța de fond ca apărări de fond,
acțiunea nefiind respinsă pe lipsa de interes sau de obiect,
apreciindu-se că ele există. În ce privește excepția prescripției
susținută în fața instanței de fond la 22 noiembrie 2010
și în fața instanței de apel, instanța de apel a
reținut că asupra acestui aspect s-au pronunțat instanțele
în primul ciclu procesual.
Făcând
un istoric al succesiunii înscrisurilor în timp, instanța de apel a
reținut că la data de 9 noiembrie 2000 a fost întocmit Protocolul
prin care pârâta s-a angajat asupra transferului contravalorii produselor
laminate direct în contul reclamantei E. SA pentru plata energiei livrată
de aceasta cocontractantei S. SA.
Pe baza
protocolului, pârâta a semnat minuta din 7 iunie 2000, prin care și-a
asumat angajamentul de plată către SC E. SA în termen de 10 zile a
contravalorii facturilor de energie electrică aferente consumului S. SA în
perioada decembrie 2000 - martie 2001 și bonificația de 20%. La 31
octombrie 2001, părțile au încheiat procesul-verbal de conciliere
prin care s-a operat o desocotire a prețului, iar la 31 octombrie 2002 a
fost emis extrasul de cont pentru 200 mld. lei, în baza Protocolului din 9
noiembrie 2000 și a procesului-verbal de conciliere din 31 octombrie 2001.
Cum
înscrisurile referă la aceeași datorie, iar prin hotărâre
irevocabilă s-a reținut recunoașterea acesteia de către
pârâtă, în speță nu se mai pune problema calculării unui
alt termen de prescripție în raport de minuta de la 7 iunie 2001.
Cu
privire la susținerile pârâtei-apelante relative la nerespectarea de
către S. SA a angajamentelor contractuale, instanța de apel a
reținut irelevanța lor față de cadrul procesului fixat de
reclamantă.
În
contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA
pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8
C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 5 C.
proc. civ.
Recurenta-pârâtă
face un amplu istoric al raporturilor obligaționale și a probelor administrate
în cauză, în concret criticile fiind astfel structurate:
1.
Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
A.
Greșit instanța de apel rupe raporturile obligaționale sub motiv
că SC S. nu a fost parte în proces, deși reclamanta și-a
întemeiat pretențiile pe Protocolul din 9 noiembrie 2000 și minuta
din 7 iunie 2001, coroborat cu art. 969 C. civ.
B.
Instanța de apel a substituit raportul obligațional tripartit cu un
raport obligațional bilateral în condițiile în care între reclamantă
și pârâtă nu s-a stabilit nicio obligație directă.
Dacă minuta din 7 iunie 2001 ar fi stabilit un raport obligațional
direct între reclamantă și pârâtă, SC S. nu ar fi semnat acea
minută.
2.Motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanța
de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub
sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,
deoarece a intervenit asupra motivării primei instanțe aducând alte
argumente pentru menținerea acesteia. Conform art. 295 C. proc. civ.,
instanța de apel era limitată în soluționarea apelului la
motivarea hotărârii primei instanțe în fapt și în drept, în caz
de respingere a apelului.
3.Motivul
de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A
susținut reclamanta că hotărârea atacată cuprinde motive
contradictorii în măsura în care a dat relevanță
obligațională exclusiv minutei din 7 iunie 2001, iar în
soluționarea excepției prescripției a avut în vedere minuta din
7 iunie 2001.
Totodată,
instanța de apel a soluționat greșit motivul de apel întemeiat
pe dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în condițiile în
care pârâta a fost obligată la plata energiei electrice livrată de
reclamantă către SC S. fără a fi existat vreo modificare de
acțiune în baza art. 132 C. proc. civ., având în vedere răspunsul la
interogatoriu al reclamantei.
Instanța
de apel a soluționat greșit motivul de apel relativ la
nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor lipsei de
interes și de obiect a acțiunii având în vedere prevederile art. 137
C. proc. civ. și dezlegarea în drept a Înaltei Curți de Casație
și Justiție prin decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, față
de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
A mai
invocat recurenta că instanța de apel nu a intrat în cercetarea
motivelor de apel 3-10 asupra cărora nu s-a pronunțat și pe care
le reproduce în extenso cu p. 16 -20 în recurs.
Concluzionând,
recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în
baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare
la instanța de apel pentru a se pronunța asupra tuturor motivelor de
apel și în considerarea temeiurilor de drept și de fapt reținute
de instanță.
Recursul
nu este fondat
.
1.
Prealabil examinării recursului declarat se impune precizarea că
instanța de recurs exercită, potrivit art. 304 C. proc. civ.,
controlul de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele limitativ
prevăzute de acest text de lege în temeiul cărora se poate cere modificarea
sau casarea hotărârii atacate cu recurs.
2.
Prezentul recurs, deși a debutat cu o enumerare a motivelor de
nelegalitate în drept, și anume, situațiile reglementate de art. 304
pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea recursului nu
păstrează o sistematizare a lor care să permită o
examinare, de asemenea, sistematică ci, de o manieră chiar
confuză, dezvoltarea criticilor nu cuprinde o raportare la toate motivele
de drept enunțate, ca de pildă art. 304 pct. 9, dar se solicită
casarea pentru nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor
motivelor de apel deși enunțarea în drept a motivelor nu cuprinde
și art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
3.
Dezvoltarea recursului astfel prezentat referă sub toate motivele la
aceleași critici privind temeiul contractual al pretențiilor în baza
căruia a fost obligată recurenta-pârâtă, cu ignorarea de
către aceasta a stadiului procesual, al doilea ciclu procesual, cât
și a faptului că după parcurgerea în rejudecare a două
grade de jurisdicție instanța de recurs are de soluționat o cale
extraordinară de atac în care, potrivit legii, nu are a examina decât
motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în ipotezele prevăzute
de situațiile enumerate la art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
Cu
privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
Înalta Curte nu poate primi critica privind încălcarea de către
instanța de apel a prevederilor art. 295 C. proc. civ., sub motivul
că motivarea deciziei de apel aduce alte argumente decât sentința,
deoarece, pe de o parte, limitele prevăzute de art. 295 se referă la
motivele de apel prin prisma cărora instanța de apel va verifica
stabilirea situației de fapt și de drept de către prima
instanță, iar, pe de altă parte, prin motivarea sa decizia
atacată a confirmat și consolidat motivarea primei instanțe,
oferind, ca și aceasta, un istoric al înscrisurilor și documentelor
în recunoașterea de către pârâtă a debitului de plată, cu
reținerea art. 315 C. proc. civ.
Sub
acest motiv de nelegalitate se încadrează și critica rezolvării
motivului de apel relativ la soluționarea excepțiilor lipsei de
obiect și interes de către prima instanță raportat,
susține recurenta, la art. 315 C. proc. civ.
6.
Susținerile recurentei nu pot fi primite, în primul rând, acestea nu
corespund realității, instanța de apel rezolvând corect
această critică, ca de altfel și prima instanță, în
raport de cererile cu care a fost sesizată.
În
primul ciclu procesual, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepțiile de necompetență teritorială, excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantei și pasive a
pârâtei și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Recurenta-pârâtă
și-a completat această întâmpinare și, în raport de
situația de fapt relevată, arată în cuprinsul ei că
acțiunea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece prețul a
fost plătit prin ordin de plată și contul escrow și că
este lipsită de interes, deoarece beneficiarul final, T., nu a reclamant
vreo pagubă și anume neplata prețului.
Ca
atare, în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta nu a
invocat decât ca apărări lipsa de obiect și de interes, iar nu
ca excepții.
Sub
acest aspect nu poate fi primită ca întemeiată nici critica
încălcării art. 315 relativ la decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție deoarece prin
sentință, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat
asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și
pasive, iar prin încheierea din 10 aprilie 2006, în primul ciclu procesual, s-a
respins excepția necompetenței teritoriale, numai aceste cereri
întrunind o atare calificare, de excepții, din perspectiva art. 137 C.
proc. civ.
9.
Subsumată acestui motiv de nelegalitate, dar și art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., este și critica cu privire la depășirea obiectului
cererii de chemare în judecată prin care se invocă un temei
contractual, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar si că între
reclamantă și pârâtă nu există o convenție, în temeiul
art.969 Cod civil.
Și
această critică este neîntemeiată, atât instanța de fond
cât și instanța de apel, relativ la motivul de apel având ca obiect o
atare critică, au soluționat cererile cu respectarea art. 129 alin.
(6) C. proc. civ., acțiunea făcând referire la aceleași
înscrisuri obligaționale pe care și recurenta le invocă și
care se află sub incidența art. 969 C. civ., convențiile
tripartite având caracter contractual ca și o convenție
bipartită, temeiul de drept invocat în hotărâre fiind în acord cu
situația de fapt reținută prin acțiune.
Cu
privire la motivarea deciziei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica astfel
cum a fost invocată, deși referă la motive contradictorii, se
constată că, în realitate, ceea ce recurenta califică astfel
sunt argumente concordante în susținerea soluției, cu observația
că în ce privește excepția prescripției, aceasta a format
obiectul primului ciclu procesual și asupra acesteia instanța nu
poate reveni întrucât ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ.
Cu
privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
se impune mai întâi observația că dezvoltarea criticii pe acest temei
nu întrunește ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., prin interpretarea sa instanța să fi schimbat natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic
dedus judecății.
În
al doilea rând, ambele instanțe au avut în vedere o convenție
tripartită, nu una bipartită, dar prin care pârâta și-a asumat
obligația față de reclamantă de a plăti o sumă
determinată de bani și această convenție a fost temeiul
chemării în judecată, iar recunoașterile pârâtei concretizate în
documentele la care toate părțile au făcut referire se
raportează la angajamentul de plată al pârâtei asumat prin respectiva
convenție tripartită.
13.
Faptul că instanța de apel a făcut afirmația că SC S.
SA nu a fost chemată în judecată și pe care o completăm:
nici măcar în garanție de către pârâtă, nu constituie un
temei pentru critica recurentei în baza textului de lege enunțat.
14.
Ceea ce este important este faptul că prin deciziile pronunțate în
primul ciclu procesual, prin decizia din apel confirmată de Înalta Curte
de Casație și Justiție prin respingerea recursului pârâtei,
hotărâri mai sus enunțate, s-a stabilit irevocabil, odată cu
soluționarea excepției prescripției, că prin
recunoașterile pârâtei-recurente, exprimate și concretizate în
înscrisurile pe care și decizia atacată le menționează
și le enumeră, s-a întrerupt cursul prescripției, statuându-se
astfel asupra realității obligației de plată și
izvorului acesteia, instanțele fiind ținute în cel de-al doilea ciclu
procesual de respectarea dezlegărilor în drept în baza art. 315 C. proc.
civ.
În
ce privește „nepronunțarea” asupra unora din motivele de apel, la
care s-a făcut deja referire, se constată că instanța de
apel prin decizia sa a luat în examinare toate criticile relevante ale
apelantei cu privire la sentința atacată, modalitatea de exprimare
repetitivă și distorsionată neconstituind, în sine, motive de
apel.
Așa
fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte a respins recursul ca
nefondat, menținând ca legală decizia atacată.