ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3187/2018

Ședința publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta Societatea Electrica Furnizare S.A., Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești - Agenția Focșani a declanșat procedura cu privire la cererile cu valoare redusă în contradictoriu cu pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 2058,91 RON din care suma de 1809,04 RON reprezentând contravaloare facturi de preț energie electrică, suma de 53,70 RON reprezentând penalități energie electrică, suma de 173,67 RON reprezentând taxă servicii, suma de 22,50 RON reprezentând taxa radio-TV, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Focșani prin sentința civilă nr. 1840 din 28 februarie 2016 a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. Electrica Furnizare S.A. București - Sucursala de Furnozare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești - Agenția Focșani, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1809,04 RON preț energie electrică, a sumei de 53,70 RON penalități, a sumei de 22,50 RON contravaloare taxă radio-TV.; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect taxă servicii în valoare de 173,67 RON și a obligat pârâtul la 200 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 333 din 07.11.2017 Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a apelului; a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1840 din 28.02.2016 pronunțată de Judecătoria Focșani; a schimbat în totalitate sentința civilă 1840 din 09.03.2017 a Judecătoriei Focșani, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect și a obligat intimata la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile susmenționate, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Societatea Electrica de Furnizare S.A. București - Agenția Focșani,

Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin decizia civilă nr. 97/R din 14 martie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului promovat de Societatea "Electrica Furnizare"S.A., prin Agenția Focșani, împotriva deciziei civile nr. 333 din 07.11.2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 aprilie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 27 aprilie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În ședința publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Vrancea în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA ELECTRICA FURNIZARE S.A. BUCUREȘTI - AGENȚIA FOCȘANI împotriva deciziei civile nr. 333/2017 din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.