ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Reclamanta Uniunea

Județeană a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești - UJCM Constanța, prin

reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta S.S.C. și a solicitat

instanței să dispună obligarea pârâtei la predarea imobilului situat în

Constanța, str. Ș.M. nr. 128A, bl. F1, parter, în suprafață de 44 m.p. La data

formulării cererii, reclamanta a solicitat luarea acestei măsuri pe calea

ordonanței președințiale. Anterior primului termen de judecată, reclamanta și-a

modificat acțiunea în sensul că a solicitat evacuarea pârâtei pe calea

dreptului comun și obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru lipsa

beneficiului ce l-ar fi putut realiza, constând în lipsa de folosință a

spațiului menționat.

Prin Sentința civilă

nr. 6268 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a

admis, în parte, acțiunea reclamantei, dispunând evacuarea S.S.C. din imobilul

situat în Constanța, str. Ș.M., nr. 128 A, bl. F1, parter, cu consecința

obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de 571,88 RON, cu titlu de

daune interese, precum și la plata sumei de 1051,88 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Apărările de fond ale

pârâtei se întemeiază pe prevederile Hotărârii nr. 1 din 7 septembrie 2006,

adoptată de Comitetul Director al UJCM, care a stabilit ca spațiile venite prin

compensare de la ATCOM Constanța și în care membrii cooperatori au organizat

SCM-uri, să fie transferate fără plată în proprietatea acestora.

Deși Curtea de

Arbitraj UCECOM a respins acțiunea formulată de S.S.C., privind revendicarea spațiului

respectiv, ulterior soluției date de Curte, pârâta a încheiat cu reclamanta o

tranzacție înregistrată la cele două părți, prin care s-a stipulat că, S.S.C.

va deține în deplină proprietate și posesie spațiul amplasat în Constanța, str.

Ș.M. nr. 128A, bl. F1 parter, în suprafață de 44,93 mp, această tranzacția

fiind depusă în Dosarul nr. 7378/2/2007 al Curții de Apel București, însă

instanța nu a putut lua act de aceasta, pronunțându-se asupra motivelor de

recurs.

Din analiza probelor

administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, între reclamanta UJCM

Constanța și pârâta S.S.C., s-a încheiat contractul de închiriere nr. 29 din 1

martie 2007, ce a avut ca obiect închirierea de către proprietarul locator UJCM

Constanța în folosul chiriașului S.S.C., a imobilului situat în Constanța, str.

Ș.M. nr. 128A, bl. F1 parter, în suprafață de 44,93mp, contract ce a încetat

prin ajungere la termen, la data de 31 decembrie 2009.

În conformitate cu

art. 9 alin. (6), la expirarea contractului, chiriașul se obliga să predea

necondiționat spațiul proprietarului, în stare corespunzătoare de folosință, cu

toate valorile materiale menționate în procesul verbal întocmit la predare, iar

acțiunea în predarea spațiului, exercitată de reclamanta locator, este întemeiată

pe clauzele contractuale.

Prima instanță a

reținut că, din acest punct de vedere, apărările pârâtei care, se referă la

calitatea de proprietar a reclamantei, deplin recunoscută acesteia, la momentul

încheierii contractului, nu sunt relevante în prezenta cauză, susținerile

pârâtei fiind contradictorii, atât timp cât, pe de o parte, a invocat ca

apărare de fond o anume tranzacție încheiată între aceasta și reclamantă în

august 2007, prin care părțile au urmărit să stingă un litigiu, dar de care

instanța nu a luat act, și potrivit cu care, pârâtei urma să i se cedeze

spațiul în litigiu de către reclamantă și să i se recunoască dreptul de a-l

deține în deplină proprietate și posesie iar, pe de altă parte, a susținut că,

dreptul de proprietate aparține unui terț, respectiv T. SCM, acesta fiind în

drept să solicite predarea spațiului.

Întrucât din probe a

rezultat că, reclamanta este proprietara imobilului, conform înscrierilor în

cartea funciară și este, totodată, locatorul din contractul de închiriere nr.

29/2007 - contract încetat prin ajungere la termen -, în drept să solicite

chiriașului predarea imobilului, în temeiul art. 969, art. 1070 C. civ.,

coroborat cu art. 9 alin. (6) din contract, art. 1436 C. civ., instanța de fond

a admis cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiul în litigiu.

În ce privește

cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese, instanța de fond a

reținut că cererea este întemeiată, cu motivația, în esență că, de la data

încetării contractului de închiriere prin ajungere la termen, pârâta a ocupat

spațiul, fără a deține un titlu legal, astfel că, reclamanta este în drept să

obțină repararea prejudiciului ce l-a suferit prin lipsa de folosință a

spațiului, rezultată din refuzul pârâtei de a-și îndeplinii obligați de predare

a acestuia, la expirarea contractului, conform clauzelor contractuale.

Referitor la

cuantumul prejudiciului, reclamanta a susținut că acesta se situează la nivelul

prețului închirierii practicat pe piața imobiliară, de această sumă fiind

lipsită prin imposibilitatea de a exercita folosința spațiului, respectiv

imposibilitatea de a încheia un alt contract de închiriere.

În legătură cu

același aspect, pârâta a susținut că prejudiciul nu poate fi calculat decât,

conform criteriilor stabilite prin Hotărârea nr. 5/2008 a UJCM, a societăților

cooperatiste meșteșugărești asociate la UJCM, care nu au în proprietate imobile

și care, sunt în prezent chiriașe în imobile proprietatea Uniunii Județene,

fiind necesar a se acorda facilități în stabilirea chiriei, respectiv chiria să

cuprindă, în principal, cheltuieli fixe, cheltuieli de întreținere, cheltuieli

cu utilitățile, și astfel trebuie avut în vedere criteriile raportului de

expertiză efectuat în cauză, ce a stabilit cuantumul daunelor ca fiind de

571,88 RON, pentru perioada menționată.

În fine, instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că s-a aflat în situația de a

contracta închirierea spațiului în litigiu cu un terț cu are să fi convenit

plata prețului închirierii la nivelul prețului de piață, astfel ca prejudiciul

suferit prin lipsa de folosință să poată fi cuantificat la acest nivel. În

aceste condiții, prejudiciul urmează a fi determinat prin raportare la prețul

pe care pârâta l-ar fi putut obține de la pârâtă și care nu putea fi stabilit decât

în condițiile Hotărârii nr. 5/2008, pârâta urmând să fie obligată la plata

sumei de 571,88 RON.

În temeiul

prevederilor art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1051,88 RON, către reclamantă.

Prin Decizia civilă

nr. 32 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul promovat de

pârâtul S.S.C. Constanța, împotriva sentinței mai sus menționate, obligându-l

pe apelant la 1000 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut, în referire la criticile privind

încheierile de ședință că, în speță, nu sunt motive pentru a se dispune

reformarea hotărârii apelate, sub aspectul că instanța de fond nu a motivat

soluțiile pronunțate privind modul de rezolvare a cererilor, respectiv

excepțiilor invocate de apelantă - odată ce s-a pronunțat și a motivat soluția

- și că, astfel, s-ar fi interpretat greșit actul dedus judecății.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a reținut că:

În mod legal și

temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului

exercitată de intimata-pârâtă și locator/proprietar este întemeiată pe clauzele

contractuale.

În același sens,

legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere că, apărările apelantei

pârâte privind calitatea de proprietar a intimatei, în condițiile în care,

această calitate i-a fost deplin recunoscută, la momentul încheierii

contractului, nu sunt relevante în cauză, cu atât mai mult cu cât, susținerile

apelantei sunt contradictorii.

Astfel, invocarea de

către apelantă a Tranzacției nr. 723 din 3 august 2007, intervenită între

părți, ca apărare de fond, în condițiile în care, Curtea de Arbitraj de pe

lângă UCECOM București a pronunțat Sentința nr. 51 din 4 mai 2007, în Dosar nr.

14/2007, respingând cererea S.S.C., cu reținerea că, aceasta nu este fondată

pentru că, „nu este succesoare în drepturi și obligații a fostei S.G.

Constanța", deoarece „faptul că fostul CMM S.S. - actual S.S. CMM - s-a

constituit cu membrii cooperatori ai fostei S.G. nu implică o identitate de

patrimoniu între CMM S.S. și S.G., cu atât mai mult cu cât, din actele aflate

la dosarul cauzei rezultă că, în anul 1994, anul înființării CMM S.S. nu avea

în capitalul social imobilul în cauză, ci numai aporturi în numerar ale

membrilor cooperatori...", determină concluzia curții de apel că

susținerile apelantei sunt contradictorii.

Din aceeași

perspectivă contradictorie este și susținerea privind împrejurarea că dreptul de

proprietate asupra spațiului litigios ar aparține terțului T. SCM și că acesta

ar fi în drept să solicite predarea spațiului.

Din probatoriul

administrat în cauză, conform art. 1169 C. civ., rezultă fără putință de tăgadă

că intimata reclamantă UJCM este proprietara imobilului litigios, potrivit

înscrierii la Cartea funciară sub nr. 22565 - încheierea nr. 45661 din 18 iulie

2007, pronunțată în Dosar nr. 45661/2007, fiind totodată locatorul-proprietar,

din contractul de închiriere nr. 29/2007, intervenit între părți și prelungit

prin actul adițional nr. 4 din 1 noiembrie 2008, a cărui valabilitate a

încetat, prin ajungerea la termen la data de 31 decembrie 2009.

Curtea de Apel a

apreciat că, susținerile apelantei sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât,

după înscrierea la Cartea funciară - în data de 18 iulie 2007, se perfectează

Tranzacția la data de 3 august 2007, pentru ca, ulterior, să fi acceptat a

semna Actul adițional la contract, la data de 1 noiembrie 2008, prin care

recunoaște calitatea de proprietar a intimatei - UJCM.

În atare situație,

cum contractul a încetat prin ajungerea la termen și având în vedere

dispozițiile cuprinse în contractul de închiriere intervenit între părți - art.

9 alin. (6), precum și dispozițiile art. 1436 C. civ., ce stipulează că,

„Locația făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea

termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare", cu

referire la art. 969 C. civ. sus-citat, cu aplicarea art. 1073 C. civ.,

potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare" și art. 1075 C.

civ., conform cu care „Orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în

dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului", în mod legal și

temeinic a reținut curtea de apel că instanța de fond a apreciat în sensul

admisibilității acțiunii.

A apreciat curtea de

apel că, o dezlegare legală și temeinică a acțiunii dedusă judecății, a dat

instanța de fond și în referire la capătul de cerere din acțiune privind

evacuarea pârâtei din imobilul litigios, atât timp cât, apelanta S.S.C. ocupă

spațiul fără a deține un titlu legal și astfel, neîndeplinindu-și obligația de

predare a spațiului la expirarea contractului, conform clauzelor contractuale,

intimata reclamantă este în drept să obțină repararea prejudiciului suferit,

prin lipsa de folosință a spațiului, rezultat din refuzul pârâtei de

îndeplinire a obligațiilor contractului.

În ce privește

cuantumul prejudiciului reținut în sarcina apelantei, instanța de apel a

apreciat că, nici sub acest aspect hotărârea nu poate fi reformată, deoarece,

în mod legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere cuantumul daunelor,

potrivit calculului reținut prin raportul de expertiză dispus a fi efectuat în

cauză, aceasta în condițiile în care, intimata reclamantă nu a produs dovezi

din care să rezulte că, s-a aflat în situația de a contracta închirierea

spațiului în litigiu cu un terț, cu care să fi convenit plata prețului

închirierii la nivelul prețului de piață.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta S.S. S.C.M., invocând dispozițiile art.

304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și,

în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar,

modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei-intimate.

Întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., privitor la cererea de suspendare

pe care a formulat-o în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.,

recurenta susține că decizia curții de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, că instanța nu și-a motivat soluția de respingere a cererii de

suspendare și că această soluție potrivit căruia instanța a respins prin încheiere

motivată cererea de suspendare nu a fost comunicată pentru a-și putea motiva

recursul în fapt și în drept.

De asemenea, pe

fondul cauzei, recurenta arată că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că

susținerile apelantei sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât, după

înscrierea la Cartea funciară - în data de 18 iulie 2007, se perfectează

Tranzacția la data de 3 august 2007, pentru ca, ulterior, să fi acceptat a

semna Actul adițional la contract, la data de 1 noiembrie 2008, prin care

recunoaște calitatea de proprietar a intimatei - UJCM.

Sub acest aspect,

susține că recurenta a aflat că intimata UJCM Constanța nu ar fi proprietară

aparentă (din acte) a imobilului urmare a promovării acțiunii în revendicare de

către SCM T., ce formează obiectul Dosarului nr. 9585/118/2010, înregistrat la

data de 3 august 2010, pe rolul Tribunalului Constanța, în baza căruia intimata

UJCM Constanța a solicitat suspendarea Dosarului nr. 13577/212/2010 aflat pe

rolul Judecătoriei Constanța, ca neavând calitatea procesuală pasivă.

Drept urmare,

consideră că instanța de apel a pronunțat hotărârea, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 și pct. 8

C. proc. civ.

În baza dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită să se constate că instanța de apel a

pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în referire la

art. 969 și 977 C. civ., atunci când a reținut că în mod legal și temeinic

instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului exercitată de

intimata-pârâtă și locator/proprietar este întemeiată pe clauzele contractuale,

deoarece până la acest moment nu putem vorbi decât despre o convenție lovită de

nulitate, făcută de o persoană care nu avea calitatea să încheie convenția și

de un pretins proprietar, acesta fiind motivul pentru care se impunea

suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului de către instanțele ce au

fost învestite să verifice calitatea părților și a titlurilor.

În temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța

de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a acordat mai mult

decât s-a cerut, dar nu ceea ce s-a cerut.

Arată astfel că,

recurenta din prezenta cauză nu a declarat apel cu privire la capătul de cerere

privind despăgubirile și nici intimata UJCM Constanța nu a declarat apel pe

acest capăt de cerere, or, instanța de apel, deși neînvestită, s-a pronunțat și

pe acest capăt de cerere, ceea ce demonstrează cu evidență că instanța a trecut

la dezbateri fără a verifica dosarul în conformitate cu art. 295 C. proc. civ.

Mai arată recurenta

și că instanța de fond și de apel au fost învestite cu o acțiune în evacuare și

nu cu o acțiune în constatarea unui drept de proprietate, pentru ca instanța de

apel să aprecieze, așa cum a făcut-o că, în conformitate cu art. 1169 C. civ.

rezultă fără putință de tăgadă că intimata reclamantă UJCM este proprietara

imobilului litigios.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea

criticilor formulate în recurs de pârâtă, în raport de actele dosarului, de

dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile judecătorești

pronunțate în cauză, se constată următoarele:

Referitor la motivul

de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ., privitor la cererea de suspendare formulată de pârâtă în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., se reține că nu este întemeiat.

Se observă astfel că,

în ce privește încheierea din 19 octombrie 2010, instanța de apel a arătat în

considerentele deciziei pronunțate că prima instanță a pus în discuția părților

cererea formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat suspendarea

judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea acțiunii ce face obiectul Dosarului nr.

13577/212/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța.

Rezultă, prin urmare,

că instanța de apel a motivat respingerea apelului îndreptat împotriva

încheierii din 19 octombrie 2010 a Tribunalului Constanța, cum de altfel a

motivat și respingerea apelului formulat împotriva încheierilor din 16

noiembrie 2010 și 25 ianuarie 2011, de aceleași instanțe, atunci când a reținut

că susținerile apelantei sunt nefondate, atât timp cât, cu prilejul ținerii

ședinței de judecată din 16 noiembrie 2010, s-a încuviințat cererea de amânare

a judecării cauzei formulată de apărătorul apelantei, dispunându-se prorogarea

discutării în contradictoriu a excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei UJCM, în promovarea acțiunii, iar prin încheierea din 25 ianuarie

2011, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii ei ca nefondată,

reclamanta justificându-și calitatea procesuală activă.

În consecință, se

constată că instanța de apel a concluzionat în mod corect că, în referire la

criticile formulate împotriva încheierilor mai sus menționate, nu sunt motive

pentru a dispune reformarea hotărârii atacate, sub aspectul nemotivării lor,

iar susținerea recurentei conform căreia s-ar fi pășit la soluționarea fondului

cauzei, fără ca instanța de fond să-și motiveze soluția de respingere a cererii

de suspendare apare ca fiind în mod evident neîntemeiată,- așa cum corect a

apreciat și instanța de apel.

De altfel, curtea de

apel a analizat cauza din perspectiva suspendării și a apreciat că în mod

temeinic și legal, prima instanță care s-a pronunțat în cauză a reținut că,

prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 13577/212/2010, se dispută

dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce, în cauza de față, se

dispută dreptul de folosință al acestuia și care face obiectul unui contract de

închiriere intervenit între părți, aceasta în condițiile în care, acțiunea de

predare a imobilului este întemeiată pe drepturile și obligațiile izvorâte din

contract și a respins cererea.

În fine în legătură

cu susținerea recurentei privind necomunicarea soluției pronunțate asupra

cererii de suspendare, ceea ce ar fi pus-o în situația imposibilității

motivării recursului, în fapt și în drept, - se observă că, de asemenea, nu

poate fi primită, devreme că recurenta a declarat recurs împotriva mai sus

menționatelor încheieri, curtea de apel calificând calea de atac exercitată, ca

fiind cea a apelului și nu a recursului.

Pe fondul cauzei,

recurenta consideră că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că

susținerile sale sunt contradictorii și a pronunțat hotărârea, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății și schimbând natura și înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ., or, nici această critică nu este întemeiată, întrucât se

constată că ambele instanțe au apreciat corect că obiectul celor două acțiuni

este distinct, nu are legătură unul cu celălalt, iar prezenta acțiune,

respectiv obiectul dedus judecății are la bază examinarea drepturilor și

obligațiilor dintr-un contract de închiriere.

În baza dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a

pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ., atunci când a reținut că în mod legal și

temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului este

întemeiată pe clauzele contractuale, deoarece până în acest moment nu se poate

vorbi decât despre o convenție lovită de nulitate.

Nici această critică

nu este întemeiată, întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta este

proprietara imobilului conform înscrierilor din cartea funciară și este,

totodată, locatorul din contractul de închiriere nr. 29/2007, ce face obiectul

prezentului litigiu.

Acțiunea de evacuare

exercitată de reclamantă este întemeiată pe clauzele contractuale derivând din

acest contract, ce a încetat prin ajungere la termen, așa încât reclamanta-locator

este îndreptățită să solicite pârâtei-chiriaș predarea imobilului, în baza

dispozițiilor art. 969, 1070 C. civ., coroborat cu art. 9 alin. (6) din

contract și art. 1436 C. civ.

Astfel fiind, având

în vedere că pârâta ocupă spațiul în discuție, fără a deține un titlu legal, în

mod corect a fost admis capătul de cerere privind evacuarea și, tot corect,

pârâta a fost obligată și la plata daunelor, în cuantumul stabilit prin

expertiză, având în vedere că reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului

pe care l-a suferit prin lipsa de folosință a spațiului determinată de refuzul

pârâtei, de a-și îndeplini obligația de predare a acestuia la încetarea

contractului, așa cum părțile au stabilit potrivit clauzelor contractuale.

În ce privește motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit

căruia se susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dar nu ceea

ce s-a cerut, în sensul că deși, în speță, nu s-a declarat apel cu privire la

capătul de cerere privind despăgubirile, instanța de apel, deși neînvestită s-a

pronunțat și asupra acestui capăt de cerere se constată că este, de asemenea,

neîntemeiat.

Aceasta, deoarece se

constată că pârâta prin apelul declarat împotriva sentinței tribunalului a

solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, așa încât, instanța

învestită cu o astfel de cerere, având în vedere caracterul devolutiv al

apelului, avea obligația de a analiza sentința pronunțată de instanța de fond

sub toate aspectele și cu referire la toate motivele de nelegalitate - ceea ce

instanța de apel a și făcut.

În fine, referitor la

motivul de recurs formulat prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., conform căruia recurenta susține că instanța de apel și-a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, se constată că acest motiv de recurs nu

conține nicio critică de natură să contureze vreuna din situațiile ce pot

îmbrăca forma depășirii atribuțiilor instanțelor judecătorești, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În consecință, față

de cele mai sus arătate, reținându-se că pârâta nu a formulat niciun motiv de

recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. să conducă la

modificarea deciziei curții de apel, - conform dispozițiilor art. 312 alin. (1)

și alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta S.S. S.C.M. se va

respinge ca nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta - pârâtă S.S.

S.C.M. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata

-reclamantă Uniunea Județeană a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta S.S. S.C.M. împotriva Deciziei civile nr.

32 din 15 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurentul

- pârât S.S. S.C.M. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către

intimata - reclamantă Uniunea Județeană a Organizațiilor Cooperației

Meșteșugărești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG