ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2013

Reclamanta Uniunea Județeană a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești - UJCM Constanța, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta S.S.C. și a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la predarea imobilului situat în Constanța, str. Ș.M. nr. 128A, bl. F1, parter, în suprafață de 44 m.p. La data formulării cererii, reclamanta a solicitat luarea acestei măsuri pe calea ordonanței președințiale. Anterior primului termen de judecată, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat evacuarea pârâtei pe calea dreptului comun și obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru lipsa beneficiului ce l-ar fi putut realiza, constând în lipsa de folosință a spațiului menționat.

Prin Sentința civilă nr. 6268 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, dispunând evacuarea S.S.C. din imobilul situat în Constanța, str. Ș.M., nr. 128 A, bl. F1, parter, cu consecința obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de 571,88 RON, cu titlu de daune interese, precum și la plata sumei de 1051,88 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Apărările de fond ale pârâtei se întemeiază pe prevederile Hotărârii nr. 1 din 7 septembrie 2006, adoptată de Comitetul Director al UJCM, care a stabilit ca spațiile venite prin compensare de la ATCOM Constanța și în care membrii cooperatori au organizat SCM-uri, să fie transferate fără plată în proprietatea acestora.

Deși Curtea de Arbitraj UCECOM a respins acțiunea formulată de S.S.C., privind revendicarea spațiului respectiv, ulterior soluției date de Curte, pârâta a încheiat cu reclamanta o tranzacție înregistrată la cele două părți, prin care s-a stipulat că, S.S.C. va deține în deplină proprietate și posesie spațiul amplasat în Constanța, str. Ș.M. nr. 128A, bl. F1 parter, în suprafață de 44,93 mp, această tranzacția fiind depusă în Dosarul nr. 7378/2/2007 al Curții de Apel București, însă instanța nu a putut lua act de aceasta, pronunțându-se asupra motivelor de recurs. Din analiza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, între reclamanta UJCM Constanța și pârâta S.S.C., s-a încheiat contractul de închiriere nr. 29 din 1 martie 2007, ce a avut ca obiect închirierea de către proprietarul locator UJCM Constanța în folosul chiriașului S.S.C., a imobilului situat în Constanța, str. Ș.M.

nr. 128A, bl. F1 parter, în suprafață de 44,93mp, contract ce a încetat prin ajungere la termen, la data de 31 decembrie 2009. În conformitate cu art. 9 alin. (6), la expirarea contractului, chiriașul se obliga să predea necondiționat spațiul proprietarului, în stare corespunzătoare de folosință, cu toate valorile materiale menționate în procesul verbal întocmit la predare, iar acțiunea în predarea spațiului, exercitată de reclamanta locator, este întemeiată pe clauzele contractuale.

Prima instanță a reținut că, din acest punct de vedere, apărările pârâtei care, se referă la calitatea de proprietar a reclamantei, deplin recunoscută acesteia, la momentul încheierii contractului, nu sunt relevante în prezenta cauză, susținerile pârâtei fiind contradictorii, atât timp cât, pe de o parte, a invocat ca apărare de fond o anume tranzacție încheiată între aceasta și reclamantă în august 2007, prin care părțile au urmărit să stingă un litigiu, dar de care instanța nu a luat act, și potrivit cu care, pârâtei urma să i se cedeze spațiul în litigiu de către reclamantă și să i se recunoască dreptul de a-l deține în deplină proprietate și posesie iar, pe de altă parte, a susținut că, dreptul de proprietate aparține unui terț, respectiv T. SCM, acesta fiind în drept să solicite predarea spațiului.

Întrucât din probe a rezultat că, reclamanta este proprietara imobilului, conform înscrierilor în cartea funciară și este, totodată, locatorul din contractul de închiriere nr. 29/2007 - contract încetat prin ajungere la termen -, în drept să solicite chiriașului predarea imobilului, în temeiul art. 969, art. 1070 C. civ., coroborat cu art. 9 alin. (6) din contract, art. 1436 C. civ., instanța de fond a admis cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiul în litigiu.

În ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese, instanța de fond a reținut că cererea este întemeiată, cu motivația, în esență că, de la data încetării contractului de închiriere prin ajungere la termen, pârâta a ocupat spațiul, fără a deține un titlu legal, astfel că, reclamanta este în drept să obțină repararea prejudiciului ce l-a suferit prin lipsa de folosință a spațiului, rezultată din refuzul pârâtei de a-și îndeplinii obligați de predare a acestuia, la expirarea contractului, conform clauzelor contractuale. Referitor la cuantumul prejudiciului, reclamanta a susținut că acesta se situează la nivelul prețului închirierii practicat pe piața imobiliară, de această sumă fiind lipsită prin imposibilitatea de a exercita folosința spațiului, respectiv imposibilitatea de a încheia un alt contract de închiriere.

În legătură cu același aspect, pârâta a susținut că prejudiciul nu poate fi calculat decât, conform criteriilor stabilite prin Hotărârea nr. 5/2008 a UJCM, a societăților cooperatiste meșteșugărești asociate la UJCM, care nu au în proprietate imobile și care, sunt în prezent chiriașe în imobile proprietatea Uniunii Județene, fiind necesar a se acorda facilități în stabilirea chiriei, respectiv chiria să cuprindă, în principal, cheltuieli fixe, cheltuieli de întreținere, cheltuieli cu utilitățile, și astfel trebuie avut în vedere criteriile raportului de expertiză efectuat în cauză, ce a stabilit cuantumul daunelor ca fiind de 571,88 RON, pentru perioada menționată.

În fine, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că s-a aflat în situația de a contracta închirierea spațiului în litigiu cu un terț cu are să fi convenit plata prețului închirierii la nivelul prețului de piață, astfel ca prejudiciul suferit prin lipsa de folosință să poată fi cuantificat la acest nivel. În aceste condiții, prejudiciul urmează a fi determinat prin raportare la prețul pe care pârâta l-ar fi putut obține de la pârâtă și care nu putea fi stabilit decât în condițiile Hotărârii nr. 5/2008, pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 571,88 RON. În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1051,88 RON, către reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 32 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul promovat de pârâtul S.S.C. Constanța, împotriva sentinței mai sus menționate, obligându-l pe apelant la 1000 RON cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în referire la criticile privind încheierile de ședință că, în speță, nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii apelate, sub aspectul că instanța de fond nu a motivat soluțiile pronunțate privind modul de rezolvare a cererilor, respectiv excepțiilor invocate de apelantă - odată ce s-a pronunțat și a motivat soluția - și că, astfel, s-ar fi interpretat greșit actul dedus judecății.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că: În mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului exercitată de intimata-pârâtă și locator/proprietar este întemeiată pe clauzele contractuale. În același sens, legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere că, apărările apelantei pârâte privind calitatea de proprietar a intimatei, în condițiile în care, această calitate i-a fost deplin recunoscută, la momentul încheierii contractului, nu sunt relevante în cauză, cu atât mai mult cu cât, susținerile apelantei sunt contradictorii. Astfel, invocarea de către apelantă a Tranzacției nr. 723 din 3 august 2007, intervenită între părți, ca apărare de fond, în condițiile în care, Curtea de Arbitraj de pe lângă UCECOM București a pronunțat Sentința nr. 51 din 4 mai 2007, în Dosar nr. 14/2007, respingând cererea S.S.C., cu reținerea că, aceasta nu este fondată pentru că, „nu este succesoare în drepturi și obligații a fostei S.G.

Constanța", deoarece „faptul că fostul CMM S.S. - actual S.S. CMM - s-a constituit cu membrii cooperatori ai fostei S.G. nu implică o identitate de patrimoniu între CMM S.S. și S.G., cu atât mai mult cu cât, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că, în anul 1994, anul înființării CMM S.S. nu avea în capitalul social imobilul în cauză, ci numai aporturi în numerar ale membrilor cooperatori...", determină concluzia curții de apel că susținerile apelantei sunt contradictorii. Din aceeași perspectivă contradictorie este și susținerea privind împrejurarea că dreptul de proprietate asupra spațiului litigios ar aparține terțului T. SCM și că acesta ar fi în drept să solicite predarea spațiului.

Din probatoriul administrat în cauză, conform art. 1169 C. civ., rezultă fără putință de tăgadă că intimata reclamantă UJCM este proprietara imobilului litigios, potrivit înscrierii la Cartea funciară sub nr. 22565 - încheierea nr. 45661 din 18 iulie 2007, pronunțată în Dosar nr. 45661/2007, fiind totodată locatorul-proprietar, din contractul de închiriere nr. 29/2007, intervenit între părți și prelungit prin actul adițional nr. 4 din 1 noiembrie 2008, a cărui valabilitate a încetat, prin ajungerea la termen la data de 31 decembrie 2009. Curtea de Apel a apreciat că, susținerile apelantei sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât, după înscrierea la Cartea funciară - în data de 18 iulie 2007, se perfectează Tranzacția la data de 3 august 2007, pentru ca, ulterior, să fi acceptat a semna Actul adițional la contract, la data de 1 noiembrie 2008, prin care recunoaște calitatea de proprietar a intimatei - UJCM.

În atare situație, cum contractul a încetat prin ajungerea la termen și având în vedere dispozițiile cuprinse în contractul de închiriere intervenit între părți - art. 9 alin. (6), precum și dispozițiile art. 1436 C. civ., ce stipulează că, „Locația făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare", cu referire la art. 969 C. civ. sus-citat, cu aplicarea art. 1073 C. civ., potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare" și art. 1075 C. civ., conform cu care „Orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului", în mod legal și temeinic a reținut curtea de apel că instanța de fond a apreciat în sensul admisibilității acțiunii.

A apreciat curtea de apel că, o dezlegare legală și temeinică a acțiunii dedusă judecății, a dat instanța de fond și în referire la capătul de cerere din acțiune privind evacuarea pârâtei din imobilul litigios, atât timp cât, apelanta S.S.C. ocupă spațiul fără a deține un titlu legal și astfel, neîndeplinindu-și obligația de predare a spațiului la expirarea contractului, conform clauzelor contractuale, intimata reclamantă este în drept să obțină repararea prejudiciului suferit, prin lipsa de folosință a spațiului, rezultat din refuzul pârâtei de îndeplinire a obligațiilor contractului.

În ce privește cuantumul prejudiciului reținut în sarcina apelantei, instanța de apel a apreciat că, nici sub acest aspect hotărârea nu poate fi reformată, deoarece, în mod legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere cuantumul daunelor, potrivit calculului reținut prin raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză, aceasta în condițiile în care, intimata reclamantă nu a produs dovezi din care să rezulte că, s-a aflat în situația de a contracta închirierea spațiului în litigiu cu un terț, cu care să fi convenit plata prețului închirierii la nivelul prețului de piață. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta S.S. S.C.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., privitor la cererea de suspendare pe care a formulat-o în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susține că decizia curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că instanța nu și-a motivat soluția de respingere a cererii de suspendare și că această soluție potrivit căruia instanța a respins prin încheiere motivată cererea de suspendare nu a fost comunicată pentru a-și putea motiva recursul în fapt și în drept.

De asemenea, pe fondul cauzei, recurenta arată că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că susținerile apelantei sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât, după înscrierea la Cartea funciară - în data de 18 iulie 2007, se perfectează Tranzacția la data de 3 august 2007, pentru ca, ulterior, să fi acceptat a semna Actul adițional la contract, la data de 1 noiembrie 2008, prin care recunoaște calitatea de proprietar a intimatei - UJCM. Sub acest aspect, susține că recurenta a aflat că intimata UJCM Constanța nu ar fi proprietară aparentă (din acte) a imobilului urmare a promovării acțiunii în revendicare de către SCM T., ce formează obiectul Dosarului nr. 9585/118/2010, înregistrat la data de 3 august 2010, pe rolul Tribunalului Constanța, în baza căruia intimata UJCM Constanța a solicitat suspendarea Dosarului nr. 13577/212/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Constanța, ca neavând calitatea procesuală pasivă.

Drept urmare, consideră că instanța de apel a pronunțat hotărârea, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. În baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicită să se constate că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în referire la art. 969 și 977 C. civ., atunci când a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului exercitată de intimata-pârâtă și locator/proprietar este întemeiată pe clauzele contractuale, deoarece până la acest moment nu putem vorbi decât despre o convenție lovită de nulitate, făcută de o persoană care nu avea calitatea să încheie convenția și de un pretins proprietar, acesta fiind motivul pentru care se impunea suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului de către instanțele ce au fost învestite să verifice calitatea părților și a titlurilor.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a acordat mai mult decât s-a cerut, dar nu ceea ce s-a cerut. Arată astfel că, recurenta din prezenta cauză nu a declarat apel cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile și nici intimata UJCM Constanța nu a declarat apel pe acest capăt de cerere, or, instanța de apel, deși neînvestită, s-a pronunțat și pe acest capăt de cerere, ceea ce demonstrează cu evidență că instanța a trecut la dezbateri fără a verifica dosarul în conformitate cu art. 295 C. proc. civ. Mai arată recurenta și că instanța de fond și de apel au fost învestite cu o acțiune în evacuare și nu cu o acțiune în constatarea unui drept de proprietate, pentru ca instanța de apel să aprecieze, așa cum a făcut-o că, în conformitate cu art. 1169 C. civ.

rezultă fără putință de tăgadă că intimata reclamantă UJCM este proprietara imobilului litigios. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor formulate în recurs de pârâtă, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele: Referitor la motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., privitor la cererea de suspendare formulată de pârâtă în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., se reține că nu este întemeiat. Se observă astfel că, în ce privește încheierea din 19 octombrie 2010, instanța de apel a arătat în considerentele deciziei pronunțate că prima instanță a pus în discuția părților cererea formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea acțiunii ce face obiectul Dosarului nr. 13577/212/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța. Rezultă, prin urmare, că instanța de apel a motivat respingerea apelului îndreptat împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Tribunalului Constanța, cum de altfel a motivat și respingerea apelului formulat împotriva încheierilor din 16 noiembrie 2010 și 25 ianuarie 2011, de aceleași instanțe, atunci când a reținut că susținerile apelantei sunt nefondate, atât timp cât, cu prilejul ținerii ședinței de judecată din 16 noiembrie 2010, s-a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul apelantei, dispunându-se prorogarea discutării în contradictoriu a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei UJCM, în promovarea acțiunii, iar prin încheierea din 25 ianuarie 2011, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii ei ca nefondată, reclamanta justificându-și calitatea procesuală activă.

În consecință, se constată că instanța de apel a concluzionat în mod corect că, în referire la criticile formulate împotriva încheierilor mai sus menționate, nu sunt motive pentru a dispune reformarea hotărârii atacate, sub aspectul nemotivării lor, iar susținerea recurentei conform căreia s-ar fi pășit la soluționarea fondului cauzei, fără ca instanța de fond să-și motiveze soluția de respingere a cererii de suspendare apare ca fiind în mod evident neîntemeiată,- așa cum corect a apreciat și instanța de apel.

De altfel, curtea de apel a analizat cauza din perspectiva suspendării și a apreciat că în mod temeinic și legal, prima instanță care s-a pronunțat în cauză a reținut că, prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 13577/212/2010, se dispută dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce, în cauza de față, se dispută dreptul de folosință al acestuia și care face obiectul unui contract de închiriere intervenit între părți, aceasta în condițiile în care, acțiunea de predare a imobilului este întemeiată pe drepturile și obligațiile izvorâte din contract și a respins cererea.

În fine în legătură cu susținerea recurentei privind necomunicarea soluției pronunțate asupra cererii de suspendare, ceea ce ar fi pus-o în situația imposibilității motivării recursului, în fapt și în drept, - se observă că, de asemenea, nu poate fi primită, devreme că recurenta a declarat recurs împotriva mai sus menționatelor încheieri, curtea de apel calificând calea de atac exercitată, ca fiind cea a apelului și nu a recursului. Pe fondul cauzei, recurenta consideră că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că susținerile sale sunt contradictorii și a pronunțat hotărârea, interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., or, nici această critică nu este întemeiată, întrucât se constată că ambele instanțe au apreciat corect că obiectul celor două acțiuni este distinct, nu are legătură unul cu celălalt, iar prezenta acțiune, respectiv obiectul dedus judecății are la bază examinarea drepturilor și obligațiilor dintr-un contract de închiriere. În baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ., atunci când a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea de predare a spațiului este întemeiată pe clauzele contractuale, deoarece până în acest moment nu se poate vorbi decât despre o convenție lovită de nulitate.

Nici această critică nu este întemeiată, întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta este proprietara imobilului conform înscrierilor din cartea funciară și este, totodată, locatorul din contractul de închiriere nr. 29/2007, ce face obiectul prezentului litigiu. Acțiunea de evacuare exercitată de reclamantă este întemeiată pe clauzele contractuale derivând din acest contract, ce a încetat prin ajungere la termen, așa încât reclamanta-locator este îndreptățită să solicite pârâtei-chiriaș predarea imobilului, în baza dispozițiilor art. 969, 1070 C. civ., coroborat cu art. 9 alin. (6) din contract și art. 1436 C. civ.

Astfel fiind, având în vedere că pârâta ocupă spațiul în discuție, fără a deține un titlu legal, în mod corect a fost admis capătul de cerere privind evacuarea și, tot corect, pârâta a fost obligată și la plata daunelor, în cuantumul stabilit prin expertiză, având în vedere că reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului pe care l-a suferit prin lipsa de folosință a spațiului determinată de refuzul pârâtei, de a-și îndeplini obligația de predare a acestuia la încetarea contractului, așa cum părțile au stabilit potrivit clauzelor contractuale. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dar nu ceea ce s-a cerut, în sensul că deși, în speță, nu s-a declarat apel cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile, instanța de apel, deși neînvestită s-a pronunțat și asupra acestui capăt de cerere se constată că este, de asemenea, neîntemeiat.

Aceasta, deoarece se constată că pârâta prin apelul declarat împotriva sentinței tribunalului a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, așa încât, instanța învestită cu o astfel de cerere, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, avea obligația de a analiza sentința pronunțată de instanța de fond sub toate aspectele și cu referire la toate motivele de nelegalitate - ceea ce instanța de apel a și făcut. În fine, referitor la motivul de recurs formulat prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., conform căruia recurenta susține că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, se constată că acest motiv de recurs nu conține nicio critică de natură să contureze vreuna din situațiile ce pot îmbrăca forma depășirii atribuțiilor instanțelor judecătorești, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. În consecință, față de cele mai sus arătate, reținându-se că pârâta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea deciziei curții de apel, - conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta S.S. S.C.M. se va respinge ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta - pârâtă S.S. S.C.M. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata -reclamantă Uniunea Județeană a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.S. S.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 32 din 15 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurentul - pârât S.S. S.C.M. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă Uniunea Județeană a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - DG