ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1610/2019

HOTĂRÂRE

03.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1610/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 11.01.2019, la Judecătoria Topoloveni, reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în comuna Oarja, județul Argeș, a solicitat, utilizând procedura specială prevăzută pentru cererile cu valoare redusă, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., cu sediul în municipiul Brașov, la plata sumei de 1819 RON, reprezentând contravaloarea cazării unui grup de muncitori la pensiunea A..

Analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială, în raport de obiectul acțiunii și de sediul pârâtei, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, astfel că, prin sentința civilă 265/2019, Judecătoria Topoloveni a declinat competența de soluționare a cauzei înregistrate pe rolul acestei instanțe sub numărul x/2019, în favoarea Judecătoriei Brașov.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că potrivit art. 107 C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul." și că art. 113 C. proc. civ. reglementează competența teritorială alternativă.

Întrucât în speța de față nu s-a demonstrat existența vreunei ipoteze din cele prevăzute la art. 113 C. proc. civ. și ținând seama de sediul societății pârâte, care se află în municipiul Brașov, de art. 107 C. proc. civ. și de prevederile H.G. nr. 337/1993, instanța a admis excepția și a dispus declinarea competenței sale teritoriale în favoarea Judecătoriei Brașov.

Prin sentința civilă nr. 5790 din 19 iunie 2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, invocată de instanță, din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de valoarea redusă formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Topoloveni; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În fapt, la data de 11.01.2019 reclamanta a investit Judecătoria Topoloveni cu o cerere de valoare redusă prin care reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1819 RON.

După redarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și art. 129 din același cod, instanța a reținut, interpretând per a contrario dispozițiile alineatului al treilea al textului precizat, că în cauza pendente competența este una de ordine privată, iar reclamanta a făcut o alegere de competență în baza art. 116 C. proc. civ.

Fiind o competență de ordine privată, instanța nu avea căderea de a o invoca din oficiu, singura în măsură să o invoce, fiind pârâta. Instanța, în lipsa unei întâmpinări, avea obligația de a se declara competentă raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a mai reținut.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Topoloveni competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că Judecătoria Topoloveni a fost învestită cu o cerere de valoare redusă al cărei obiect îl constituie obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., cu sediul în municipiul Brașov, la plata sumei de 1819 RON, reprezentând contravaloarea cazării unui grup de muncitori la pensiunea A., deci cu o acțiune personală.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și ale încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.

În raport de aceste precizări, se constată că în speță se pune în discuție excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, care se supune dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Întrucât aceste norme sunt de competență teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

Se reține că în speță, dispozițiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Topoloveni trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Topoloveni s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale anterior evocate.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.