ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, secția Civilă la data de 02.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4.348 RON și a dobânzii legale aferente, precum și la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La solicitarea instanței, reclamanta a precizat că pretențiile deduse judecății izvorăsc din contractele de închiriere și de prestări servicii încheiate cu S.C. C. S.R.L. (radiată la data formulării cererii de chemare în judecată), iar pârâtul a semnat angajamentul de plată în calitate de administrator al acesteia din urmă.

Prin sentința civilă nr. 5316/25.08.2017, Judecătoria Târgu Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că potrivit art. 1.027 (în realitate, 1.028) C. proc. civ., competența soluționării cererii de valoare redusă aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Totodată, a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în speță, pârâtul are domiciliul în județul Olt.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina la 27.09.2017.

Prin sentința civilă nr. 7525/18.12.2017, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 1.028 C. proc. civ. și apreciind că, în speță, competența teritorială este una de ordine privată, a reținut că potrivit art. 130 alin. (3), rap. la art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ., excepția necompetenței putea fi invocată doar de către pârât prin intermediul formularului de răspuns completat corespunzător sau prin orice alt mijloc adecvat, respectiv prin formularea întâmpinării în forma prevăzută de art. 205 C. proc. civ., nu și de instanță din oficiu; or, pârâtul nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate de reclamantă.

Așa fiind, a subliniat că, în măsura în care reclamanta a sesizat judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul, aceasta a devenit competentă să soluționeze cauza, nici reclamanta și nici instanța nemaiputând să revină asupra acestui aspect, cât timp pârâtul nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale.

A mai reținut Judecătoria Slatina că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., întrucât pârâtul nu are calitatea de consumator, atât timp cât raporturile juridice s-au desfășurat între reclamantă și S.C. C. S.R.L., iar pârâtul a acționat în calitate de administrator al acesteia din urmă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor când legea instituie norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Cum, în speță, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Târgu Mureș, iar pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța sesizată inițial a fost legal învestită cu soluționarea cauzei și a devenit singura competentă.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.