ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2013

Asupra

recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr.

36411/3/2010, reclamanta SC E.P. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei SC

R.T. SRL la plata sumei de 123.768,40 lei, reprezentând contravaloarea

produselor textile vândute către pârâtă.

La data de 27

iunie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că soldul este

constituit din facturile indicate în fișa de cont. Factura fiscală nr. 4523778

din 18 octombrie 2007 în valoare de 4.047, 41 lei, factura fiscală nr. 4523791

din 7 noiembrie 2007 în valoare de 2.903, 33 de Iei, factura fiscală nr.

4523798 din 9 noiembrie 2007 în valoare de 3,231, 73 de Iei, factura fiscală

nr. 4523797 din 15 noiembrie 2007 în valoare de 6,183. 98 de Iei, factura

fiscală nr. 4523799 din 15 noiembrie 2007 în valoare de 3.355, 60 de lei,

factura fiscală nr. 3988804 din 27 noiembrie 2007 în valoare de 6.498. 21 de

Iei, factura fiscală nr. 3986817 din 29 ianuarie 2008 în valoare de 28.795, 97

de lei, factura fiscală nr. 85 din 1 februarie 2008 în valoare de 17. 579, 39

de lei, factura fiscală nr. 187 din 13 mai 2003 în valoare de 13.675, 12 de

iei, factura fiscală nr. 180 din 08 august 2008 în valoare de 4.836, 89 de lei,

factura fiscală nr. 179 din 06 iunie 2008 în valoare de 1840, 01 de lei,

factura fiscală nr. nr. 148 din 3 februarie 2009 în valoare de 1105, 57 de lei,

factura fiscală nr. 149 din 11 februarie 2009 în valoare de 5.470,97 de lei,

factura fiscală nr. 020 din 7 aprilie 2009 în valoare de 3987,68 de lei,

factura fiscală nr. 31 din 29 mai 2009 în valoare de 5596.13 de Iei, factura

fiscală nr. 36 din 19 august 2009 în valoare de 2841,04 de lei, factura fiscală

nr. 60 din 13 octombrie 2009 în valoare de 10.744, 27 de Iei, factura fiscală

nr. 64 din 20 octombrie 2009 în valoare de 400,71 de lei.

Prin sentința

comercială nr. 15874 din 12 septembrie 2011 pronunțata de Tribunalul București,

secția a Vl-a comercială, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei,

astfel cum a fost precizată,

În motivarea

hotărârii, prima instanță a analizat cele 18 facturi menționate de reclamantă

în cererea precizatoare și a constatat că pentru fiecare dintre acestea pârâta

a achitat sumele datorate, fie prin ordine de plată, fie prin file C.E.C.

În ceea ce

privește imputația plății, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate

susținerile reclamantei privind modul de aplicare a dispozițiilor art. 1110 –

art. 1113 C. civ., reținându-se, totodată, că dispozițiile art. 1113 C. civ.,

devin incidente în situația în care niciuna din părți nu a realizat imputația plății.

Or, în speță,

s-a constatat că pe instrumentele de plată, pârâta a menționat facturile pe

care înțelege să Ie achite.

Împotriva

acestei sentințe, pârâta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.C. SPRL a

declarat apel, care prin decizia civilă nr. 59 din 8 februarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apei București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefundat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a constatat că facturile a căror

contravaloare o solicită reclamanta au fost achitate

conform ordinelor de plată și filelor C.E.C. aflate la dosar, pe

fiecare dintre

aceste instrumente de

plată pârâta menționând expres ce datorie stinge.

Totodată,

intimata-pârâtă a depus și extrasele de cont din care a rezultat cu claritate

că beneficiarul filelor C.E.C. și ordinelor de plată a fost reclamanta SC E.P.

SRL prin administrator judiciar C.C. SPRL

Prin urmare,

susținerile reclamantei au fost apreciate ca fiind neîntemeiate câtă vreme

aceasta nu a indicat nicio factură care să fi rămas neachitată (și vechimea

acesteia), iar intimata a făcut pe deplin dovada stingerii debitelor datorate.

În ceea ce

privește imputația plății, în lipsa unei convenții încheiate

cu creditoarea, referitor la modalitatea de

stingere a datoriilor care aveau

să rezulte în urma raporturilor

comerciale dintre cele două societăți, s-a reținut că intimata-pârâtă a aplicat

dispozițiile art. 1110 din vechiul C. civ., potrivit căruia, în lipsa

convenției părților, primul care decide asupra cărei obligații se impută plata

este debitorul.

Referitor Ia

invocarea art. 1113 din vechiul C. civ., instanța de

apel a reținut că acest text legal prevede că plata se impută asupra

celei mai vechi din datoriile ajunse la termen „când în chitanță nu se zice

nimic

despre imputație”.

Or, în cauză,

s-a constatat că intimata-pârâtă a indicat atât pe ordinele de plată, cât și pe

filele cec, datoriile pe care a înțeles să le stingă mențiuni care, de altfel,

apar și în extrasele de cont.

În ceea ce

privește susținerea apelantei-reclamante, în sensul că nu există o înștiințare

sau o altă dovadă care să demonstreze ca

debitoarea

ar fi adus la cunoștință reclamantei modul în care a înțeles să

facă

imputația plătii, instanța de control judiciar a constatat că intimata-pârâtă

nici nu avea această obligație, în condițiile în care, pe fiecare ordin de

plată/ filă cec, a indicat, în mod expres ce factură a înțeles să achite.

S-a constatat

că pârâta a respectat regulile care guvernează imputația plății, în sensul că

fiecare plată efectuată a fost suficientă ca să

stingă tot debitul cuprins în factura onorată, neefectuând o plată

parțială;

pe fiecare filă cec și ordin de plată, fiind specificat în mod

expres ce factură se achită, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind nefondați

și

susținerea reclamantei, în sensul că plățile

efectuate au stins alte debite,

fără a preciza care sunt acestea.

Obligațiile stinse erau exigibile (scadente), deci pârâta nu a efectuat o plată

anticipată.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC E.P. SRL prin Administrator

Judiciar G.C.

SPRL BUCUREȘTI a declarat

recurs, solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului, modificării în tot a sentinței apelate

și admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 129.237,57 Iei. •

În motivarea

recursului, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

reclamanta susține, în esență, că instanța de apel

a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor

file cec și

extrase de cont, înscrisuri în care pârâta nu a menționat ce

datorii

înțelege să stingă, mențiunile

referitoare la imputația plății fiind efectuate

pe cotorul cec-ului.

Astfel, susține

recurenta, completarea ulterioară a cotorului cec­urilor care rămâne în posesia

debitoarei și „Ia dispoziția acesteia” nu constituie imputația legală a plății.

Sub aspectul

instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că,

hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel a apreciat

greșit situația juridică din cauză, stabilind în mod eronat că există imputația

plății, când în fapt și în drept

aceasta nu

a fost efectuată. în opinia sa, în mod greșit instanța de apel a aplicat

dispozițiile art. 1110 din vechiul C. civ., deși acestea nu erau

incidente

în cauză.

Intimata-pârâtă

SC R.T. SRL București a depus concluzii scrise, prin care a solicitat, în

esență, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed;

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Prin urmare,

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situațiile în care judecătorii fondului

procedează Ia interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu

avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise.

În speță,

recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar

criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se

referă Ia interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la

greșita interpretare a probelor (înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv

file cec, extrase de cont etc.), tinzând în realitate Ia o reapreciere a

concludentei acestora, ceea ce nu constituie motiv de casare sau modificare a

deciziei recurate.

Interpretarea dată probelor reprezintă o

chestiune de fapt, care nu

justifică invocarea motivului de recurs bazat

pe denaturarea actului

juridic dedus

judecății, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile

formulate de recurentă se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se

constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 1110 din vechiul C.

civ. „debitorul, având

mai multe datorii, al căror obiect este de

aceeași speță, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria ce

voiește a achita”.

Astfel, ca

regulă de principiu, în lipsa convenției părților, debitorul are dreptul de a

decide primul asupra cărei obligații impută plata efectuată în condițiile în

care are de stins debite provenind din raporturi contractuale diferite

încheiate cu același creditor, cum este cazul în speță.

Contrar

susținerilor recurentei, modul în care a fost efectuată imputația plății nu

denotă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1110 din vechiul C. civ., câtă

vreme, intimata - pârâtă (debitoarea) a indicat în mod expres atât pe ordinele

de plată, cât și pe filele cec, ce factură a înțeles să achite, mențiuni care,

de altfel, apar și în extrasele de cont, aspecte ce au fost în mod corect reținute

de instanța de control judiciar.

Recurenta nu se

poate prevala de „inexistența vreunei înștiințări sau vreunei alte dovezi care

să demonstreze că pârâta ar fi adus la cunoștință imputația plății”, în

condițiile în care pârâta a respectat regulile care guvernează imputația

plății, în sensul că, fiecare plată efectuată a fost suficientă pentru a stinge

tot debitul cuprins în factura achitată, nefiind vorba de o plată parțială, iar

obligațiile stinse erau exigibile, astfel că nu s-ar putea reține că pârâta a

efectuat o plată anticipată.

De altfel,

reiterând motivele invocate în apel, criticile recurentei vizează, în

realitate, modul de apreciere a probelor, respectiv modul în care instanța de

apei a dat eficiență ordinelor de plată, filelor cec și extraselor de cont

depuse Ia dosar, iar în raport de legala dezlegare a cauzei dedusă judecății,

aserțiunile vizând existența mențiunilor pe cotorul cec-urilor nu-și găsesc

justificarea.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.

P. SRL prin

Administrator Judiciar C.C. SPRL BUCUREȘTI, menținând decizia instanței de

apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin Administrator Judiciar C.C. SPRL

BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 59 din 8 februarie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie

2013.