ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2013

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 36411/3/2010, reclamanta SC E.P. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei SC R.T. SRL la plata sumei de 123.768,40 lei, reprezentând contravaloarea produselor textile vândute către pârâtă. La data de 27 iunie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că soldul este constituit din facturile indicate în fișa de cont. Factura fiscală nr. 4523778 din 18 octombrie 2007 în valoare de 4.047, 41 lei, factura fiscală nr. 4523791 din 7 noiembrie 2007 în valoare de 2.903, 33 de Iei, factura fiscală nr. 4523798 din 9 noiembrie 2007 în valoare de 3,231, 73 de Iei, factura fiscală nr. 4523797 din 15 noiembrie 2007 în valoare de 6,183.

98 de Iei, factura fiscală nr. 4523799 din 15 noiembrie 2007 în valoare de 3.355, 60 de lei, factura fiscală nr. 3988804 din 27 noiembrie 2007 în valoare de 6.498.

21 de Iei, factura fiscală nr. 3986817 din 29 ianuarie 2008 în valoare de 28.795, 97 de lei, factura fiscală nr. 85 din 1 februarie 2008 în valoare de 17. 579, 39 de lei, factura fiscală nr. 187 din 13 mai 2003 în valoare de 13.675, 12 de iei, factura fiscală nr. 180 din 08 august 2008 în valoare de 4.836, 89 de lei, factura fiscală nr. 179 din 06 iunie 2008 în valoare de 1840, 01 de lei, factura fiscală nr. nr. 148 din 3 februarie 2009 în valoare de 1105, 57 de lei, factura fiscală nr. 149 din 11 februarie 2009 în valoare de 5.470,97 de lei, factura fiscală nr. 020 din 7 aprilie 2009 în valoare de 3987,68 de lei, factura fiscală nr. 31 din 29 mai 2009 în valoare de 5596.13 de Iei, factura fiscală nr. 36 din 19 august 2009 în valoare de 2841,04 de lei, factura fiscală nr. 60 din 13 octombrie 2009 în valoare de 10.744, 27 de Iei, factura fiscală nr. 64 din 20 octombrie 2009 în valoare de 400,71 de lei.

Prin sentința comercială nr. 15874 din 12 septembrie 2011 pronunțata de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, În motivarea hotărârii, prima instanță a analizat cele 18 facturi menționate de reclamantă în cererea precizatoare și a constatat că pentru fiecare dintre acestea pârâta a achitat sumele datorate, fie prin ordine de plată, fie prin file C.E.C. În ceea ce privește imputația plății, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantei privind modul de aplicare a dispozițiilor art. 1110 – art. 1113 C. civ., reținându-se, totodată, că dispozițiile art. 1113 C. civ., devin incidente în situația în care niciuna din părți nu a realizat imputația plății.

Or, în speță, s-a constatat că pe instrumentele de plată, pârâta a menționat facturile pe care înțelege să Ie achite. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.C. SPRL a declarat apel, care prin decizia civilă nr. 59 din 8 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apei București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefundat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că facturile a căror contravaloare o solicită reclamanta au fost achitate conform ordinelor de plată și filelor C.E.C. aflate la dosar, pe fiecare dintre aceste instrumente de plată pârâta menționând expres ce datorie stinge. Totodată, intimata-pârâtă a depus și extrasele de cont din care a rezultat cu claritate că beneficiarul filelor C.E.C.

și ordinelor de plată a fost reclamanta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.C. SPRL Prin urmare, susținerile reclamantei au fost apreciate ca fiind neîntemeiate câtă vreme aceasta nu a indicat nicio factură care să fi rămas neachitată (și vechimea acesteia), iar intimata a făcut pe deplin dovada stingerii debitelor datorate. În ceea ce privește imputația plății, în lipsa unei convenții încheiate cu creditoarea, referitor la modalitatea de stingere a datoriilor care aveau să rezulte în urma raporturilor comerciale dintre cele două societăți, s-a reținut că intimata-pârâtă a aplicat dispozițiile art. 1110 din vechiul C. civ., potrivit căruia, în lipsa convenției părților, primul care decide asupra cărei obligații se impută plata este debitorul.

Referitor Ia invocarea art. 1113 din vechiul C. civ., instanța de apel a reținut că acest text legal prevede că plata se impută asupra celei mai vechi din datoriile ajunse la termen „când în chitanță nu se zice nimic despre imputație”. Or, în cauză, s-a constatat că intimata-pârâtă a indicat atât pe ordinele de plată, cât și pe filele cec, datoriile pe care a înțeles să le stingă mențiuni care, de altfel, apar și în extrasele de cont. În ceea ce privește susținerea apelantei-reclamante, în sensul că nu există o înștiințare sau o altă dovadă care să demonstreze ca debitoarea ar fi adus la cunoștință reclamantei modul în care a înțeles să facă imputația plătii, instanța de control judiciar a constatat că intimata-pârâtă nici nu avea această obligație, în condițiile în care, pe fiecare ordin de plată/ filă cec, a indicat, în mod expres ce factură a înțeles să achite.

S-a constatat că pârâta a respectat regulile care guvernează imputația plății, în sensul că fiecare plată efectuată a fost suficientă ca să stingă tot debitul cuprins în factura onorată, neefectuând o plată parțială; pe fiecare filă cec și ordin de plată, fiind specificat în mod expres ce factură se achită, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind nefondați și susținerea reclamantei, în sensul că plățile efectuate au stins alte debite, fără a preciza care sunt acestea. Obligațiile stinse erau exigibile (scadente), deci pârâta nu a efectuat o plată anticipată. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC E.P. SRL prin Administrator Judiciar G.C. SPRL BUCUREȘTI a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, modificării în tot a sentinței apelate și admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 129.237,57 Iei.

• În motivarea recursului, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susține, în esență, că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor file cec și extrase de cont, înscrisuri în care pârâta nu a menționat ce datorii înțelege să stingă, mențiunile referitoare la imputația plății fiind efectuate pe cotorul cec-ului. Astfel, susține recurenta, completarea ulterioară a cotorului cec­urilor care rămâne în posesia debitoarei și „Ia dispoziția acesteia” nu constituie imputația legală a plății. Sub aspectul instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că, hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel a apreciat greșit situația juridică din cauză, stabilind în mod eronat că există imputația plății, când în fapt și în drept aceasta nu a fost efectuată.

în opinia sa, în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 1110 din vechiul C. civ., deși acestea nu erau incidente în cauză. Intimata-pârâtă SC R.T. SRL București a depus concluzii scrise, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed; Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Prin urmare, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează Ia interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise. În speță, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă Ia interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor (înscrisuri depuse la dosarul cauzei, respectiv file cec, extrase de cont etc.), tinzând în realitate Ia o reapreciere a concludentei acestora, ceea ce nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei recurate.

Interpretarea dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 1110 din vechiul C. civ. „debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeași speță, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria ce voiește a achita”. Astfel, ca regulă de principiu, în lipsa convenției părților, debitorul are dreptul de a decide primul asupra cărei obligații impută plata efectuată în condițiile în care are de stins debite provenind din raporturi contractuale diferite încheiate cu același creditor, cum este cazul în speță.

Contrar susținerilor recurentei, modul în care a fost efectuată imputația plății nu denotă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1110 din vechiul C. civ., câtă vreme, intimata - pârâtă (debitoarea) a indicat în mod expres atât pe ordinele de plată, cât și pe filele cec, ce factură a înțeles să achite, mențiuni care, de altfel, apar și în extrasele de cont, aspecte ce au fost în mod corect reținute de instanța de control judiciar. Recurenta nu se poate prevala de „inexistența vreunei înștiințări sau vreunei alte dovezi care să demonstreze că pârâta ar fi adus la cunoștință imputația plății”, în condițiile în care pârâta a respectat regulile care guvernează imputația plății, în sensul că, fiecare plată efectuată a fost suficientă pentru a stinge tot debitul cuprins în factura achitată, nefiind vorba de o plată parțială, iar obligațiile stinse erau exigibile, astfel că nu s-ar putea reține că pârâta a efectuat o plată anticipată.

De altfel, reiterând motivele invocate în apel, criticile recurentei vizează, în realitate, modul de apreciere a probelor, respectiv modul în care instanța de apei a dat eficiență ordinelor de plată, filelor cec și extraselor de cont depuse Ia dosar, iar în raport de legala dezlegare a cauzei dedusă judecății, aserțiunile vizând existența mențiunilor pe cotorul cec-urilor nu-și găsesc justificarea. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. P. SRL prin Administrator Judiciar C.C.

SPRL BUCUREȘTI, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin Administrator Judiciar C.C. SPRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 59 din 8 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.