ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2019

HOTĂRÂRE

07.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 8 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. și FFF., personal auxiliar de specialitate și personal conex la Judecătoria Bacău, au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați pârâții la anularea în parte a al modului de calcul al salarizării în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia; emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție începând cu data de 16 ianuarie 2014; emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, respectiv 445 RON începând cu 1 decembrie 2015 și obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015-01.12.2015; obligarea pârâtului Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, la emiterea unor grile unice de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate juridică și conex la nivelul cel mai mare aflat în plată pentru fiecare funcție din familia ocupațională justiție, cu luarea în considerare a grilelor de salarizare stabilite în baza acelorași acte normative pentru personalul auxiliar si conex; obligarea pârâților la repararea prejudiciului, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut prin aplicarea corectă a legii, sumă care solicită să fie actualizată cu indicele de inflație la care să se aplice dobânda penalizatoare, calculată de la fata exigibilității fiecărei rate lunare de plată și până la plata efectivă.

II. Prin sentința civilă nr. 781 din 10 octombrie 2017, Tribunalul Mureș, secția I civilă a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de Curtea de Apel Bacău, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanți.

În motivarea sentinței pronunțate, a arătat, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanții nu au calitatea de personal auxiliar și conex la Tribunalul Bacău, deci nu sunt reclamanți într-o cerere de competența instanței pe lângă care se află parchetul la care își desfășoară activitatea, subliniindu-se faptul că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. privind competența facultativă sunt de excepție, fiind de strictă interpretare, astfel încât acestea nu pot fi extinse, prin analogie (operațiune interzisă de art. 10 din C. civ.), la ipoteze vizând alte instanțe decât cele pe lângă care reclamanții își desfășoară efectiv activitatea. O astfel de interpretare ar echivala cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.

Ca atare, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, consacrând un drept de opțiune al reclamanților salariați cu caracter imperativ

Aceste prevederi legale, concluzionează instanța, consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților or, reclamanții au locul de muncă în județul Bacău, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

III. La data de 16 ianuarie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 1025/D/2018 din data de 1 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în favoarea Tribunalului Mureș.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În motivare, a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situația în care un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Totodată, a susținut că prin reglementarea anterior menționată, legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea. (Decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect conflict negativ de competență.)

Tribunalul Bacău a făcut referire la decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, considerând că reclamanților care fac parte din categoria personalului conex nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., enumerarea conținută de alin. (3) al acestui articol (procurori, asistenți judiciari și grefieri) având caracter limitativ, exhaustiv.

În legătură cu acest aspect, Tribunalul Bacău a apreciat că drepturile salariale solicitate de toți reclamanții au aceeași cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerințele coparticipăriii procesuale active, instituție reglementată de art. 59 C. proc. civ.

Făcând trimitere la decizia nr. 561/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a precizat că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, în timp ce alin. (3) al aceluiași articol instituie exceptia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Cum acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de mai mulți reclamanți, fiind îndeplinite condițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, a apreciat că devin incidente dispozitiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, anterior evocate.

IV. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât, se apreciază că instanța de judecată a fost învestită cu un conflict de muncă.

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Mureș și Tribunalul Bacău a fost generat de interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018.

Astfel, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 8 mai 2017, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

Textul art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu toate acestea, având în vedere faptul că unii dintre reclamanții dețin calitatea de personal auxiliar de specialitate, desfășurându-și activitatea la Judecătoria Bacău (instanță de pe raza Curții de Apel Bacău), se apreciază că în cauză este incident și textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziție cu caracter imperativ care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care "judecătorul" are calitatea de reclamant.

În același timp, potrivit alin. (3) al textului menționat, reclamanților din prezenta cauză ce dețin calitatea de personal auxiliar de specialitate le revine obligația de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate celei în care se situează instanța competentă să soluționeze cauza.

Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competență, care se referă la o categorie specială de cereri, și care se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, la Parchetul de pe lângă aceeași instanță.

Decizia Curții Constituționale nr. 290 din data de 26 aprilie 2018 a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., arătând că acest text încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituție și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

În considerentele deciziei anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut că, pentru ca principiul egalității de arme să fie garantat în mod efectiv, părților trebuie să li se asigure același tratament de la început și până la finalizarea litigiului, acesta trebuind să fie respectat și în căile de atac (par. 36).

Așadar, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, sens în care se apreciază că funcțiile îndeplinite de reclamanții personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bacău atrag aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care aceștia își desfășoară activitatea (judecătorie, tribunal sau curte de apel), în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (în speță - Tribunalul Bacău).

Aceleași dispoziții legale sunt aplicabile și reclamanților ce dețin calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Bacău, deoarece textul art. 59 din C. proc. civ. prevede că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură, în cauză fiind incidente și prevederile art. 269 alin. (3) din C. proc. civ. care, în materia coparticipării procesuale active, stabilește faptul că cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Dispozițiile art. 123 alin. (3) din C. proc. civ. sunt, deopotrivă, aplicabile.

În același timp, decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale arată că noțiunea de "judecată" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care acesta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmărește a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitate de reclamant sau pârât, după caz.

Având în vedere forța general obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, începând cu data publicării acestora, se constată că interpretarea dată de această instanță asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se impune cu caracter obligatoriu și în speța de față.

În același timp, se observă faptul că Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de părți pârâte în proces, situație în raport cu care se apreciază că în mod corect a procedat Tribunalul Bacău, pronunțând sentința civilă nr. 1025/D/2018 din data de 1 noiembrie 2018, prin care a admis excepția privind necompetența teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Mureș, instanță de același grad cu cea competentă să soluționeze cauza, dar situată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș (învecinată cu Curtea de Apel Bacău, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Bacău, la care reclamanții își desfășoară activitatea).

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Mureș.