ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2019

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1071/13.04.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPANIA NATIONALA "AEROPORTURI BUCURESTI" S.A., prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 66.420,80 EUR, reprezentând plată nedatorată, precum și la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la data achitării integrale.

Prin decizia nr. 853/16.04.2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâta S.C. COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. împotriva sentinței civile nr. 1071/13.04.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a solicitat sa se constate incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă indică faptul că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a criticilor punctuale pe care le-a invocat prin apel.

În acest sens, se arată că, întocmai ca și instanța de fond, instanța de apel a făcut o analiză sumară a condițiilor plății nedatorate, desprinse din doctrina de specialitate de dinainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., și a omis cu desăvârșire criticile invocate prin motivele de apel cu trimitere la actuala reglementare a plații nedatorate.

Așa fiind, hotărârea recurată a fost pronunțată fără ca în cuprinsul acesteia să se regăsească motivele pentru care s-au înlăturat criticile privind caracterul neexclusiv al condiției plății făcute din eroare și motivele pentru care s-au ignorat trimiterile la condiția plății primite fără drept, introdusă prin art. 1635 și următoarele din noul C. civ.

În contextul actualei reglementari a plății nedatorate, condiția erorii nu mai reprezintă o condiție absolută de admisibilitate, iar normele aplicabile în materie instituie obligația restituirii atât în cazul bunurilor primite din eroare, cât și în cazul celor primite fără drept. Plata nedatorata a fost făcută sub imperiul violenței, iar într-un atare context nu prezintă nicio relevanță dacă reclamanta s-a aflat sau nu în eroare, întrucât plata făcută datorită violenței lui accipiens produce aceleași efecte ca și cea făcută din eroare, dând naștere obligației de restituire.

Instanța nu a analizat și nu a motivat hotărârea de respingere a niciunuia dintre cele două argumente esențiale susținute în apel, deși ele au fost explicit invocate și dezvoltate atât prin cererea scrisă, cât și cu ocazia concluziilor orale.

Singura modalitate normativă analizată a fost aceea a restituirii plății făcute din eroare, deși pretențiile deduse judecații au fost întemeiate pe dispozițiile normative care reglementează plata nedatorată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a art. 1341 și următoarele, raportat la art. 1635 și următoarele din noul C. civ., dar și a Codului aerian.

Potrivit art. 1341 din noul C. civ., "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire", iar conform art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., " restituirea prestațiilor are loc ori de cate ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare".

Recurenta învederează faptul că formularea textelor legale redate și în special prezenta conjuncției cu funcție disjunctiva "ori" în cuprinsul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., relevă, sub un prim aspect esențial, că actuala reglementare nu mai impune existența erorii solvensului drept condiție obligatorie a plății nedatorate.

Conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, daca legea nu distinge, o astfel de distincție nu trebuie realizata nici de către judecător. Sub acest aspect hotărârea recurată este nelegală, instanța neobservând că în actuala reglementare, art. 1341 din noul C. civ. prevede dreptul la restituire pentru tot ceea ce se plătește fără a fi datorat, sintagma " din eroare " nemaifiind menționată cu caracter de condiție necesară.

Necondiționarea restituirii de eroarea solvensului este confirmată și de art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., întrucât textul recunoaște posibilitatea restituirii în cazul plăților care nu sunt făcute din eroare, dar sunt făcute fără drept, ori sunt făcute în temeiul unui act desființat, respectiv a unor obligații care au devenit imposibil de executat din cauza forței majore, a cazului fortuit ori a altui eveniment asimilat acestora.

Practic, odată cu intrarea in vigoare a noului C. civ., art. 1341 alin. (1) confirma faptul ca eroarea solvensului reprezintă un caz particular de restituire a plații nedatorate, dar nu singurul caz de restituire. În acest context, singurele condiții care prezintă relevanță, pe care instanța de fond le-a analizat și le-a apreciat ca fiind îndeplinite, sunt cele ale existenței unei plăți către intimată și a caracterului nedatorat al acestei plați.

În acest sens, recurenta - reclamantă face referire și la practica și literatura de specialitate, care au recunoscut numeroase excepții în care eroarea lui solvens nu este necesara pentru restituire, una dintre acestea fiind cea a "violenței", pe care legiuitorul o asimilează "erorii" prin chiar art. 1343 din noul C. civ.

Recurenta susține, sub acest aspect, faptul că societatea nu a făcut plata nedatorata din proprie inițiativa, ci in contextul constrângerilor la care a fost supusa chiar de către pârâtă, constrângeri care îmbracă forma "violentei", reglementata de art. 1216 și art. 1217 din noul C. civ., însăși instanța de apel reținând că intimata a impus plata pentru a permite decolarea de pe aeroportul Henri Coanda a aeronavei deținute în proprietate, condiționând reclamanta în folosința bunului și amenințând cu exercitarea perpetua a dreptului de a reține aeronava la sol.

Sub un alt aspect, recurenta - reclamanta solicita să se constate ca instanța de apel a făcut o greșita aplicare a Codului aerian roman, stabilind fără nici un temei că, potrivit acestuia, factura fiscala nr. x/9.11.2015 a fost corect întocmită, întrucât societății B. i-ar fi revenit obligația de a suporta contravaloarea tuturor serviciilor prestate de CN AB începând cu data de 29.10.2014 (data aterizării) și până la decolarea aeronavei (04.11.2015).

Tot cu aplicarea greșita a Codului aerian roman, instanța de apel a arătat că plata a fost valabil făcută de reclamantă pentru altul, respectiv pentru societatea B..

Deși instanța de apel și-a întemeiat concluziile de mai sus pe "dispozițiile legale", a omis cu desăvârșire să arate care sunt dispozițiile legale din Codul aerian sau din alt act normativ pe care le are în vedere și care susțin aceste concluzii.

Intimata-pârâtă S.C. COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta-reclamantă A..

La data de 22.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 853/16.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate, cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; … 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În cauză, printr-un prim motiv de recurs recurenta-reclamantă invocă lipsa de motivare a hotărârii recurate, critica subsumată prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează, în mod imperativ, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Înalta Curte reține, din perspectivă teoretică, că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare nu impune un răspuns exhaustiv dat tuturor argumentelor aduse de parte, ci un răspuns dat acelor argumente fundamentale care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPANIA NATIONALA "AEROPORTURI BUCURESTI" S.A., s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 66.420,80 EUR, reprezentând plată nedatorată, precum și la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la data achitării integrale, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1341 și următoarele, raportat la art. 1635 și următoarele din noul C. civ.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1071/13.04.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, instanța de fond analizând, în considerentele hotărârii, condițiile plății nedatorate și reținând că reclamanta a făcut dovada existenței unei plăți către pârâtă, efectuată la 27.10.2015, în cuantum de 112.550 EUR, că este îndeplinită și condiția ca datoria stinsă prin plată să nu existe, întrucât, independent de subzistența ori nu a raportului juridic obligațional dintre reclamantă și C. S.R.L. ulterior datei rezilierii contractului de închiriere având ca obiect aeronava x - proprietatea reclamantei (23.03.2015), între reclamanta și pârâta din prezentul litigiu nu a existat niciun contract prin care să se reglementeze drepturile și obligațiile referitoare la aeronava în litigiu, dar că nu este realizată cerința ca plata nedatorată să fi fost făcută de solvens din eroare, Tribunalul având în vedere sub acest aspect faptul că atât din cererea de chemare în judecată cât și din comunicările efectuate către pârâtă rezultă că reclamanta a avut în permanență reprezentarea inexistenței unui raport juridic cu aceasta, cunoscând fără echivoc că în momentul plății nu datora sumele de bani avansate.

Prin apelul declarat împotriva sentinței sus - menționate, reclamanta A. a criticat hotărârea primei instanțe invocând greșita interpretare și aplicare de către instanță a art. 1341 și următoarele raportat la art. 1635 și următoarele din noul C. civ., cu neobservarea faptului că, în actuala reglementare a plății nedatorate, eroarea solvensului nu mai reprezintă o condiție absolută de admisibilitate, faptul că societatea nu a făcut plata nedatorată din proprie inițiativă, ci în contextul constrângerii la care a fost supusă de pârâtă, precum și faptul că suma fost primită de pârâtă fără drept, astfel că, față de dispozițiile legale pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază, independent de existența ori inexistența erorii sau violenței, pârâta trebuie să restituie plata nedatorată.

Examinând considerentele deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că instanța de apel a reluat argumentația primei instanțe, privitoare la neîndeplinirea în cauză a condiției ca plata efectuată de nedebitor să fie făcută din eroare, fără a analiza și înlătura motivat argumentele invocate de reclamantă în conținutul apelului, cu referire la interpretarea literală a textelor legale redate și la folosirea de către legiuitor a conjuncției cu funcție disjunctiva "ori" în cuprinsul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ., ceea ce în opinia apelantei - reclamante relevă faptul că actuala reglementare nu mai impune existența erorii solvensului drept condiție obligatorie a plății nedatorate.

Totodată, apelanta - reclamantă a făcut referire la conținutul art. 1341 din noul C. civ., care prevede dreptul la restituire pentru tot ceea ce se plătește fără a fi datorat, sintagma " din eroare " nemaifiind menționată cu caracter de condiție necesară, precum și la faptul că textul art. 1635 alin. (1) din noul C. civ. recunoaște posibilitatea restituirii în cazul plăților care nu sunt făcute din eroare, dar sunt făcute fără drept, ori sunt făcute în temeiul unui act desființat, respectiv a unor obligații care au devenit imposibil de executat din cauza forței majore, a cazului fortuit ori a altui eveniment asimilat acestora.

Or, instanța de apel nu a înlăturat motivat criticile aduse de apelanta - reclamantă sentinței pronunțate de prima instanță sub aspectele sus-menționate, ceea ce face ca hotărârea să nu creeze transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispoziția de respingere a apelului declarat de această parte și în raport de care să poată fi realizat controlul judiciar în recurs.

Acestor argumente, explicit invocate si dezvoltate prin cererea de apel formulată de reclamantă, nu li s-a răspuns prin decizia recurată, omisiunea instanței de apel de a cerceta și verifica toate motivele de apel deduse judecații fiind de natură să atragă aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv casarea hotărârii atacate, ceea ce face de prisos examinarea celorlalte critici invocate de recurenta - reclamantă.

În consecință, în temeiul în temeiul art. 496 și următoarele din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 853/2018 din 16 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.