ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2017

HOTĂRÂRE
16.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 673 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1149 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 673 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca inadmisibilă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1373 din 03 octombrie 2017.

Împotriva deciziei nr. 1373 din 03 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Art. 322 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în ipotezele prevăzute de pct. 1-10 ale textului de lege.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

În cauză însă, cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 322 C. proc. civ., care constituie sediul materiei.

Astfel, textul cuprins la art. 322 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când a evocat fondul.

Or, în speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, întrucât prin decizia atacată s-a respins o contestație în anulare ca inadmisibilă și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ. și având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Potrivit dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Conform dispozițiilor art. 108

1

alin. (1) pct. 1, lit. a) C. proc. civ. instanța poate sancționa cu amendă judiciară de la 50 RON la 700 RON, introducerea, cu rea-credință, a unei cereri vădit netemeinice.

Formularea unei cereri judiciare nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept. Această instituție trebuie să acorde posibilitatea părții de a beneficia de analizarea pretențiilor, formulate cu bună - credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În condițiile în care prezenta cerere de revizuire a fost formulată într-un alt scop decât cel reglementat de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., respectiv formularea cererii de revizuire împotriva unei decizii prin care s-a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, rezultă fără echivoc că cererea a fost introdusă cu rea-credință.

Partea, pe lângă drepturi, beneficiază și de obligații în sensul prevăzut de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. respectiv să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege și să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Înalta Curte în temeiul art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va aplica revizuentei A. amenda judiciară în cuantum de 200 RON.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1373 din 03 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Amendează revizuenta A. la plata sumei de 200 RON.

Irevocabilă în ce privește cererea de revizuire.

Cu reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, în ce privește măsura aplicării amenzii.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2017
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 88 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2010, a fost
ÎCCJ 2017-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2017
Asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin decizia nr. 673 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x
ÎCCJ 2017-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1338/2017
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 342 din 28 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr.
ÎCCJ 2015-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2015
de muncă și asigurări sociale. La data de 21 iulie 2015, pe rolul Înaltei Curți a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunțate de aceeași instanță. În m
ÎCCJ 2017-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2017
Decizia nr. 1551/2017 Asupra cererii de față, constată următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 august 2017, A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2230 din data de
Sursă