ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 321/A/2017

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de către petenții A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 C. proc. pen., iar, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petenților A. și B., fiind menținute Ordonanțele nr. 53/P/2017 din 06 februarie 2017 și nr. 111/II/2/2017 din 29 martie 2017 emise de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petenții au formulat plângere la data de 04 aprilie 2017 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva Ordonanțelor nr. 53/P/2017 din 06 februarie 2017 și nr. 111/II/2/2017 din 29 martie 2017 emise de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, plângere ce a fost înaintată la Curtea de Apel Timișoara și înregistrată la această instanță la data de 12 aprilie 2017, arătând că procurorul general a introdus în motivarea ordonanței un fapt ireal, în sensul că precizează la fila 2 „contractul de credit, încheiat la data de 21 noiembrie 2007” a fost investit cu formulă executorie prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care nu există și nici nu a existat niciodată o astfel de hotărâre.

Până la momentul soluționării plângerii, petenții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. fără a indica textele din Constituție în raport de care această prevedere este neconstituțională.

În motivarea excepției s-a arătat că în speță este vorba despre un refuz nejustificat al procurorilor de a efectua cercetări concrete, logice, temeinice și legale, raportat la înscrisurile și probele denunțate și prezentate, în denunțurile și plângerile succesive înregistrate la același parchet.

În cauză prin refuzul nejustificat procedural al prim-procurorului și al procurorului de caz de a efectua cercetări împotriva executorului judecătoresc conduce la ideea unei complicități dintre procurori și executorul judecătoresc C. care a încălcat dispozițiile art. 705 și art. 696 din C. proc. civ. privind prescripția și perimarea, iar în cauză procurorul a refuzat cercetarea executorului judecătoresc pentru abuz în serviciu în formă continuată.

S-a solicitat ca judecătorul de cameră preliminară să ia act de Decizia nr. 663 a Curții Constituționale și Decizia nr. 27/2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și să constate nelegalitățile de interpretare a procedurilor exercitate de către procurori împotriva petenților și de asemenea să constate faptul că în cauză nu s-a efectuat nici o cercetare, nu au fost audiate niciuna dintre peroanele implicate astfel că în speță nu se putea dispune clasarea.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că nu este îndeplinită condiția ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei având în vedere că, în speță, petenții au invocat doar formal neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. fără a arăta în raport de care dispoziții din Constituție, aceste prevederi este neconstituțional și fără a-și motiva excepția invocată.

Totodată, prima instanță a arătat că nemulțumirea petenților legată de modul în care procurorul de caz și procurorul general au înțeles să soluționeze și să motiveze soluțiile date nu pot constitui temei pentru formularea excepției de neconstituționalitate, aspectele legate de modalitatea de derulare a anchetei și care nu implică încălcarea de drepturi în urma respectării dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. neputând forma obiectul unei sesizări a Curții Constituționale.

Totodată, s-a mai reținut că prin Ordonanța nr. 53/P/2017 din 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei față de executorul judecătoresc C., din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, soluție menținută prin Ordonanța nr. 111/II/2/2017 din 29 martie 2017 a Procurorului General al aceleiași unități de parchet, prin respingerea, ca nefondată a plângerii formulată de petenți.

Plângerea formulată de petenți împotriva acestor ordonanțe a fost respinsă, ca nefondată, prin aceeași încheiere, cu motivarea că, din verificările efectuate, nu s-a demonstrat încălcarea obligațiilor profesionale de către intimat în realizarea activităților legate de serviciu și care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, astfel încât, în mod corect prin ordonanțele procurorului s-a reținut incidența cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, s-a apreciat că cererea adresată de către petenți de înscriere în fals a tuturor actelor și susținerilor efectuate de către executorul judecătoresc, care a fost depusă în instanță după pronunțarea hotărârii nu poate face obiectul prezentei cauze.

Împotriva

dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, petentul A. a declarat apel, susținând că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. deoarece organele de urmărire penală au refuzat să aplice prevederile legale, iar prima instanță, în mod greșit, nu a verificat dacă s-au făcut cercetări în cauză, în sensul prevăzut de textul legal sus menționat.

Totodată, petentul a declarat apel și împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată împotriva Ordonanței nr. 53/P/2017 din data de 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ordonanței nr. 111/II/2/2017 din data de 29 martie 2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din cuprinsul aceleiași încheieri.

Examinând apelurile declarate de petent, Înalta Curte constată că cel formulat împotriva dispoziției de respingere a cereri de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, nu este fondat, iar cel declarat împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerii împotriva Ordonanței nr. 53/P/2017 din data de 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ordonanței nr. 111/II/2/2017 din data de 29 martie 2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din cuprinsul aceleiași încheieri este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

I. Asupra apelului declarat de petent împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală:

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. apelantul petent a arătat că organele de urmărire penală au refuzat să aplice prevederile legale, iar prima instanță, în mod greșit, nu a verificat dacă s-au făcut cercetări în cauză, în sensul prevăzut de textul legal sus menționat.

Sub aspectul admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ patru cerințe, respectiv excepția să fie ridicată de una dintre părți în fața instanțelor de judecată, să vizeze neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul său și să nu privească prevederi deja declarate neconstituționale.

Făcând o analiză atentă a acestor dispoziții legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți în stadiul procesual al contestației având ca obiect o încheiere dată în cameră preliminară și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 C. proc. pen., text care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Invocarea excepțiilor de neconstituționalitate este permisă indiferent de fază procesuală în care se află un dosar înregistrat pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv în procedura camerei preliminare, în condițiile în care dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu interzic acest fapt, singura condiționare fiind aceea ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei indiferent de obiectul său, în acest sens statuând și Curtea Constituțională în practica sa recentă, când a verificat concordanța dispozițiilor art. 341 alin. (5) C. proc. pen. și ale art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1), art. 347 C. proc. pen. cu legea fundamentală a țării.

Cu privire la cea de-a patra cerință a legii se constată că nu este îndeplinită, întrucât excepția de neconstituționalitate invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Este de precizat că instanța de judecată investită cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale nu este chemată să facă controlul de conformitate cu legea fundamentală a țării a dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, ci doar să realizeze un filtru sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, dar nu formal, în raport de care sesizează instanța de contencios constituțional.

Deci instanțelor de judecată le revine în faza admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În concret, deși petentul invocă neconstituționalitatea unei dispoziții procesual penale nu indică care sunt articolele din Constituția României cu care acestea nu sunt conforme, obligație care însă îi incumbă întrucât raportarea textelor de lege trebuie făcută la legea fundamentală și dublată de o argumentare pertinentă din care să rezulte că prevederile legale contestate nu concordă cu cele constituționale. Ba mai mult, fără a formula o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a art. 5 C. proc. pen., în realitate, nemulțumirea petentului este legată de modul în care procurorul de caz și procurorul general au înțeles să soluționeze și să motiveze soluțiile date și nu poate constitui un temei pentru formularea excepției de neconstituționalitate.

Având în vedere că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția acestuia cu o prevedere constituțională, contradicție care însă nu a fost invocată de petentul apelant, întrucât, în fapt, nemulțumirile acestuia sunt legate de modul de soluționare a plângerilor sale de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de petent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală

II. Asupra apelului declarat de petent împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată împotriva Ordonanței nr. 53/P/2017 din data de 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ordonanței nr. 111/II/2/2017 din data de 29 martie 2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din cuprinsul aceleiași încheieri:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Din economia textelor menționate rezultă că hotărârile judecătorești, sunt supuse căilor de atac determinate de lege, legea procesual penală, prin norme imperative, stabilind un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7)

1

este definitivă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată,

în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petenților împotriva Ordonanței nr. 53/P/2017 din data de 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ordonanței nr. 111/II/2/2017 din data de 29 martie 2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menționate.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 551 pct. 1 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului.

În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de petent împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Încheierea penală nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, astfel încât, calea de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată împotriva Ordonanței nr. 53/P/2017 din data de 06 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Ordonanței nr. 111/II/2/2017 din data de 29 martie 2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din cuprinsul Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a petentului apelant, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva

dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul

Încheierii penale nr. x/PI/CP/CC din 08 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate împotriva Ordonanțele nr. 53/P/2017 din 06 februarie 2017 și nr. 111/II/2/2017 din 29 martie 2017 emise de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, din cuprinsul aceleiași încheieri.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 21 septembrie 2017.