ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1775/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 25 noiembrie 2016 sub numărul de dosar x/2016, contestatoarea A. S.A., prin Sucursala Timișoara, în contradictoriu cu intimații B. și C., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii de dare în plată reglementate de Legea nr. 77/2016, privind intenția debitorilor de a stinge datoriile izvorâte din contractele de credit nr. x din 11 februarie 2008 și nr. x din 10 iunie 2008; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxă de timbru. De asemenea a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și amânarea cauzei până la publicarea deciziei Curții Constituționale, în temeiul art. 22 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5601 din 3 mai 2017 pronunțată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Timișoara a admis contestația formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimații B. și C..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, la data de 30 mai 2017, apelanții B. și C., prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1257 din 9 noiembrie 2017, a admis apelul declarat de apelanții B. și C., împotriva sentinței civile nr. 5601/03.05.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata A. S.A. - prin Sucursala Timișoara, cu sediul în București, b-dul x, nr. 1-7, înregistrată la Oficiul Registrului Comertului sub nr. x/1991, având cod unic de înregistrare RO x, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat D. din jud. Timiș, având ca obiect contestație creditor Legea 77/2016.

A fost schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge contestația formulată de contestatoarea A. S.A..

A menținut în rest hotărârea atacată.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelanți în cuantum de 2500 de RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere de competența judecătoriei în primă instanță.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Timișoara, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 1257 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.