ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2018

HOTĂRÂRE

14.03.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 14 martie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub număr de dosar x/2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. Marginea prin administrator B., în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L. OITUZ, a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să oblige debitoarea la plata soldului în sumă de 37.200 RON, reprezentând contravaloare factură seria x nr. x/2.11.2015; obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, în conformitate cu art. 1489 C. civ., calculată de la termenul general de plată - 60 zile, astfel cum este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 72/2013 și până la data achitării integrale a debitului. Întrucât părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de BNR. A solicitat și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1013-1024 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2364 din 16 august 2017 pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Rădăuți a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului care, potrivit art. 107 din același cod, este instanța unde își are sediul pârâta, în cauză, sediul acesteia fiind în Onești.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2110 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Onești, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, s-a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 113 C. proc. civ. care reglementează competența teritorială alternativă.

În speță s-a solicitat obligarea debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea unui utilaj, deci este o acțiune în executarea unui contract, fiind incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Utilajul aparținând creditoarei care are sediul pe raza Judecătoriei Rădăuți, devin incidente dispozițiile art. 1720 C. civ. referitoare la locul plății.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Rădăuți competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acțiunea formulată, creditoarea S.C. A. S.R.L. Marginea a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L. OITUZ, emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 37.200 RON reprezentând contravaloare factură seria x nr. x/2.11.2015; obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, în conformitate cu art. 1489 C. civ., calculată de la termenul general de plată - 60 zile, astfel cum este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 72/2013 și până la data achitării integrale a debitului.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Se reține că, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., în procedura ordonanței de plată competența se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Conținând o reglementare cu caracter relativ, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

În situația în care însă legea stabilește o competență teritorială alternativă, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, sunt competente și alte instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Întrucât prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acțiunea la oricare dintre instanțele de la locul executării contractului - Judecătoria Rădăuți (conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) ori de la sediul pârâtului - Judecătoria Onești (conform art. 107 C. proc. civ.), aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului (în speță, creditoarei S.C. A. SRL), iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Așa fiind, opțiunea reclamantei (creditoarea S.C. A. SRL) a fost în sensul soluționării cauzei de către Judecătoria Rădăuți, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Rădăuți a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

De altfel, dispozițiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă partea nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Rădăuți trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, Judecătoria Rădăuți inițial sesizată neputând invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât, fiind vorba de o competență teritorială relativă, invocarea de către instanță, din oficiu, a excepției este contrară manifestării de voință a reclamantei, care a optat pentru introducerea acțiunii la o anumită instanță.

Totodată, este de reținut că potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată: "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanțe competente. Instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze pricina.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.