ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 874/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr. x/2019, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 14.05.2008 pentru plata sumei de 83.315,07 RON cu titlu de împrumut nerestituit, dobânzi și penalități, cu cheltuieli de executare, împotriva debitorului C. și a coplătitorului D..

Prin Sentința civilă nr. 318 din C. civ. din 21 februarie 2019, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., debitor fiind C., în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivare, instanța a arătat faptul că Judecătoria Rădăuți nu este competentă în raport cu domiciliul debitorului C., care este în municipiul Iași, str. x, jud. Iași, nefiind în raza de competență a Judecătoriei Rădăuți.

Prin Încheierea nr. 4298bis din 22 martie 2019, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei nr. 604/285/2019 în favoarea Judecătoriei Rădăuți. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 din C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, Judecătoria Iași a arătat că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială alternativă, astfel încât alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, iar după ce a făcut o asemenea alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 14.05.2008 pentru plata sumei de 83.315,07 RON, cu titlu de împrumut nerestituit, dobânzi și penalități, cu cheltuieli de executare, împotriva debitorului C. și a coplătitorului D..

Dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza 1 și alin. (3) din C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (…). Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă, așadar, din dispozițiile legale evocate că, în procedura executării silite, cererile de încuviințare a executării silite sunt de competența instanței de executare, respectiv Judecătoria Iași, instanță de la sediul debitorilor C. și D..

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că debitorul C. are calitatea de grefier la Judecătoria Iași.

În această situație, devin incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ. care stipulează că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței în care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (...) (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Aceste dispoziții reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Înalta Curte constată că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege; însă, atunci când acesta decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va putea avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, instanța nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că instanța de executare este instanța de la domiciliul debitorului, fără a avea în vedere calitatea debitorului de grefier la instanța de executare.

În prezenta cauză, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a uzat de prevederile art. 127 din C. proc. civ. și a precizat, în mod expres (la dosarului Judecătoriei Iași), că dorește ca judecarea cererii de încuviințare a executării silite să fie continuată la Judecătoria Rădăuți.

Înalta Curte arată că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 din C. proc. civ.) este unul general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul.

Astfel, văzând că debitorul C. are calitatea de grefier la Judecătoria Iași, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Rădăuți, instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iași, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Iași, instanță care ar fi fost competentă să judece cererea de încuviințare a executării silite potrivit art. 651 alin. (1) teza 1 și alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum s-a menționat anterior.

În ceea ce privește sintagma "cauză de competența instanței în care își desfășoară activitatea", instanța arată că vizează cererile adresate instanței de judecată, printre acestea enumerându-se și cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Față de cele arătate, în stabilirea instanței competente să judece cererea de încuviințare a executării silite este lipsită de relevanță împrejurarea că Judecătoria Iași, unde debitorii își au domiciliul, este instanța de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea debitorului de grefier la instanța de executare și trebuie aplicate cu prioritate dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., pentru a garanta părților dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, așa cum,în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele SC Ruxandra Trading contra României, 2007; cauza Hornsby împotriva Greciei, 1997, cauza Șandor împotriva României, 2005 .

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speță competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Rădăuți, care este și instanța sesizată de executorul judecătoresc A., în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea B. în contradictoriu cu debitorii D. și C., având ca obiect "încuviințare executare silită", în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB