ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B. Buhuși, a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. 197 din 19 noiembrie 2018, împotriva debitorilor C., D. și E.

Prin încheierea din 21 iunie 2019 a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite privind pe debitorii C. și D., a fost disjunsă cererea în ceea ce o privește pe debitoarea E., formându-se un nou dosar.

În dosarul astfel format, prin Sentința civilă nr. 7584 din 26 iunie 2019, Judecătoria Iași a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine Judecătoriei Piatra Neamț având în vedere că localitatea de domiciliu a debitoarei se află în circumscripția acestei instanțe, respectiv în Piatra Neamț.

Învestită prin declinare, Judecătoria Piatra Neamț a pronunțat Sentința civilă nr. 3901 din 17 iulie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 651 alin. (1), coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., reținând că instanța de executare competentă este judecătoria din circumscripția căreia se află sediul debitorului principal.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict a fost generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Iași prin raportare la domiciliul debitorului girant din contractul de împrumut, iar Judecătoria Piatra Neamț reținând domiciliul debitorului principal și al celuilalt girant.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel (...)

Înalta Curte constată că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile dispozițiile art. 112 C. proc. civ., ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți, în condițiile în care, potrivit art. 648 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți.

Astfel, potrivit normelor legale menționate anterior, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Prin urmare, se constată că instanțele competente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite sunt Judecătoria Iași, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitorilor C. și D. și Judecătoria Piatra Neamț având în vedere domiciliul debitoarei E.

Potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Iași, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., creditoarea a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, raportat la domiciliile debitorilor C., D. și E., fixând competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul celuilalt debitor, fără a încălca voința creditoarei și dispozițiile art. 112 C. proc. civ. având în vedere că prorogarea de competență reglementată de articolul anterior menționat își produce efecte pe tot parcursul procesului, independent de măsura disjungerii cererii în privința unui pârât.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.