ÎCCJ, decizie (scj.ro #160756)

Mărturie mincinoasă. Subiect activ Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției Indice alfabetic: Drept penal - mărturie mincinoasă C. pen., art. 273 Persoana care a stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți, audiată în calitate de martor, are calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., dacă - deși organele judiciare i-au adus la cunoștință dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor numai după audiere și i-au dat posibilitatea de a-și retracta declarația în care a făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată - și-a menținut declarația, menționând că i s-a adus la cunoștință dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor și că își menține declarația.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 114/RC din 7 aprilie 2020 Prin sentința penală nr. 1176 din 27 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Arad, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 4.000 lei amendă penală, reprezentând 200 de zile-amendă, în valoare de 20 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen. În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 2.400 lei amendă penală, reprezentând 120 de zile-amendă, în valoare de 20 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4.000 lei, la care s-a adăugat suma de 800 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4.800 lei amendă penală, reprezentând 240 de zile-amendă, în cuantum de 20 lei. În baza art. 83 alin. (1) și (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B., la o amendă penală de 4.000 lei, reprezentând 200 de zile-amendă, în cuantum de 20 lei, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenția inculpatei că neplata cu rea-credință a amenzii atrage înlocuirea acesteia cu închisoarea. Prin decizia nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate, între alții, de inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 1176 din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Arad. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de procuror, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând: A înlăturat dispozițiile art. 83 și urm. C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei de 4.800 lei amendă penală față de inculpatul A. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței penale apelate.

Pe fond, s-a reținut că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.20, inculpatul A., în timp ce se afla în fața imobilului situat în comuna C., str. D., nr. 40A, a lovit-o cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată E., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.

În aceeași împrejurare, inculpatul A. a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată F. Totodată, în data de 2 octombrie 2017, între orele 10.00-13.40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în dosarul penal nr. X., având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen., respectiv amenințare, faptă prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., de către suspectul A., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata B. a declarat mincinos că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00-20.30, se afla în fața imobilelor cu nr. 40A și 40B de pe str. D. din comuna C., când, în urma unor discuții, numitul E. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenția de a o lovi, iar prietenul ei, A., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum și că numita F. nu se afla la fața locului pe parcursul derulării evenimentelor.

S-a constatat că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație, între alții, inculpata B., invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, în esență, inculpata B. a susținut că fapta pentru care a fost condamnată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, intervenită în cursul procesului penal, dat fiind faptul că este concubina inculpatului A. Prin încheierea nr. 30/RC din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. împotriva deciziei nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpata B., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în principal, următoarele: Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Se constată că inculpata B. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.” Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpata B. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatei constă în aceea că, în data de 2 octombrie 2017, între orele 10.00-13.40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în dosarul penal nr. X., având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută în art. 193 alin. (2) C. pen., respectiv amenințare, faptă prevăzută în art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen., de către suspectul A., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata B. a declarat mincinos că, în data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00-20.30, se afla în fața imobilelor cu nr. 40A și 40B de pe str. D. din comuna C., când, în urma unor discuții, numitul E. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenția de a o lovi, iar prietenul ei, A., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum și că numita F. nu se afla la fața locului pe parcursul derulării evenimentelor.

Totodată, constată că instanța de apel a reținut că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său.

În motivarea recursului în casație, în esență, inculpata B. a susținut că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, dat fiind faptul că, în timpul procesului în care a fost audiată în calitate de martor cu privire la faptele concubinului său, A., fără a i se aduce la cunoștință de către organele de urmărire penală că are dreptul să refuze a fi audiată în această calitate, a fost pronunțată Decizia nr. 562/2017 a Curții Constituționale, care nu era publicată în Monitorul Oficial al României la data audierii sale și care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, produce efecte pe tot parcursul procesului penal în cauzele care se află în curs de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că art. 273 alin. (1) C. pen. incriminează fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat. Totodată, reține că, pentru a exista infracțiunea de mărturie mincinoasă, subiectul activ al infracțiunii trebuie să aibă calitatea de martor. Conform art. 115 alin. (1) coroborat cu art. 114 alin. (1) C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, precum și persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 837 din 23 octombrie 2017, s-a statuat că au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor și persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți.

Dacă soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului sau cele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți sunt de acord să dea declarații, după ce organele judiciare le comunică dreptul de a nu da declarații în calitate de martor, acestea dobândesc calitatea de martor și le sunt aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor, inclusiv obligația de a da declarații conforme cu realitatea (art. 117 alin. 2 și 3 C. proc. pen.). Prin urmare, persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți pot fi audiate în calitate de martor, cu condiția de a li se aduce la cunoștință dreptul de a refuza să dea declarații.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurenta inculpată B. a fost audiată în prezența apărătorului ales la data de 2 octombrie 2017, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României (la 23 octombrie 2017), ocazie cu care nu s-a prevalat de dreptul de a refuza să fie audiată, nici personal, nici prin intermediul avocatului său. Totodată, constată că, deși înaintea audierii inculpatei nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor, susținerea acesteia că nu s-a putut prevala de dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen. nu este reală, întrucât, în aceeași zi, la scurt timp după semnarea declarației, organele judiciare au remediat această omisiune și i-au dat inculpatei posibilitatea de a-și retracta declarația dată în această calitate.

Astfel, cu privire la această împrejurare, la finalul declarației date la 2 octombrie 2017, aceasta arată: „În continuarea declarației, azi, data de 2 octombrie 2017, orele 13.30, menționez faptul că mi s-a adus la cunoștință faptul că am dreptul să refuz să dau vreo declarație de martor, respectiv cu privire la evenimentul din data de 19 iulie 2017, în jurul orelor 20.00. Arăt faptul că îmi mențin, în totalitate, declarația dată anterior în cursul zilei, între orele 10.00 - 11.05, în calitate de martor și nu mai am nimic de adăugat.” Prin urmare, recurenta inculpată B. a ratificat declarația din data de 2 octombrie 2017, context în care are calitatea de martor în cauza în care a fost audiată, cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

De altfel, este de remarcat că organele de urmărire penală au înțeles să aplice dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, deși aceasta nu era încă publicată în Monitorul Oficial al României și că recurenta inculpată nu a invocat încălcarea dreptului său de a refuza să fie audiată ca martor în cursul judecății în primă instanță și în apel. Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata B. împotriva deciziei nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.