ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpata A.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1176 din 27 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2018, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (4) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului B. pedeapsa de 4.000 RON amendă penală, reprezentând 200 de zile amendă, în valoare de 20 RON fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 2.400 RON amendă penală, reprezentând 120 de zile amendă, în valoare de 20 de RON, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4.000 RON, la care s-a adăugat suma de 800 RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4.800 RON amendă penală, reprezentând 240 de zile amendă, în cuantum de 20 de RON.

În baza art. 83 alin. (1) și (3) din C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la o amendă penală de 4.000 RON, reprezentând 200 de zile amendă, în cuantum de 20 de RON, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 63 din C. pen., s-a atras atenția inculpatei că neplata cu rea-credință a amenzii atrage înlocuirea acesteia cu închisoarea.

În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a fost obligat inculpatul B. la plata către aceasta a sumei de 2.619 RON daune materiale și a sumei de 2.000 RON daune morale. A fost respins restul pretențiilor.

În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și a fost obligat inculpatul B. la plata către acesta a sumei de 1.949 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 9.000 RON, reprezentând daune morale. Au fost respinse restul pretențiilor.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către partea civilă D. a sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, inculpații B. și A. și părțile civile D. și C..

Prin Decizia penală nr. 1076/A din data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A., părțile civile D. și C. împotriva Sentinței nr. 1176 din data de 27 iunie 2019 a Judecătoriei Arad.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva aceleiași sentințe.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

A înlăturat dispozițiile art. 83 și următoarele din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei de 4.800 RON amendă penală față de inculpatul B.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a reținut cheltuielile judiciare ocazionate cu apelul procurorului în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpații-apelanți și părțile civile-apelante la plata sumei de câte 200 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat.

Pe fond, s-a reținut că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:20, inculpatul B., în timp ce se afla în fața imobilului situat în comuna Vladimirescu, str. x A, jud. Arad, a lovit-o cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată D., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.

În aceeași împrejurare, inculpatul B. a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată C., că "o va bate până la moarte".

Totodată, în data de 02.10.2017, între orele 10:00 - 13:40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv amenințare, faptă prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. de către suspectul B., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata A. a declarat mincinos că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00 - 20:30, se afla în fața imobilelor cu nr. X și y de pe str. x din comuna Vladimirescu, jud. Arad, când, în urma unor discuții, numitul D. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenția de a o lovi, iar prietenul ei, B., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum și că numita C. nu se afla la fața locului pe parcursul derulării evenimentelor.

S-a constatat că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații B. și A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, în esență, inculpata A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2019, intervenită în cursul procesului penal, dat fiind faptul că este concubina inculpatului B.

Inculpatul B. a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., întrucât afirmația sa referitoare la persoana vătămată, că "o va bate până la moarte", nu este de natură a-i produce acesteia o stare de temere.

Prin Încheierea nr. 30/RC din data de 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 și a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva aceleiași hotărâri.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpata A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpata A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatei constă în aceea că, în data de 2.10.2017, între orele 10:00 - 13:40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv amenințare, faptă prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. de către suspectul B., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata A. a declarat mincinos că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00 - 20:30, se afla în fața imobilelor cu nr. x și y de pe str. x din comuna Vladimirescu, jud. Arad, când, în urma unor discuții, numitul D. s-a îndreptat amenințător spre ea, cu intenția de a o lovi, iar prietenul ei, B., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum și că numita C. nu se afla la fața locului pe parcursul derulării evenimentelor.

Totodată, constată că instanța de apel a reținut că împrejurările în privința cărora inculpata a declarat mincinos erau esențiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracțiunii de lovire, respectiv amenințare de care era acuzat concubinul său.

În motivarea recursului în casație, în esență, inculpata A. a susținut că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, dat fiind faptul că, în timpul procesului în care a fost audiată în calitate de martor cu privire la faptele concubinului său, B., fără a i se aduce la cunoștință de către organele de urmărire penală că are dreptul să refuze a fi audiată în această calitate, a fost pronunțată Decizia nr. 562/2017 a Curții Constituționale, care nu era publicată în Monitorul Oficial al României la data audierii sale și care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, produce efecte pe tot parcursul procesului penal în cauzele care se află în curs de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Înalta Curte constată că art. 273 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnată recurenta-inculpată A., incriminează fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Totodată, reține că, pentru a exista infracțiunea de mărturie mincinoasă, subiectul activ al infracțiunii trebuie să aibă calitatea de martor.

Conform art. 115 alin. (1) coroborat cu art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.

Potrivit art. 117 alin. (1) din C. proc. pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului precum și persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 837/23.10.2017, s-a statuat că au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor și persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți.

Dacă soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului sau cele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți sunt de acord să dea declarații, după ce organele judiciare le comunică dreptul de a nu da declarații în calitate de martor, acestea dobândesc calitatea de martor și le sunt aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor, inclusiv obligația de a da declarații conforme cu realitatea (art. 117 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.). Prin urmare, persoanele care au stabilit cu inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți pot fi audiate în calitate de martor, cu condiția de a li se aduce la cunoștință dreptul de a refuza să dea declarații.

Înalta Curte reține că recurenta-inculpată A. a fost audiată în prezența apărătorului ales la data de 2 octombrie 2017, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (la 23 octombrie 2017), ocazie cu care nu s-a prevalat de dreptul de a refuza să fie audiată, nici personal, nici prin intermediul avocatului său.

Totodată, constată că, deși înaintea audierii, inculpatei nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor, susținerea acesteia că nu s-a putut prevala de dispozițiile art. 117 alin. (1) din C. proc. pen. nu este reală, întrucât, în aceeași zi, la scurt timp după semnarea declarației, organele judiciare au remediat această omisiune și i-au dat inculpatei posibilitatea de a-și retracta declarația dată în această calitate. Astfel, cu privire la această împrejurare, la finalul declarației date la data de 2 octombrie 2017, aflată la dosarul de urmărire penală, aceasta arată:

"În continuarea declarației, azi, data de 2.10.2017, orele 13:30, menționez faptul că mi s-a adus la cunoștință faptul că am dreptul să refuz să dau vreo declarație de martor, respectiv cu privire la evenimentul din data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00. Arăt faptul că îmi mențin, în totalitate, declarația dată anterior în cursul zilei, între orele 10:00 - 11.05, în calitate de martor și nu mai am nimic de adăugat."

Prin urmare, recurenta-inculpată A. a ratificat declarația din data de 2.10.2017, context în care are calitatea de martor în cauza în care a fost audiată, cerută subiectului activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

De altfel, este de remarcat că organele de urmărire penală au înțeles să aplice dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 562 din 19 septembrie 2017, deși aceasta nu era încă publicată în Monitorul Oficial al României și că recurenta-inculpată nu a invocat încălcarea dreptului său de a refuza să fie audiată ca martor în cursul judecății în primă instanță și în apel.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2020.

GGC - NN