ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5753/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, anularea Deciziei privind soluționarea contestației administrative înregistrată la pârât sub nr. x/22.09.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 23.05.2016 privind proiectul "Sistem informatic integrat pentru administrația publica și cetățeni", Contract de finanțare nr. x/04.02.2014, SMIS 48388, înregistrat la pârât sub nr. x/31.05.2016, cu consecința restituirii la bugetul Județului Constanța a sumelor plătite cu titlu de creanță bugetară în baza acestor acte.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 195 din 25 septembrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanți, dispunând anularea Deciziei nr. 6991/22.09.2016 și Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/31.05.2016, acte emise de către Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Totodată, a dispus restituirea la bugetul județului Constanța a sumelor plătite cu titlu de creanță bugetară în baza actelor anulate, a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție în contradictoriu cu A. și a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Municipiului Mangalia.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuielile de judecată (1/2 onorariu avocat, aferent cererii principale).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în prezent Ministerul Transportorilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât arată că prima instanță a apreciat, în mod eronat, faptul că deși la data emiterii suspiciunii de neregulă nr. 1137/10.02.2016, era în vigoare Hotărârea Consiliului Local Mangalia nr. 184/16.10.2015, prin care UAT Mangalia s-a retras din proiectul "Sistem informatic integrat suport pentru administrația publică și cetățeni", în momentul emiterii Procesului-verbal nr. x/31.05.2016, HCLM nr. 184/2015, fusese revocată prin HCLM nr. 12/15.02.2016.

Concluziile instanței de fond, susține recurentul-pârât, sunt contrare prevederilor Constituției României și Legii contenciosului administrativ.

Recurentul-pârât invocă încălcarea disp. art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, conform cărora, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate solicita instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Recurentul-pârât face trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 638/3.10.2006 și nr. 478/12.04.2011, prin care s-a statuat că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 sunt o expresie a textului art. 1 alin. (5) din Constituția României, astfel că, în cazul în care actul administrativ unilateral nu mai poate fi revocat de autoritatea publică emitentă întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, anularea actului poate fi dispusă numai de către instanțele judecătorești competente.

Din cuprinsul celor arătate, se desprinde concluzia în sensul că C.L. Mangalia nu putea emite o hotărâre de consiliu prin care să revoce o altă hotărâre de consiliu, în măsura în care actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar instanța de fond nu putea reține valabilitatea și legalitatea actului de revocare.

Recurenții-reclamanți Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța solicită, prin intermediul recursului promovat, ca în cazul în care se va admite recursul formulat de pârât, să se dispună casarea hotărârii cu privire la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Municipiului Constanța, precum și obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul recursului promovat, recurenții-reclamanți reiterează situația de fapt ce a condus la declanșarea litigiului, la pct. 2 din cerere enumeră disp. art. 72 alin. (1) C. proc. civ., art. 8 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 21 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 61 alin. (2), art. 63, art. 77 din Legea nr. 215/2001, iar la pct. 3 susține legalitatea sentinței primei instanțe.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât, prin întâmpinare, reclamanții solicită respingerea cererii ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Din actele dosarului și în acord cu cele reținute de prima instanță, se constată că în urma verificărilor efectuate de echipe de control, s-a constatat că proiectul nu a fost implementat în cadrul UATR Mangalia, așa cum a fost aprobat.

Beneficiarul proiectului Consiliul Județean Constanța a confirmat neimplementarea proiectului la UAT Mangalia, prin adresa nr. x/15.04.2016, înregistrată la OIPSI cu nr. x/18.04.2016 și a solicitat modificarea calendarului activităților, solicitare acceptată.

În termenul dispus, Consiliul Județean Constanța nu a reușit să coopteze un nou partener, astfel că au fost emise actele administrative contestate.

Instanța de fond a reținut că au existat două hotărâri adoptate de Consiliul Local Mangalia, prima ce poartă nr. 184/16.10.2015, prin care UAT Mangalia s-a retras din proiect și cea de-a doua, cu nr. x/15.02.2016, prin care s-a dispus revocarea HCL Mangalia nr. 184/16.10.2015.

A mai constatat prima instanță că, în momentul emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/31.05.2016 și a Deciziei nr. 6991/22.09.2016 prin care s-a soluționat contestația administrativă, era în vigoare HCL Mangalia nr. 12/15.02.2016 și, prin urmare, suspiciunea de neregulă nu se confirmă.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a disp. art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Textul sus-menționat obligă judecătorul, în opinia recurentului-pârât, să nu țină seama de hotărârea de revocare a unui act administrativ intrat în circuitul civil și să dea prevalență, în speță, primei hotărâri, prin care s-a adoptat soluția de retragere din proiect a UAT Mangalia.

Înalta Curte, analizând disp. art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să constate că motivul de nelegalitate este nefondat.

Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se va pronunța, la cerere, și asupra legalității actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal precum și asupra efectelor civile produse.

Dispoziția legală analizată acordă autorității publice emitente a unui act administrativ considerat de aceasta a fi nelegal, beneficiul de a putea, dacă consideră necesar și oportun, să solicite în instanță constatarea nulității actului, în ipoteza în care acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Textul reprezintă într-adevăr, o excepție de la principiul revocabilității actelor administrative, decizia de atacare în instanță aparține numai autorității emitente, în termenul prevăzut de lege.

În situația în care autoritatea emitentă a unui act administrativ considerat a fi nelegal, nu optează pentru acțiunea în fața instanței de contencios administrativ sau, deși a formulat o astfel de acțiune, care a fost respinsă definitiv, actul își produce efectele juridice.

În speță, autoritatea emitentă nu a formulat acțiunea în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și nu s-a invocat nici excepția de nelegalitate, iar pârâtul nu a introdus la rândul său o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel că, în mod corect, prima instanță, a apreciat că HCL Mangalia nr. 12/15.02.2016 este legală și nu a putut să fie ignorată la momentul pronunțării sentinței.

Ținând seama de cele arătate și de faptul că hotărârea de revocare, în realitate nu și-a produs efectele juridice specifice, deoarece reclamanții au continuat implementarea proiectului, iar la emiterea actelor administrative atacate actul nu mai era în circuitul civil, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/20204, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea recursului formulat, motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenții solicitând doar admiterea cererii de chemare în garanție a Municipiului Mangalia, în situația admiterii recursului și casării sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în prezent Ministerul Transportorilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împotriva sentinței nr. 195 din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nulitatea recursului provocat formulat de reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.