ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6841/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2 martie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată la data de 2 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. T7449/27.02.2017, anularea Deciziei nr. S83225/04.10.2016 privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. x/04.10.2016, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 67.236 RON încasată fără existența unui titlu de creanță și la plata majorărilor de întârziere aferente acestei sume, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea tuturor sumelor înlăturate de la plată, urmare admiterii acțiunii și la plata majorărilor de întârziere aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1169 din 30 iunie 2017, Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 593 din 2 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva acestei sentințe, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 453 din 20 martie 2019, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x/04.10.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.10.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. T7449/27.02.2017 în ceea ce privește obligațiile fiscale determinate cu titlu de impozit pe clădiri și teren și accesoriile aferente, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța, care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2019, sub același număr de dosar.

În cadrul căii de atac a recursului, în ședința publică de la termenul de judecată din 15 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, susținând că acestea încalcă prevederile art. 56 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție.

Prin decizia civilă nr. 49 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată;

- a respins recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat;

- a admis recursul formulat de pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a respins în totalitate acțiunea ca nefondată și, totodată, a obligat recurenta-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond și recurs.

Împotriva deciziei civile nr. 49 din 22 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, în rejudecare, admiterea cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de fond apreciind eronat că nu au fost îndeplinite cerințele legale pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Recurenta-reclamantă susține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, este admisibilă. Astfel, excepția a fost invocată în dosarul nr. x/2017, în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea recursului pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 435/20.03.2019, pronunțată în cauză de Tribunalul Constanța. De asemenea, dispoziția legală criticată ca fiind neconstituțională are legătură cu soluționarea litigiului. În acest sens, arată că prin cererea introductivă de instanță a criticat pentru nelegalitate decizia de impunere nr. x/04.10.2016 emisă de Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța ulterior derulării unei inspecții fiscale, motivat de neacordarea pentru perioada 2012 - 2015 a facilității fiscale reglementată de art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003. În egală măsură, prin cererea de recurs a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a aceleiași norme.

Cât privește condiția ca norma criticată pentru neconstituționalitate să fie în vigoare, a învederat instanței de recurs existența Deciziei nr. 766/15.06.2011 prin care Curtea Constituțională a constatat că "sintagma în vigoare din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare."

În speță, dispozițiile Codul fiscal din 2003 și implicit norma cuprinsă în art. 285 alin. (2), deși abrogate ca efect al adoptării Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au continuat să producă efecte și după ieșirea lor din vigoare, raporturile juridice de drept fiscal născute anterior datei de 01.01.2016 fiind supuse dispozițiilor legii vechi, în speță Codul fiscal din 2003. În acest sens, obligațiile fiscale suplimentare aferente perioadei 2010 - 2015 au fost stabilite de inspecția fiscală în temeiul dispozițiilor Codul fiscal 2003.

În fine, cât privește condiția reglementată de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este, de asemenea, îndeplinită în cauză, dispozițiile art. 285 alin. (2) Codul fiscal (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015) nefiind declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că, așa cum a arătat în fața curții de apel, ar fi admisibilă excepția de neconstituționalitate, ca aspecte de procedură, dar pe fond nu este necesară sesizarea Curții Constituționale, având în vedere că în discuție este interpretarea unei chestiuni de drept, raportat la speța dedusă judecății, o chestiune de fiscalitate și nu de constituționalitate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea deciziei atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea pentru greșita aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reține că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, în dezacord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunțat decizia recurată, Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de necostituționalitate și că se impune sesizarea Curții Constituționalitate cu excepția invocată de recurenta-reclamantă.

Dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003 (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015), prevăd că "Impozitul pe clădiri și impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deținute de persoane juridice și care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic."

Organul de control din cadrul B. a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale la reclamanta A. S.R.L., având ca obiect stabilirea impozitelor și taxelor locale datorate de aceasta în perioada 01.01.2010 - 04.10.2016, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală nr. x/04.10.2016, prin care s-a reținut, între altele, că, în ceea ce privește impozitul pe clădiri, precum și impozitul pe teren, pentru perioada 2012 - 2015, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003, astfel că plățile efectuate în contul acestor impozite pentru perioada 2012 - 2015 nu acoperă impozitele datorate. În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere nr. x/04.10.2016 prin care s-a stabilit în sarcina contribuabilului suma totală de plată de 22.513 RON, din care 6.635 RON impozit pe clădiri, 10.870 RON majorări aferente impozitului pe clădiri, 2.388 RON impozit pe teren și 2.620 RON majorări aferente impozitului pe teren. Împotriva deciziei de impunere nr. x/04.10.2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/04.10.2016, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. T7449/27.02.2017, emisă de B..

În rejudecare, acțiunea în anulare îndreptată împotriva actelor administrative fiscale menționate a fost admisă în parte, în sensul că au fost anulate toate cele trei acte atacate și respinse restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate, iar prin recursul declarat împotriva soluției pronunțate în fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003 (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015) având drept consecință neacordarea facilității fiscale instituită prin norma respectivă.

Având în vedere că obiectul demersului judiciar al recurentei-reclamante îl reprezintă verificarea legalității actului de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, din perspectiva corectei aplicări de către organul fiscal a prevederilor art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (din 2003), iar prin recurs este criticată sentința în fond din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a acestei norme, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția de sesizare referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei a dispozițiilor din lege care fac obiectul excepției de neconstituționalitate.

Este real argumentul instanței de recurs că, în cauză, se solicită neconstituționalitatea unei dispoziții legale care nu mai este în vigoare, însă, în acest sens, va fi avută în vedere Decizia nr. 766/15.06.2011, pronunțată de Curtea Constituțională, invocată și de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin care s-a constatat că "sintagma în vigoare din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare."

În consecință, dispozițiile criticate au legătură cu soluționarea cauzei, fiind îndeplinită și condiția privitoare la nedeclararea neconstituționalității acestui text de lege, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, împrejurări ce conduc la admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

Textul criticat nu este de natură să încalce prevederile art. 56 alin. (2) din Constituția României, întrucât nu conține norme discriminatorii, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizați de ipoteza textului.

De asemenea, norma atacată pe calea excepției respectă și componenta constituțională referitoare la claritate, precizie și previzibilitate a legii, întrucât legiuitorul este singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de acordare a acestor facilități anumitor contribuabili pentru obligațiile fiscale, precum și condițiile în care se realizează această măsură fiscală.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-reclamantă este admisibilă și, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., va casa în parte decizia recurată și va sesiza Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

30/09/2016

Cerere de chemare în judecată C. srl

04/10/2017

Motive de recurs

Recurent - C. SRL

04/10/2017

Dovadă de achitare taxa de timbru

Reclamant - C. SRL

22/11/2017

Întâmpinare

Intimat - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DOLJ

29/07/2020

Acte

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

31/08/2020

Note scrise

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 49 din 22 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Casează, în parte, decizia civilă atacată și, rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

Sesizează Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.