ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5091/2019

Ședința publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1359/07.07.2016 emise de pârâtă și, în principal, anularea aceleiași decizii, iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai blânde, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3862 din 05 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1359/07.07.2016 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

S-a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 3862 din 05 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs invocat de către recurentul-reclamant este cel prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se aplicarea greșită a legii, respectiv a normelor de drept material de către prima instanță pe soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legală a deciziei de sancționare a sa.

Se arată în cadrul motivelor de recurs aspecte de nelegalitate care privesc greșita aplicare a Normelor aprobate prin Ordinul CSA nr. 18/2009 modificat și completat prin Ordinul nr. 7/2011 și Ordinul nr. 12/2011 în ceea ce privește în principal constatarea săvârșirii contravenției prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) și r) din Legea nr. 237/2015 cât și în subsidiar pe aprecierea legalității aplicării sancțiunii contravenționale pe cererea sa privind individualizarea sancțiunii, respectiv reducerea cuantumului acestuia.

În esență, în cadrul recursului recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a menținut decizia de sancționare a sa deși neregulile și încălcările constatate prin procesele-verbale de control revin conducerii executive a societății nefiind în sarcina sa în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al societății B. S.A..

Se invocă aspecte de netemeinicie care privesc și celelalte decizii emise de Consiliul de Supraveghere respectiv Decizia CS 331/9.03.2016 și Decizia CS 30/9.03.2016 în esență recurentul-reclamant arătând că aceste decizii au fost legale nefiind în măsură a prejudicia societatea sau terții.

În recurs se solicită a se reindividualiza sancțiunea aplicată respectiv sancțiunea interzicerii ocupării de funcții și sancțiunea amenzii, arătând că a formulat și sesizări penale împotriva acționariatului.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În termenul de amânare a pronunțării intimata a depus la dosar concluzii scrise.

Curtea, analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. apreciază pentru următoarele considerente că sentința recurată prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului este dată cu aplicarea corectă a legii.

În cauză, nu sunt fondate aspectele de nelegalitate reiterate de recurentul-reclamant în cererea de recurs în cauză decizia de sancționare a sa în calitate de persoană semnificativă (membru al Consiliului de Supraveghere la societatea B. S.A. fiind legal emisă, astfel cum în mod corect a constatat prima instanță.

Prin decizia contestată recurentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 RON și cu interzicerea dreptului de a ocupa funcții care necesită aprobarea ASF pentru o perioadă de 5 ani în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (4) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare.

Instanța de fond a realizat o corectă apreciere a legalității deciziei de sancționare a recurentului în calitatea sa de membru al Consiliului de Supraveghere al societății B. S.A. în raport de situația de fapt care a determinat sancționarea recurentului împreună cu alte persoane responsabile înlăturând motivat apărarea sa, reiterată și în recurs în sensul că abaterile și neregulile constatate nu îi reveneau în sarcina sa, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere, ca obligații a fi remediate ci erau în sarcina organului executiv respectiv Consiliul Director, conform Actului constitutiv.

Curtea reține că legalitatea Deciziei nr. 1359/7.07.2016 de sancționare a recurentului derivă în parte din situația de fapt existentă anterior emiterii deciziei și de faptul că recurentul avea obligația de a-și exercita corect și prudent atribuțiile corespunzătoare funcției pentru a asigura administrarea corectă a societății.

Prin Decizia A.S.F. nr. 1665/10.11.2014 și Decizia A.S.F. nr. 3753/22.12.2015 s-a stabilit în sarcina B. S.A. obligația ducerii la îndeplinire a unor măsuri în vederea remedierii deficiențelor constatate în urma desfășurării controlului permanent asupra activității societății, precum și a desfășurării exercițiului BSRE (Balance Sheet Review Extented), fiind identificate deficiențe semnificative cu privire la evaluarea activelor societății cu impact în indicatorii de prudențialitate ai societății.

În urma controlului a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/18.05.2016 (înregistrat la societate cu nr. x/18.05.2016).

Având în vedere deficiențele constatate, s-au adoptat o serie de măsuri și au fost sancționate persoanele care se fac vinovate de neregulile constatate, printre care se numără și recurentul din prezenta cauză. Așa cum rezultă din actul administrativ sancționatoriu, recurentul a fost sancționat, în calitate de persoană semnificativă/membru al Consiliului de Supraveghere la societatea B. S.A., având în vedere motivele de fapt și de drept arătate în continuare.

Dl. A., în exercitarea mandatului de membru al Consiliului de Supraveghere al societății B. S.A. a dispus efectuarea de operațiuni comerciale care afectează patrimonial societatea și favorizează persoane aflate în relații speciale cu aceasta.

Prin faptul că în cadrul societății s-au efectuat operațiuni de reevaluare suplimentare reevaluărilor deja efectuate prin evaluatori autorizați și agreați cu auditorul financiar al societății, angajând patrimonial societatea, tară ca societatea să poată documenta și fundamenta modul prin care s-au dispus/realizat reevaluările imobilelor societății și a participației deținute într-o societate de pe teritoriul Italiei, rezultă că sistemul de control intern al societății nu este corespunzător, deoarece nu există în fapt un management adecvat al procesului de adoptare a deciziilor manageriale și administrative în cadrul societății B. S.A.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (2) pct. 38 al Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare și prevederile art. 258 pct. 1 lit. b) și pct. 6 al Regulamentului Delegat 2015/35 al CE, faptă ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 163 alin. (1) lit. a) și r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare.

Conducerea societății nu a asigurat finalizarea implementării efective a monitorizării limitelor de toleranță la risc prin profilul de risc adoptat, astfel încât societatea nu deține un sistem adecvat de control intern asupra procesului de management al riscurilor, întrucât nu au fost determinate și monitorizate încadrarea în limitele de toleranță a expunerilor asumate de societate prin contractele de asigurare, nedispunând de mecanisme eficiente pentru gestionarea riscurilor.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 20 alin. (3) lit. c)2) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, coroborate cu prevederile art. 23, art. 26 și art. 35 alin. (1) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasiguratori puse în aplicare prin Ordinul președintelui C.S.A. nr. 18/2009, faptă ce constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a), lit. c) și lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Curtea nu poate reține susținerea recurentului prin care invocă lipsa culpei pe motivul lipsei atribuțiilor legale de a aduce la îndeplinire cele dispuse prin actele de control prin arătarea persoanei responsabile în opinia sa respectiv Consiliul Director în calitate de organ executiv.

Această susținere este în contradicție cu atribuțiile descrise de acesta și prevăzute atât de legea societăților comerciale cât și de legislația specifică asigurărilor. Deciziile adoptate de Consiliul de Supraveghere trebuie să aibă în vedere dacă solicitările acționarului/directoratului sunt în conformitate cu legea și asigură un o bună administrare a societății. Astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal de control și în decizia de sancționare deciziile nominalizate ale recurentului aduc atingere unei bune administrări a societății.

În cuprinsul Deciziei nr. 1358/07.07.2016 se precizează motivele în drept care au stat la baza constatărilor de fapt, făcându-se trimitere la art. 35 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009 care prevede explicit "Conducerea administrative asigurătorilor/reasiguratorilor este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient". Totodată conform actului constitutiv al societății și al Legii nr. 31/1990 Consiliul de supraveghere are obligația exercitării controlului permanent asupra conducerii societății de către directorat.

În mod corect prima instanță a menținut în integralitate decizia de sancționare a recurentului-reclamant neexistând aspecte de fapt și de drept de natură a se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Prin aspectele reiterate în recurs cu privire la cererea de aplicare a unei "măsuri mai blânde" recurentul nu arată în concret aspecte de nelegalitate privind modalitatea de stabilire a sancțiunilor dispuse, acestea fiind legale în raport de gravitatea abaterilor constatate.

Sancțiunea interzicerii ocupării de funcții care necesită aprobarea A.S.F. este prevăzută de Legea nr. 237/2015 și este motivată de faptul că prin deciziile adoptate recurentul a generat îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea profesională și probitatea morală de a-și exercita atribuțiile corespunzătoare funcției pentru a asigura administrarea corectă și prudentă a societății, nemaifiind astfel respectate condițiile necesare ocupării de funcții care necesită aprobarea A.S.F. prevăzute în Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015 și indicate în cuprinsul deciziei de sancționare - a se vedea Deciziile CS al B. nr. 33.1/09.03.2016 și nr. 30/14.02.2016 prin care au fost favorizate plăți preferențiale în detrimentul creditorilor de asigurări ai societății detaliate la pg. 12-14 și pg. 17-20 din procesul-verbal de control și la pg 13-14 (pct. 2.3.1.) din nota privind controlul inopinat efectuat la societatea B. S.A.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3862 din 05 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.