Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2019
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4816/2019

HOTĂRÂRE
16.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4816/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 201 din 26 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca tardiv declarat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2019
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
ÎCCJ 2020-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2020
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2016, sub nr. x/2016, reclamant
ÎCCJ 2020-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017 reclamantul A., în co
ÎCCJ 2021-02-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 906/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22.01.2016, reclaman
ÎCCJ 2021-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă