ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.10.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 11.04.2016 înregistrat sub nr. x/20.04.2016 privind proiectul "Dezvoltarea unei ferme zootehnice, A. în localitatea Lăstuni, jud. Tulcea" precum și împotriva Deciziei nr. 16623/14.06.2016, de soluționare a contestației formulată de A. Întreprindere Individuală înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/24.05.2016, solicitând anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal contestat înregistrat sub nr. x/20.04.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației formulată de către A. Întreprindere Individuală, iar în subsidiar, admiterea contestației și să se dea eficiență prevederilor art. 11 alin. 1 din Anexa I la Contractul de finanțare, înlocuind sancțiunea rezilierii contractului și recuperarea sprijinului financiar nerambursabil cu rezilierea contractului fără a cere plata finanțării nerambursabile.

Prin sentința civilă nr. 57/CA din data de 16 martie 2017 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 57/CA din data de 16 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, criticând hotărârea primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat arată că prima instanță a stabilit legalitatea Deciziei nr. 16623/14.06.2016, prin care a fost respinsa contestația împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.04.2016, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente in speță.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 1676 din C. civ., potrivit cărora "în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară", înscrierea în registrele de publicitate mobiliară având efect constitutiv de drepturi, judecătorul fondului nu a ținut seama de împrejurarea că aceste dispoziții vor fi aplicabile numai la momentul finalizării lucrărilor de cadastru general, lucrări care in prezent nu sunt finalizate, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011, "Dispozițiile C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciara se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ - teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.

Judecătorul fondului a ignorat și împrejurarea că, in prezent, in materia vânzării bunurilor imobile, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, in forma autentică, cum este cazul in speța, are un caracter constitutiv de drepturi, fara ca, pentru a face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor in discuție, fără sa fie necesară depunerea si a unui extras de carte funciară.

Astfel, in mod greșit s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor manualului de procedura si a instrucțiunilor de plată, anexă la contractul de finanțare, întrucât, astfel cum a arătat prin apărările de fond, a făcut dovada faptului ca a dobândit in patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane achiziționate potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2015 la BNP B..

Pe de alta parte, consideră că era necesar a se retine si faptul că a îndeplinit si cerința privitoare la respectarea destinației de 30% din valoarea sprijinului financiar, respectiv pentru implementarea proiectului, întrucât a achiziționat o suprafața de teren mai mare decât cea de 7 ha menționata in cuprinsul planului de afaceri, întrucât prețul menționat in cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare pentru ambele terenuri a fost de 15.000 de euro, defalcați după cum urmează: pentru suprafața de 65.266 mp a fost achitata suma de 10.300 euro, din care 8500 euro la data de 05.05.2015, iar diferența de 1800 euro la data de 11.11.2015 (data contractului de vânzare cumpărare), iar pentru suprafața de 30.000 mp, a fost achitata suma de 4700 euro din care 3500 euro la data de 05.05.2015, iar diferența de 1200 de euro la data de 11.11.2015.

Instanța de fond, împărtășind poziția pârâtei, nu a ținut seama de împrejurarea ca la momentul perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare reclamanta a intrat in posesia de fapt a bunului imobil, achitând prețul convenit la acel moment, preț care a fost modificat prin contractul de vânzare -cumpărare. Astfel, în contextul perfectării unui antecontract de vânzare - cumpărare în formă autentică, achitarea integrală a prețului la acel moment, predarea posesiei bunului, perfectarea ulterioară a contractului de vânzare - cumpărare in forma autentica este doar o formalitate, care nu putea impieta asupra implementării planului de afaceri in considerarea căruia a fost acordata finanțarea nerambursabila in prezenta cauza.

Ca atare, față de argumentele menționate, consideră că judecătorul fondului ar fi trebuit să retina ca, in speța, nu s-a săvârșit o abatere, in sensul conferit acestei noțiuni de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, fiind depusă cererea a doua de plata, nu există niciun impediment pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor din Contractul de finanțare.

Mai mult, judecătorul fondului nu a analizat capătul subsidiar de cerere privitor la înlocuirea sancțiunii rezilierii contractului si recuperării sprijinului financiar nerambursabil cu rezilierea contractului fara a cere plata finanțării nerambursabile, deși a fost învestit cu un astfel de capăt de cerere.

Mai arată că până la acest moment procesual pârâta nu a transmis nicio notificare prin care să-i aducă la cunoștință împrejurarea rezilierii contractului de finanțare, in conformitate cu dispozițiile art. 16 din anexa I cuprinzând Condițiile generale la Contractul de finanțare.

In raport de dispoziții le exprese ale art. 11. (3) din Condițiile generale exprese ale contractului de finanțare, rezulta că, in ipoteza in care constată nereguli cu privire la contractul de finanțare, autoritatea contractanta are dreptul, iar nu obligația, de a înceta valabilitatea contractului, printr-o notificare scrisă, clauza menționată având valoarea juridica a unui pact comisoriu de gradul IV.

Pe de altă parte, judecătorul fondului nu a avut in vedere si nu a analizat împrejurarea ca, in speță, nu există o notificare de reziliere a contractului de finanțare si că in lipsa unei astfel de notificări de reziliere, actele contestate apar ca nelegale.

In egala măsură, judecătorul fondului nu a analizat daca abaterile pretins a fi constatate ar întruni, in mod cumulativ, condițiile prevăzute de lege pentru reținerea incidenței in cauza a neregulii, astfel cum aceasta este definita de art. 11 din Condițiile generale ale contractului de finanțare, având în vedere și definiția dată neregulii potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, in speța dedusa judecații, faptul nedepunerii cererii pentru cea de a doua transa de bani, in termenul de maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, nu este de natura sa prejudicieze bugetul Uniunii Europene sau fondul public național, in contextul in care este supusă discuției numai nedepunerea cererii de plată, fiind omisă împrejurarea ca suma care a fost obținută de întreprinderea individuala cu prima transa din bani a fost folosită pentru achiziționarea unui imobil teren agricol extravilan pentru realizarea exploatației agricole.

Mai mult, arată că măsura de reziliere a contractului este contrară principiului proporționalității consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.

Astfel, nu a fost analizată de către comisia de soluționare a contestației, si nici de instanța de fond, proporționalitatea măsurii față de gravitatea neregulii constate, care nu este esențială în executarea contractului de finanțare, importante fiind îndeplinirea obiectivelor din planul de afaceri, respectiv achiziționarea unui teren agricol și depunerea de către beneficiar a cererii pentru cea de-a doua tranșă de plată, obiective îndeplinite chiar dacă a fost depășit termenul contractual.

In raport de aceste considerente, solicită instanțe de recurs să constate: (1) inexistentei unei notificări de reziliere a contractului, (2) inexistentei unui prejudiciu cauzat bugetului uniunii europene si a fondului național, (3) nerespectarea principiului proporționalității, fara a se tine seama de natura si de gravitatea neregulii constatate, care nu vizează obligațiile principale ale contractului, ci doar momentul la care se formulează cerere pentru acordarea celei de a doua transe de bani, reprezentând 40 % din fondul nerambursabil acordat.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii de reziliere a contractului de finanțare cu restituirea integrala a sumelor primate ca finanțare, cu măsura rezilierii contractului fără restituirea finanțării nerambursabile, cererea neanalizată de judecătorul fondului.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră că în mod justificat s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, în principal pentru faptul că, nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin actele ulterioare nu s-au combătut argumentele invocate în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită și, pe cale de consecința, nu există motive pentru care acestea ar trebui să fie înlăturate.

În mod punctual, raportat la criticile formulate prin cererea de recurs, invocă în apărare următoarele:

O primă susținere a recurentului-reclamant vizează faptul că în motivarea instanței de fond, în mod nejustificat s-a reținut faptul că, în prezent, în materia vânzării bunurilor imobile, perfectarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică are caracter constitutiv de drepturi, fără să fie necesară depunerea și a unui extras de carte funciar.

În acest sens arată că antecontractul de vânzare-cumpărare tehnoredactat și multiplicat la Cabinetul de Avocat C. la data de 05.05.2015 a avut ca obiect promisiunea de vânzare a unor suprafețe de teren, situate atât în intravilan cât și în extravilan, cu suprafețe de teren arabil, teren cultivat cu viță de vie și teren cu destinația de curți construcții, prețul total al vânzării fiind în sumă de 12.000 euro, preț ce a fost achitat la data certificării antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 05.05.2015.

Beneficiarul nu a demonstrat că cel puțin 30% din valoarea sprijinului acordat de către Autoritatea Contractantă conform Contractului de finanțare a fost utilizată în vederea îndeplinirii Planului de afaceri, atât fizic cât și financiar, respectiv cel puțin valoarea de 12.000 euro, având în vedere faptul că suma plătită la data de 05.05.2015 în temeiul antecontractului încheiat este aferentă și suprafețelor de teren cultivate cu viță de vie și curți construcții (suprafețe de teren aflate în intravilanul județul Tulcea).

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x în data de 11.11.2015 "transmiterea proprietății cu toate atributele sale și predarea terenurilor, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei, s-a făcut la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare" și nu la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 05.05.2015, așa cum precizează beneficiarul în prezenta contestație, fără a face vreo referire la antecontractul încheiat la data de 05.05.2015, respectiv la unele supfafețe care au constituit obiectul acestuia (arabil în suprafață de 2.790 mp, intravilan, vie în suprafață de 628 mp, intravilan, respectiv curți și construcții în suprafață de 1.316 mp, intravilan).

În vederea justificării neregulii reținute invocă dispozițiile Manualului de procedură pentru autorizare plăți și ale Anexei II din cadrul Instrucțiunilor de plată pentru beneficiarii măsurii 112, potrivit cărora beneficiarii privați, la dosarul cererii de plată a tranșei a 2-a trebuie să prezinte contractul de vânzare - cumpărare autentificat la notar, din care să rezulte valoarea achitată de către beneficiar pentru terenul achiziționat de la persoana fizică respectivă.

De asemenea, reamintește obligațiile asumate conform contractului de finanțare, astfel:

- Conform art. 3 alin. 1 "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenție Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare și să nu își înceteze activitatea agricolă".

- În conformitate cu Art. 3 alin. 4 "Beneficiarul trebuie să demonstreze că cel puțin 30% din valoarea sprijinului acordat de către Autoritatea Contractantă îl investește pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizării și dezvoltării exploatației agricole";

- Conform art. 4 - Modalitatea de plată din Contractul de Finanțare, alin. (4)(4) " a doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de Finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1) și plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă".

- În Ghidul solicitantului Instalarea tinerilor fermieri - MĂSURA 112, se menționează că "îndeplinirea obiectivelor exploatației agricole și a investițiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiție de eligibilitate pentru cea de-a doua tranșă de plată".

- Conform Art. 16 - Nereguli, sume necuvenite și. restituirea finanțării, alin. (16)(3) "în cazul înregistrării unei nereguli, definite la alin. (1), beneficiarul va restitui integral valoarea finanțării necuvenite primite din partea Autorității Contractante în termenele prevăzute în cuprinsul actelor de notificare transmise de Autoritatea Contractantă.

Dacă Beneficiarul nu se conformează acestei obligații, Autoritatea Contractantă va stabili penalități pentru întârziere și va proceda la recuperarea sumei în conformitate cu dispozițiilor legale în vigoare".

Astfel beneficiarul a intrat sub incidența prevederilor art. 11 alin. 3 din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanțare "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexate/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești.

Cu referire la apărările recurentei reclamante, prin care a susținut că la depunerea cererii pentru tranșa a doua din valoarea proiectului a întâmpinat dificultăți cu achiziționarea terenului care era cuprins în planul de afaceri și nu am putut respecta termenul de depunere a acesteia, a reiterat susținerile comisiei de soluționare a contestației, pria care s-a precizat că în conformitate cu art. 4 - Modalitatea de plată din Contractul de Finanțare, alin. (4)(4) " o doua cerere de plată se depune în "maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de Finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1) și plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă".

Prin urmare, beneficiarul trebuia să depună Dosarul cererii de plată tranșa 2 până la data de 07.05.2015, respectiv în termen de 33 de luni de la data semnării contractului de finanțare x/07.08.2012.

De asemenea, cu privire la apărarea potrivit căreia întârzierea în perfectarea antecontractului nu s-a datorat culpei/vinei beneficiarului, ci împrejurării că pe raza localității Lăstuni nu s-a identificat teren de vânzare, decât la momentul la care s-a perfectat antecontractul, motiv pentru care solicită înlocuirea măsurii rezilierii cu recuperarea sumelor achitate, arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 11 alin. 1 din contractul de finanțare, care prevede posibilitatea rezilierii fără restituirea finanțării nerambursabile în cazuri excepționale și temeinic dovedite, întrucât situația invocată nu constituie caz de forță majoră, așa cum termenul este definit prin art. 17 alin. (1) din contractul de finanțare.

Față de dispozițiile invocate, consideră că interpretarea recurentei privind o eventuală culpă a Autorității este una contrară normelor de drept material, și mai mult decât atât, în prezenta speță, culpa autorității nu poate fi invocată în condițiile în care beneficiarul a încălcat constant obligațiile asumate prin semnarea contractului de finanțare.

De asemenea, pentru a răspunde la apărările recurentei reclamante, intimata pârâtă citează termenii și definițiile referitoare la neregulă, principiul proporționalității, precum și cele privitoare la cauzele încetării contractului și efectele acesteia din cuprinsul contractului de finanțare și din O.U.G. nr. 66/2011, conchizând că, în raport de situația de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, măsura declarării ca neeligibilă a finanțării aferente achizițiilor realizate de beneficiar este justificată, iar principiului proporționalității nu putea fi aplicată numai la valoarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului, însă în speță neregula constatată afectează criteriile de eligibilitate și selecție întreg proiectul asumat.

În ceea ce privește obligația autorității de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor ce nu respecta obligațiilor contractuale asumate, invocă prevederile art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, prind definirea noțiunii de "neregularitate", precum și dispozițiile cuprinse la Titlul II din Regulamentul CE nr. 2988/1995, prin care se impune aplicarea de sancțiuni administrative. Astfel, potrivit art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, însă excepția de la regulă, prevăzută de art. 5 din același regulament, coroborat cu art. 17 alin. (4) Anexa I Prevederi Generale ("în cazul înregistrării unei neregularitați rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite din partea Autorității Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării") din contractul de finanțare, este că în cazul abaterilor intenționate sau săvârșite din neglijență sancțiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.

Din enunțarea prevederilor de mai sus, conchide că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora. Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii și să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general D. prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, punctul 108, Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 59). în consecință, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60). Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Comunității Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligația să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acțiunile finanțate din fondurile finanțate cu contribuția Uniunii au fost desfășurate corect, pentru prevenirea și cercetarea neregulilor și pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, "încălcarea unor obligații a căror respectare prezintă o importanță fundamentală pentru buna funcționare a unui sistem comunitar [ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] poate fi sancționată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea CJUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum și Ordonanța din 16 decembrie 2004, APOL și AlPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-199/03 - punctul 15 și Concluziile avocatului general E. pronunțate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunțat că, în executarea obligațiilor care le revin, statele membre nu au nicio competență de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 38) și că există o "obligație pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe" (Hotărârea Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 35). Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefundat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Reclamanta A. Întreprindere Individuală, a sesizat instanța de contencios administrativ în vederea exercitării controlului de legalitate cu privire la procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 11.04.2016 privind proiectul "Dezvoltarea unei ferme zootehnice, A. în localitatea Lăstuni, jud. Tulcea" precum și împotriva Deciziei nr. 16623/14.06.2016, de soluționare a contestației, solicitând anularea actelor atacate.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 11.04.2016, menținută prin decizia de soluționare a contestației, s-a constatat faptul că beneficiarul nu a depus cererea pentru tranșa a doua în cursul lunii mai 2015, conform declarației de eșalonare rectificată a plăților, sau în 15 zile lucrătoare de la data primirii Notificării beneficiarului privind depășirea termenului limită de depunere a cererii de plată nr. x/07.05.2015, nesocotind astfel prevederile art. 4 Modalitatea de plată, alin. (4), potrivit cărora a doua cerere de plată se depune în maxim 33 luni de la data semnării contractului de finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. 1, iar plata se va efectua în maxim 90 zile de la data declarării conformității cererii de plată de către autoritatea contractantă.

În temeiul acestor constatări s-a reținut săvârșirea unei nereguli în sensul definit de art. 2 alin(1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fapt pentru care s-a procedat la calcularea unei creanțe bugetară din nereguli în sumă de 103.758,98 RON reprezentând 23.999,95 eur, din care contribuție din fonduri UE: 98.571,03 RON reprezentând 22.799,95 eur-95% și contribuție publică națională de la bugetul de stat: 5.187,95 RON reprezentând 1.200 eur-5%.

Prima instanță a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă împotriva actelor administrative sus-menționate, reținând că, în cazul de față reclamarea unei vătămări ca urmare a emiterii actelor administrative solicitate a fi anulate nu este justificată nici din perspectivă contractuală și nici din cea legală.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele:

- principiul forței obligatorii a contractului, reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., potrivit căruia contractul este legal încheiat acesta constituie legea părților, iar situația de fapt prezentată de reclamantă în contestație și reluată prin cererea de chemare în judecată privind depășirea termenului de 07.05.2015, dată până la care trebuia să depună cererea de plată a tranșei a doua, respectiv în termen de 33 luni de la data semnării contractului de finanțare, reprezintă abatere de la legalitate devenind în mod direct neregularitate.

- antecontractul de vânzare-cumpărare, tehnoredactat de avocat C. la data de 05.05.2015, având ca obiect promisiunea de vânzare a unor suprafețe de teren intravilan și extravilan, nu respectă cerința sprijinului financiar acordat, în sensul că minim 30% din valoarea acestuia, respectiv cel puțin valoarea de 12.000 eur să fie utilizați în implementarea proiectului și în concordanță cu mențiunile din planul de afaceri, prin care beneficiarul și-a propus achiziționarea a 7 hectare de teren arabil extravilan. Suma astfel plătită nu demonstrează îndeplinirea condiției privind procentul sprijinului acordat deoarece la data de 05.05.2015 din obiectul antecontractului fac parte și alte bunuri ce nu privesc sprijinul financiar în cauză, respectiv terenuri intravilane, curți, construcții sau terenuri cultivate cu viță de vie.

- antecontractul astfel încheiat nu naște drepturi reale ci numai drepturi de creanță astfel încât la momentul 05.05.2015 reclamantul nu poate face dovada calității sale de proprietar sau deținător de drepturi reale.

- în ceea ce privește efectele contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP B. prin încheierea nr. 785/11.11.2015, având ca obiect achiziționarea terenurilor (teren arabil de 65.266 mp, extravilan, tarlaua x, parcele 501 și teren arabil de 30.000 mp, extravilan, tarlaua x, parcela x), în pofida mențiunii în sensul că transmiterea proprietății s-a făcut la data autentificării, momentul transmiterii dreptului de proprietate este momentul intabulării dreptului real principal în cartea funciară, potrivit dispozițiilor 1676 C. civ. și art. 24 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte reține, în raport cu starea de fapt stabilită, potrivit căreia încheierea antecontractului de vânzare cumpărare nu dovedește pe deplin îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, achiziționarea de către reclamant prin act autentic a celor 9,5 ha teren extravilan pentru îndeplinirea planului de afaceri s-a realizat cu depășirea duratei de execuție a contractului de finanțare, iar dovada achiziționării nu a fost făcută prin extrasul de carte funciară, condiție stabilită în cerințele manualului de procedură și instrucțiunile de plată anexă la contractul de finanțare, că aceste neregularități nu justifică, prin gravitatea lor, rezilierea contractului de finanțare și retragerea întregii finanțări, ca o consecință a rezilierii.

Înalta Curte reține încălcarea principiului proporționalității, pornind, pe de o parte, de la faptul că Nota de constatare de stabilire a neregulii a fost întocmită după finalizarea proiectului, iar neregulile constatate nu sunt cauzate de neexecutarea ci de executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale asumate.

Încălcarea principiului proporționalității, pe de altă parte, este și urmarea faptului că, raportat la neregula concretă, nerespectarea termenului de 33 de luni pentru depunerea cererii pentru tranșa a doua, nu este aptă să prejudicieze bugetul UE, în raport de prevederile art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comunităților Europene Consiliului Europei nr. 2988/1995, care definește abaterea ca, orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. . 66/2011, care prevede că, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Or, din cuprinsul definițiilor, care în esență sunt identice, se observă că se vorbește despre un efect prejudiciabil, care în speța de față nu pare să existe, existând doar aprecieri ale autorității pârâte, prin care se susține că nerespectarea termenul contractul constituie o neregulă, însă aceasta nu permite nici prezumarea unei cheltuieli nejustificate și nici prezumarea unui prejudiciu echivalent cu valoarea totală a finanțării.

Simpla existență a unei abateri, care nu se referă la nerealizarea obligațiilor contractuale sau a obiectivelor proiectului ci la întârzierea în realizare acestora, nu permite prezumarea unui prejudiciu.

Mai mult, art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, definește principiul proporționalității ca fiind "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

În aplicarea acestui principiu, Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor intimatei-recurente, că nu orice neregulă necesită retragerea finanțării, mai ales în situația în care scopul sau obiectivele măsurii nr. 112 au fost atinse, iar neregula, constând în depășirea termenului contractual, nu constituie o neîndeplinire a condițiilor de eligibilitate sau o nerespectare a obligațiilor prevăzute prin contractul de finanațare atât de gravă încât menținerea contractului să afecteze vreun fel îndeplinirea atribuțiilor autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene în respectarea principiilor bunei gestiuni financiare. Mai mult, măsura retragerii finanțării nu ține seama de impactul neregulii asupra proiectului/programului respectiv, iar afirmația pârâtei, în sensul că afectează în întregime contractul, respectiv îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, nu este fundamentată pe o analiză a tuturor obligațiilor/obiectivelor asumate de beneficiar prin intermediul Planului de afaceri.

Chiar dacă în Ghidul solicitantului Instalarea tinerilor fermieri- Măsura 112 se menționează că îndeplinirea obiectivelor exploatației agricole și a investițiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiție de eligibilitate pentru ce-a doua tranșă de plată, această cerință vizează îndeplinirea obligației însăși și nu termenul în care aceasta trebuie îndeplinită.

De asemenea, finalizarea lucrărilor de cadastru nefiind un fapt de notorietate publică, nedepunerea extrasului de carte funciară cu privire la terenurile achiziționate nu poate fi considerată o neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate, în contextul în care, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011, "Dispozițiile C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciara se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ - teritorială".

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și va dispune anularea Deciziei nr. 16623/14.06.2016 și a procesului-verbal nr. x/20.04.2016 emise de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală împotriva sentinței nr. 57/CA din 16 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Anulează Decizia nr. 16623/14.06.2016 și procesul-verbal nr. x/20.04.2016 emise de pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.