ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2019

Ședința publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2016, reclamantul A. - Persoana fizică autorizată, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 5607/18.02.2016, emisă de către pârâtă în soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/02.02.2016;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 16.01.2016, comunicat reclamantului la data de 20.01.2016.

În motivarea cererea de chemare în judecată s-a arătat că PFA A. în urma evaluării a fost selectată să beneficieze de finanțare nerambursabilă pentru implementarea Programului Național pentru DEZVOLTARE Rurală în România, cu proiectul "Instalarea Tânărului Fermier în comuna Cumpăna, județul Constanța și Dezvoltarea Fermei Apicole".

În vederea beneficierii de ajutorul financiar nerambursabil, între reclamant și APDRP s-a încheiat contractul de finanțare nr. x din data de 09.05.2012, cu o valabilitate de 36 de luni, fiind acordată la plată o primă tranșă de 31.127 RON, echivalentul sumei de 7.200 Euro.

Pentru a beneficia și de tranșa a 2 a în valoare de 20.752 RON, echivalentul sumei de 4.800 Euro, cererea trebuia depusă după trecerea unui termen de 33 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

Prin sentința civilă nr. 122/CA din data de 13.07.2016 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A. PFA, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 122/CA din data de 13.07.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. PFA.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea primei instanțe din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătându-se că sentința civilă cuprinde motive contradictorii care conduc la casarea ei.

La fila x, paragraful 2 din sentință, judecătorul fondului recunoaște că motivul pentru care s-a dispus recuperarea primei tranșe nu este foarte clar determinat:

"se constată din examinarea verificărilor efectuate, motivelor de fapt, a celor de drept, precum și a concluziilor activității de verificare, că motivul pentru care s-a dispus recuperarea primei tranșe nu este foarte clar determinat".

Instanța de fond analizând temeiurile menționate de către autoritate în procesul-verbal de stabilire a neregulilor, deși constată că unele nu sunt reținute, iar altele nu sunt aplicabile, emite unele supoziții:

"dacă motivul rambursării este neexecutarea contractului în termenul de 36 de luni, temeiul de drept al rambursării se regăsește în anexa 1 - Prevederi generale - art. 16 (3), precum și în anexa II, Instrucțiunii de Plată pentru Beneficiarul Măsurii 112".

Această interpretare a instanței contravine temeiurilor invocate de către intimata-pârâtă în motivarea măsurilor luate prin procesul-verbal, precum și celor susținute de recurentul-reclamant.

Instanța de fond, în mod greșit a reținut culpa recurentului-reclamant în derularea contractului, având în vedere că acesta și-a îndeplinit întocmai obligațiile din contract, justificând cheltuirea banilor obținuți în prima tranșă, astfel că solicitarea de reziliere a contractului nu justifică restituirea banilor.

Încă un argument al faptului că hotărârea instanței este contradictorie, dar și nelegală, rezultă din modul în care analizează respectarea Protocolului nr. 1599/03.03.2008. La fila x, penultimul paragraf din sentință, judecătorul fondului recunoaște că într-adevăr în cuprinsul Protocolului nr. 1599/2008, încheiat între APDR și ANSVSA se arată că pentru obținerea de sprijin financiar nerambursabil prin Programul Național de Dezvoltare Rurală este necesar ca solicitanții să depună, în momentul cererii de finanțare, notificarea emisă de DSVSA, și citează în acest sens disp. art. 2 din Protocol.

În baza acestei analize, instanța de fond a constatat că "într-adevăr a existat o contradicție între DSVSA Constanța care, prin adresa din 03.04.2015 a solicitat reclamantului să prezinte notificarea inițială eliberată de DSVSA, în baza căreia a accesat Măsura 112, și autoritatea contractantă care susține că documentul de înregistrare sanitară și pentru siguranța alimentelor pentru unitățile de vânzare cu amănuntul nr. x/05.07.2011 era suficient la momentul respectiv pentru aprobarea proiectului".

Acceptând astfel punctul de vedere al autorității și ignorând clauzele Protocolului din care a redat citatul anterior, instanța de fond minimalizează rolul notificării inițiale, concluzionând:

"chestiunea necesității notificării inițiale la depunerea cererii de finanțare este însă nerelevantă în cauză, întrucât nu constată o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în legătură cu încheierea contractului, ci cu executarea sau, mai corect spus, cu neexecutarea contractului".

În contextul dat, este greu de crezut că autoritatea ar fi recunoscut vreun moment că exista neregularități la încheierea contractului și deschiderea finațării.

Deși nu ar fi avut competența de a se pronunța asupra legalității contractului aflat în derulare, contrar celor reținute de către instanță, recurentul-reclamant arată că a adus la cunoștința autorității neregula privind lipsa notificării inițiale, prin adresele enumerate în hotărâre, contractul fiind reziliat de către autoritate în data de 30.12.2015, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Față de aceste motive, recurentul-reclamant consideră nelegală sentința instanței de fond și din perspectiva modului de soluționare a capătului de cerere privind anularea titlului de creanță, care a fost comunicat cu depășirea termenului de 3 zile lucrătoare, reglementat de art. 34 pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce face inopozabil actul comunicat în alte termene.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 5607/18.02.2016, emisă de către pârâtă în soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/02.02.2016, precum și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 16.01.2016, comunicat reclamantului la data de 20.01.2016.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că neregula constatată în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 16.01.2016 este reprezentată de imposibilitatea îndeplinirii de către beneficiar a cerințelor din Planul de afaceri cu respectarea legislației în vigoare, nedepunerea cererii pentru tranșa a doua de plată.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Examinându-se Planul de Afaceri în considerația căruia a fost încheiat Contractul, se constată că prin acordarea finanțării s-a urmărit dezvoltarea numărului de stupi de la 85 la 135 stupi precum și modernizarea fermei apicole prin achiziționarea echipamentelor: 1 centrifugă electrică cu 4 rame reversibile; 1 instalație de îmbuteliat cu dozator, 25 stupi pentru înlocuirea lăzilor deteriorate; 1 generator curent, 1 topitor solar, 1 presă faguri, 1 cântar.

Planul de Afaceri detaliază etapele de realizare a proiectului, în primul an trebuind a fi fost achiziționate centrifuga electrică cu 4 rame reversibile și instalația de îmbuteliat cu dozator, și în anul 2 - 25 de stupi verticali cu magazine, urmând ca după verificarea conformității cu planul de afaceri în anul 3 și primirea tranșei a 2-a să se realizeze celelalte investiții.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în mod corect instanța de fond a reținut că la Capitolul 6 al Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/16.01.2016 sunt prezentate motivele care au stat la baza încetării Contractului de finanțare nr. x/09.04.2012, pentru imposibilitatea de executare a contractului, urmare a nedepunerii de către beneficiar a cererii de plată transa a ll-a.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că în urma adresei de solicitare a beneficiarului de încetare a contractului de finanțare, înregistrată la OJFIR Constanta cu nr. 593/27.02.2015, precum și a faptului că beneficiarul a ieșit din perioada de execuție de 36 de luni de la data semnării Contractul de Finanțare nr. x/09.05.2012, AFIR a constatat că beneficiarul a încălcat dispozițiile art. 112), art. 1 alin. 3 din Contractul de finanțare, art. 1 alin. 1, art. 1 alin. 2. art. 1 alin. 3 și ale art. 3 alin. 1 din Anexa 1 la Contractul de Finanțare, fapt ce duce la restituirea de către beneficiar a întregului ajutor financiar nerambursabil încasat în valoare de 31.127 RON și la rezilierea Contractului de finanțare x/09.04.2012.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia motivul formulării cererii de reziliere a contractului de finanțare este determinat de împrejurarea că, prin acțiuni proprii de management și control, a constatat că proiectul de care a beneficiat prin măsura 112 nu ar fi avut nici o finalitate și nu ar fi fost autorizat de către Direcția Sanitar Veterinară, deoarece proiectul a fost avizat de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală Pescuit Constanța (fost ADRP, actualmente AFIR), față de beneficiarul PFA A. cu nerespectarea procedurii de verificare a tuturor condițiilor de avizare a proiectului.

Ca atare, recurentul-reclamant recunoaște că a înțeles să nu depună cererea de acordare a celei de-a doua tranșe de finanțare, în valoare de 20.752 RON, respectiv 4.800 Euro în considerarea faptului că proiectul nu va primi o autorizație legală ulterioară.

Or, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în cererea de încetare a contractului de finanțare, recurentul-reclamant nu a prezentat "motivul real" pentru care a solicitat rezilierea Contractului de finanțare, respectiv lipsa documentului privind notificarea inițială eliberată de către DSVSA în baza proiectului inițial, depus odată cu cererea de finanțare și în absența căruia, proiectul ar fi fost admis și finanțarea deschisă de către autoritate.

Potrivit contractului de finanțare x/09.04.2012, durata de execuție a acestuia este de 36 de luni de la data semnării, valoarea contractului este de 12.000 euro din care prima tranșă este de 7.200 euro, iar cea de-a doua de 4.800 euro.

Dispozițiile art. 4 din Contract refetitor la modalitatea de plată menționează că:

(1) beneficiarul va întocmi cererile de plată în conformitate cu Anexa II - Instrucțiuni de plată. (2) Sprijinul pentru instalare va fi acordat sub formă de prime. Plata se va efectua pe baza cererilor de plată în 2 tranșe autorizate de Agenție depuse de beneficiari. (3) Prima cerere de plată se va depune în maxim 10 de zile de la data semnării Contractului de finanțare și reprezintă 60% din valoarea prevazută la Articolul 3(1). Plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă. (4) A doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1). Plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă.

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, prin ordinele de plată x/30.05.2012 și y/30.05.2012 recurentului-reclamant i-a fost decontată prima tranșă.

Constatând starea de pasivitate a recurentului-reclamant, prin Notificarea nr. x/09.02.2015 Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța i-a comunicat împrejurarea că a depășit termenul de depunere a cererii de plată pentru cea de-a doua tranșă și că mai poate depune această cerere în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării.

Ulterior, prin cererea înregistrată la AFIR sub nr. x/27.02.2015 recurentul-reclamant a solicitat rezilierea contractului de finanțare.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a adresat Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța în vederea înregistrării sanitară veterinară pentru activitatea Stupină - comercializarea mierii și a produselor apicole abia la data de 10.03.2015, ulterior expirării termenului de depunere a cererii de plată a tranșei a II-a, astfel cum acesta fusese prelungit prin Notificarea nr. x/09.02.2015 și ulterior înregistrării cererii de încetare a contractului (27.02.2015) însă această cerere în mod corect a fost respinsă pentru că nu îndeplinea condițiile de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, și nu pentru că proiectul de finanțare ar fi fost avizat de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Constanța (fost ADRP, actualmente AFIR) în lipsa documentului privind Notificarea inițială, eliberată de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță faptul că, prin adresa nr. x/03.04.2015 emisă de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța s-a solicitat recurentului-reclamant să prezinte Notificarea inițială eliberată de D.S.V.S.A. în baza căreia a accesat măsura 112, atât timp cât această adresă răspunde cererii reclamantului nr. 2718/17.03.2015 precum și faptul că acesta nu putea cunoaște la data de 27.02.2015, când a solicitat încetarea contractului, pretinsa nelegalitate care ar fi afectat procesul de selecție și finanțare.

De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că în cuprinsul Protocolului nr. 1599/03.03.2008 încheiat între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și pescuit și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se arată în partea introductivă că pentru obținerea de sprijin financiar nerambursabil prin Programul Național de Dezvoltare Rurală este necesar ca solicitanții să depună, în momentul depunerii cererii de finanțare, notificarea emisă de DSVSA, însă în speța de față neregula constatată de către autoritatea pârâtă nu se referă la lipsa ori neconformitatea Notificării eliberate de D.S.V.S.A. în baza căreia recurentul-pârât a accesat măsura 112.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, neregula reținută în sarcina recurentului-reclamant constă în imposibilitatea îndeplinirii de către beneficiar a cerințelor din Planul de afaceri cu respectarea legislației în vigoare, nedepunerea cererii pentru acordarea tranșei a doua de plată în termenul stipulat în contract.

În sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Or, nerespectarea clauzelor contractuale și a termenelor de finalizare a investițiilor, asumate prin contractul de finanțare, poate conduce la rezilierea acestuia și implicit la constituirea de debite pentru sumele plătite până la momentul rezilierii contractului.

În raport de aceste dispoziții se constatată că în mod legal autoritatea contractantă a concluzionat în sensul imposibilității de executare a contractului, urmare a nedepunerii cererii de plată pentru tranșa a II-a.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, prima instanță în mod corect a respins criticile reclamantului reținând că se confirmă elementele materiale ale abaterii, iar criticile de nelegalitate și de netemeinicie ale actelor administrative contestate în prezenta procedură nu sunt întemeiate.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. PFA, împotriva sentinței nr. 122/CA din 13 iulie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.