ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1094 din 7 octombrie 2011, Tribunalul Mehedinți, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A.G.S. SRL împotriva pârâtei SC B.S.E. SA. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut prevederea de la art. 9 din contractul încheiat între părți are din punct de vedere juridic valoarea unei clauze penale prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul cauzat de către SC B.S.E. SA în cazul în care facturile sunt achitate cu întârziere, că din înscrisurile depuse de părți s-a constatat că înțelegerea încheiată în anul 2006 a fost prelungită ca urmare a unor negocieri purtate de părți în acest sens, că urmare a acestei negocieri părțile au încheiat o nouă înțelegere pe o perioadă de 6 luni, în care se stipulează că în cazul în care SC B.S.E.

SA nu achită facturile la termen, datorează penalități de întârziere la nivelul dobânzii prevăzută pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, acest contract fiind prelungit prin înțelegeri ulterioare, fiind în prezent în vigoare până la 31 martie 2012. A mai reținut instanța că înscrisul de la fila x are din punct de vedere juridic valoarea unui tranzacții prin care SC A.G.S. SRL renunță la dreptul de a invoca penalitățile de întârziere aferente facturilor neonorate la termen în cursul anilor 2008 și 2009, renunțarea făcându-se în schimbul unor prestați noi săvârșite de SC B.S.E. SA (încheierea unui nou contract după decembrie 2010), că odată această tranzacție, SC A.G.S. SRL nu mai este în drept să formuleze din nou pretenții cu privire la drepturile stinse prin această înțelegere deoarece art. 1711 din vechiul C. civ., asimilează puterea unei tranzacții cu forța unei hotărâri judecătorești definitive.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A. G.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de apel, apelanta a criticat sentința, arătând că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că obligația pârâtei de plată a penalităților de întârziere rezultă din contractul de prestări servicii, având ca obiect pază obiective nr. 20 din 29 noiembrie 2006, care în art. 8 și 9 capitolul IV stabilește expres faptul că neachitarea costului în art. 7 atrage o penalizare de 0,5 % pe zi de întârziere în favoarea prestatorului începând cu prima zi de la expirarea termenului de 15 zile de la data facturării, calculată la întreaga sumă a debitului restant și nici de concluziile raportului de expertiză în care se arată că nu s-a plătit la termen contravaloarea facturilor însușite la plată.

Totodată, apelanta a criticat sentința și sub aspectul interpretării date de instanța de fond înscrisului de la fila x, susținând că tribunalul consideră greșit că înscrisul ar putea fi calificat ca tranzacție, când în realitate este vorba de o corespondență comercială, invocând faptul că nu există un înscris care să dovedească reciprocitatea concesiilor ce ar fi stins dreptul litigios. Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 33 din 8 martie 2012, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei și a obligat-o să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în valoare de 3000 lei. În fundamentarea acestei soluții instanța de control judiciar a reținut din examinarea materialului probatoriu, că încheierea unui nou contract de prestări servicii de pază, prelungit succesiv, a reprezentat în fapt prestarea în continuare a serviciilor de către SC A.G.S.

SRL și plata acestor servicii, în considerarea cărora prestatorul și-a exprimat voința de renunțare la penalitățile datorate pentru trecut, că în raporturile contractuale dintre profesioniști care reclamă celeritate nu se impune, pentru valabilitatea înțelegerii, consemnarea acesteia într-un act scris distinct, acordul părților rezultând din corespondența purtată între SC A.G.S. SRL și SC B.S.E. SA coroborată cu încheierea noului contract de prestări servicii și a actelor adiționale la acestea. A mai reținut instanța de apel că aprecierile instanței de fond asupra naturii juridice a convenției, în sensul că aceasta ar avea valoarea unei tranzacții, nu prezintă relevanță sub aspectul efectelor produse, care potrivit acordului dintre părți sunt renunțarea la penalitățile aferente facturilor emise în perioada martie 2008 - aprilie 2009 în situația prelungirii raporturilor contractuale de prestări servicii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. G.S. SRL solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocând și art. 6.1 din C.E.D.O. Recurenta-reclamantă precizează că instanța de apel s-a mărginit să reia argumentația instanței de fond, neglijând să examineze criticile formulate în apel, că prin cererea de apel a criticat soluția pronunțată de instanța de fond, arătând în mod clar care sunt argumentele ce conduc în mod firesc la anularea sentinței pronunțate, dar instanța a omis în totalitate să le cerceteze.

În argumentarea acestor critici recurenta face o prezentare a primului motiv de apel, a apărărilor formulate de pârâtă, a modului în care instanța a încuviințat suplimentarea raportului de expertiză, făcând considerațiuni asupra lipsei de utilitate a acestei fapte. Arată recurenta că o altă critică pe care instanța de apel a ignorat-o cu desăvârșire privește conținutul concret al înscrisului aflat la fila x, susținând că în evocatul înscris este precizată în mod clar modalitatea în care societatea ar fi fost dispusă să facă concesii în ceea ce privește obiectul prezentului litigiu. Precizează recurenta că acest înscris trebuia calificat drept corespondență comercială și tratat ca atare. Menționează recurenta-reclamantă că ar fi fost dispusă la semnarea unei tranzacții având ca scop stingerea prezentului litigiu în situația în care apelanta pârâtă ar fi acceptat perioada contractuală solicitată de recurenta-reclamantă.

Arată recurenta-reclamantă în continuare că, deși a criticat modul în care instanța de fond a înțeles să aprecieze apărările și argumentele principale ale părților, probele administrate în cauză, instanța de apel nu a făcut decât să copieze opinia primei instanțe, fără a se implica activ în aflarea adevărului și încălcând total dreptul părților de a fi real „ascultate”, acest lucru rezultând cu certitudine din motivarea deciziei pronunțate. Invocând art. 272 C. proc. civ., recurenta-pârâtă precizează că această formă cerută „ad probationem” pentru încheierea tranzacției este obligatorie, nerespectarea ei atrăgând inadmisibilitatea dovedirii actului (negotium) cu alt mijloc de probă și reprezintă o excepție de la principiul consensualismului, dat fiind faptul că manifestarea de voință trebuie să îmbrace forma scrisă.

Un alt aspect vizează faptul că instanța invocă celeritatea în cauzele comerciale, dar ignoră cu desăvârșire faptul că o speță simplă a fost soluționată de instanța de fond în aproape 8 luni și aceasta în situația în care - dacă ar fi existat „tranzacție”, ar fi presupus respingerea pe cale de excepție, fără a mai fi judecat fondul cauzei. Recurenta arată că a criticat în apel și încălcarea de către instanța de fond a principiilor de bază care guvernează procesul civil: contradictorialitatea și disponibilitatea, dar că acestea nu au fost analizate. Conchide recurenta-reclamantă în sensul că se poate reține lipsa unei analize coerente a cauzei și în esență, nesoluționarea acesteia într- un procedeu real și efectiv, raportat la natura cauzei și circumstanțele concrete ale acesteia, aspecte de natură a nesocoti garanțiile conținute de art. 6 din C.E.D.O.

Intimata-pârâtă SC B.S.E. SA a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de control judiciar a examinat în totalitate criticile formulate, analizând conținutul corect al înscrisului existent la fila x din dosarul de fond în contextul raporturilor juridice derulate între părți, din perspectiva finalității încheierii sale. Considerentele deciziei recurate relevă analiza pe care instanța de control judiciar a făcut-o cu privire la calificarea evocatului înscris cuprinzând raționamentul pe care instanța l-a aplicat distinct în examinarea criticilor aduse sentinței apelate, nefiind motive care să nu fie supuse analizei instanței.

Așadar, criticile vizând nemotivarea deciziei atacate se dovedesc a fi nefondate. Nici critica subsumată art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât astfel cum rezultă cu evidență, aspect reținut corect de ambele instanțe, părțile și-au manifestat separat, dar în scris, intențiile și condițiile convenite pentru continuarea derulării raporturilor juridice (a se vedea în acest sens adresa nr. 451/2010, ca cu nr. 6372/2010 și contractul încheiat la data de 30 decembrie 2010), astfel că nu se poate invoca încălcarea de către instanță a art. 272 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, dată fiind legalitatea deciziei recurate atât sub aspectul motivării, al interpretării și aplicării legii cât și din punct de vedere al respectării principiului garanției la un proces echitabil consacrat de art. 6.1 din C.E.D.O., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte 6000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.G.S. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 33 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte 6000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.