ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5538 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în Dosarul nr. 6060/118/2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC O.E. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M.E. SA și s-a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 44.335,99 lei reprezentând c/valoarea utilităților furnizate și la plata penalităților de0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadentei fiecărei facturi fiscale și până la data de 14 iunie 2006. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamanta SC O.E.
SA, ca neîntemeiate. Împotriva acestei hotărârii, au formulat apel ambele părți, iar prin Decizia civilă nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta SC M.E. SA la plata către reclamanta SC O.E. SA a sumei de 36.353,73 lei reprezentând debit principal și la 183.572,83 lei penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, până la achitarea efectivă a acestuia. Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2013, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub număr de Dosar 238/36/2013, SC M.E.
SA a formulat contestație la titlu, solicitând instanței: - Lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, Decizia civilă nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 6060/118/2008, prin care a fost obligată la plata penalităților către SC O.E. SA, până la data plății efective, deși acest lucru nu fusese solicitat de către intimată; - Suspendarea executării Deciziei civile nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011 (a cărei executare silită face obiectul Dosarului de executare nr. 443/2011 al B.E.J. S.C.A. și S.C.S.), pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 6060/118/2008, în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a contestației la titlu; - Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivare, contestatoarea a susținut că, astfel cum reiese atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din cele două cereri de precizare a câtimii formulate de către SC O.E. SA, aceasta nu a învestit instanța cu o cerere de acordare a penalităților de întârziere de la data scadenței facturilor neachitate și până la plata efectivă a acestora, ci doar cu o cerere prin care a cuantificat în mod exact penalitățile, calculate până la data de 14 iunie 2006, aspect ce a fost reținut chiar de către Curtea de Apel Constanța în considerentele Deciziei civile nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011. S-a arătat că SC M.E. SA a procedat deja la plata către SC O.E.
SA a penalităților de întârziere, conform Ordinului de plată din 04 martie 2013, pentru suma de 44.335,99 lei, achitând, în totalitate, suma din titlul executoriu - Decizia civilă nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011, corelată cu limitele în care instanța de judecată a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată. A apreciat că titlul executoriu este neclar, interpretabil și extrem de prejudiciabil pentru contestatoare, care se află pusă în ipostaza de a fi executată pentru o sumă care nu a fost acordată de către instanța de judecată. Prin Decizia civilă nr. 72 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la titlu formulată de contestatoarea SC M.E.
SA, în contradictoriu cu intimata SC O.E. SA, privind Decizia civilă nr. 158 din 17 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 6060/118/2008. A fost obligată apelanta către intimata-reclamantă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, contestatoarea-pârâtă SC M.E. SA a declarat recurs, invocând în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației la titlu formulată de SC M.E. SA. În motivare, recurenta susține, în esență, că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că instanța a analizat cererea prin raportare la dispozițiile art. 281 1 C. proc.
civ., iar nu din perspectiva unei contestații la titlu întemeiată pe dispozițiile art. 401 alin. (1) 1 C. proc. civ. În opinia contestatoarei, titlu executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța este neclar, interpretabil și prejudiciabil pentru recurentă, care se află în ipostaza de a fi executată pentru o sumă care nu a fost acordată de către instanța de judecată. În cauză, apreciază recurenta, instanța a respins contestația la titlu fără a analiza concret problema dedusă judecății, respectiv faptul că dispozitivul Deciziei civile nr. 158/ Com din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța trebuie interpretat și corelat cu ceea ce se reține în considerentele acestei hotărâri.
Intimata SC O.E. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. La termenul de judecată din 5 februarie 2014, reprezentanta recurentei a formulat concluzii de admitere a recursului, solicitând în principal, modificarea în tot a deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea contestației la titlu astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, având în vedere și apărările formulate de intimata SC O.E.
SA prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed: Este de necontestat că potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ., se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea contestației la titlu este explicitarea dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat în cadrul contestației la executare în condițiile în care dispozitivul acestei hotărâri ar conține dispoziții ambigue, insuficient clarificate în vederea unei executări corecte.
În speță, invocând în drept dispozițiile art. 400 alin. (2), art. 403, art. 404 1 C. proc. civ., SC M.E. SA a formulat contestație la titlu prin care a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 158 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6060/118/2008. În mod nejustificat, Curtea de Apel Constanța învestită cu soluționarea contestației la titlu a respins-o prin raportare la prevederile de drept comun ale art. 281 1 C. proc. civ., soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației de fapt, fără nicio referire la dispozițiile speciale ce reglementează executarea silită, dispoziții speciale pe care s-a întemeiat, de altfel, contestația la titlu formulată de SC M.E.
SA. Această situație echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) din același act normativ. Succintele considerente ale deciziei atacate fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate, instanța a cărei hotărâre este recurată încălcând obligația prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său. Este util de subliniat că o astfel de decizie nu respectă nici exigențele art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., iar în jurisprudența Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analizare.
Nu în ultimul rând, motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României). Rezumând argumentele evocate și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte, având în vedere încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate, întrucât din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, astfel că, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.
civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În raport de soluția pronunțată, nu se mai impune examinarea celorlalte criticile invocate de către recurentă, acestea urmând a fi analizate în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Admite recursul declarat de pârâta SC M.E. SA prin lichidator judiciar activ lichidator Ipurl împotriva Deciziei civile nr. 72 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.