ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2298/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, reclamanta L.P. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul D. IPURL să se dispună obligarea acestuia la plata prejudiciului produs

din necomunicarea la C.A.S. a stării de insolvență a SC C.M.G. SA.

S-a apreciat obiectul

cererii la valoarea de 2.107 RON plus penalități de 0,01% pe zi de întârziere.

În drept, au

fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005 și art. 32 alin. (1) C. muncii.

Prin sentința

civilă nr. 1492 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, s-a admis

excepția necompetentei materiale și s-a declinat competenta de soluționare a

cauzei formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Constanta.

Tribunalul

Constanta a reținut că acțiunea de fată are natură comercială, pretențiile nu

depășesc valoarea de 100.000 RON, astfel încât devin incidente dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri s-a declarat recurs de către reclamanta L.P., calea de atac fiind soluționată

în sensul respingerii, ca tardiv formulată.

Cauza a fost înregistrată

la data de 23 februarie 2011 pe rolul Judecătoriei Constanta.

Prin sentința

civilă nr. 20025 din 10 noiembrie 2011 a Judecătoriei Constanta, s-a admis excepția

necompetentei materiale, s-a constatat competența judecătorului sindic de a soluționa

cauza și s-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Constanta,

secția a lI-a civilă.

Instanța a reținut

că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 atribuțiile judecătorului-sindic

sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar

și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente

procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar

ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a

ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate

sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.

Având in vedere

obiectul cererii de chemare in judecată, față de cele expuse și de dispozițiile

art. 158 coroborat cu art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis

excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Constanta invocată din oficiu de

instanță.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța la data de 02 aprilie 2012.

La termenul de

judecată din data de 23 aprilie 2012, judecătorul sindic a invocat din oficiu excepția

necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr 1562 din 23 aprilie 2012, Tribunalul

Constanța, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului Constanța, declinând

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând

ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul instanței în drept să

hotărască asupra conflictului, respectiv Curții de Apel Constanța secția a lI-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că:

Prin acțiunea

de față se solicită obligarea pârâtului D. IPURL prin administrator judiciar SC

C.M.G. SA la plata unor pretenții constând în contravaloarea prejudiciului produs

prin necomunicarea la C.A.S. Constanta a stării de insolventă a societății debitoare.

Controlul judecătoresc exercitat de judecătorul sindic este limitat la activitatea

administratorului sau lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenței,

precum și la procesele și cererile de natură judiciară aferente acestei proceduri

în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere

că acțiunea de față se soluționează pe calea dreptului comun, iar nu în cadrul procedurii

insolvenței, precum și câtimea obiectului cererii introductive raportat la dispozițiile

legale mai -sus citate, precum și la dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., excepția de față a fost admisă, cu consecința declinării cauzei în favoarea

Judecătoriei Constanta.

Primind cauza

spre competentă soluționare, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Constanța pentru următoarele considerente:

Chiar dacă pârâtul

în cauză este o persoană juridică care, la rândul său, îndeplinește atribuțiile

legale de reprezentare a unei alte persoane juridice aflată în insolventă, caracterul

general al acțiunii în pretenții nu este schimbat, acesta fiind un litigiu civil.

Cum în cazul de

față pretențiile astfel solicitate sunt inferioare limitei de 500.000 RON, având

în vedere și dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare

a cauzei revine judecătoriei ca instanță de drept comun.

În consecință,

Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 7 din 14 februarie 2013 a stabilit competența de soluționare

a cauzei formulată de reclamanta L.P., în favoarea Judecătoriei Constanta.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta L.P., prin care

a solicitat admiterea recursului, arătând că litigiul de față este unul de muncă

și nu unul de natură comercială, ceea ce atrage competența Tribunalului Constanța

în soluționarea cauzei.

În raport de cererea

de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, competența revenind instanței civile.

Recursul este

nefondat.

Examinând hotărârea

care constituie regulator de competență, pronunțată în cauză, Înalta Curte constată

că în mod corect a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Constanta.

Aceasta deoarece,

reclamanta, persoană fizică, a formulat o acțiune împotriva administratorului judiciar,

prin care a solicitat daune materiale și penalități, pentru modul în care și-a exercitat

atribuțiunile stabilite de Legea nr. 85/2006.

În acest context,

Înalta Curte reamintește competența materială specială a Tribunalului - judecătorul

sindic, ca instanță de fond, care este stabilită expres și limitativ de dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 85/2006.

Din acest punct

de vedere, al caracterului limitativ al atribuțiilor judecătorului sindic, se constată

că antrenarea în procedura insolvenței a unor părți străine de această procedură,

este de natură să atragă toate rigorile cerute de această lege specială. în speță,

reclamanta nu a încheiat raporturi de muncă cu societatea debitoare sau cu lichidatorul

judiciar al acesteia, în aceste condiții fiind evident că prin obiectul său, cererea

de față transcede procedurii insolvenței.

În aceste condiții,

cum acțiunea de față excede procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006, competența

sa de soluționare se stabilește în conformitate cu prevederile expres și limitativ

prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Drept urmare,

pentru considerentele expuse competența materială de soluționare a cauzei a fost

în mod corect stabilită în favoarea Judecătoriei Constanta, astfel încât în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

L.P. împotriva sentinței civile nr. 7 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 iunie 2013.