ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2298/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta L.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. IPURL să se dispună obligarea acestuia la plata prejudiciului produs din necomunicarea la C.A.S. a stării de insolvență a SC C.M.G. SA. S-a apreciat obiectul cererii la valoarea de 2.107 RON plus penalități de 0,01% pe zi de întârziere. În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005 și art. 32 alin. (1) C. muncii. Prin sentința civilă nr. 1492 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, s-a admis excepția necompetentei materiale și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Constanta.

Tribunalul Constanta a reținut că acțiunea de fată are natură comercială, pretențiile nu depășesc valoarea de 100.000 RON, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamanta L.P., calea de atac fiind soluționată în sensul respingerii, ca tardiv formulată. Cauza a fost înregistrată la data de 23 februarie 2011 pe rolul Judecătoriei Constanta. Prin sentința civilă nr. 20025 din 10 noiembrie 2011 a Judecătoriei Constanta, s-a admis excepția necompetentei materiale, s-a constatat competența judecătorului sindic de a soluționa cauza și s-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Constanta, secția a lI-a civilă.

Instanța a reținut că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora. Având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată, față de cele expuse și de dispozițiile art. 158 coroborat cu art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., instanța a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Constanta invocată din oficiu de instanță. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 02 aprilie 2012. La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, judecătorul sindic a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr 1562 din 23 aprilie 2012, Tribunalul Constanța, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului Constanța, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curții de Apel Constanța secția a lI-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că: Prin acțiunea de față se solicită obligarea pârâtului D. IPURL prin administrator judiciar SC C.M.G.

SA la plata unor pretenții constând în contravaloarea prejudiciului produs prin necomunicarea la C.A.S. Constanta a stării de insolventă a societății debitoare. Controlul judecătoresc exercitat de judecătorul sindic este limitat la activitatea administratorului sau lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenței, precum și la procesele și cererile de natură judiciară aferente acestei proceduri în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Având în vedere că acțiunea de față se soluționează pe calea dreptului comun, iar nu în cadrul procedurii insolvenței, precum și câtimea obiectului cererii introductive raportat la dispozițiile legale mai -sus citate, precum și la dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., excepția de față a fost admisă, cu consecința declinării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta. Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța pentru următoarele considerente: Chiar dacă pârâtul în cauză este o persoană juridică care, la rândul său, îndeplinește atribuțiile legale de reprezentare a unei alte persoane juridice aflată în insolventă, caracterul general al acțiunii în pretenții nu este schimbat, acesta fiind un litigiu civil. Cum în cazul de față pretențiile astfel solicitate sunt inferioare limitei de 500.000 RON, având în vedere și dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei ca instanță de drept comun. În consecință, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 7 din 14 februarie 2013 a stabilit competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta L.P., în favoarea Judecătoriei Constanta. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta L.P., prin care a solicitat admiterea recursului, arătând că litigiul de față este unul de muncă și nu unul de natură comercială, ceea ce atrage competența Tribunalului Constanța în soluționarea cauzei. În raport de cererea de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, competența revenind instanței civile.

Recursul este nefondat. Examinând hotărârea care constituie regulator de competență, pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că în mod corect a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta. Aceasta deoarece, reclamanta, persoană fizică, a formulat o acțiune împotriva administratorului judiciar, prin care a solicitat daune materiale și penalități, pentru modul în care și-a exercitat atribuțiunile stabilite de Legea nr. 85/2006. În acest context, Înalta Curte reamintește competența materială specială a Tribunalului - judecătorul sindic, ca instanță de fond, care este stabilită expres și limitativ de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006.

Din acest punct de vedere, al caracterului limitativ al atribuțiilor judecătorului sindic, se constată că antrenarea în procedura insolvenței a unor părți străine de această procedură, este de natură să atragă toate rigorile cerute de această lege specială. în speță, reclamanta nu a încheiat raporturi de muncă cu societatea debitoare sau cu lichidatorul judiciar al acesteia, în aceste condiții fiind evident că prin obiectul său, cererea de față transcede procedurii insolvenței. În aceste condiții, cum acțiunea de față excede procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006, competența sa de soluționare se stabilește în conformitate cu prevederile expres și limitativ prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. Drept urmare, pentru considerentele expuse competența materială de soluționare a cauzei a fost în mod corect stabilită în favoarea Judecătoriei Constanta, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta L.P. împotriva sentinței civile nr. 7 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.