Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2019
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4052/2019

HOTĂRÂRE
18.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4052/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

D E C I D E Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta-reclamantă Comuna Zagon, împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2022
Ședința publică din data de 16 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2019, p
ÎCCJ 2019-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1635/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.05.20
ÎCCJ 2019-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2019
Ședința publică din data de 17 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secț
ÎCCJ 2021-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencio
ÎCCJ 2020-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Brașov sub numărul unic de dosar x/2018 l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă