ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2019

HOTĂRÂRE
02.04.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Podu Turcului la data de 31.10.2018, petentul A. a solicitat luarea măsurii internării medicale nevoluntare față de fratele său, B., cu domiciliul în comuna Vultureni, sat Bosia, județul Bacău prin internarea acestuia la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri județul Iași.

Prin Sentința civilă nr. 74 din 27 noiembrie 2018, Judecătoria Podu Turcului a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și în baza prevederilor art. 61 alin. (6) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Judecătoria Iași, prin Sentința civilă nr. 1933 din 26 februarie 2019, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ. și nu cele prevăzute de art. 61 alin. (6) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, având în vedere că instanța de judecată a fost sesizată direct de către fratele pacientului și nu de conducerea unității medicale unde a fost internat pacientul.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă a soluționa cauza de față este Judecătoria Podu Turcului, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată Judecătoriei Podu Turcului de la data de 31 octombrie 2018, petentul A., a solicitat luarea măsurii internării medicale nevoluntare față de fratele său, B., cu domiciliul în comuna Vultureni, sat Bosia, județul Bacău, prin internarea acestuia la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri județul Iași.

Dezînvestirea reciprocă a instanțelor aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, respectiv norma de competență stabilită prin art. 61 alin. (6) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 și cea din dispozițiile art. 114 C. proc. civ.

Este de reținut că pentru demararea procedurii de internare nevoluntară a unei persoane este necesar ca un medic psihiatru abilitat să aprecieze că aceasta suferă de o tulburare psihică și să considere că, din cauza acestei tulburări psihice, există un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane, iar în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.

În baza deciziei de internare nevoluntară, emisă de o comisie special constituită în acest sens, pacientul va fi internat nevoluntar iar conducerea unității medicale, în termen de 24 de ore, va înainta decizia judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză pentru confirmarea deciziei de internare nevoluntară.

Este adevărat că art. 61 alin. (6) din Legea nr. 487/2002 prevede că decizia de internare nevoluntară va fi înaintată de către conducerea unității medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea medicală, însă în cauză instanța de judecată nu a fost sesizată de către unitatea medicală ci direct de către fratele persoanei ce se solicită a fi internată.

Ca atare, în cauză nu este incident art. 61 alin. (6) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, întrucât instanța de judecată nu a fost sesizată de unitatea medicală, ci direct de către fratele persoanei a cărei internare nevoluntară se solicită, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

Cum, în cauză, la data sesizării instanței, domiciliul persoanei ocrotite se afla în localitate Podu Turcului, județul Bacău, urmează a fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana a cărei internare nevoluntară se solicită, și anume Judecătoria Podu Turcului, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2208/2025
Ședința publică din data de 02 decembrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății Judecătoria Aiud s-a sesizat din oficiu la data de 03.11.2023, în dosar nr. x/2023 privi
ÎCCJ 2020-09-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2020
Ședința publică din data de 30 septembrie 2020 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 15
ÎCCJ 2019-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1319/2019
pârâtul are domiciliul în localitatea Pașcani, județul Iași, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Pașcani, conform H.G. nr. 337/1993. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani, la data de 27 decembrie 2018, sub
ÎCCJ 2020-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2020
Ședința publică din data de 27 mai 2020 asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 28 noiembrie 2019, A.
ÎCCJ 2023-01-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală
din data de 20.12.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 rămasă definitivă la data de 28.12.2018, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 571 alin. (3) raportat la dispozițiile art. 569 a
Sursă