ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3235/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 134/F din 4 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Fundația "A.", în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul Generai ai Municipiului București și Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "B." au fost obligați pârâții să-i lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 530 mp, situat în municipiul București, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul C., precum și la plata sumei de 32.680 euro (echivalentă RON la data plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul revendicat; a fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 589/A din 22 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Fundația "A." împotriva sentinței civile nr. 134/F din 4 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, A admis apelul declarat de apelantul-pârât Căminul pentru Persoane Vârstnice ai Municipiului București "B." împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 august 2017 a formulat recurs recurenta-reclamantă Fundația "A.". Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 noiembrie 2017, sub același număr de dosar.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta-reclamantă Fundația "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017 - pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În opinia raportorului, față de conținutul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu.

Conform rezoluției din 25.01.2018, s-a dispus comunicarea raportului, nefiind formulat niciun punct de vedere la raport de către părțile în litigiu.

Prin încheierea completului de filtru din data de 30.03.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundația "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fixându-se termen de judecată la data de 11 mai 2018, când instanța, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea la 25 mai 2018.

Prin decizia civilă nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civila, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundația "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a casat decizia atacată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Împotriva acestei decizii pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "B." a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 11 iunie 2018.

În motivarea acesteia, pârâtul a susținut că procedura de citare cu acesta a fost viciată în cadrul etapei procesuale a recursului, având în vedere că atât comunicarea raportului asupra admisibilități! în principiu a recursului declarat de reclamanta Fundația "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a întâmpinării formulate în cauză, cât și citarea pentru termenul din 11 mai 2018, dată la care s-a amânat pronunțarea asupra recursului, s-au efectuat la sediul procesual ales, respectiv la Cabinet de avocat "D., din municipiul București.

Susține că acest domiciliu a fost ales numai pentru faza procesuală a apelului, întrucât avocatul nu a avut mandat special și în recurs, iar adresa din str. X a fost folosită doar vremelnic de către cabinetul de avocat, în perioada dintre schimbarea sediului său din B-dul x în Șos. x, etapă care a coincis cu data depunerii apelului în această cauză, apel în care a fost indicat ca sediu procesual ales adresa la care funcționa efectiv la acel moment.

Mai arată că dispozițiile art. 172 C. proc. civ. nu sunt incidente întrucât, pe de o parte, cabinetul de avocat care l-a reprezentat în faza procesuală a apelului și-a schimbat sediul, motiv pentru care nu a avut cunoștință de actele procesuale comunicate în etapa recursului, decizia recurată fiind definitivă, iar, pe de altă parte, îndeplinirea procedurii de citare la vechiul loc de citare a fost valabilă doar pentru aceeași instanță, respectiv pentru curtea de apel.

În ce privește contestația în anulare formulată în camă, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1-4 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 503 din C. proc. civ., temeiul de drept al contestației de față, "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

În speță, s-a formulat contestație în anulare atât împotriva încheierii de admitere în principiu a recursului, din 30 martie 2018, cât și împotriva deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva încheierii din 30 martie 2018, Înalta Curte reține că, din tehnica de redactare a art. 503 alin. (1) C. proc. civ., folosită de legiuitor, rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că această cale extraordinară de atac se poate exercita cu succes în cazul în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina. Nu se menționează, ca și motiv de contestație în anulare, necomunicarea motivelor de recurs sau necomunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cum se susține în speță, și nici încălcarea dreptului la apărare al uneia dintre părți.

Ca atare, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, de reformare, pentru a se asigura stabilitatea circuitului juridic, aceasta devine admisibilă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații nereglementate expres de lege.

Prin urmare, nu trebuie confundată instituția citării părților cu aceea a comunicării actelor de procedură, astfel că, atâta timp cât art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă exclusiv la nelegala citare, nu poate fi extins acest caz și la necomunicarea unor acte procedurale,

Pe de altă parte, încheierea din data de 30.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată asupra admisibilității, în principiu, a recursului declarat de recurenta-reclamantă Fundația "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost dată în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în complet de filtru, fără citarea părților, astfel încât contestația în anulare exercitată împotriva acestei încheieri nu poate fi primită, dispozițiile referitoare la citare nefiind incidente în acest caz.

În ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., oricare parte din proces, persoană fizica sau juridică ori entitate fără personalitate juridică, are dreptul să își aleagă un domiciliu sau un sediu procesual pentru comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură pe parcursul litigiului.

Astfel, dacă partea și-a ales, în condițiile legii, un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, instanța va dispune citarea părții exclusiv la acest domiciliu.

Art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locui unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. în cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În speță, în fața instanței de apel pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "B." și-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat D., eu sediul în municipiul București, (cererea de apel fund înregistrată la data de 05.07.2016), pârâtul fiind citat ia domiciliul ales și reprezentat de avocatul ales până la soluționarea acestei căi de atac, la 22 iunie 2017.

În faza procesuală a apelului, toate actele de procedură (fila 15 comunicarea cererii de apel, urmată la fila 32 de întâmpinarea contestatorului de față, fila 60 citația pentru termenul din 3.11.2016, precum și pentru termenele ulterioare, urmate de pronunțarea soluției din apei și comunicarea deciziei - fila 155 dosar apel), s-au comunicat prin depunere la cutia poștală la același sediu procesual ales, iar avocat E., în substituirea avocatului D., a fost prezent la toate termenele de judecată, însă, până la momentul soluționării apelului acesta nu a încunoștințat instanța de vreo eventuală schimbare de sediu a cabinetului de avocat.

Prin urmare, nu poate fi primită susținerea contestatorului în sensul că alegerea de domiciliu a fost temporară, fiind folosită doar vremelnic, atâta vreme cât aceasta a operat pe întreaga perioadă de derulare a fazei procesuale a apelului.

Or, potrivit art. 172 C. proc. civ., schimbarea locului citării unei părți în cursul procesului decurgând, spre exemplu, din mutarea acesteia la o altă adresă, trebuie adusă la cunoștința instanței prin cerere scrisă depusă la dosar, precum și părții adverse, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va atașa la dosar.

Sancțiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoștințare este aceea că procedura de citare se va considera legal îndeplinită la adresa unde partea a fost citată pe parcursul procesului.

În ceea ce privește susținerea con testatoarei referitoare la caracterul definitiv al hotărârii din apel, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 589/A din 22 iunie 2017 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, într-un litigiu ce are ca obiect revendicare imobiliară, decizie care, în raport de valoarea litigiului (astfel cum a fost estimată de reclamantă în fața Tribunalului București, respectiv la suma de 1.185.420 RON), era supusă recursului.

Mențiunea "definitivă" din dispozitivul acestei decizii, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel cum prevăd dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 10 din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

În speță, la fila 51 a dosarului de fond se află delegația avocatului D., care face dovada contractului de mandat, în care se specifică faptul că mandatul de reprezentare este acordat și pentru instanțele superioare, iar ulterior, în faza procesuală a apelului, partea a fost reprezentată de același avocat, cu delegație la dosar.

Prin urmare, atât partea, cât și apărătorul acesteia, care a asigurat reprezentare în toate fazele procesuale, inclusiv în cadrul acestei căi extraordinare de atac, aveau obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, având în vedere că aveau cunoștință de existența acestui demers judiciar, iar calea de atac a recursului putea fi previzională a fi exercitată, decizia din apel fiind susceptibilă de această cale de atac, în consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul se prevalează de propria culpă pentru a invoca un viciu de procedură care să ducă la anularea hotărârii atacate (imputând o pretinsă neglijență a instanței care nu l-a citat pentru termenul la care a fost soluționat recursul la adresa sediului său din București, ci la domiciliul ales în fața instanței de apel), în condițiile în care acesta a avut apărător, nu a încunoștințat instanța și părțile despre schimbarea sediului și nici nu a urmărit finalizarea procesului.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "B." împotriva încheierii din 30 martie 2018 și a deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "B.", împotriva încheierii din 30 martie 2018 și a deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.09.2018.