Decizia nr. 129/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 25 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București și Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B.", următoarele: obligarea acestora să-i lase, în deplină posesie și proprietate, terenul în suprafață de aproximativ 600 mp situat în București, str. x, teren ce face parte din imobilul proprietatea sa, în suprafață totală de 10.168 mp, cu număr cadastral x și înscris în Cartea Funciară nr. x (provenită din conversia pe hârtie a CF x); constatarea inexistenței dreptului de superficie invocat de pârâtul Municipiul București relativ la terenul aferent construcției în care funcționează Căminul pentru Persoane Vârstnice "Nicolae Cajal’’, situat pe terenul proprietatea sa din str. x, identificat cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciară nr. x; radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului București în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce privește construcția C8 reprezentând căminul de bătrâni; obligarea instituțiilor pârâte la plata sumei de 41.400 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plății) cu titlu de lipsă de folosință pentru terenul revendicat în suprafață de aproximativ 600 mp, calculată din 07.04.2012 și până la data depunerii prezentei acțiuni; obligarea pârâților la plata sumei de 68.806,8 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plății) cu titlu de lipsă de folosință a imobilului teren în suprafață de 831 mp situat sub construcția Căminului "Academician B.", calculată pentru o perioadă de 3 ani în urma depunerii prezentei acțiuni; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 134 din 21.01.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, acțiunea reclamantei, sens în care a obligat pârâții să lase, în deplină proprietate și posesie, imobilul teren în suprafață de 530 mp, situat în București, str. x, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert topo C., a obligat pârâții la plata sumei de 32.680 euro (în echivalent RON la data plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul revendicat și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B.". Prin decizia civilă nr. 589A din 22.06.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului, prin aceea că a schimbat, în tot, sentința apelată și a respins, ca nefondată, acțiunea. Această ultimă hotărâre a făcut obiect al recursului din partea reclamantei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2091 din 25 mai 2018, a admis calea de atac, a casat decizia atacată și a trimis pricina, spre rejudecare, instanței de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București - al doilea ciclu procesual În rejudecare, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1014A din 18 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. A admis apelul reclamantei și a schimbat, în parte, sentința apelată, nr. 134 din 21.01.2016, în sensul că a constatat inexistența dreptului de superficie al pârâtului Municipiul București cu privire la terenul aflat sub construcția C8 și a dispus radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului București cu privire la terenul aflat sub construcția C8, din Partea a III-a a Cărții Funciare nr. x A menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat apelantul-pârât să plătească apelantei-reclamante suma de 6.488 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a exercitat recurs pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B.". Criticile formulate de recurent, care susțin nelegalitatea hotărârii atacate, se grefează pe greșita reținere de către instanța de apel a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 14298/21.10.2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, pronunțate în dosarul nr. x/2014, menținute prin decizia nr. 4157/27.10.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Recurentul a expus opinia susținută pe acest aspect în doctrina juridică, în sensul că "deși nu este necesară întrunirea unei triple identități de elemente (părți, obiect, cauză) precum în cazul excepției autorității de lucru judecat, pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: identitatea de părți și identitatea de chestiune litigioasă.’’ Pornind de la această teză, în speță, nu sunt întrunite condițiile legale pentru a putea fi opus efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești din dosarul nr. x/2014, deoarece nu este prezentă identitatea de părți și de chestiune litigioasă. Pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B." nu a fost parte în litigiul dezlegat anterior. A învederat că, pe plan procesual, ca urmare a formulării cererii de intervenție de către D. S.R.L., aceasta a dobândit calitate procesuală activă în raport de primul capăt de cerere - constatarea inexistenței dreptului de superficie, reclamanta din dosarul pendinte și-a păstrat calitatea numai în ce privește petitul de acordare a despăgubirilor, iar pârât a fost Municipiul București, prin Primar General. De asemenea, în timpul soluționării căii de atac, situația de fapt a clădirilor C9 și C10 s-a schimbat, acestea au fost desființate. Față de aspectele prezentate, nu există identitate de părți nici în privința reclamantei și nici a pârâtului în cele două pricini. Recurentul a explicat că situația de fapt și de drept a clădirilor C9 și C10, care au făcut obiect al judecății în dosarul nr. x/2014, este diferită de cea a clădirii C8, în care își desfășoară activitatea în prezent. Astfel, corpurile C9 și C10 au fost dezafectate încă de la momentul încheierii protocolului de predare-primire nr. 4170/2005, completat cu actul adițional din 08.02.2010, iar, la momentul pronunțării deciziei nr. 4157/2016, în apel, nu mai existau fizic. În clădirea C8 funcționează Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București, cu pacienți și personal medico-sanitar, social și administrativ. Din acest punct de vedere, chestiunea litigioasă soluționată anterior este diferită de cea asupra căreia a fost chemată Curtea de Apel să se pronunțe în prezenta cauză. În continuare, a specificat că autoritatea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală de lucru judecat, absolută pentru părți și relativă față de terți, iar, în calitate de terț față de hotărârile opuse, poate face dovada contrară celor stabilite de instanță în dosarul nr. x/2014. Astfel, dreptul său de superficie s-a născut prin înțelegerea părților. La momentul încheierii protocolului de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adițional din 08.02.2010, părțile au convenit că "situația exactă a suprafeței și delimitării terenului va fi stabilită prin documentație cadastrală.’’ Această documentație cadastrală a fost întocmită, iar în baza ei s-a realizat înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară. Or, documentația cadastrală și înscrierea dreptului de superficie nu au fost contestate de către titularul dreptului de proprietate asupra terenului în baza procedurii reglementate de Legea nr. 7/1996, tocmai pe motiv că a fost evidentă înțelegerea dintre părți cu privire la necesitatea reglementării dreptului de superficie. În lipsa unui drept de superficie, nu ar fi fost posibilă intabularea dreptului de proprietate al Municipiului București asupra construcțiilor. Este de menționat și că regulile privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor sunt foarte clare în Legea nr. 7/1996, în sensul că, în lipsa unui titlu asupra terenului, construcțiile nu pot fi intabulate. Or, în condițiile arătate, nu poate fi acceptată ideea că părțile nu ar fi înțeles să constituie acest drept de superficie la momentul semnării protocolului de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adițional din 08.02.2010, drept în lipsa căruia construcțiile ce rămâneau în proprietatea Municipiului București nu puteau fi exploatate. A precizat recurentul că protocolul de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adițional din 08.02.2010, trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, conform art. 978 C. civ., solicitând, în acest context, instanței de recurs să procedeze la analizarea clauzei cu următorul conținut: "Situația exactă a suprafeței și delimitării terenului va fi stabilită prin documentație cadastrală." O ultimă critică are în vedere soluția dispusă pe capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor solicitate de recurenta reclamantă în prezentul litigiu. Se reclamă atât o contradictorialitate între dispozitivul și considerentele hotărârii, cât și între acestea din urmă. Astfel, deși se invocă și se reține și pentru acest capăt de cerere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care impune respingerea lui, la pagina 9 din hotărâre se regăsesc argumente de temeinicie a acestuia: "Curtea constată că în mod corect tribunalul a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosință pentru acest teren. Astfel, apelanta reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, astfel că pârâții erau obligați să respecte dreptul acesteia". Însă, sub acest aspect, dispozitivul este redactat în sensul menținerii restului dispozițiilor sentinței nr. 134/21.01.2016 a primei instanțe, ceea ce înseamnă o soluție de admitere a capătului de cerere având ca obiect despăgubiri. Recurentul a considerat că trebuie respins acest petit, însă nu ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat, ci pentru lipsa elementului material al unei pretinse fapte ilicite de ocupare fără drept a terenului de sub și aferent exploatării construcției. Pentru toate motivele înfățișate, care se pot subsuma, în opinia recurentului, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că aceasta a fost promovată în termen. Completul de filtru C4, la 12 mai 2020, a reținut că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat părților din cauză, care nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la acesta.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului din perspectiva neachitării taxei judiciare de timbru, precum și a neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a căii de atac. Prin încheierea din 1 octombrie 2020 instanța a admis, în principiu, recursul pârâtului și a constatat că cele două excepții nu sunt fundamentate, pentru motivele expuse în respectivul act. Intimatul Municipiul București, prin întâmpinare, a apreciat că sunt justificate criticile din recurs și se impune o soluție de admitere, în acord cu cea expusă de recurentul pârât. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B." este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Critica ce conturează greșita valorificare de către instanța de apel a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2014 va fi cenzurată de prezenta instanță din perspectiva motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece se pune în discuție încălcarea unor norme de procedură în materia efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În speță, Curtea de Apel, ca urmare a pronunțării deciziei de casare nr. 2091/25.05.2018 a instanței supreme, a procedat la rejudecarea capetelor de cerere accesorii deduse judecății prin acțiunea introductivă de instanță, respectiv cel prin care s-a solicitat constatarea inexistenței dreptului de superficie al pârâtului Municipiului București cu privire la terenul aferent construcției C8 în care funcționează Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B." și cel referitor la acordarea lipsei de folosință pentru terenul de sub construcția C8. Astfel, cu privire la acestea, a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 14298/21.10.2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, menținută prin decizia nr. 4157/27.10.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ambele date în dosarul nr. x/2014. Comparând cele două litigii, a ajuns la concluzia că s-a invocat același temei al dreptului de superficie, H.G. nr. 1096/2002 și H.C.G.M.B. nr. 425/22.12.2008, prin urmare, soluția cu privire la chestiunea litigioasă tranșată se impune și în acest proces, în temeiul autorității de lucru judecat. A mai statuat și că dreptul de superficie, deși a vizat construcții diferite (în prezenta cauză, C8, iar în dosarul anterior C9 și C10), nu influențează acest raționament, deoarece toate corpurile se află pe terenul reclamantei dobândit la momentul emiterii notei de constatare nr. x/1999 de către Comisia specială de restituire. Înalta Curte notează că, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, să se constate inexistența dreptului de superficie invocat de acesta relativ la terenul aferent construcțiilor C9 și C10, situate pe terenul proprietatea reclamantei din str. x, identificat cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciară nr. x, și să se dispună radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului București în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce privește construcțiile amintite anterior, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 38.988 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plății), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul aferent acestor construcții, pentru o perioadă de 3 ani anterior depunerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 14298 din 21 octombrie 2015, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a constatat inexistența dreptului de superficie al pârâtului asupra terenului aferent construcțiilor C9 și C10; a dispus radierea din Cartea Funciară nr. x, partea a III-a a dreptului de superficie înscris în favoarea pârâtului în ceea ce privește terenul aferent construcțiilor amintite; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 83.319 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din data plății efective, cu titlu de contravaloare lipsă folosință pentru terenul aferent construcțiilor C9 și C10, calculată pentru perioada 24.09.2011-24.09.2014. În soluționarea apelului exercitat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva sentinței menționate, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, prin decizia civilă nr. 4157A din 27.10.2016, calea de atac în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și D. S.R.L. (care a formulat cerere de intervenție în interes propriu, calificată de instanță ca fiind o cerere de constatare a transmiterii calității procesuale de intimata reclamantă în ce privește petitul referitor la constatarea inexistenței dreptului de superficie, în temeiul art. 39 C. proc. civ.); a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor; a menținut restul dispozițiilor sentinței. În dosarul de față, reclamanta A. se judecă în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București și Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B.", acțiunea având mai multe petite: revendicarea terenului în suprafață de aproximativ 600 mp, situat în București, str. x; constatarea inexistenței dreptului de superficie invocat de pârâtul Municipiul București relativ la terenul aferent construcției în care funcționează Căminul pentru Persoane Vârstnice "B.", situat pe terenul proprietatea sa din str. x; radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului București în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce privește construcția C8 reprezentând căminul de bătrâni; obligarea pârâților la plata sumei de 41.400 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plății) cu titlu de lipsă de folosință pentru terenul revendicat în suprafață de aproximativ 600 mp, calculată din 07.04.2012 și până la data depunerii prezentei acțiuni; obligarea pârâților la plata sumei de 68.806,8 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plății) lipsă de folosință a imobilului teren în suprafață de 831 mp situat sub construcția Căminului "Academician B.", calculată pentru o perioadă de 3 ani în urma depunerii prezentei acțiuni. Prevederile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, dispunând, în alin. (1), că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar, potrivit alin. (2), oricare din părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În termenii consacrați de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat (obiect, cauză și părți), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional). Dispozițiile art. 435 C. proc. civ. reglementează modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătorești, cu valoare obligatorie, sub semnul relativității, în raporturile dintre părți (și succesorii acestora) și în forma opozabilității față de terții neparticipanți la procedura judiciară, care vor putea face însă dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absența participării lor la proces. Astfel, potrivit textului, "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.’’ Principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părți, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces și succesorii acestora. Fundamentul și justificarea acestui principiu le constituie contradictorialitatea și dreptul la apărare, deoarece doar aceste părți au participat în litigiu, au avut ocazia de a-și susține apărările, de a propune și administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu și de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilității unei noi acțiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât și în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecățile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic și, în consecință, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv). Înalta Curte constată că, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, este necesară, însă, existența identității de părți, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru ca ceea ce s-a stabilit juridisdicțional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja. Analizând cele două litigii în raport de care s-a opus efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, se observă că nu este prezentă identitatea de părți în plan procesual activ și pasiv, întrucât pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului București "Academician B." nu a participat la judecata primei pricini, fiind terț față de hotărârile pronunțate. De asemenea, în procesul anterior, calitate procesuală activă în ceea ce privește constatarea inexistenței dreptului de superficie a dobândit-o cumpărătorul clădirilor C9 și C10, D. S.R.L. În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2014, din perspectiva soluționării capetelor de cerere privind constatarea inexistenței dreptului de superficie al pârâtului Municipiul București cu privire la terenul aflat sub construcția C8 și acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a acestui teren, astfel cum a susținut și recurentul în argumentarea cererii sale de recurs, critica formulată pe acest aspect fiind întemeiată. În realitate, problema care se pune în speță nu este cea a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor judecătorești anterioare, ci cea a opozabilității acestora față de terți, cum este și cazul recurentului pârât din dosarul de față, în condițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., aspect urmează a fi analizat de instanța de apel în rejudecare. Astfel, potrivit textului de lege sus-enunțat, hotărârile pronunțate în dosarul anterior nu pot fi ignorate cu desăvârșire de către terț (recurentul pârât), însă acesta din urmă poate face dovada contrară celor statuate prin respectivele hotărâri, în contextul în care nu a participat în litigiu și, ca atare, nu a avut posibilitatea de a formula apărări. În rejudecare, instanța de apel va ține seama și de susținerile recurentului în legătură cu situația diferită a construcției C8 din prezentul proces față de construcțiile C9 și C10, din primul litigiu, chestiune ce implică verificări de fapt, incompatibile cu structura recursului, și care, în consecință, nu pot fi analizate de Înalta Curte. În ceea ce privește motivarea contradictorie a hotărârii, prin prisma considerentelor neconvergente unele față de altele, dar și în raport de soluția pronunțată în dispozitiv (motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), criticile nu pot fi primite. În primul rând, contrar celor susținute de recurent, reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conduce la o soluție dată fondului litigiului, întrucât hotărârea judecătorească ce tranșează o anumită problemă prejudicială este valorificată ca mijloc de probă. Pe de altă parte, aspectul nu mai prezintă interes, de vreme ce prezenta instanță a constatat că reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de către instanța de apel este greșită în absența identității de părți. În al doilea rând, considerentele deciziei instanței de apel corespund soluției pronunțate în dispozitiv. Curtea a menținut soluția primei instanțe în ce privește respingerea cererii de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul de sub construcția C8, ocupat de Cămin, este adevărat, printr-o aplicare greșită a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv. Raționamentul instanței de apel nu este însă unul contradictoriu, ci rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce constituie un motiv de recurs distinct, încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și în raport de care se va admite calea de atac pentru argumentele deja arătate. De asemenea, în ce privește despăgubirile pentru terenul în suprafață de 530 m.p., situat în preajma clădirii C8, acesta este un alt teren, pentru care cererea privind contravaloarea lipsei de folosință a fost admisă de prima instanță și confirmată în apel, pentru considerentele expuse de Curte în decizia recurată. Pentru cele două imobile, soluțiile sunt diferite și se sprijină pe raționamentul prezentat de instanța de apel, nefiind, deci, incidentă motivarea contradictorie a hotărârii. Pe de altă parte, în legătură cu terenul situat în preajma construcției C8, Curtea de Apel, deși nu a făcut, în mod explicit, aplicarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor anterioare, s-a raportat la cele statuate în cuprinsul lor, fără să dea posibilitatea pârâtului să facă dovada contrară celor reținute într-o cauză în care nu a fost parte, în condițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ.. În acest sens, instanța de apel a arătat că: "Câtă vreme, astfel cum s-a reținut mai sus, actele normative invocate de apelantul pârât nu au dat naștere unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor, concluzia se impune și în ceea ce privește terenul din jurul acestora, pentru identitate de considerente". Or, raționamentul expus mai sus era tocmai cel bazat pe autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, reținută, în mod greșit, de către Curte pentru argumentele deja prezentate. Ca urmare, în rejudecare, instanța de apel va avea în vedere și criticile pârâtului referitoare la greșita acordare, în opinia sa, a contravalorii lipsei de folosință pentru terenul din jurul clădirii C8, soluția primei instanțe fiind menținută, în mod nelegal, de instanța de prim control judiciar, în absența acordării posibilității recurentului de a face dovada contrară celor statuate într-un proces în care acesta nu a participat, statuări care au generat un raționament identic, împărtășit de Curtea de Apel. Pentru toate argumentele expuse, se va admite, în conformitate cu prevederile art. 496 și 497 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 1014A din 18 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, se va casa hotărârea și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.