ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 779/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 12 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul București asupra terenului în suprafață de 1.800 mp, situat în București, Sos. x, aferent imobilelor cumpărate de reclamantă prin procesul-verbal de adjudecare din 12.09.2007 (clădire administrativă C7 de 628 mp, cabină de pază C8 de 5,5 mp, copertină metalică de 130 mp, împreună cu cabina de lumini și împrejmuirea - gardul de beton), din totalul terenului de 10.096 mp situat la aceeași adresă, având nr. cadastral x și întabulat în cartea funciară cu același număr a BCPI Sector 5, precum și inexistența titlului de proprietate al pârâtului asupra aceluiași imobil; să se dispună radierea dreptului de proprietate al Municipiului București din cartea funciară nr. x a BCPI Sector 5, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2901 din 18 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea privind pe reclamanta A., ca fiind lipsită de interes.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2901/18.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, prin primar general.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, în vederea administrării întregului probatoriu și a soluționării cauzei pe fond. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, completul fiind format din trei judecători, iar nu din doi, cum prevede imperativ art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Astfel, au fost încălcare dispozițiile legale privind compunerea completelor de judecată, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (2) și art. 176 pct. 4 C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar motivele pe care le invocă sunt total diferite, dar și contradictorii, față de motivele instanței de fond. A mai arătat că decizia recurată este nelegală și sub aspectul analizei interesului, pentru că instanța de apel a respins apelul pentru un alt motiv decât cel reținut de instanța de fond; prima instanță a respins cererea pentru că interesul nu ar fi actual, iar instanța de apel a respins apelul pentru că interesul nu ar fi legitim, fără ca instanța să pună în discuție în ședință publică legitimitatea interesului și fără să mai facă referire la actualitatea interesului reclamantei în promovarea acțiunii. Instanța de fond a invocat lipsa unui interes actual, iar hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel pe acest aspect, astfel că instanța de apel nu putea să se pronunțe pe legitimitatea interesului, cu care nu a fost învestită; așadar, instanța de apel s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, fiind o pronunțare extra petita, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei recurate, conform art. 14 raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ. În mod greșit, instanța de apel a reținut că, la judecata în primă instanță, părțile au lipsit pe riscul lor, deoarece din dovezile de la dosar rezultă că dosarul a fost strigat fără a fi prezente părțile, însă, imediat după strigarea cauzei, reclamanta, față de refuzul instanței de a relua cauza, a depus, prin registratură, întâmpinare și note de ședință, iar prin concluziile scrise a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru asigurarea contradictorialității și nemijlocirii participării părților. Instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel, încălcând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impunea instanței să analizeze fiecare critică invocată de părți și să argumenteze de ce a admis sau a respins cererile părților. Instanțele de fond au încălcat dispozițiile legale imperative cu privire la proprietate și accesul liber la justiție, respectiv art. 21, art. 20 și art. 16 din Constituția României, art. 557 alin. (1), art. 888 alin. (1) C. civ., art. 6, art. 7, art. 13, art. 20 și art. 22 C. proc. civ. Prin hotărârile pronunțate în cauză s-a omis un lucru esențial, anume că întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului privește întotdeauna un interes general, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 557 C. civ., art. 888 și art. 887 C. civ. Recurenta a mai susținut că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța nu a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantei (în apel legitimitatea interesului) și a rămas în pronunțare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, fiind încălcate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 13-14 și art. 20 C. proc. civ., prin raportare la art. 174-179 din același cod. Instanța de fond, la termenul din 27.11.2019, când a rămas în pronunțare la primul termen de judecată în sedință publică, nu a acordat părților cuvântul pe exceptia lipsei de interes în promovarea acțiunii și nici anterior nu a ridicat această excepție; în raport cu lipsa părților la dezbateri, procedural și legal, trebuia să fie acordat un termen pentru a se pregăti apărarea sub acest aspect, fiind încălcat dreptul reclamantei la apărare efectivă și egalitate în procesul civil, cât și principiul contradictorialității și legalității. Recurenta a mai învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 153 C. proc. civ., referitoare la corecta citare a părților cu privire la aspectul asupra căruia instanța se pronunță. Rămânerea în pronunțare pe exceptiile de inadmisibilitate și de lipsă a calității procesuale active și pronunțarea instanței pe o altă excepție (lipsa interesului), care nu a facut obiectul dezbaterilor și nici nu a fost adusă la cunostința părților, echivalează cu anularea și îngrădirea dreptului la apărare, la egalitate de tratament procesual și la contradictorialitatea dezbaterilor. În ceea ce privește excepția lipsei interesului, recurenta-reclamantă a arătat că nu a fost citată și nici nu i-a fost comunicată o asemenea excepție, care nu a fost pusă în discuția părților, ceea ce duce la nulitatea hotărârii astfel pronunțate. În continuare, recurenta a prezentat aspecte cu privire la interesul său de a formula cererea de chemare în judecată, arătând că este proprietara activelor cumpărate prin procesul-verbal de licitație din 12.09.2007, calitate confirmată și de către instanța de judecată prin decizia civilă nr. 538/28.03.2011 a Curții de Apel București, pronunțată în contradictoriu cu pârâtul. Astfel, legea îi oferă legitimitatea procesuală de a acționa în judecată în vederea contestării dreptului pârâtului, având un interes legitim, personal, actual și constituțional în formularea prezentei acțiuni. Proprietatea ilegal întabulată de pârât este opozabilă erga omnes, prin urmare, toți cei cărora le este opozabil acest drept au calitatea și interesul de a se adresa justiției pentru a contesta acest drept de proprietate al pârâtului asupra terenului. Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., invocată de către pârât prin raportare la obiectul cauzei, recurenta a opinat că acestă excepție nu a fost analizată și nici nu s-au pronuntat instanțele anterioare asupra ei, astfel că nu mai insistă în respingerea acestei excepții, care va fi analizată ulterior, în rejudecarea cauzei după trimiterea dosarului la prima instanță, însă numai dupa ce instanța va administra toate probele necesare, utile și concludente pentru dezlegarea problemei juridice de fond cu care a fost sesizată prin acțiunea introductivă. Conchizând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, care este nulă, dar și vădit nelegală și netemenică, trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea administrării probelor (corect și complet) în vederea pronunțării pe fondul cererii deduse judecății. Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Municipiul București, prin primar general, în data de 24 mai 2021, care nu a depus întâmpinare.

Procedura de filtru Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 13A din data de 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând că aspectele invocate se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 6 aprilie 2022, ora 9 00 , completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Prin primul motiv de recurs invocat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, completul fiind format din trei judecători, iar nu din doi, cum prevede imperativ art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (2) și art. 176 pct. 4 C. proc. civ. Critica este nefondată. Înalta Curte reține, în acest sens, că, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018, au fost modificate dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, prevăzându-se că "apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel", această regulă fiind aplicabilă, potrivit art. IV din Legea nr. 207/2018, cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv după data de 22 iulie 2018. Ulterior, prin Articolul VI din O.U.G. nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018, s-a prevăzut că dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020, iar în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. Dispozițiile menționate au suferit modificări prin Legea nr. 239 din 19 decembrie 2019 și prin O.U.G. nr. 215 din 30 decembrie 2020 sub aspectul datei de la care urmau a se aplica, iar prin Legea nr. 198 din 16 iulie 2021 au fost din nou modificate prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul de a se stabili că apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Înalta Curte reține, așadar, în raport cu dispozițiile legale menționate, că în cazul proceselor pornite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 (23 iulie 2018) și data publicării Ordonanței de Urgență nr. 92/2018 (16 octombrie 2018), completul de judecată care soluționează apelurile este compus din trei judecători. Or, în speță, având în vedere că cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12 octombrie 2018, prezenta cauză este supusă prevederilor Legii nr. 207/2018, referitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători, dispoziții care au fost respectate, decizia de apel fiind pronunțată de un complet de judecată având alcătuirea prevăzută de lege, astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nici dispozițiile art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (2) și art. 176 pct. 4 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea acestui motiv de casare. Referitor la critica recurentei-reclamante întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva lipsei motivelor pe care se întemeiază decizia recurată, dar și a motivării contradictorii și total diferite de cea a instanței de fond, Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță. Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și susținerile părților. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, decizia atacată este motivată, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, astfel că, în speță, considerentele deciziei recurate sunt clare, concise și concrete, în concordanță cu probele și actele de la dosar, iar instanța de apel a răspuns fiecărui motiv de apel invocat, inclusiv criticii că instanța de apel a strigat cauza fără ca părțile să fie prezente, apreciind corect că excepția lipsei de interes, invocată de tribunal, nu a fost dezbătută, deoarece părțile au lipsit de la judecată pe riscul lor, nefiind încălcate dreptul la apărare ori principiile contradictorialității și egalității în procesul civil. De asemenea, se reține că, în opoziție cu argumentele recurentei, considerentele criticate nu sunt contradictorii și nici total diferite de cele ale instanței de fond, care a respins cererea pentru că interesul reclamantei nu este actual. Astfel, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește chestiunea interesului, în completarea hotărârii tribunalului, că potrivit art. 32-33 C. proc. civ., dar și potrivit art. 35 C. proc. civ., orice acțiune trebuie să fie justificată de un interes, interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. S-a reținut că, în speță, reclamanta se prevalează numai de un drept de proprietate asupra unor construcții, fără a invoca un drept cu privire la terenul pe care acestea se află situate, conchizându-se că reclamanta nu a demonstrat existența unui interes determinat legitim, în formularea acțiunii, soluția tribunalului fiind corectă, întrucât o acțiune în constatarea inexistenței unui drept de proprietate al pârâtului asupra terenului justifică un interes doar atunci când reclamantul ar intenționa să conserve, printr-o acțiune preventivă, un drept cu privire la terenul utilizat, ceea ce nu este cazul în cererea dedusă judecății. Prin urmare, raportat la aceste considerente, se reține, contrar argumentelor recurentei, că decizia recurată nu conține considerente diferite de cele ale instanței de fond, ci instanța de apel a completat susținerile primei instanțe, relative la interesul reclamantei în promovarea acțiunii deduse judecății și a apreciat că interesul reclamantei nu este nici actual, cum a reținut prima instanță, dar nici determinat legitim. Astfel, este nefondată critica recurentei că instanța de apel s-a pronunțat extra petita, asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, întrucât instanța de prim control judiciar a respins apelul, ca nefondat, având în vedere aceeași excepție reținută de către prima instanță, respectiv excepția lipsei de interes, însă a analizat, suplimentar față de prima instanță, și condiția ca interesul reclamantei să fie unul determinat, legitim. În acest context, nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate pe motiv că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantei (în apel legitimitatea interesului), nefiind încălcate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 13-14 și art. 20 C. proc. civ., prin raportare la art. 174-179 din același cod, invocate prin cererea de recurs. Aceste critici, deși se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece vizează pretinsa încălcare a unor reguli de procedură, sunt nefondate. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a reținut argumentele primei instanțe în respingerea acțiunii formulate de reclamantă, respectiv că aceasta nu jusitifică un interes, argumente pe care le-a completat cu faptul că interesul reclamantei nu este nici unul legitim, aspect care nu era necesar a fi pus în discuția părților, întrucât instanța de apel a respins calea de atac ca nefondată, reținând excepția procesuală a lipsei de interes care a fost pusă în discuția contradictorie a părților în fața instanței de fond, iar faptul că părțile nu au fost prezente la strigarea pricinii nu poate atrage casarea hotărârilor pronunțate în cauză. Astfel, prima instanță, la termenul din 27 noiembrie 2019, când a reținut cauza spre soluționare, a analizat excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, cu prioritate față de excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, și a reținut cauza spre soluționare; de asemenea, din actele dosarului și din practicaua încheierii de la acel termen, reiese că procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind respectate dispozițiile art. 153 C. proc. civ., însă părțile, legal citate, nu s-au prezentat la apelul nominal, iar tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra excepției lipsei de interes. Prin sentința civilă nr. 2901 din 18 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea privind pe reclamanta A., ca fiind lipsită de interes, reținând, în esență, că interesul, ca și condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, reprezintă folosul practic urmărit de reclamant prin demersul său judiciar și trebuie să se caracterizeze, atât prin legitimitate, caracter personal și direct, cât și prin actualitate, condiție care impune analiza existenței lui la momentul introducerii cererii de chemare în judecată; or, în cauză, s-a constatat că terenul pe care se află amplasate construcțiile proprietatea reclamantei a fost exceptat din planurile de construire ale pârâtului, astfel cum reiese din înscrisurile depuse de acesta la dosar, sens în care s-a apreciat că reclamanta nu mai justifică un interes actual. Prin decizia recurată, curtea a reținut, în completarea hotărârii tribunalului, că reclamanta nu a demonstrat care este interesul său legitim urmărit, câtă vreme o acțiune în constatare negativă, a inexistenței unui drept de proprietate al pârâtului care să îi fie opus, tinde, de principiu, să conserve un drept al reclamantei care nu poate fi realizat (mai precis, care nu poate fi ocrotit pe calea unei acțiuni în realizare), protejându-l în mod preventiv, apreciindu-se, totodată, că reclamanta se prevalează numai de un drept de proprietate asupra unor construcții, fără a invoca un drept cu privire la terenul pe care acestea sunt situate. În acest context, nu se poate imputa instanței de apel că nu a pus în discuția părților legitimitatea interesului, câtă vreme aceasta reprezintă doar una dintre condițiile interesului, neconstituind un motiv de casare faptul că prima instanță a reținut că interesul reclamantei nu este unul actual, iar instanța de apel a reținut în plus și că interesul reclamantei nu este legitim. Înalta Curte reține că interesul este una dintre condițiile prevăzute de lege pentru formularea unei acțiuni în justiție, acesta trebuind întrunească mai multe condiții, respectiv (i) interesul trebuie să fie determinat; (ii) interesul trebuie să fie legitim; (iii) interesul trebuie să fie personal; (iv) interesul trebuie să fie născut și actual, iar dacă se invocă excepția lipsei de interes, pentru admiterea acesteia, trebuie demonstrat că interesul nu există sau că nu este îndeplinită cel puțin o condiție de mai sus. Or, în speță, raportat la solicitarea reclamantei de constatare a inexistenței unui drept al pârâtului asupra terenului în suprafață 1800 mp, aferent imobilelor cumpărate de reclamantă prin procesul-verbal de adjudecare din data de 12 septembrie 2007, prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca interesul acesteia să fie actual, iar instanța de apel a considerat necesar să sublinieze și faptul că nu este îndeplinită nici condiția ca interesul să fie legitim. Prin urmare, toate criticile invocate de recurenta-reclamantă în cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt nefondate. În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 557, art. 888 și art. 885 alin. (1) din C. civ., însă se reține că această critică este nefondată, în condițiile în care instanțele de fond și de apel au respins cererea dedusă judecății în baza unei excepții procesuale absolute și peremptorii, care a împiedicat analizarea fondului pretențiilor reclamantei, fiind respectate limitele caracterului devolutiv al apelului. Raportat la cadrul procesual trasat de către părți potrivit principiului disponibilității, se reține faptul că instanța de apel a menținut soluția de admitere a excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii în constatare negativă, dispusă de prima instanță, motiv pentru care, relativ la natura peremptorie absolută a acestei excepții procesuale, curtea de apel a fost învestită a analiza modul în care excepția a fost soluționată, iar numai dacă soluționarea excepției ar fi fost neîntemeiată, instanța de prim control judiciar ar fi avut posibilitatea procedurală de a dispune casarea deciziei și eventual rejudecarea fondului cauzei ori trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe învestite. Analizând soluția pronunțată de curtea de apel, instanța de recurs apreciază că excepția a fost soluționată în mod întemeiat de către instanțele de fond, întrucât astfel cum corect a reținut tribunalul, reclamanta nu are un interes actual în susținerea acțiunii deduse judecății, întrucât terenul pe care se află amplasate construcțiile sale a fost exceptat din planurile de construire ale pârâtului,dar nici un interes legitim, cum judicios a reținut în completare instanța de apel, întrucât reclamanta nu se prevalează de niciun drept cu privire la terenul pe care sunt amplasate construcțiile. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 13A din 13 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.