ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3213/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 24.08.2017, reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România Brașov,Consiliul Județean Bihor și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, au solicitat:

- să se constate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în contradictoriu cu pârâții;

- să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 400.000 euro, plătibil în RON la cursul BNR din ziua plății, din care:

- suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru minorul B. ca urmare a decesului tatălui, D., la data de 30 aug. 2014;

- suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru A., ca urmare a decesului soțului, D., la data de 30 aug. 2014;

- suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru C. ca urmare a decesului fiului, D., la data de 30 aug. 2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 2 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 din Constituția României, art. 1367 din C. civ.

Prin sentința nr. 71/2018 din 7 februarie 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit art. 113 pct. 9 din C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 mai sunt competente "instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, rațiunea unei asemenea norme de competență a fost explicată în mai multe decizii ale Curții Constituționale ca rezidând în "necesitatea unei mai bune administrări a justiției, probele fiind mai ușor de administrat în apropierea locului în care s-a săvârșit fapta ilicită", iar stabilirea competenței teritoriale alternative "nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părților de a beneficia de un proces echitabil și nu afectează imparțialitatea justiției".

Tribunalul Cluj a constatat că pârâții au sediile în București, Brașov, Oradea, județul Bihor și județul Bihor.

În același timp, locul săvârșirii pretinsei fapte ilicite este pe teritoriul județului Bihor, fiind chemați în judecată Consiliul Județean Bihor și Consiliul Local Pietroasa, în calitate de autorități ale administrației publice locale de la locul săvârșirii faptei.

Față de prevederile art. 111 C. proc. civ., invocate de către reclamanți prin răspunsul la întâmpinare, instanța a reținut că doar reclamanta A. și minorul B. au domiciliul (afirmativ, dar nedovedit cu copia cărții de identitate al reclamantei) în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce reclamanta C. domiciliază în municipiul Suceava. în al doilea rând, art. 111 reglementează un caz de competență teritorială alternativă și nu exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Prin sentința nr. 66/C/2018 din 7 mai 2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

A constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În motivarea sentinței, s-a reținut că potrivit ari 111 și art. 113 C. proc. civ., ne aflăm în prezenta unor cazuri de competență de ordine privată, în care dreptul de opțiune aparține exclusiv reclamantului. Rezultă că nici instanța și nici pârâții nu pot invoca în contra reclamanților nici regula generală din art. 107 și nici vreunul din celelalte criterii alternative. Odată exercitată opțiunea de către reclamant nu are relevanță că o altă instanță ar fi putut fi competentă după mai mult de un criteriu (de exemplu și ca loc al producerii prejudiciului și ca instanță de la sediul unor pârâți).

Practic, pârâții nu au dreptul legal de a invoca excepția necompetenței teritoriale, iar dacă au invocat-o (așa cum s-a întâmplat în cazul de față), ea trebuie respinsă.

Mai mult, nu are relevanță dacă reclamantele au domiciliul oficial In municipiul Cluj-Napoca, respectiv în județul Cluj, întrucât legiuitorul are în vedere locuința statornică a părții, în mod greșit reținând prima instanță sesizată că reclamantele trebuiau sa depună la dosar copii ale cărților de identitate. Un asemenea aspect ar fi putut fi supus analizei numai în măsura în care pârâții ar fi contestat că reclamanții au domiciliile în localitățile menționate și i-ar fi acuzat de un abuz de drept (constând în "indicarea" intenționată a unei locuințe statornice în Cluj-Napoca pentru a atrage competența acelei instanțe), ceea ce nu este cazul în speță.

Analizând conflictul de competență cu a cărui soluționare a fost învestită, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., halta Curte reține următoarele:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Astfel, dispozițiile art. 111 și art. 113 C. proc. civ. reglementează cazurile de competență de ordine privată, în care dreptul de opțiune aparține exclusiv reclamantului, care, potrivit art. 116 C. proc. civ., are alegerea între mai multe instanțe competente.

Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanțele competente potrivit legii, nici reclamantul și nici instanța, nu mai pot reveni asupra ei, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective.

În cauză, față de temeiul juridic ai cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze pricina, în raport de dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de la locul săvârșirii faptei ilicite, respectiv, de la locul producerii prejudiciului.

Însă, cum cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva Statului Român, respectiv împotriva unor autorități locale, devin incidente și dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care permit introducerea cererii de chemare în judecată la instanța in a cărei rază teritorială are domiciliul ori sediul, după caz reclamantul.

Cum reclamanții A. și B. domiciliază în municipiul Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj a fost legal învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor arii 16 C. proc. civ., văzând că reclamanții au sesizat Tribunalul Cluj, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare In judecată formulată de reclamanții A., C. și A., în numele minorului B., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, Consiliul Județean Bihor, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local Pietroasa, Romsilva - Administrația Parcului Natural Apusei, având ca obiect "acțiune în răspundere delictuala", în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.