ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3067/2018

Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, S.C. C. S.A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, susținându-se că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 56 din 28.02.2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. În motivarea cererii, se arată, în esență, că prin decizia nr. 2192 din 28 februarie 2006, dată în dosarul nr. x/2005, Înalta Curte a admis recursurile formulate de pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și S.C.

C. S.A. prin Lichidator S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 962 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 127 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Mehedinți. în considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă în condițiile art. 11 din Legea nr. 18/1968, iar imobilele preluate de stat în temeiul acestei legi nu se restituie în baza Legii nr. 10/2001. Așadar, se susține că obiectul acestui dosar îl reprezintă cererea reclamanților E., F. și B. de contestare a deciziei nr. 135/19.06.2001, emisă de S.C.

C. S.A., prin care s-a respins cererea de restituire a cotei de 1/2 din imobilul situat în județ Mehedinți. Prin decizia nr. 113 din 12.07.2002, Curtea de Apel Craiova a admis contestațiile și a dispus restituirea în natură a imobilului menționat în cauză. Pe de altă parte, se susține că prin decizia civilă nr. 56 din 28.02.2018, a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în dosar nr. x/2014 a rămas definitivă sentința civilă nr. 138 din 29.06.2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul constatării caracterului politic al măsurilor privind arestul numitului G. din perioada 1972-1973 și internarea acestuia în Spitalul de Psihiatrie în perioada 02.10.1974-01.11.1974.

Arată că obiectul acestui dosar viza o acțiune prin care s-a solicitat să se constate că autorul revizuenților - G. a fost persecutat politic de autoritățile comuniste și că trecerea în proprietatea statului a imobilului cu destinația de locuință, situat în județ Mehedinți, s-a tăcut în mod abuziv. Pentru toate argumentele expuse în cererea de revizuire, revizuenții solicită admiterea căii de atac de retractare, schimbarea în tot a hotărârii atacate, prin anularea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu consecința respingerii recursurilor formulate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și S.C.

C. S.A. și menținerea deciziei nr. 113 din 12.07.2002 a Curții de Apel Craiova. Intimata S.C. C. S.A., prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare, susținând, în principal, excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, netemeinicia acesteia. A arătat că va solicita obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni separate. Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat, prin întâmpinarea depusă, aceleași excepții, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea revizuirii, ca neîntemeiată. La termenul din 20 septembrie 2018, Înalta Curte a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Prioritar, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Noul C. proc.

civ., se constată că prezenta cale de atac de retractare este supusă prevederilor C. proc. civ. de la 1864, fiind reglementată de art. 322 pct. 7, având în vedere că, în motivarea revizuirii, se susține contrarietatea de hotărâri între decizia nr. 2192 din 28.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 56 din 28.02.2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și ia faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. În conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., incidente în cauză, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată. de o instanță de recurs, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea, ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În cauza dedusă judecății, revizuenții au solicitat revizuirea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, susținând atât în scris, prin cererea de revizuire, cât și oral, la termenul de dezbateri asupra admisibilității cererii de revizuire din 20 septembrie 2018, că este potrivnică hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2014, respectiv decizia civilă nr. 56 din 28.02.2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Hotărârea invocată ca pretins potrivnică a fost pronunțată ulterior celei împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, astfel că nu poate fi îndeplinită condiția nesocotirii autorității de lucru judecat.

Așa cum s-a arătat, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, în care există tripla identitate de părți, obiect și cauză, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. Instanța competentă sa se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cei al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni" (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009). În speță, raportat la împrejurarea că revizuenții solicită anularea primei hotărâri, față de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorității de lucru judecat, ceea ce determină inadmisibilitatea cererii de revizuire. Așa fiind, cele două hotărâri invocate nu îndeplinesc condițiile imperative prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuenții A. și B. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.