ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2873/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2873/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A., prin lichidator judiciar D. SPRL, S.C. E. S.A. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași: obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în jud. Călărași, în suprafață de 5.764,926 mp (din acte 5.765 mp), înscris în cartea funciară a municipiului Călărași nr. x (provenită din conversia CF x, nr. cadastral vechi x); constatarea faptului că prin protocoalele de predare-primire, încheiate în baza H.G. nr. 74/2005 și H.G. nr. 760/2010, terenul mai sus menționat a fost transmis în administrarea/folosința pârâtelor S.C. E. S.A. și S.C. C. S.A.; constatarea nulității absolute a încheierilor de carte funciară nr. x din 7 august 2007 și nr. x din 31 octombrie 2014, întrucât dreptul de proprietate înscris a fost greșit calificat; rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x a municipiului Călărași, în sensul suprimării înscrierilor necorespunzătoare din cuprinsul acesteia, pentru a pune în acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului și radierea dreptului de proprietate ai pârâtei S.C. C. S.A. și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, S.C. B. S.A.; acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința nr. 1097 din 18 mai 2036, Judecătoria Călărași a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Călărași, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății.

Prin sentința nr. 1072 din 15 decembrie 2016, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. E. S.A. - București; a respins excepția prematuri tații capetelor de cerere 3 și 4 formulate de reclamantă, invocată de pârâta S.C. C. S.A., societate în faliment, prin lichidator judiciar D. SPRL; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași; a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. F. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis» în parte, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A., societate în faliment, prin lichidator judiciar D. SPRL și S.C. E. S.A.; a dispus obligarea pârâtei S.C. C. S.A., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar D. SPRL, să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5.765 mp, situat în jud. Călărași, înscris în cartea funciara a municipiului Călărași nr. x; a dispus rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr. x a municipiului Călărași (nr. CF vechi x), în sensul radierii mențiunii privind dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.765 mp în favoarea pârâtei S.C. C. S.A., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar D. SPRL; a respins capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat să se constate că prin protocoalele de predare-primire, încheiate în baza H.G. nr. 74/2005 și H.G. nr. 760/2010, terenul de 5.765 mp, situat în Călărași, a fost transmis în administrarea/folosința pârâtelor S.C. E. S.A. și S.C. C. S.A., respectiv constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr. x/2014; a dispus obligarea pârâtei S.C. C. S.A., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar D. SPRL, la plata sumei de 11.346 RON către reclamanta S.C. F. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1002/A din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul pârâtului D. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.A., împotriva sentinței; a admis apelul reclamantei S.C. F. S.A. împotriva sentinței nr. 216 din 8 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în contradictoriu cu apelantul-pârât D. SPRL și cu intimatele-pârâte S.C. C. S.A., prin lichidator judiciar D. SPRL, S.C. E. S.A. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași; a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a admis cererea și a dispus completarea sentinței civile nr. 1072 din 15 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă; a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x a municipiului Călărași, în sensul suprimării înscrierilor necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul D. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.A.

Prin cererea de recurs, s-a susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva faptului că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente acțiunii în revendicare, rezultată din interpretarea eronată a actelor normative care dovedesc dreptul de proprietate.

În mod greșit, a reținut instanța de apel, că înscrierea dreptului de proprietate în registrul de carte funciară, în căzui societăților înființate prin acte normative, se face pe baza înscrisurilor autentificate.

De asemenea, instanța de apel nu a menționat care este temeiul juridic al argumentelor expuse în considerentele hotărârii și nici nu a combătut temeiul de drept invocat de recurentul-pârât în susținerea și dovedirea dreptului de proprietate al S.C. C. S.A. asupra imobilului.

Instanța de apel nu a avut în vedere, la pronunțarea deciziei recurate, faptul că terenul în litigiu este ocupat, parțial, de construcțiile care aparțin recurentei-pârâte S.C. C. S.A., deși acest aspect a fost reținut de instanța de fond și atestat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Instanța de apel nu a analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare, din perspectiva recunoașterii dreptului de proprietate făcut de intimata-reclamantă prin nota de aprobare a strategiei de vânzare a activelor nr. x din 28 aprilie 2014.

Prin încheierea de ședință din 11.05.2018 judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care a fost conexat Dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 609 din 17.07.2018 au fost admise sesizările menționate, stabilindu-se că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei nr. 369 din 30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Cauza a fost repusă pe roi din oficiu la data de 18.07.2018, fiind acordat termen de judecată cu citarea părților la 12.09.2018.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum și prin art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2037 publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 582 din 20.07.2017 în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ", despre care s-a reținut că "legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției dedusă judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, Iară a avea o justificare obiectivă și rezonabilă".

În considerentele acestei decizii s-a reținut că; "de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României urmează a se aplica prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarele conexate nr. x/2018 și nr. y/2018, având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă în Dosar nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17.07.2018, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Având în vedere că decizia Curții de Apel București este pronunțată într-un litigiu anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Se reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată ia data de 14.01.2016, reclamanta a promovat o acțiune în revendicare cu mai multe capete de cerere, principale fiind capătul de cerere privind revendicarea imobilului în suprafață de 5.764,926 mp și capătul de cerere privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept, respectiv că, prin protocoalele de predare - primire încheiate în baza H.G. nr. 74/2005 și H.G. nr. 760/2010, nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, ci un drept de administrare.

În cauză, ambele cereri principale sunt evaluabile în bani, evaluare care, în situația de față, s-a realizat în raport de valoarea obiectului dedus judecății pentru fiecare cerere în parte, respectiv de 769.100 RON, valoare indicată de reclamantă prin cererea formulată la data de 13 mai 2016 și necontestată.

Cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care Decizia nr. 1002/A din 09.11.2017 a Curții de Apel București nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. SPRL, reprezentat legat de G., în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.A., cu sediul în județul Constanța și în municipiul București, prin D. S.P.R.L, reprezentat legal de G., cu sediul în județul Constanța împotriva Deciziei nr. 1002/A din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. F. S.A., cu sediul în municipiul București, intimații-pârâți S.C. E. S.A., cu sediul în municipiul București, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, cu sediul în județul Călărași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1998/2023
. S.A. cu denumirea A. S.R.L., ca și nulitatea absolută totală a încheierilor Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Oravița subsecvente încheierii nr. 17583/11.11.2014, încheierii nr. 15444/01.10.2015. Totodată, a solicitat și obli
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #140177)
ă ca tardiv formulată. Prin sentința civilă nr.2082 din 28 noiembrie 2013 Tribunalul București, Secția a III-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, ca neîntemeiată, iar pe fond a respins a
ÎCCJ 2018-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4131/2018
ului, având în vedere neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina apelantului-contestator A., aceea de depunere a copiilor de pe cererea de apel și de pe înscrisurile anexate acesteia, în exemplare suficiente pentru instanță și pentru co
ÎCCJ 2018-04-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2018
4 din CF x Salonta, cu radierea mențiunilor de sub B 7 din CF x Salonta și restabilirea situației anterioare de carte funciară; obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la a proceda la vânzarea terenului identificat cu nr. cadastral x Salonta și nr
ÎCCJ 2020-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2294/2020
, între punctele x (anexa 12 la raportul de expertiză); a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 3, în suprafață de 1.815 m.p. (1.794 din acte), deținut de reclamanta S.C. A. S.R.L. și imobilul cu nr. cad. x, deținut de pârâta C., într
Sursă