ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2018

Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor aii. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea intimatului pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România de introducere în cauză a asigurătorului de răspundere civilă A. din Ucraina, prin corespondentul său din România - B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1280/A din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei C. împotriva sentinței civile nr. 383 din 07 februarie 2017 și a încheierii de ședință din data de 23 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014. Împotriva acestei decizii reclamanta C. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar. Prima critică de recurs vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. de către instanța de apel. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, avocatul recurentei reclamante a încadrat în pct. 5 al art. 488 C. proc.

civ. criticile formulate asupra greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. Din modul de redactare a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanța avea obligația de a introduce în cauză terțul A., cu atât mai mult cu cât și intimatul-pârât a formulat o cerere în acest sens. Reclamanta recurentă a formulat cererea de introducere în cauză a terțului în termenul legal, cauza aflându-se în primul ciclu procesual. A doua critică vizează încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, susținând în acest sens că a formulat cererea de chemare în judecată împotriva B.A.A.R., deoarece persoana vinovată de producerea accidentului avea asigurare încheiată la o societate de asigurări care nu funcționează pe teritoriul României.

Prin urmare, reclamanta susține că a respectat pe deplin prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/3995, raportat la art. 48 alin. (2) din același act normativ. A invocat, totodată, decizia nr. 635/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată într-o cauză similară, prin care s-a reținut că în cazul unui accident produs în România de o persoană cu un autoturism înregistrat în străinătate, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are calitatea de asigurător și va fi obligat la plata daunelor morale și materiale. Cererea de recurs este întemeiată și pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susținând greșita aplicare și interpretare a regulilor Legii asigurărilor nr. 136/1995.

În contextul în care, regulile asigurării de răspundere civilă obligatorie tind și au ca scop ocrotirea intereselor victimelor accidentelor și asigurarea legală a realizării principiului reparării integrale a prejudiciului, adică înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, urmează a se reaprecia gravele consecințe negative suferite în plan psihic și afectiv de către reclamantă, cheltuielile antrenate de accident și, în general, despăgubirile solicitate și acordate în cauză. Analizând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta C. a solicitat, în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea acestuia la plata de daune morale și materiale, pentru accidentul de circulație produs de un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

La momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, raportul juridic dedus judecății era reglementat de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care conferă calitate procesuală pasivă, în acest caz, asigurătorului autoturismului condus de persoana vinovată de producerea accidentului, astfel cum prevede art. 43, art. 49 și art. 54 din lege.

Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, "Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. (2), text de lege care prevede că: "Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații: a) dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România; b) dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România." Așadar, cererile de chemare în judecată în care autoturismul implicat în accidentul rutier este în proprietatea unei persoane asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului, care stă în proces prin reprezentanța sa din România, respectiv Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Legea sus indicată nu conferă calitate procesuală Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, ci asigurătorului cu care persoana vinovată de producerea accidentului a încheiat o asigurare valabilă, criticile reclamantei pe acest aspect fiind nefondate. De altfel, așa cum a reținut și instanța de apel, în actul normativ sus menționat nu există nicio situație în care Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să aibă calitate procesuală pasivă și să poată fi obligat la plata despăgubirilor materiale sau morale în nume propriu. Potrivit Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are doar calitatea de birou gestionar, care înregistrează cererile de despăgubire în cazul în care asiguratul ținut să repare paguba este o societate străină.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cea de a doua critică de recurs vizează soluția dată de curtea de apel excepției lipsei calității procesuale pasive a B.A.A.R., prin încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, excepție care în mod corect a fost admisă de către instanțele anterioare. Înalta Curte constată că nu este fondată nici critica privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed. Conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond". Instituția reglementată de dispozițiile legale menționate, respectiv introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, constituie o derogare de la principiul disponibilității părților în procesul civil și este de strictă interpretare. În speță, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Așadar, cum corect a reținut și instanța de apel, în cauză nu se regăsesc situații care să atragă incidența textului de lege sus menționat, pentru introducerea forțată în cauză a altor persoane, cum ar fi fost - spre exemplificare - situația introducerii în cauză a moștenitorilor unei părți decedate.

Instanța care a soluționat apelul declarat de reclamantă nu avea obligația de a introduce în cauză asigurătorul ucrainean. În realitate, reclamanta ar fi trebuit, cu respectarea termenului prevăzut de art. 204 C. proc.

civ.,, să își modifice cererea de chemare în judecată în termenul procedural, prin lărgirea cadrului procesual cu care a învestit instanța de judecată și să cheme în judecată pe asigurătorul străin, astfel cum prevede și Legea nr. 136/1995, în vigoare la momentul sesizării instanței, Or, ceea ce urmărește reclamanta prin criticile formulate asupra deciziei pronunțate de instanța de apel, este depășirea propriei culpe în formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva unui pârât care nu are calitate procesuală pasivă, astfel cum s-a statuat mai sus, Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu se verifică, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc.

civ., invocate pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. împotriva încheierii de ședință din data de 23 decembrie 2016 și a deciziei civile nr. 1280/A din data de 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.06.2018.