ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2018

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 7.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.550 RON, actualizată cu indicele de inflație, de la data desființării titlului și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 11625 din 16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2016, a fost obligată la plata către pârâtul din prezenta cauză, a indemnizației de delegare de 42,5 lei pe zi, determinată prin raportare la dispozițiile art. 22 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă al Compania Națională de Administrarea Drumurilor Naționale din România S.A., coroborate cu dispozițiile art. 9 din H.G. nr. 1860/2006. împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, iar prin Decizia nr. 3090 din 19.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul reclamantului, ca tardiv formulat și a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată sentința apelată, în sensul respingerii, în tot, a acțiunii, ca neîntemeiată.

Cum la cererea pârâtului, reclamanta a executat voluntar dispozițiile sentinței instanței de fond, ca urmare a desființării titlului executoriu, prin admiterea apelului, consideră că se impune restabilirea situației anterioare prin restituirea sumei achitate în temeiul titlului desființat. Prin sentința civilă nr. 799 din 13 februarie 2018, Judecătoria sectorului 1 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Craiova. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situației anterioare executării săvârșite ca urmare a desființării ulterioare a titlului executoriu.

Potrivit dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare, iar, în conformitate cu art. 724 alin. (3) C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), adică de către instanța care a desființat titlul executoriu, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. De asemenea, din prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reiese că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Din coroborarea art. 724 alin. (3) cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că în cazul în care se solicită întoarcerea executării silite pe cale separată, instanța competentă va fi instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, textele de lege instituind astfel o competență teritorială absolută. Întrucât procedura întoarcerii executării este o procedură distinctă de executarea propriu-zisă, s-a apreciat că, în cadrul acesteia, stabilirea competenței se va face conform calităților părților din această procedură. Astfel, calitatea de debitor o are pârâtul A., iar competența teritorială urmează a fi stabilită în funcție de domiciliul său la data sesizării organului de executare, respectiv jud. Dolj.

La rândul sau, Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 3180 din 23.03.2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea soluției, instanța a considerat ca fund relevante pentru soluționarea litigiului prevederile art. 651, 723 și 724 C. proc. civ. ce au fost evocate anterior. S-a reținut că instituția întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca minare a desființării titlului executoriu sau a executării însăși, care conduce la repunerea părților în situația anterioară, fiind de competența instanței de executare, deci a judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului la data executării.

S-a constatat că debitoarea care a executat voluntar obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 11625 din 16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., cu sediul în București, instanța de executare fiind în acest caz Judecătoria sectorului 1 București. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed: Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

are ca obiect întoarcere executare prin restabilirea situației anterioare, respectiv obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2.550 RON, actualizată cu indicele de inflație, ca urmare a desființării sentinței civile nr. 11625 din 16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, (care reprezenta titlul executoriu deținut de pârâtul A.), prin Decizia nr. 3090 din 19.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Față de obiectul litigiului, instanța reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea interesată are, în egală măsură, dreptul la întoarcerea executării atunci se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită.

De asemenea, în art. 724 alin. (3) din același cod se arată că dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) al aceluiași articol, adică de către instanța care a desființat titlul executoriu, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Instanța de executare, în accepțiunea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (…)." Prevederile art. 622 alin. (1) C. proc. civ.

statuează ca "obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar, potrivit alin. (2), "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege nu se dispune altfel'’. După cum se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, este cea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligație, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forța de constrângere a statului.

Raportând dispozițiile legale evocate anterior la art. 723-724 C. proc. civ., se constată că debitorul care și-a executat voluntar obligația beneficiază de același mijloc procesual precum debitorul care a fost supus executării silite în situația în care debitul devine creanță, iar raportul juridic obligațional se inversează ca urmare a desființării titlului executoriu sau a actelor de executare, De altfel, legiuitorul a creat instituția întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziția fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acțiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situației anterioare și al recuperării prestației efectuate către creditorul devenit, ia rândul său, debitor.

Prin urmare, rezultă că, în cererea de întoarcere a executării de față, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are calitatea de creditoare, iar debitor este pârâtul A. care are domiciliul în jud. Dolj, astfel cum reiese din actele dosarului. În aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., se reține că instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul debitorul din cererea de întoarcere a executării, respectiv Judecătoria Craiova. Soluția dispusă este în acord cu Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) din C. proc.

civ. (actualul art. 724 alin. (3) C. proc. civ.), instanța judecătorească, competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria. Față de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31.05.2018.