ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3629/2018

HOTĂRÂRE
16.10.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3629/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, disjunsă din dosar nr. x/2018, prin încheierea de ședință din 13.04.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând următoarele:

- recalcularea salariului aferent anului 2012, întrucât a fost calculat în mod eronat;

- recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și pentru condiții vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare și a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate A.A., vechime în muncă;

- recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României;

- recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar;

- recalcularea drepturilor salariale și uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale;

- recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deținătorii titlului științific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi privește pentru solicitările menționate la pct. 1 - 7 din acțiune;

- plata drepturilor bănești ce li se cuvin reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflației și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 3.165 din 13.04.2018, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, ca instanță competentă față de domiciliul și locul de muncă al reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamanților, scopul normei fiind acela de a asigura acestora accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, Complet specializat, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 1.972 din 26 iunie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării.

În motivarea sentinței de declinare, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 din C. muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul", iar conform art. (3) "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Instanța a reținut că este întemeiată susținerea reclamanților referitoare la îndeplinirea condiției de existență a coparticipării procesuale, întrucât potrivit dispozițiilor art. 59 C. proc. civ., prin coparticipare procesuală, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

S- a reținut că, în cauză, reclamanții au calitate de salariați sau foști salariați ai pârâtei Curtea de Conturi a României, pretențiile acestora sunt identice (aceleași sporuri în aceleași procente), iar motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii sunt identice.

S-a mai reținut că diferența este dată de împrejurarea că reclamanții își desfășoară activitatea în baza unor contracte individuale de muncă diferite, însă această cerință specifică a fost impusă de legislația muncii, fără a impieta asupra pretențiilor individuale identice ale reclamanților din prezenta cauză.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată prin care reclamanții solicită obligarea pârâtei la plata unor drepturi de natură salarială, face parte din categoria conflictelor de muncă.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de normele juridice prevăzute de art. 248 - 253 din C. muncii și de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

Coroborând prevederile art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

În cauză, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din actele atașate cererii, reclamanții au atât domiciliul, cât și locul de muncă în raza județului Caraș-Severin, aceștia fiind salariați ai Camerei de Conturi Caraș-Severin.

Ca atare, față de dispozițiile legale menționate și având în vedere că, atât domiciliul reclamanților, cât și locul de muncă al acestora sunt pe raza teritorială a județului Caraș-Severin, se constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Caraș-Severin.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4350/2018
Ședința publică din data de 16 octombrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2816/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la data de 5 ianuarie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, cerere ulterior di
ÎCCJ 2018-11-22
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5136/2018
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B.,
ÎCCJ 2019-03-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 600/2019
Ședința publică din data de 21 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de c
ÎCCJ 2018-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4796/2018
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2018 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
Sursă