ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3490/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 182A din data de 16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București. secția a IV-a civilă, s-a dispus după cum urmează:

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva Sentinței civile nr. 890/14.07.2016 pronunțată de Tribunalul București. secția a IV-a civilă în contradictoriu cu pârâta A.

A fost admis apelul declarat de pârâta A. împotriva aceleiași sentinței, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 14.394,05 RON reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumei de 545.229,24 RON. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost admis apelul formulat de pârâta A. împotriva încheierii din 05.12.2013 și s-a casat încheierea, trimițându-se cauza primei instanței pentru rejudecarea cererii reconvenționale.

Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București. secția a IV-a civilă, la data de 21.12.2012, reclamantul Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei: la plata sumei estimate de 10.000.000 RON reactualizată cu indicele de inflație (la care se adaugă TVA-ul aferent), reprezentând remunerație datorată pe sursa comunicare publică/ambiental în perioada 04.01.2012 - 10.06.2012, urmând ca suma reală să fie stabilită prin raport de expertiză contabilă; la plata penalităților de întârziere echivalente nivelului dobânzii de referință a BNR; să vireze dobânzile bancare acumulate de sumele colectate fie în contul curent, fie din depozit, dacă acestea au fost păstrare în depozit de către A., de la data colectării până la data viramentului efectiv; la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile pe care CREDIDAM trebuie să le suporte pentru repartizarea cu întârziere a sumelor colectate de A., nevirate încă, și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este organismul de gestiune colectivă reprezentativ pe teritoriul României, desemnat de O.R.D.A., prin decizie, pentru categoria de titulari pe care îi reprezintă, context în care, pentru sursa ambiental/comunicare publică, colectează remunerații încă din anul 2000, prin Deciziile O.R.D.A. nr. 1/2000, nr. 41/2002, nr. 149/2003, nr. 244/2005 și nr. 113/2006.

Perioadele în care A. a fost colector al remunerațiilor datorate pentru sursa ambiental/comunicare publică au fost următoarele: 04.01.2012 - 25.01.2012 - prin Decizia O.R.D.A. nr. 305/29.11.2011, suspendată la data de 26.01.2012 și anulată la data de 05.10.2012; 10.02.2012 - 19.03.2012 - prin Decizia O.R.D.A. nr. 11/07.02.2012, suspendată de drept la data de 20.03.2012; 26.03.2012 - 29.04.2012 - prin Decizia O.R.D.A. nr. 39/21.03.2012, suspendată de drept la data de 30.04.2012; 10.05.2012 - 10.06.2012 - prin Decizia O.R.D.A. nr. 56/07.05.2012, suspendată de drept la data de 11.06.2012.

În condițiile în care instanțele de judecată au dispus anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 305/2011, precum și suspendarea de drept a Deciziilor O.R.D.A. nr. 11/2012, nr. 39/2012 și nr. 56/2012 în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (care prevăd că în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept), CREDIDAM a păstrat calitatea de colector pe sursa comunicare publică/ambiental, potrivit dispozițiilor art. 2 din Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006.

În aceste condiții și față de dispozițiile art. 129 alin. (1) și art. 134 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, organismul de gestiune colectivă A. avea obligația de a vira către CREDIDAM atât sumele colectate pentru membrii CREDIDAM, cât și pentru nemembri - potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competența revine organismului cu cel mai mare număr de membri.

Lipsa acestor sume din conturile CREDIDAM a condus la prejudicierea celor aproximativ 11.000 de membri direcți, români și străini, pe care îi reprezintă și aproximativ 1.000.000 de artiști străini reprezentați în mod indirect prin prisma celor 29 de acorduri bilaterale încheiate cu 22 de țări. La aceștia se adaugă și nemembrii, întrucât, în cazul gestiunii colective obligatorii, mandatul său este un mandat legal extins (art. 123

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare).

Pârâta A. a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata: sumei estimate de 7.620.000 RON, la care se adaugă TVA-ul aferent, reprezentând diferență de remunerație pentru utilizarea repertoriilor artiștilor interpreți membri ai A. prin comunicare publică, ambiental - lucrativ, remunerație colectată de CREDIDAM în perioada 2010, 2011 și parțial 2012; penalităților de întârziere echivalente cu nivelul de referință al BNR; plata dobânzii aferente, acumulată în contul său de la data încasării sumelor și până la data plății efective; plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile pe care A. trebuie să le suporte pentru repartizarea cu întârziere a sumelor colectate de CREDIDAM și nevirate încă la A.

Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2013, tribunalul a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, reținând că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între cererea reconvențională și cererea principală - cererea principală are ca obiect pretențiile reclamantei întemeiate pe repunerea părților în situația anterioară ca urmare a anulării de instanța de contencios administrativ a deciziilor O.R.D.A. prin care a fost schimbată calitatea de colector pe sursa comunicare publică/ambiental, în timp ce prin cererea reconvențională se încearcă recuperarea unor sume de bani colectate de reclamant și care ar fi datorate membrilor pârâtei, cu privire la care nu se contestă legalitatea colectării.

Prin Sentința civilă nr. 890/14.07.2016, Tribunalul București. secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 14.394,05 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație pentru suma de 545.229,24 RON, 2329,01 RON cu titlu de dobânzi și 3000 RON cheltuieli de judecată reduse, respingând cererea de obligare a pârâtei pentru repartițiile suplimentare, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM este un organism de gestiune colectivă reprezentativ pe teritoriul României, calitate dobândită ca urmare a îndeplinirii criteriilor reprezentativitate prevăzute de Legea nr. 8/1996, acesta fiind desemnat colector al remunerațiilor pentru categoria de titulari pe care îi reprezintă prin decizii O.R.D.A. (nr. 1/2000, 41/2002, 149/2003, 244/2005, 113/2006 și 399/2006).

Instanțele de judecată au dispus anularea deciziei O.R.D.A. nr. 305/2011 precum și suspendarea de drept a deciziilor O.R.D.A. nr. 11/2012, 39/2012 și 56/2012 prin care pârâta a fost desemnată colector unic, în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, CREDIDAM păstrând astfel calitatea de colector pe sursa comunicare publică/ambiental, potrivit dispozițiilor art. 2 din decizia O.R.D.A. nr. 399/2006.

Potrivit art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competența revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentați a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificării. După acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotărârii adunării generale, cu excepția cheltuielilor de administrare.

În aceste condiții, organismul de gestiune colectivă A. avea obligația de a vira către CREDIDAM atât sumele colectate pentru membri CREDIDAM, cât și sumele colectate pentru nemembri.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că pârâta nu mai datorează diferență de remunerații pentru comunicare publică, însă datorează actualizarea cu indicele de inflație aferentă sumei de 545.229,24 RON (sumă colectată și virată de A. în decembrie 2012), respectiv suma de 14.394,05 RON.

Pretențiile ce au ca obiect costurile de repartizare efectuate de reclamantă pentru proprii membri nu sunt justificate de un temei legal, în condițiile în care fiecare organism de gestiune își asigură propriile costuri de funcționare și repartizare.

În analiza apelurilor formulate în cauză, Curtea a reținut următoarele:

Pârâta A. a colectat remunerații în anul 2012 ca urmare a numirii sale ca organism de gestiune colectivă colector prin patru decizii emise de ORDA, trei dintre aceste decizii fiind anulate la 21.12.2012, în vreme ce prima decizie a fost anulată la 5.10.2012.

La data de 21.12.2012, data anulării a trei din cele patru decizii, A. a transferat sumele colectate către CREDIDAM, la aceeași dată fiind formulată prezenta cerere de chemare în judecată.

Întrucât transferul către CREDIDAM a sumelor de bani colectate cu titlu de remunerații de către A. în perioada în litigiu nu s-a făcut în baza unor raporturi contractuale între cele două părți, ci ca urmare a anulării a patru decizii ale ORDA prin care A. a fost numit colector pe domeniul comunicare publică, transferul sumelor către CREDIDAM nu reprezintă o "repunere în situație anterioară" ca urmare a anulării actelor, ci o "reintrare în legalitate".

Reclamanta a invocat dispoziții legale din materia răspunderii civile delictuale, care nu sunt incidente, întrucât nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina acesteia - colectarea sumelor fiind realizată în baza unor decizii care au aparținut altei entități juridice, pârâta nu poate răspunde pentru lipsa de legalitate a unor acte pe care nu le-a emis și nici pentru faptul că a acționat potrivit drepturilor și obligațiilor care îi reveneau în baza respectivelor acte. Mai mult, anterior anulării celor patru decizii, acestea au fost suspendate, iar suspendarea efectelor actului administrativ de numire ca organism colector a produs efecte asupra drepturilor și obligațiilor pârâtei de la momentul suspendării, astfel că de la acel moment aceasta nici nu putea colecta, dar nici nu putea repartiza sumele deja colectate.

Nepunându-se în cauză nici problema unei răspunderi contractuale, nici a unei răspunderi delictuale, Curtea a constatat că nu se poate identifica un temei în baza căruia pârâta ar datora despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflației a remunerațiilor pe care le-a colectat și pe care le-a transferat către reclamantă în aceeași zi în care au fost anulate actele administrative în temeiul cărora a realizat colectarea.

De altfel, prin cererea de chemare în judecată nici nu s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței reprezentate de actualizarea cu rata inflației a sumelor colectate, ci la plata penalităților de întârziere echivalente nivelului dobânzii de referință a BNR.

Prin urmare, în mod greșit tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentate de actualizarea cu rata inflației a sumelor colectate în 2012 și transferate reclamantului la 21.12.2012.

Anularea deciziilor de numire ca organism colector a A. a făcut ca sumele colectate să apară ca o "îmbogățire fără justă cauză" în forma atipică generată de calitatea de mandatar pe care o are orice organism de gestiune colectivă, instituția îmbogățirii fără justă cauză fiind aplicată în prezenta cauză prin raportare la sumele administrate de organismul de gestiune colectivă în numele titularilor de drepturi.

Cu toate acestea, întinderea obligației de restituire a celui "îmbogățit fără cauză" nu se face potrivit art. 1347 alin. (2) C. civ., care trimite la dispozițiile art. 1639 și urm. C. civ., din care în privința dobânzilor ar fi relevante dispozițiile art. 1645 alin. (2) C. civ., ci trebuie făcută în condițiile regulii generale prevăzute de art. 1345 C. civ., adică în măsura pierderii patrimoniale a celui păgubit, dar nu mai mult de limita îmbogățirii, și ținând seama de destinația legală pe care o au fructele civile ale sumelor colectate de organismele de gestiune colectivă, destinație prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996. Potrivit acestor dispoziții, chiar dacă nu se poate reține reaua credință a A. în colectarea remunerațiilor, acesta nu poate păstra fructele civile produse de sumele colectate, întrucât art. 134 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 8/1996 arată că aceste sume nu pot constitui venituri ale organismului de gestiune colectivă și, totodată, că ele sunt destinate repartizării către titularii de drepturi.

Pentru aceste motive, în mod corect tribunalul a obligat pârâta să transfere reclamantului fructele civile (dobânzile bancare) ale remunerațiilor colectate în temeiul deciziilor O.R.D.A. anulate, acestea urmând a fi repartizate titularilor de către reclamant.

Cât privește susținerea apelantului-reclamant în sensul că instanța nu ar putea diminua onorariul de expert, Curtea a constatat că dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. sunt în sensul că instanța nu poate diminua onorariul de expertiză în măsura în care obiectivele expertizei au servit admiterii cererii. Or, în prezenta cauză doar o parte din aceste obiective au servit soluționării cererilor admise, respectiv doar obiectivul prin care au fost determinate dobânzile bancare încasate de pârâtă, aferente remunerațiilor colectate în 2012 și transferate reclamantului. Restul obiectivelor fie nu aveau legătură cu capetele de cerere formulate (actualizarea cu rata inflației), fie au condus la concluzia netemeiniciei unor capete de cerere (capătul de cerere prin care se solicita obligarea pârâtei la transferul către reclamant a remunerațiilor colectate). Nu pot fi puse în sarcina părții adverse cheltuielile cu administrarea unor probe care nu au condus la "căderea în pretenții" a acelei părți, întrucât culpa procesuală a acestei părți, care este temeiul obligării sale la cheltuieli de judecată, nu poate fi reținută decât în raport cu partea din cerere admisă și cu probele care au condus la admiterea acestei părți din cerere.

Apelul formulat de A. împotriva încheierii din 5.12.2013 este fondat.

Prin încheierea apelată a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională, motivat de împrejurarea că cererea reconvențională nu ar avea legătură cu cererea principală, deși art. 119 C. proc. civ. nu impune ca pretențiile pârâtului din cererea reconvențională să rezulte din același raport juridic sau să fie într-o asemenea legătură încât să nu poată fi judecate decât împreună. În plus, pârâta tindea prin cererea reconvențională la constatarea existenței unei obligații a reclamantului și la invocarea compensației. Mai mult, art. 119 și art. 120 C. proc. civ. nu reglementează o procedură de admisibilitate în principiu a cererii reconvenționale, similară procedurii de la cererea de intervenție. Prin urmare, această cerere investește instanța indiferent de legătura ei cu cererea principală sau de momentul formulării ei, singura sancțiune pentru nerespectarea acestor condiții fiind judecarea sa separată, iar nu respingerea ei ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, susținând că hotărârea este nelegală prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.:

Reluând argumentele din cererea de chemare în judecată, recurentul arată că avea dreptul să încaseze de la organismul colector sumele cuvenite propriilor membri, în virtutea mandatului primit de la aceștia, dar și sumele cuvenite nemembrilor, în temeiul art. 123

1

alin. (2) coroborat cu art. 129

1

din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, fiind organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri de pe teritoriul României.

Pentru sumele cuvenite membrilor CREDIDAM și nemembrilor, A. nu era împiedicat prin niciun fapt sau act administrativ să efectueze viramentele în termenul legal de 6 luni de la colectare, avea obligația de a vira sumele în temeiul legii, astfel cum prevede art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, în care se arată că sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporțional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării, aceasta fiind fapta ilicită săvârșită în cauză.

Neîncasând la termen de la organismul colector sumele cuvenite membrilor pe care îi reprezintă și nemembrilor, CREDIDAM nu a fost în măsură să facă repartiții către aceștia.

Suspendarea actelor administrative prin care A. fusese desemnat colector nu împieta cu nimic asupra efectuării plăților către organismele pentru care a colectat remunerații, aceste plăți fiind obligatorii indiferent de valabilitatea actelor administrative prin care fusese învestit.

Achitarea remunerației cu întârziere, în data de 21.12.2012, după anularea actelor administrative, nu poate fi suportată ca o sancțiune de titularii de drepturi care nu și-au încasat remunerațiile la timp.

Totodată, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată a fost solicitată o sumă cu titlu de remunerație estimată, precum și reactualizarea cu indicele de inflație, contrar celor reținute de instanță.

Era esențial ca la stabilirea legăturii pretențiilor din cereri analiza să fie făcută inclusiv sub aspectul perioadei și a situației juridice aplicabile, tocmai pentru că remunerațiile solicitate de pârâta A. erau aferente unei perioade în care aceasta fusese colector.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat achitarea remunerațiilor de către pârâtă, care invoca în apărarea sa decizii prin care fusese desemnat colector, iar prin cererea reconvențională, pârâta solicită împărțirea unor sume de bani, întemeindu-și pretențiile pe art. 121 alin. (5) și art. 129

1

din Legea nr. 8/1996, articole care nu au legătură cu prezenta cauză - art. 121 alin. (5) se referă la o altă sursă de colectare, respectiv "retransmiterea prin cablu", în vreme ce art. 129

1

prevede că titularii de drepturi care nu au aderat la niciun organism de gestiune colectivă au posibilitatea, timp de 3 ani de la data notificării, să formuleze cereri de încasare adresate organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, în speță CREDIDAM și nu A.

În atare situație, nici nu se putea reține un interes al intimatei-pârâte în invocarea compensației, astfel cum apreciază instanța de apel.

Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile pentru expertiză se acordă integral, neputând fi reduse, ceea ce înseamnă că nu s-a acordat nimic din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului și onorariul expertului parte, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Este o persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care potrivit Legii nr. 8/1996 funcționează în limita unei cote de administrare de maxim 15% din sumele colectate, reținând însă un comision de administrare de maxim 15% din sumele virate la fiecare repartiție, cu referire la art. 134 alin. (2) și art. 181 alin. (2) din lege, motiv pentru care orice cheltuială efectuată și nerecuperată este greu de suportat, context în care s-a reținut în mod greșit că nu pot fi puse în sarcina părții adverse cheltuielile cu administrarea unor probe care nu au condus la căderea în pretenții a acelei părți.

Soluția Curții este și contradictorie, întrucât prin sentința primei instanțe intimata-pârâtă a fost obligată la piața reactualizării cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzilor și chiar și după admiterea apelului pe care l-a formulat, aceasta este căzută în pretenții față de CREDIDAM cu privire la dobânzile datorate artiștilor interpreți. Pe cale de consecință, fiind doar o admitere parțială a cererii introductive, instanța putea să reducă cheltuielile de judecată doar în ceea ce privește onorariul de avocat și onorariul expertului parte, însă nu s-a acordat nimic din aceste cheltuieli.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a contestat motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., neregăsindu-se elemente care să contureze motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, care poate fi valorificat atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Calitatea de colector a intimatei, cu toate drepturile și obligațiile legale pe care le implică, îi este conferită de aceste decizii și depinde de valabilitatea, respectiv consecințele juridice ale acestora.

Numai în calitate de organism de gestiune colectivă intimata își poate onora obligația prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (Legea nr. 8/1996, în numerotarea de la data de referință) de a colecta sumele datorate de utilizatori și de a le repartiza între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut.

Cum însă deciziile O.R.D.A. au fost suspendate la 26.01.2012, 20.03.2012, 30.04.2012 și 11.06.2012, au fost afectate în egală măsură nu numai dreptul de a colecta remunerații, ci și obligația de a le repartiza pe cele deja colectate, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, reclamat a fi încălcat și care prevede că sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporțional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării.

Respectarea acestor dispoziții legale, care instituie o obligație și a căror protecție solicită a fi făcută recurenta, reclamând un drept decurgând din lege fără nicio legătură cu deciziile de desemnare drept colector ale intimatei, nu poate fi disociată de dreptul corelativ ce ar fi aparținut celei din urmă și fundamentul acestora.

Nu se poate reține astfel fapta ilicită imputată intimatei, atât timp cât intervenise suspendarea deciziilor de desemnare drept colector unic, iar acestea, deși suspendate, sunt totuși valabile până la data anulării lor, prima la 5.10.2012 și celelalte trei la 21.12.2012.

Pentru aceste argumente nu au relevanță în cauză înscrisurile administrate la termenul de judecată de recurentă, în temeiul art. 305 C. proc. civ., care fac referire inclusiv la dispozițiile legale avute în vedere anterior.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că suspendarea efectelor actului administrativ de numire ca organism colector a produs efecte asupra drepturilor și obligațiilor pârâtei de la momentul suspendării, astfel că de la acel moment aceasta nici nu putea colecta, dar nici nu putea repartiza sumele deja colectate, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Într-adevăr, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată a fost solicitată o sumă cu titlu de remunerație, reactualizată cu indicele de inflație, însă acest aspect nu este de natură a influența soluția pronunțată în cauză, având în vedere că argumentul aferent nu a fost singurul care a fundamentat decizia.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, nedistingând, ceea ce înseamnă că a diminuat toate cheltuielile de judecată făcute de către reclamantul recurent, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) din noul cod, care nu se aplică față de data introducerii acțiunii și dispozițiile art. 24 din acesta, care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare - dispozițiile sunt însă similare celor ale art. 276 din C. proc. civ. aplicabil, care prevăd că atunci când pretențiile au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia măsura obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea a reținut că în apel critica a vizat imposibilitatea reducerii onorariului de expert și a făcut aplicarea dispozițiile 274 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu partea din cerere admisă și cu probele care au condus la soluția respectivă, reținând că în cazul expertizei numai o parte dintre obiective au fost utile și au susținut soluția pronunțată în cauză.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. corelat cu art. 276, în condițiile în care în alin. (2) al art. 274 se prevede că nu se pot micșora cheltuielile reprezentate de plata experților ale părții care a câștigat, iar partea a câștigat numai în parte pretenția dedusă judecății, dovedită în parte de proba pentru care se solicită plata cheltuielilor aferente, parte pentru care are loc și căderea în pretenții.

În soluționarea criticii nu se regăsesc elemente care să denote o contrarietate a motivării, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aspectele invocate vizând aceleași norme procedurale.

În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva Deciziei civile nr. 182A din data de 16 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN