ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 231 din 19.10.2017, Tribunalul Vaslui în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005. Cheltuielile judiciare avansate de stat au fost reținute în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 2093, emisă la data de 30.05.2013 de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii la contribuabilul S.C. B. S.R.L., în privința căruia au fost estimate obligații de plată în valoare de 621.120 RON și s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. Conform procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x din 31.05.2013 încheiat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, s-a procedat la aplicarea sechestrului asupra autoturismului marca C., an fabricație 2010, nr. de înmatriculare x, aparținând debitorului S.C. B. S.R.L. Vaslui. S-a menționat că debitorul S.C. B. S.R.L. nu este de față, iar custode a fost menționat D.

Autovehiculul marca C. cu nr. de înmatriculare x a fost înstrăinat de S.C. B. S.R.L. cumpărătorului S.C. E. S.R.L., conform facturii seria x nr. x din 28.02.2014, întocmite de martorul F., pentru suma de 7.500 de RON.

Instanța a constatat că documentele privind instituirea măsurii asiguratorii, constând în sechestru asupra autoturismului proprietatea societății, marca G., cu nr. de înmatriculare x, respectiv procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x din 31.05.2013 au fost primite de mama concubinei inculpatului neavând nicio calitate în cadrul S.C. B. S.R.L. Vaslui și nu cunoaște nimic în legătură cu vânzarea unui autoturism marca G.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că nu există certitudinea că inculpatul, administrator al S.C. B. S.R.L., a primit informațiile referitoare la instituirea măsurii asigurătorii asupra autovehiculului.

Astfel a constatat că inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru înstrăinarea unui bun, câtă vreme nu se poate stabili fără echivoc faptul că acesta a știut că bunul a fost sechestrat în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Prin decizia penală nr. 289 din data de 3 mai 2018, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva sentinței penale nr. 231 din 19.10.2017 a Tribunalul Vaslui, pronunțată în dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o integral și rejudecând:

A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de un an.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. i-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 și art. 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani.

În baza art. 93 din C. pen., l-a obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatului A. i s-a impus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Municipiului Vaslui sau al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., conform programului și repartizării stabilite de consilierul de probațiune.

A atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 alin. (1), (2) și (4) din C. pen., în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. să achite suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la fond.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost reținute în sarcina acestuia.

Instanța de apel, în rejudecare pe fondul cauzei, a reținut, în esență, că inculpatul A. a vândut către S.C. E. S.R.L. Vaslui, în baza facturii fiscale seria x nr. x/28.02.2014, un autoturism marca G. cu nr. x, aparținând S.C. B. S.R.L. Vaslui, deși asupra autoturismului mai sus menționat fusese instituit sechestru asigurator prin procesul-verbal de sechestru nr. x/31.05.2013 al Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, pentru recuperarea unor debite către bugetul de stat.

Decizia penală nr. 289 din data de 3 mai 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen... a fost comunicată recurentului A. la data de 29 mai 2018.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A., la data de 29 iunie 2018.

Prin motivele scrise recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.; ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), susținând nelegalitatea soluției de condamnare, dispusă fără o investigare efectivă a temeiniciei acuzațiilor și cu ignorarea prezumției de nevinovăție, cu ignorarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 §1 și 2 din CEDO. A menționat că; transferarea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca x către E. S.R.L. a avut loc ca urmare a dării în plată, întocmirea facturii fiscale seria x nr. x din 28.02.2014 reprezentând doar un act preparatoriu al operațiunii, consolidarea acesteia fiind condiționată de obținerea certificatului de atestare fiscală, document hotărâtor în observarea eventualelor sarcini ce poartă asupra bunului, certificat în care nu se menționează că; asupra bunului s-ar fi instituit vreun sechestru asigurător. A apreciat că instanța de apel a ignorat elemente esențiale pentru stabilirea adevărului în cauză cum ar fi documentul anterior menționat, și a extras din contextul faptico-juridic aspecte care, separate de acesta, conduc la concluzia că a săvârșit infracțiunea de sustragere de sub sechestru, respectiv de evaziune fiscală. A subliniat că, față de probatoriul administrat în primă instanță, instanța de apel nu a deținut niciun element suplimentar, dar a dispus condamnarea sa, reținând, în mod greșit, că; a avut reprezentarea instituirii sechestrului, fapt infirmat de declarația martorului H., procesul-verbal de sechestru nr. x din 31.05.2013, operațiunile de punere în executare a măsurii, certificatul de atestare fiscală;, lipsa vreunui mobil în a săvârși infracțiunea, raportat la valoarea redusă; a autoturismului, etc.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2018 Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație și a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a susținut că în procesul-verbal de sechestru al mașinii nu era inserat numele său, sechestrul nu a fost înființat în mod legal, iar din certificatul de atestare fiscală a mașinii nu a rezultat că autoturismul a fost sechestrat. În consecință a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte reține, în sinteză, că inculpatul A. a fost condamnat, întrucât la data de 28.02.2014, a înstrăinat un autoturism sechestrat de executorul fiscal pentru asigurarea plății unor debite restante către bugetul de stat, în cuantum de 621.120 RON, debite pe care S.C. B. S.R.L. le avea către bugetul de stat, societatea aflându-se în administrarea inculpatului, fapta acestuia constituind infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2015 constă în substituirea, degradarea, sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile codului de procedura fiscală și ale C. proc. pen.. în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Instanța de apel a stabilit că "la data înstrăinării autoturismului sechestrat, inculpatul A. avea calitatea de administrator special al debitoarei S.C. B. S.R.L Vaslui și potrivit normelor in vigoare, a căror necunoaștere nu o poate invoca, acesta nu putea să vândă autoturismului marca G. cu nr. de înmatriculare x, sechestrat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui pentru datorii la bugetul de stat, procedura insolvenței declanșată împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L Vaslui suspendând doar posibilitatea legală a creditorului de a trece la executarea silită a bunului. Instanța de fond a reținut greșit in cauză că inculpatului A. nu i-a fost comunicată instituirea sechestrului de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Vaslui, nesemnând el comunicarea de primire și din acest motiv elementul material al infracțiunii nu este lămurit, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție, întrucât legea specială nu condiționează îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de aceasta, rezultând clar din probe că inculpatul A. a cunoscut la data vânzării autoturismului marca G. cu nr. de înmatriculare x că acesta este sechestrat pentru recuperarea unor debite la bugetul de stat".

Se observă că recurentul inculpat, prin criticile invocate, nu neagă comiterea faptei în materialitatea ei, însă afirmă că nu știa că asupra autoturismului fusese instituit sechestru asigurator prin procesul-verbal de sechestru nr. x din 31.05.2013 al Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, pentru recuperarea unor debite către bugetul de stat.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casație criticile ce pot fi analizate în cadrul cazului de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. vizează lipsa incriminării sau situația în care lipsesc elementele constitutive la infracțiunii altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege.

Ca atare, aspectele ce vizează latura subiectivă a infracțiunii nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 289 din 03 mai 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Va obliga recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 289 din 03 mai 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 90 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2019.