ÎCCJ, decizie (scj.ro #83703)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83703) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Evaziune
fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Subiect
activ
Cuprins pe materii:
Drept penal. Partea
specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Evaziunea fiscală
Indice alfabetic:
Drept penal
-
evaziune fiscală
Legea
nr. 241/2005,
art. 9 alin. (1) lit. c)
Infracțiunea
de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
241/2005, constând în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente
legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea
altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor
fiscale, săvârșită în cadrul unei societăți, poate avea ca subiect activ
administratorul de fapt al societății, iar nu numai administratorul de drept al
societății, întrucât legea nu prevede calitatea subiectului activ și nu
condiționează existența infracțiunii de săvârșirea faptei de către o persoană
care are o anumită calitate, cum este cea de administrator de drept al
societății.
I.C.C.J., Secția penală,
decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013
Prin sentința penală nr. 269 din 7 mai 2012 pronunțată de
Tribunalul Galați s-a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din
Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea
inculpatului O.M.
A fost obligat inculpatul O.M. în solidar cu partea responsabilă
civilmente societatea comercială L. să plătească părții vătămate/parte civilă
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor
Publice Vaslui suma de 1.373.352 lei cu dobânzi și penalități aferente până la
achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
S-au menținut măsurile asigurătorii constând în sechestru
asigurător instituit asupra unor bunuri imobile și mobile, prin ordonanța din
31 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați: suprafața de 1.676 m
2
teren intravilan situat în comuna G.; autoturism marca W.L. și autoturism marca
W.P.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut,
în esență, următoarele:
La data de 10 septembrie 2009, organele judiciare au fost
sesizate de către Garda Financiară în legătură cu săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală de către inculpatul O.M., asociat unic și administrator al
societății comerciale L.
Prin expertiza contabilă efectuată în cursul judecății - urmare
a verificării documentației evidențiată în contabilitatea societății
administrate de inculpat - s-a stabilit că prin înregistrarea unor operațiuni
nereale prejudiciul cauzat bugetului statului, pentru perioada februarie 2008 -
februarie 2009, a fost de 1.373.352 lei.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile
art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
Prin decizia nr. 212/A din 15 octombrie 2012 pronunțată de
Curtea de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus
respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul O.M.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul O.M.,
invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârile prin
prisma motivului de recurs invocat și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Inculpatul O.M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru
săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin.
(1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în
calitate de asociat unic și administrator al societății comerciale L., în baza
unei rezoluții infracționale unice, în perioada februarie 2008 - martie 2009, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale, prejudiciind
bugetul de stat cu suma de 1.373.352 lei.
Materialul probator administrat în cauză confirmă acuzațiile
reținute în sarcina inculpatului, instanțele stabilind o stare de fapt corectă,
atribuind faptei săvârșite o încadrare juridică legală.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele
contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Elementul material al laturii obiective constă în evidențierea,
în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive.
În art. 2 lit. f) din aceeași lege este dată și definiția
operațiunii fictive, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței
existenței unei operațiuni care în fapt nu există.
Operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în
cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele
reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care
sunt înregistrate în documentele legale.
A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite
operațiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu,
cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. Înregistrarea operațiunilor
fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind
o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului
justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea
în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document
justificativ.
Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se
consemnează orice operațiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă
la baza înregistrărilor în contabilitate.
În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii analizate în
prezentul recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, spre deosebire
de infracțiunile prevăzute în art. 3 și art. 8 din Legea nr.
241/2005 unde legiuitorul vorbește despre fapta contribuabilului - prin urmare,
pentru aceste infracțiuni subiectul activ este contribuabilul - la celelalte
infracțiuni, inclusiv cea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2),
legiuitorul nu mai arată cine ar trebui să fie autorul faptei.
În aceste condiții, subiect activ al infracțiunii poate fi orice
persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul
contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin
urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum
și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății -
director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau
inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și
impozitelor datorate.
Legea nu condiționează această infracțiune de existența unei
împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținere a
evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligație
legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din
probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea
activității contabile a societății.
În cauza dedusă judecății, inculpatul recunoaște - astfel cum
rezultă din declarația dată în fața instanței de recurs - săvârșirea faptei, cu
mențiunea că poate răspunde penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală
săvârșită în perioada în care a dobândit calitatea de administrator al
societății, respectiv 21 octombrie 2008 - martie 2009.
Or, așa cum s-a arătat anterior, și administratorul de fapt
poate fi subiect activ al infracțiunii, calitate pe care inculpatul a avut-o în
perioada februarie 2008 - martie 2009.
Pe întreaga perioadă, inculpatul, în baza unei rezoluții
infracționale unice, a înregistrat în evidența contabilă a societății
operațiuni comerciale nereale, în sensul că achiziționa, de la diverse persoane
fizice, animale la prețuri mici, fără TVA, iar în contabilitatea societății
comerciale L. erau evidențiate intrări la prețuri mai mari și cu plata TVA.
Declarația de recunoaștere a inculpatului se coroborează cu nota
de constatare întocmită de Garda Financiară, cu declarațiile martorilor, dar și
cu raportul de expertiză contabilă care a constatat că prejudiciul cauzat
statului, prin activitatea ilicită a inculpatului, este de 1.373.352 lei.
Reținerea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 este
determinată de prejudiciul cauzat, care, așa cum se reține în raportul de
expertiză, depășește 100.000 euro.
Ca atare, critica inculpatului sub aspectul existenței unei erori
grave de fapt nu a putut fi însușită, recursul fiind admis numai în ceea ce
privește individualizarea judiciară a pedepsei.
Notă:
Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013,
dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.