ÎCCJ, decizie (scj.ro #83731)

Evaziune fiscală. Art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Prejudiciu Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Evaziunea fiscală Indice alfabetic: Drept penal - evaziune fiscală - prejudiciu Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c) În cazul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în valoarea prejudiciului - care, dacă depășește 100.000 euro în echivalentul monedei naționale, determină reținerea variantei agravate prevăzute în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - nu se includ obligațiile fiscale accesorii și nici cheltuielile reale efectuate de inculpat, în ipoteza în care infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este comisă prin evidențierea în actele contabile a unor operațiuni fictive care atestă cheltuieli mai mari decât cele efectuate în realitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 4011 din 12 decembrie 2013 Prin sentința penală nr. 360 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Galați s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S. În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului N.S. din infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul N.S.

la o pedeapsă de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din perioada martie 2009 - septembrie 2010). În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86 2 alin. (1) C. pen.

și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. S-a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.S. Potrivit art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul N.S. la plata sumei de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, cu dobânzi și penalități aferente până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., instanța a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 2 decembrie 2011 și prin ordonanța din 5 decembrie 2011 asupra: autoturismului marca V.; imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A. S-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia acesteia să se comunice la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați pentru a face cuvenitele mențiuni. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 12 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului N.S. s-a reținut că în calitate de asociat unic și administrator al societății G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma de 1.006.468 lei, impozit pe profit, TVA și majorări. Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele: Din luna martie 2009, inculpatul N.S.

a devenit asociat unic și administrator al societății G., cu obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne.” În perioada martie 2009 - septembrie 2010, inculpatul a desfășurat activitate comercială, a achiziționat animale în viu de la persoane fizice, fără plata de TVA, dar a înregistrat în contabilitatea societății, al cărei administrator era, facturi fiscale în care se menționa că se cumpăra carcasă de bovină de la societăți comerciale și cu plata de TVA. Animalele achiziționate de inculpat de la persoane fizice (din târguri) erau vândute de inculpat către firme de prelucrare a cărnii.

La vânzarea animalelor, inculpatul colecta TVA, astfel încât prin înregistrarea unor facturi de aprovizionare fictive de la societăți comerciale, la alte prețuri și cu plata de TVA, inculpatul și-a diminuat baza de impozitare și și-a dedus nelegal TVA, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, conform concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză. Deși prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați se reține aceeași situație de fapt, se constată că prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de 1.006.468 lei, astfel cum reiese din procesul-verbal din 16 iunie 2011 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, considerându-se că facturile de aprovizionare sunt false și nu pot fi evidențiate în contabilitate.

Din actele dosarului instanța reține că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii, de la persoane fizice, pe care, la rândul său, Ie-a vândut unor abatoare. Conform raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, fiind analizate facturile pentru marfa livrată de societatea G. în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a rezultat un total de 193.572,06 kg carne livrată, din care 187.300,06 kg carne în carcasă și 6.272,00 kg animale vii. Aplicându-se randamentul comunicat de abatoare, a rezultat că pentru perioada menționată firma a achiziționat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii. Ținând cont de prețurile medii de achiziție ale principalelor produse agricole, pe regiuni de dezvoltare, pe trimestre, publicate de Institutul Național de Statistică, societatea G. a trebuit să cheltuiască suma de 1.583.643,25 lei.

Ținând cont de veniturile cumulate de 1.837.045,98 lei obținute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, fiind avute în vedere cotele de impozit forfetar începând cu 1 mai 2009 și până la sfârșitul perioadei. În ceea ce privește TVA-ul, animalele vii fiind achiziționate de la producători individuali, societatea G. nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menționată pe facturile emise pentru marfa livrată, așa încât firma datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei. Având în vedere cele reținute, instanța a constatat că societatea G. datorează bugetului de stat suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului N.S. care, în calitate de asociat unic și administrator al societății G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Având în vedere că prin actul de inculpare s-a reținut forma agravată prevăzută în alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanța, în temeiul art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul N.S., urmând a se reține doar infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât prejudiciul nu depășește 100.000 euro. În ceea ce privește partea responsabilă civilmente și posibilitatea obligării acesteia în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, instanța a reținut că societatea G. se află în procedură de insolvență și de la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât societatea comercială nu mai poate fi obligată la despăgubiri civile, alături de inculpat, pentru că s-ar obține un nou titlu executoriu care ulterior ar putea fi valorificat, urmând ca Statul român să se înscrie la masa credală a debitorului.

Instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile derogatorii de la dreptul comun în materie, conținute în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât împotriva societății G. a fost deschisă această procedură. Art. 36 din legea amintită stabilește că, de la data deschiderii procedurii de insolvență, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorilor sau bunurilor acestora. În acest context, instanța a apreciat că, prin derogare de la regula solidarității debitorilor instituită de art. 1003 C. civ., partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii, instanța a constatat că în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A., soacra inculpatului, considerându-se că bunul aparține în fapt inculpatului, fiind cumpărat în perioada săvârșirii faptei. În cursul cercetării judecătorești, Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, arătând că imobilul îi aparține, că pentru achiziționarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia și nu a primit bani de la inculpat. Totodată, prin ordonanța din 5 decembrie 2011, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra autoturismului V., trecut fictiv pe numele martorului V.D.

Având în vedere declarațiile martorului V.D., care a arătat că a cumpărat în mod fictiv autoturismul de la inculpat și ale martorului l.C., care a arătat că prețul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat, instanța a menținut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale. Prin decizia nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror și de petenta Z.A., s-a desființat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare: S-a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului N.S. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare. S-a completat conținutul pedepsei accesorii și a celei complementare, în sensul că interzice inculpatului exercițiul dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a majorat cuantumul termenului de încercare de la 5 ani la 7 ani. S-au înlăturat dispozițiile privind soluționarea laturii civile, precum și acelea privind menținerea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea G., prin lichidator judiciar, la plata către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a despăgubirilor civile, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, calculate până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea acesteia. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.S. și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați împotriva aceleiași sentințe penale. Verificând sentința penală apelată în raport cu motivele invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat ca fiind fondate apelurile declarate de procuror și de petenta Z.A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Inculpatul N.S.

a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență, că în calitate de asociat unic și administrator al societății G., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale (a cumpărat bovine de la persoane fizice - neînregistrate în scop de TVA, dar intrările în contabilitate și Ie-a înregistrat ca provenind de la diverse societăți comerciale, care nu au confirmat vreo relație comercială cu firma inculpatului, iar la momentul vânzării animalelor către firme colecta TVA, taxă pe care nu o plătea, invocând plata acesteia la achiziție, diminuându-și astfel baza de impozitare și deducând în mod nelegal TVA), prejudiciul cauzat bugetului general consolidat stabilit prin estimare de organele fiscale fiind în sumă de 1.006.468 lei, constituit din: impozit pe profit - 284.201 lei, majorări impozit pe profit - 109.928 lei, penalități impozit pe profit - 42.630 lei, TVA - 398.031 lei, majorări TVA -111.973 lei, penalități TVA - 59.705 lei.

Inculpatul a solicitat organelor de urmărire penală efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească prejudiciul real cauzat bugetului consolidat, ținându-se cont și de cheltuielile efectuate cu achiziția animalelor a căror vânzare către terți s-a dovedit a fi reală. Proba i-a fost refuzată, cu încălcarea dispozițiilor art. 202 alin. (1) teza finală C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului, cu atât mai mult cu cât cuantumul real al prejudiciului (contravaloarea impozitului pe profit și TVA de la plata cărora s-a sustras prin săvârșirea faptei deduse judecății) atrăgea stabilirea unei încadrări juridice corecte și implicit a limitelor de pedeapsă care operau în cauză.

În acest context, curtea de apel constată că în mod corect instanța de fond a sesizat că accesoriile (majorări de întârziere și penalități) au fost înglobate în mod greșit în cuantumul prejudiciului reținut prin rechizitoriu, accesorii care practic au dublat aproape valoarea obligațiilor fiscale estimate, astfel cum apare aceasta în cererea de constituire de parte civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați. În mod corect instanța a dat eficiență raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, conform căruia, prin aplicarea randamentului mediu comunicat de abatoare, a rezultat că pentru perioada luată în calcul societatea G. a achiziționat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii.

Ținând cont de prețurile medii de achiziție, pe regiuni de dezvoltare și pe trimestre, publicate de Institutul Național de Statistică, firma a trebuit să cheltuiască suma de 1.583.643,25 lei. Cum veniturile cumulate obținute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010 sunt în sumă de 1.837.045,98 lei, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, impozitul pe profit aferent, calculat și prin aplicarea cotelor de impozit forfetar impuse în perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2010, fiind în sumă de 42.222,61 lei.

Din același raport de expertiză rezultă că societatea G. datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei, pornindu-se de la premisa reținută prin actul de acuzare că animalele vii, fiind achiziționate de la producători individuali, firma nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menționată pe facturile emise pentru marfa livrată, livrare recunoscută de altfel de către societățile comerciale care au abatorizat-o. Așa fiind, reținând că societatea G. datorează bugetului de stat pentru perioada martie 2009 - 30 septembrie 2010 suma totală de 410.616,17 lei cu titlu de impozit pe profit și TVA, sumă care echivalată în euro la un curs de minim 4,20 lei/euro nu depășește 100.000 euro, legal instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, înlăturând aplicarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

2. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de procuror este fondat. Procedând la aplicarea pedepsei accesorii și a celei complementare, instanța a omis să cuprindă în conținutul celor două pedepse și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii. Cum între calitatea de administrator/asociat unic al unei societăți comerciale și activitatea desfășurată de inculpat care i-a permis săvârșirea infracțiunii deduse judecății există o strânsă legătură, se impunea și interzicerea exercitării dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 3. Procedând la soluționarea laturii civile, în mod corect instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 14 C. proc.

pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., obligând inculpatul la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale datorate, precum și a accesoriilor aferente, calculate până la data plății efective, conform prevederilor art. 120 și urm. din Codul de procedură fiscală. Instanța a greșit, însă, refuzând obligarea inculpatului la plata acestor sume în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea G., prin lichidator judiciar, încălcând astfel dispozițiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., întrucât, chiar dacă societatea comercială a intrat în procedura de insolvență, aceasta nu a fost radiată, urmând să răspundă, potrivit legii civile, în solidar cu inculpatul pentru paguba provocată prin fapta acestuia din urmă, pagubă care de altfel a fost acoperită parțial de inculpat.

4. În ce privește apelul petentei Z.A., curtea de apel constată următoarele: La data de 4 septembrie 2009, între l.C. în calitate de vânzător și Z.A., în calitate de cumpărător a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în intravilanul comunei G., prețul vânzării fiind în sumă de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei a fost plătită de cumpărător anterior întocmirii actului autentic, diferența urmând să fie achitată ulterior, respectiv la data de 1 noiembrie 2009 (conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 4 septembrie 2009). Prin ordonanța din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra acestui imobil, considerându-se că bunul aparține în fapt inculpatului și nu soacrei sale Z.A., întrucât a fost cumpărat în perioada săvârșirii faptei.

Petenta Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, arătând că imobilul îi aparține, că pentru achiziționarea și renovarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia, neprimind vreun ban de la inculpat. Instanța a menținut măsura asiguratorie instituită în cursul urmăririi penale, raportându-se la declarațiile martorului l.C., care a arătat, contrar celor declarate în fața notarului, că prețul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat. Or, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică este guvernat de dispozițiile art. 1173 din vechiul C. civ.

(neabrogat), art. 1174 și art. 1191 alin. (2) C. civ., potrivit cărora actul autentic are deplina credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, neputându-se face o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.

Mai mult, împrejurarea că inculpatul a vizionat imobilul, s-a implicat în negocierea prețului și a însoțit-o pe soacra sa la notar nu este de natură să conducă la concluzia că sprijinul moral acordat acesteia anterior datei de 4 septembrie 2009 echivalează cu statutul de proprietar de fapt, banii proveniți din activitatea infracțională putând fi investiți, dacă inculpatul ar fi anticipat o eventuală inculpare, pe numele părinților săi și nicidecum al soacrei, care, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, are propriile venituri, nefiind exclus să fi fost ajutată financiar în achiziționarea și renovarea imobilului de propriul fiu stabilit în Italia. Așa fiind, constatând că în cauză nu s-a demonstrat că imobilul în discuție ar aparține inculpatului și având în vedere prevederile art. 163 alin. (2) C. proc.

pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei, curtea de apel a admis apelul declarat de petenta Z.A. Pe cale de consecință, în baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea acesteia. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alții, procurorul și inculpatul N.S. Examinând hotărârea atacată prin prisma tuturor criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen. invocat de către inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este incident în cauză. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că în perioada martie 2009 - septembrie 2010 inculpatul a achiziționat animale în viu, iar pe de altă parte, că societățile comerciale indicate în facturile fiscale înregistrate de acesta în contabilitatea societății G. nu au desfășurat în realitate relații comerciale cu societatea inculpatului, multe din ele neavând în obiectul de activitate creșterea animalelor. Susținerile inculpatului, în sensul că a achiziționat animalele din târguri de pe raza mai multor județe, nu au putut fi probate, în condițiile în care el nu a oferit amănunte referitoare la locurile în care s-au efectuat aceste tranzacții, iar societățile de la care provin facturile false își au sediul în diferite zone ale țării.

Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză demonstrează că, în realitate, inculpatul a achiziționat animalele de la persoane fizice, iar facturile înregistrate în contabilitate nu au nicio legătură cu operațiunile comerciale reale efectuate de inculpat. Este relevantă astfel declarația martorului D.S., comerciant de animale, care a confirmat o discuție cu inculpatul în cadrul căreia acesta a afirmat că va cumpăra animale de la persoane fizice, urmând a-i pune la dispoziție documente. Prin urmare, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni fictive, cumpărând în realitate animale nu de la societăți comerciale, ci de la persoane fizice la prețuri inferioare și fără plata TVA.

Procedând astfel, cheltuielile realizate efectiv de către inculpat erau mai mici decât cele menționate în contabilitate, iar pe această cale baza de impozitare (determinată ca diferență între venituri și cheltuieli) a fost denaturată, cu consecințe evidente în ce privește impozitul pe profit datorat bugetului de stat. În același timp, facturile înregistrate în contabilitate atestau în mod nereal că inculpatul a achitat TVA cu ocazia achizițiilor de animale de la societățile indicate, fapt invocat ulterior ca argument pentru deducerea TVA-ului cu ocazia vânzărilor către societăți. Rezultă, astfel, că faptele inculpatului, prin care acesta a evidențiat în actele contabile ale societății operațiuni comerciale fictive au avut drept scop, dar și urmare sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, ceea ce în drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că schimbarea încadrării juridice dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii de la producători individuali, iar nu de la societăți comerciale, făcând așadar niște cheltuieli (evidențiate prin estimare în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul judecății), mai mici însă decât cele rezultate din facturile fiscale false înregistrate în contabilitate. Luând în considerare această realitate faptică, expertiza contabilă a stabilit o datorie către bugetul de stat de 410.616,17 lei (reprezentând impozit pe profit și TVA), prejudiciu fiind așadar mai mic de 100.000 de euro, cu consecința încadrării juridice în art. 9 alin. (1) lit. c), iar nu în forma agravată prevăzută în alin. (2) al aceluiași articol.

În ce privește suma de 654.078,93 lei (superioară limitei de 100.000 de euro) stabilită ca și cuantum al prejudiciului în obiectivul 3 al expertizei contabile, aceasta a avut în vedere varianta în care facturile de aprovizionare înscrise în contabilitate nu sunt luate în considerare, însă nu doar în sensul că ele atestau operațiuni nereale, ci că inculpatul nu ar fi desfășurat niciun fel de achiziție de animale și, prin urmare, nu ar fi efectuat nicio cheltuială. Cu alte cuvinte, problema care se pune în speță nu este aceea de a stabili dacă inculpatul a efectuat niște cheltuieli cu ocazia achizițiilor de animale, ci doar al cuantumului acestora, respectiv dacă cele înscrise în contabilitate în baza facturilor provenite de la diverse societăți comerciale sunt reale, prin raportare la cele realizate efectiv.

Or, din această perspectivă este cert că inculpatul a efectuat anumite cheltuieli (inferioare celor rezultate din acte), iar acestea trebuie luate în considerare la stabilirea prejudiciului, cu consecințe și în planul încadrării juridice a faptei. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod legal s-a procedat la înlăturarea formei agravate a infracțiunii de evaziune fiscală, câtă vreme prejudiciul cauzat bugetului de stat, în funcție de cheltuielile reale efectuate, este mai mic de 100.000 de euro. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este incident în speță.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că probatoriul administrat în cauză demonstrează că, deși imobilul figurează ca aparținând numitei Z.A., în realitate acesta este al inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlu de proprietate fiind încheiat în scopul fraudării legii, respectiv pentru a nu figura cu bunuri proprii, dar și pentru a zădărnici aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii, în cazul în care inculpatul avea să fie cercetat pentru evaziune fiscală. Dincolo de împrejurarea că proprietarul fictiv al imobilului era soacra inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că veniturile acesteia, indiferent că erau proprii sau provenind din alte surse (presupusul ajutor acordat de un fiu aflat în străinătate, în fapt sume sporadice primite mai ales după declanșarea cercetărilor) erau insuficiente pentru a-i permite acesteia să achiziționeze imobilul în cauză.

Pe de altă parte, din declarațiile vânzătorului (martorul l.C.) a rezultat nu doar că inculpatul a fost cel care s-a implicat în negocierile vizând cumpărarea imobilului, ci și faptul că însuși inculpatul a precizat că ulterior va trece bunul pe numele său. De altfel, nu este lipsit de relevanță că inculpatul a procedat în mod similar și cu privire la alt bun asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător în prezenta cauză, respectiv un autoturism trecut fictiv pe numele altei persoane (martorul V.D.). Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod greșit instanța de apel a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și a dispus ridicarea sechestrului asupra imobilului în litigiu, hotărârea pronunțată fiind supusă casării conform art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. În concluzie, pentru considerentele și în limitele expuse anterior, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat în parte decizia atacată și, rejudecând: În temeiul art. 168 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta Z.A. împotriva sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 2 decembrie 2011 asupra imobilului situat în intravilanul comunei G. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.S.

împotriva aceleiași decizii. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.