ÎCCJ, decizie (scj.ro #83731)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83731) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Evaziune fiscală. Art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Prejudiciu

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi

speciale. Evaziunea fiscală

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

evaziune

fiscală

-

prejudiciu

Legea

nr. 241/2005,

art. 9 alin. (1) lit. c)

În

cazul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005, în valoarea prejudiciului - care, dacă

depășește 100.000 euro în echivalentul monedei naționale, determină reținerea

variantei agravate prevăzute în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - nu se

includ obligațiile fiscale accesorii și nici cheltuielile reale efectuate de

inculpat, în ipoteza în care infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este comisă prin evidențierea în

actele contabile a unor operațiuni fictive care atestă cheltuieli mai mari

decât cele efectuate în realitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 4011 din 12 decembrie 2013

Prin sentința

penală nr. 360 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Galați s-a admis cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S.

În

temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei reținute în sarcina inculpatului N.S. din infracțiunea prevăzută în art.

9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost

condamnat inculpatul N.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (faptă din perioada martie 2009 - septembrie 2010).

În baza

art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen.

Conform

art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza

art. 86

2

alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data

rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a

făcut aplicarea art. 86

3

alin. (1) C. pen.

Potrivit

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate

inculpatului N.S.

Potrivit

art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul N.S. la plata sumei de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei

impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA, cu dobânzi și penalități aferente până

la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, cu titlu

de despăgubiri civile.

În

temeiul art. 163 C. proc. pen., instanța a menținut măsurile asigurătorii

dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 2 decembrie 2011 și prin

ordonanța din 5 decembrie 2011 asupra: autoturismului marca V.; imobilului

situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A.

S-a

dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia acesteia să se

comunice la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați pentru

a face cuvenitele mențiuni.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul din 12 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

fapt, în sarcina inculpatului N.S. s-a reținut că în calitate de asociat unic

și administrator al societății G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010,

în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă

a societății operațiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat

cu suma de 1.006.468 lei, impozit pe profit, TVA și majorări.

Analizând

probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării

judecătorești, instanța a reținut următoarele:

Din

luna martie 2009, inculpatul N.S. a devenit asociat unic și administrator al

societății G., cu obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al

cărnii și produselor din carne.”

În

perioada martie 2009 - septembrie 2010, inculpatul a desfășurat activitate

comercială, a achiziționat animale în viu de la persoane fizice, fără plata de

TVA, dar a înregistrat în contabilitatea societății, al cărei administrator

era, facturi fiscale în care se menționa că se cumpăra carcasă de bovină de la

societăți comerciale și cu plata de TVA.

Animalele

achiziționate de inculpat de la persoane fizice (din târguri) erau vândute de

inculpat către firme de prelucrare a cărnii.

La

vânzarea animalelor, inculpatul colecta TVA, astfel încât prin înregistrarea

unor facturi de aprovizionare fictive de la societăți comerciale, la alte prețuri

și cu plata de TVA, inculpatul și-a diminuat baza de impozitare și și-a dedus

nelegal TVA, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de

410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe profit și 368.393,56 lei TVA,

conform concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză.

Deși

prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați se

reține aceeași situație de fapt, se constată că prejudiciul cauzat bugetului

general consolidat al statului este de 1.006.468 lei, astfel cum reiese din

procesul-verbal din 16 iunie 2011 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați, considerându-se că facturile de aprovizionare sunt false și nu

pot fi evidențiate în contabilitate.

Din

actele dosarului instanța reține că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii,

de la persoane fizice, pe care, la rândul său, Ie-a vândut unor abatoare.

Conform

raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, fiind analizate

facturile pentru marfa livrată de societatea G. în perioada martie 2009 -

septembrie 2010, a rezultat un total de 193.572,06 kg carne livrată, din care 187.300,06 kg carne în carcasă și 6.272,00 kg animale vii. Aplicându-se randamentul comunicat de abatoare, a rezultat că pentru

perioada menționată firma a achiziționat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii. Ținând cont de prețurile medii de achiziție ale principalelor produse

agricole, pe regiuni de dezvoltare, pe trimestre, publicate de Institutul

Național de Statistică, societatea G. a trebuit să cheltuiască suma de

1.583.643,25 lei. Ținând cont de veniturile cumulate de 1.837.045,98 lei

obținute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010, rezultă un profit

cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, fiind avute în vedere cotele de

impozit forfetar începând cu 1 mai 2009 și până la sfârșitul perioadei.

În ceea

ce privește TVA-ul, animalele vii fiind achiziționate de la producători

individuali, societatea G. nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată

coincide cu TVA menționată pe facturile emise pentru marfa livrată, așa încât

firma datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei.

Având

în vedere cele reținute, instanța a constatat că societatea G. datorează

bugetului de stat suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit

pe profit și 368.393,56 lei TVA.

În

drept, s-a reținut că fapta inculpatului N.S. care, în calitate de asociat unic

și administrator al societății G., în perioada martie 2009 - septembrie 2010,

în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în evidența contabilă

a societății operațiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general

consolidat cu suma totală de 410.616,17 lei, din care 42.222,61 lei impozit pe

profit și 368.393,56 lei TVA, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având

în vedere că prin actul de inculpare s-a reținut forma agravată prevăzută în alin.

(2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanța, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat

inculpatul N.S., urmând a se reține doar infracțiunea prevăzută în art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât prejudiciul nu depășește 100.000

euro.

În ceea

ce privește partea responsabilă civilmente și posibilitatea obligării acesteia

în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, instanța a reținut că

societatea G. se află în procedură de insolvență și de la data deschiderii

procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau

extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor

sale, astfel încât societatea comercială nu mai poate fi obligată la

despăgubiri civile, alături de inculpat, pentru că s-ar obține un nou titlu

executoriu care ulterior ar putea fi valorificat, urmând ca Statul român să se

înscrie la masa credală a debitorului.

Instanța

a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile derogatorii de la dreptul

comun în materie, conținute în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

întrucât împotriva societății G. a fost deschisă această procedură.

Art. 36

din legea amintită stabilește că, de la data deschiderii procedurii de

insolvență, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare

pentru realizarea creanțelor asupra debitorilor sau bunurilor acestora.

În

acest context, instanța a apreciat că, prin derogare de la regula solidarității

debitorilor instituită de art. 1003 C. civ., partea responsabilă civilmente nu

poate fi obligată în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile.

În ceea

ce privește măsurile asigurătorii, instanța a constatat că în cursul urmăririi

penale, prin ordonanța din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., proprietatea numitei

Z.A., soacra inculpatului, considerându-se că bunul aparține în fapt

inculpatului, fiind cumpărat în perioada săvârșirii faptei.

În

cursul cercetării judecătorești, Z.A. a contestat măsura instituită de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, arătând că imobilul îi aparține, că

pentru achiziționarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia

și nu a primit bani de la inculpat.

Totodată,

prin ordonanța din 5 decembrie 2011, s-a dispus instituirea măsurilor

asigurătorii asupra autoturismului V., trecut fictiv pe numele martorului V.D.

Având

în vedere declarațiile martorului V.D., care a arătat că a cumpărat în mod

fictiv autoturismul de la inculpat și ale martorului l.C., care a arătat că

prețul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat, instanța a menținut

măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.

Prin decizia

nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția penală și

pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror și de

petenta Z.A., s-a desființat în parte sentința penală atacată și, în

rejudecare:

S-a

majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului N.S. de la 3 ani închisoare la

4 ani închisoare.

S-a

completat conținutul pedepsei accesorii și a celei complementare, în sensul că

interzice inculpatului exercițiul dreptului de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care

s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzut în art. 64 alin. (1) lit.

c) C. pen.

S-a

majorat cuantumul termenului de încercare de la 5 ani la 7 ani.

S-au

înlăturat dispozițiile privind soluționarea laturii civile, precum și acelea

privind menținerea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în

intravilanul comunei G., proprietatea numitei Z.A.

În baza

art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente societatea G., prin lichidator judiciar, la plata către partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați a despăgubirilor civile, precum și a dobânzilor și

penalităților aferente, calculate până la achitarea integrală a debitului.

În baza

art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și s-a

dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în

intravilanul comunei G., proprietatea acesteia.

S-au

menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.S. și de partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați împotriva aceleiași sentințe penale.

Verificând

sentința penală apelată în raport cu motivele invocate, dar și sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., curtea de apel a constatat ca fiind fondate apelurile declarate de

procuror și de petenta Z.A., pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

1.

Inculpatul N.S. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin.

(1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., reținându-se, în esență, că în calitate de asociat unic și

administrator al societății G., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în

perioada martie 2009 - septembrie 2010, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale (a cumpărat bovine de la persoane

fizice - neînregistrate în scop de TVA, dar intrările în contabilitate și Ie-a

înregistrat ca provenind de la diverse societăți comerciale, care nu au

confirmat vreo relație comercială cu firma inculpatului, iar la momentul

vânzării animalelor către firme colecta TVA, taxă pe care nu o plătea, invocând

plata acesteia la achiziție, diminuându-și astfel baza de impozitare și deducând

în mod nelegal TVA), prejudiciul cauzat bugetului general consolidat stabilit

prin estimare de organele fiscale fiind în sumă de 1.006.468 lei, constituit

din: impozit pe profit - 284.201 lei, majorări impozit pe profit - 109.928 lei,

penalități impozit pe profit - 42.630 lei, TVA - 398.031 lei, majorări TVA

-111.973 lei, penalități TVA - 59.705 lei.

Inculpatul

a solicitat organelor de urmărire penală efectuarea unei expertize de

specialitate care să stabilească prejudiciul real cauzat bugetului consolidat,

ținându-se cont și de cheltuielile efectuate cu achiziția animalelor a căror

vânzare către terți s-a dovedit a fi reală.

Proba

i-a fost refuzată, cu încălcarea dispozițiilor art. 202 alin. (1) teza finală

C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală adună probele atât în

favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului, cu atât mai mult

cu cât cuantumul real al prejudiciului (contravaloarea impozitului pe profit și

TVA de la plata cărora s-a sustras prin săvârșirea faptei deduse judecății)

atrăgea stabilirea unei încadrări juridice corecte și implicit a limitelor de

pedeapsă care operau în cauză.

În

acest context, curtea de apel constată că în mod corect instanța de fond a

sesizat că accesoriile (majorări de întârziere și penalități) au fost înglobate

în mod greșit în cuantumul prejudiciului reținut prin rechizitoriu, accesorii

care practic au dublat aproape valoarea obligațiilor fiscale estimate, astfel

cum apare aceasta în cererea de constituire de parte civilă formulată de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Galați.

În mod

corect instanța a dat eficiență raportului de expertiză contabilă instrumentat

în cauză, conform căruia, prin aplicarea randamentului mediu comunicat de

abatoare, a rezultat că pentru perioada luată în calcul societatea G. a

achiziționat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii.

Ținând

cont de prețurile medii de achiziție, pe regiuni de dezvoltare și pe trimestre,

publicate de Institutul Național de Statistică, firma a trebuit să cheltuiască

suma de 1.583.643,25 lei. Cum veniturile cumulate obținute de firmă în perioada

martie 2009 - septembrie 2010 sunt în sumă de 1.837.045,98 lei, rezultă un

profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 lei, impozitul pe profit

aferent, calculat și prin aplicarea cotelor de impozit forfetar impuse în

perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2010, fiind în sumă de 42.222,61 lei.

Din

același raport de expertiză rezultă că societatea G. datorează bugetului de

stat TVA în valoare totală de 368.393,56 lei, pornindu-se de la premisa

reținută prin actul de acuzare că animalele vii, fiind achiziționate de la

producători individuali, firma nu avea drept de deducere, astfel că TVA de

plată coincide cu TVA menționată pe facturile emise pentru marfa livrată,

livrare recunoscută de altfel de către societățile comerciale care au

abatorizat-o.

Așa

fiind, reținând că societatea G. datorează bugetului de stat pentru perioada

martie 2009 - 30 septembrie 2010 suma totală de 410.616,17 lei cu titlu de

impozit pe profit și TVA, sumă care echivalată în euro la un curs de minim 4,20

lei/euro nu depășește 100.000 euro, legal instanța de fond a dispus schimbarea

încadrării juridice, înlăturând aplicarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr.

241/2005.

de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de procuror este fondat.

Procedând

la aplicarea pedepsei accesorii și a celei complementare, instanța a omis să

cuprindă în conținutul celor două pedepse și interzicerea dreptului de a ocupa

o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de

natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Cum între calitatea de administrator/asociat unic al unei societăți comerciale

și activitatea desfășurată de inculpat care i-a permis săvârșirea infracțiunii

deduse judecății există o strânsă legătură, se impunea și interzicerea

exercitării dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

3.

Procedând la soluționarea laturii civile, în mod corect instanța a dat

eficiență dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., obligând inculpatul la plata către partea civilă a

obligațiilor fiscale datorate, precum și a accesoriilor aferente, calculate

până la data plății efective, conform prevederilor art. 120 și urm. din Codul

de procedură fiscală.

Instanța

a greșit, însă, refuzând obligarea inculpatului la plata acestor sume în

solidar cu partea responsabilă civilmente societatea G., prin lichidator

judiciar, încălcând astfel dispozițiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen. în

referire la art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., întrucât, chiar dacă societatea comercială a intrat în procedura de insolvență, aceasta nu a fost radiată,

urmând să răspundă, potrivit legii civile, în solidar cu inculpatul pentru

paguba provocată prin fapta acestuia din urmă, pagubă care de altfel a fost

acoperită parțial de inculpat.

ce privește apelul petentei Z.A., curtea de apel constată următoarele:

La data

de 4 septembrie 2009, între l.C. în calitate de vânzător și Z.A., în calitate

de cumpărător a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în

intravilanul comunei G., prețul vânzării fiind în sumă de 20.000 lei, din care

suma de 10.000 lei a fost plătită de cumpărător anterior întocmirii actului autentic,

diferența urmând să fie achitată ulterior, respectiv la data de 1 noiembrie

2009 (conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea

din 4 septembrie 2009).

Prin

ordonanța din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra

acestui imobil, considerându-se că bunul aparține în fapt inculpatului și nu

soacrei sale Z.A., întrucât a fost cumpărat în perioada săvârșirii faptei.

Petenta

Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați,

arătând că imobilul îi aparține, că pentru achiziționarea și renovarea acestuia

a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia, neprimind vreun ban de la

inculpat.

Instanța

a menținut măsura asiguratorie instituită în cursul urmăririi penale,

raportându-se la declarațiile martorului l.C., care a arătat, contrar celor

declarate în fața notarului, că prețul vânzării imobilului l-a primit de la

inculpat.

Or,

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică este guvernat de

dispozițiile art. 1173 din vechiul C. civ. (neabrogat), art. 1174 și art. 1191

alin. (2) C. civ., potrivit cărora actul autentic are deplina credință în

privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată,

neputându-se face o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde

actul, nici despre ceea ce pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în

urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu

depășește 250 lei.

Mai

mult, împrejurarea că inculpatul a vizionat imobilul, s-a implicat în

negocierea prețului și a însoțit-o pe soacra sa la notar nu este de natură să

conducă la concluzia că sprijinul moral acordat acesteia anterior datei de 4

septembrie 2009 echivalează cu statutul de proprietar de fapt, banii proveniți

din activitatea infracțională putând fi investiți, dacă inculpatul ar fi

anticipat o eventuală inculpare, pe numele părinților săi și nicidecum al

soacrei, care, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, are propriile

venituri, nefiind exclus să fi fost ajutată financiar în achiziționarea și

renovarea imobilului de propriul fiu stabilit în Italia.

Așa

fiind, constatând că în cauză nu s-a demonstrat că imobilul în discuție ar

aparține inculpatului și având în vedere prevederile art. 163 alin. (2) C.

proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei

se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei

responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei, curtea

de apel a admis apelul declarat de petenta Z.A.

Pe cale

de consecință, în baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de

petenta Z.A. și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra

imobilului proprietatea acesteia.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, între alții, procurorul și inculpatul N.S.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma tuturor criticilor formulate și a cazurilor de

casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În ce

privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 12 C. proc. pen. invocat de către inculpat, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta nu este incident în cauză.

Din

probatoriul administrat în cauză a rezultat, pe de o parte, că în perioada

martie 2009 - septembrie 2010 inculpatul a achiziționat animale în viu, iar pe

de altă parte, că societățile comerciale indicate în facturile fiscale

înregistrate de acesta în contabilitatea societății G. nu au desfășurat în

realitate relații comerciale cu societatea inculpatului, multe din ele neavând

în obiectul de activitate creșterea animalelor.

Susținerile

inculpatului, în sensul că a achiziționat animalele din târguri de pe raza mai

multor județe, nu au putut fi probate, în condițiile în care el nu a oferit

amănunte referitoare la locurile în care s-au efectuat aceste tranzacții, iar

societățile de la care provin facturile false își au sediul în diferite zone

ale țării.

Pe de

altă parte, materialul probator administrat în cauză demonstrează că, în

realitate, inculpatul a achiziționat animalele de la persoane fizice, iar

facturile înregistrate în contabilitate nu au nicio legătură cu operațiunile

comerciale reale efectuate de inculpat.

Este

relevantă astfel declarația martorului D.S., comerciant de animale, care a confirmat

o discuție cu inculpatul în cadrul căreia acesta a afirmat că va cumpăra

animale de la persoane fizice, urmând a-i pune la dispoziție documente.

Prin

urmare, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni

fictive, cumpărând în realitate animale nu de la societăți comerciale, ci de la

persoane fizice la prețuri inferioare și fără plata TVA. Procedând astfel,

cheltuielile realizate efectiv de către inculpat erau mai mici decât cele

menționate în contabilitate, iar pe această cale baza de impozitare

(determinată ca diferență între venituri și cheltuieli) a fost denaturată, cu

consecințe evidente în ce privește impozitul pe profit datorat bugetului de

stat.

În

același timp, facturile înregistrate în contabilitate atestau în mod nereal că

inculpatul a achitat TVA cu ocazia achizițiilor de animale de la societățile

indicate, fapt invocat ulterior ca argument pentru deducerea TVA-ului cu ocazia

vânzărilor către societăți.

Rezultă,

astfel, că faptele inculpatului, prin care acesta a evidențiat în actele

contabile ale societății operațiuni comerciale fictive au avut drept scop, dar și

urmare sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, ceea ce în drept

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ce

privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că schimbarea încadrării juridice dispusă de instanța de fond

și menținută de instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul

s-a aprovizionat cu animale vii de la producători individuali, iar nu de la

societăți comerciale, făcând așadar niște cheltuieli (evidențiate prin estimare

în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul judecății), mai mici însă

decât cele rezultate din facturile fiscale false înregistrate în contabilitate.

Luând

în considerare această realitate faptică, expertiza contabilă a stabilit o

datorie către bugetul de stat de 410.616,17 lei (reprezentând impozit pe profit

și TVA), prejudiciu fiind așadar mai mic de 100.000 de euro, cu consecința

încadrării juridice în art. 9 alin. (1) lit. c), iar nu în forma agravată

prevăzută în alin. (2) al aceluiași articol.

În ce privește

suma de 654.078,93 lei (superioară limitei de 100.000 de euro) stabilită ca și

cuantum al prejudiciului în obiectivul 3 al expertizei contabile, aceasta a

avut în vedere varianta în care facturile de aprovizionare înscrise în

contabilitate nu sunt luate în considerare, însă nu doar în sensul că ele

atestau operațiuni nereale, ci că inculpatul nu ar fi desfășurat niciun fel de

achiziție de animale și, prin urmare, nu ar fi efectuat nicio cheltuială.

Cu alte

cuvinte, problema care se pune în speță nu este aceea de a stabili dacă

inculpatul a efectuat niște cheltuieli cu ocazia achizițiilor de animale, ci

doar al cuantumului acestora, respectiv dacă cele înscrise în contabilitate în

baza facturilor provenite de la diverse societăți comerciale sunt reale, prin

raportare la cele realizate efectiv.

Or, din

această perspectivă este cert că inculpatul a efectuat anumite cheltuieli

(inferioare celor rezultate din acte), iar acestea trebuie luate în considerare

la stabilirea prejudiciului, cu consecințe și în planul încadrării juridice a

faptei.

Prin

urmare,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod legal s-a procedat la

înlăturarea formei agravate a infracțiunii de evaziune fiscală, câtă vreme

prejudiciul cauzat bugetului de stat, în funcție de cheltuielile reale

efectuate, este mai mic de 100.000 de euro.

În ce

privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de către procuror, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este incident în speță.

Astfel,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că probatoriul administrat în cauză

demonstrează că, deși imobilul figurează ca aparținând numitei Z.A., în

realitate acesta este al inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare ce

constituie titlu de proprietate fiind încheiat în scopul fraudării legii,

respectiv pentru a nu figura cu bunuri proprii, dar și pentru a zădărnici

aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind obligativitatea

instituirii măsurilor asigurătorii, în cazul în care inculpatul avea să fie

cercetat pentru evaziune fiscală.

Dincolo

de împrejurarea că proprietarul fictiv al imobilului era soacra inculpatului,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că veniturile acesteia, indiferent

că erau proprii sau provenind din alte surse (presupusul ajutor acordat de un

fiu aflat în străinătate, în fapt sume sporadice primite mai ales după

declanșarea cercetărilor) erau insuficiente pentru a-i permite acesteia să

achiziționeze imobilul în cauză.

Pe de

altă parte, din declarațiile vânzătorului (martorul l.C.) a rezultat nu doar că

inculpatul a fost cel care s-a implicat în negocierile vizând cumpărarea

imobilului, ci și faptul că însuși inculpatul a precizat că ulterior va trece

bunul pe numele său.

De

altfel, nu este lipsit de relevanță că inculpatul a procedat în mod similar și

cu privire la alt bun asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător în

prezenta cauză, respectiv un autoturism trecut fictiv pe numele altei persoane

(martorul V.D.).

Prin

urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod greșit instanța

de apel a admis plângerea formulată de petenta Z.A. și a dispus ridicarea

sechestrului asupra imobilului în litigiu, hotărârea pronunțată fiind supusă

casării conform art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

În

concluzie, pentru considerentele și în limitele expuse anterior, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 288/A din 12

decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu

minori, a casat în parte decizia atacată și, rejudecând:

În

temeiul art. 168 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta Z.A.

împotriva sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin

ordonanța din 2 decembrie 2011 asupra imobilului situat în intravilanul comunei

G.

A

menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate și a respins, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva aceleiași decizii.

Notă: Potrivit Legii nr.

2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.